Mediafax Echipa

O fetiţă grav rănită într-un accident la Suceava va fi adusă la Bucureşti cu un avion sanitar

Fetiţa în vârstă de patru ani din comuna suceveană Marginea, grav rănită, luni, într-un accident rutier, după ce maşina condusă de tatăl său a intrat într-un copac, urmează să fie transferată cu un avion sanitar, în cursul zilei, la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Bucureşti.

Ziarul Financiar propune preşedintelui 50 de premieri din mediul privat

În 20 de ani de capitalism, între mediul privat şi cel de stat s-a creat o prăpastie. Pusă sub talpa politicului, administraţia publică s-a adâncit în incompetenţă astfel încât poziţiile de vârf, de miniştri de exemplu, sunt ocupate de oameni de partid care nici nu sunt în stare să se înţeleagă în engleză cu partenerii externi. Soluţia este doar la mediul privat.

Finanţele au atras 959 milioane lei prin titluri la un an, iar randamentul mediu a crescut la 6,88%

Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat luni 959 milioane de lei prin emisiuni de certificate de trezorerie cu scadenţa la un an, la un randament mediu de 6,88% pe an, în creştere faţă de nivelul precedent, de 6,73%.

Cluj: Peste o treime din consumatorii de plante etnobotanice în anul 2010 au fost minori

Peste o treime din consumatorii de plante etnobotanice din judeţul Cluj, înregistraţi în anul 2010, au fost minori, fenomenul fiind considerat "alarmant" de către Prefectura Cluj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Situaţia din Libia este din ce în ce mai haotică. Mai multe oraşe, controlate de manifestanţi – VIDEO

Situaţia din Libia este din ce în ce mai confuză şi haotică, iar estul ţării a scăpat aproape în totalitate de sub controlul Guvernului de la Tripoli, existând informaţii că liderul Muammar Kadhafi ar fi părăsit capitala, informează BBC News online.

Titlul viitorului album Red Hot Chili Peppers, inspirat de halucinaţiile cauzate de droguri

Anthony Kiedis, solistul trupei Red Hot Chili Peppers, a declarat că noul album al grupului este aproape finalizat, iar titlul acestui material discografic a fost inspirat de halucinaţiile unui bun prieten al său, după ce acesta consumase droguri, informează nme.com.

Diageo cumpără compania turcă de băuturi distilate Mey Icki, pentru 2,1 miliarde dolari

Grupul britanic Diageo, lider mondial al produselor alcoolice distilate, a convenit preluarea companiei Mey Icki din Turcia, cel mai mare producător de Raki, băutură tradiţională a acestei ţări, pentru 3,3 miliarde de lire turceşti (2,1 miliarde dolari), transmite Bloomberg.

Poliţia italiană a dezamorsat un dispozitiv incendiar în centrul oraşului Milano

Poliţia italiană a anunţat luni că a dezamorsat un dispozitiv incendiar în centrul oraşului Milano, situat în faţa unui magazin al grupului petrolier ENI şi la aproximativ 50 de metri de redacţia locală a cotidianului de stânga Il Fatto Quotidiano, transmite AFP.

Anchetă la Politehnica din Timişoara în urma unei scrisori anonime cu acuzaţii aduse profesorilor

Conducerea Universităţii Politehnica din Timişoara a deschis o anchetă internă după ce, într-o scrisoare anonimă, care ar fi fost semnată de studenţii din anul VI la Facultatea de Arhitectură, mai mulţi profesori sunt acuzaţi de fapte indecente şi că au un comportament inechitabil faţă de studenţi.

Rihanna, prea provocatoare la NBA All Star Game – FOTO, VIDEO

Rihanna este cunoscută pentru ţinutele sale sexy şi show-rile provocatoare, însă se pare că la gala NBA All Star Game a exagerat, informează dailymail.co.uk.

Nicolae Păun şi Mădălin Voicu protestează faţă de mediatizarea cazului lui Bercea Mondial

Deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu au protestat, luni, faţă de mediatizarea cazului lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, Păun apreciind că "de două zile se vorbeşte excesiv" despre acesta, "de parcă el ar reprezenta comunitatea romilor din România".

UPDATE: LPF a aprobat caietul de sarcini pentru drepturile TV, licitaţia are loc la 4 aprilie

(adaugă alte declaraţii ale secretarului general Valentin Alexandru şi ale avocatului LPF Cătălin Ciubotă)

Suceava: Un bărbat şi doi copii ai săi au fost grav răniţi în urma unui accident pe DN 17 A

Doi copii de trei şi patru ani şi tatăl lor, în vârstă de 36 de ani, au fost grav răniţi, luni, într-un accident rutier care a avut loc pe DN 17 A, în comuna suceveană Marginea, după ce maşina în care se aflau, condusă de bărbat, a intrat într-un copac de pe marginea drumului.

Cornel Păsat, părăsit de iubita lui chiar înainte de nuntă

Cornel Păsat a mărturisit că a fost părăsit de iubita lui, Bianca, chiar înainte de nuntă, dezvăluirile stripperului putând fi urmărite luni, de la ora 22.30, la emisiunea "Poveştiri de Noapte" de la postul Acasă, informează televiziunea.

Chivorchian: Cred că ne vom lupta cu Oţelul, FC Vaslui şi Rapid pentru câştigarea titlului

Preşedintele Consiliului Director al FC Timişoara, Gheorghe Chivorchian, a declarat, luni, după Adunarea Generală a LPF, că gruparea bănăţeană se va lupta pentru câştigarea titlului cu Oţelul Galaţi, FC Vaslui şi Rapid.

Mai multe companii străine îşi evacuează personalul expatriat din Libia

Mai multe companii străine, între care BP, Statoil şi Finmeccanica, şi-au evacuat sau se pregăteau să îşi evacueze personalul expatriat din Libia, din cauza violenţelor din această ţară, au anunţat, luni, surse din aceste companii, citate de AFP.

PSD Suceava: MFP va bloca accesul la fonduri europene, dacă prefinanţarea va scădea la 15%

PSD Suceava a prezentat, luni, o notă a ministrului Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, către premierul Emil Boc, prin care este propusă reducerea prefinanţărilor la proiectele cu bani europeni, existând pe de altă parte şi riscul epuizării fondurilor externe nerambursabile pe termen scurt.

UPDATE2: LPF a aprobat caietul de sarcini pentru drepturile TV, licitaţia are loc la 4 aprilie

(adaugă alte declaraţii ale secretarului general Valentin Alexandru şi ale avocatului LPF Cătălin Ciubotă)

Postul Al Jazeera acuză serviciile secrete libiene că îi bruiază emisia

Postul de televiziune Al Jazeera acuză serviciile de informaţii libiene că îi bruiază semnalul pe teritoriul Libiei, pe fondul protestelor antiguvernamentale izbucnite pe 15 februarie, informează AFP.

Argăseală: Am avut câteva propuneri la caietul de sarcini, dar nu s-au introdus

Preşedintele CA al FC Steaua, Valeriu Argăseală, a declarat, luni, după Adunarea Generală a LPF, că gruparea "roş-albastră" a avut câteva propuneri pentru caietul de sarcini al drepturilor tv, însă pentru că nu au fost luate în considerare, atunci nu a fost de acord cu forma finală al acestuia.

Mai multe oraşe libiene sunt controlate de manifestanţi, afirmă FIDH

Mai multe oraşe libiene, între care Benghazi şi Syrte, sunt controlate de manifestanţi, cărora li s-au alăturat mai mulţi militari, a afirmat luni Federaţia Internaţională a Ligilor pentru Drepturile Omului (FIDH), care avansează un bilanţ de 300-400 de morţi de la începutul revoltei, transmite AFP.

„Eu când vreau să fluier, fluier”, de Florin Şerban, record de nominalizări la premiile Gopo 2011

Filmul "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, a obţinut un număr record de nominalizări la premiile Gopo - 13 -, ediţia de anul acesta a galei de decernare a trofeelor oferite de industria de film românească urmând să aibă loc în Bucureşti, pe 28 martie.

Ioan Mircea Paşcu se află într-o vizită în China, unde reprezintă interesele UE

Vicepreşedintele Comisiei pentru afaceri externe a PE, Ioan Mircea Paşcu, se află într-o vizită în China, unde, alături de preşedintele Subcomisiei pentru securitate şi apărare, Arnaud Danjean, reprezintă UE în prima vizită de nivel în domeniul securităţii şi apărării a PE în această ţară.

Campanie în Bucureşti şi alte 15 oraşe, despre importanţa asigurării locuinţelor

Populaţia va fi informată cu privire la importanţa asigurării locuinţelor, în cadrul unei campanii care va fi derulată, în această săptămână, în Bucureşti şi în principalele oraşe ale ţării, informează, luni, Prefectura Bucureşti.

Sexul oral, mai periculos decât fumatul

Sexul oral a depăşit în ultimii ani fumatul în clasamentul celor mai periculoşi factori de risc asociaţi cu declanşarea cancerului orofaringian, mai ales în cazul tinerilor americani, potrivit unui studiu care nu explică pe deplin cauzele acestui fenomen.

Victoria şi David Beckam, invitaţi la căsătoria prinţului William

Victoria şi David Beckham au fost invitaţi la căsătoria prinţului William cu logodnica sa Kate Middleton, ce va fi celebrată pe 29 aprilie, şi se vor afla printre cele aproximativ 1.900 de persoane prezente la ceremonie, informează femalefirst.co.uk.

Recuperarea lui Kubica decurge bine

Pilotul polonez de Formula 1, Robert Kubica (Lotus Renault), se recuperează bine după cele trei operaţii consecutive efectuate ca urmare a gravului accident la un raliu în Italia, "toţi parametrii vitali fiind normal", a anunţat spitalul Santa Corona din Pietra Ligure, informează AFP.

SUA refuză să dezvăluie detaliile unui contract cu un informatician, invocând raţiuni de securitate

Autorităţile federale americane refuză să dezvăluie în justiţie, invocând raţiuni de securitate naţională, detalii despre un contract cu un programator informatic care promisese să creeze un soft pentru depistarea atacurilor al-Qaida, după ce tehnologiile acestuia s-au dovedit ineficiente.

BP intră cu 7,2 mld dolari într-o alianţă în domeniul gazelor cu firma indiană Reliance Industries

Grupul petrolier BP va încheia un parteneriat cu compania Reliance Industries, căreia îi va plăti 7,2 miliarde de dolari pentru participaţii la mai multe perimetre petroliere şi de gaze naturale din India, transmite Reuters.

Manu Chao revine în concert la Bucureşti, pe 16 aprilie, la Sala Palatului. Vezi aici preţul biletelor!

Manu Chao revine în concert la Bucureşti, după spectacolul de la B'estfest din 2008, şi va cânta pe 16 aprilie la Sala Palatului, în cadrul turneului "La Ventura", informează organizatorul evenimentului, Emagic.

Jandarmul care a înapoiat servieta cu 50.000 de euro, avansat în grad de Traian Igaş

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, l-a avansat în grad, luni, pe jandarmul Aurel Trăistaru de la IJJ Gorj, cel care a găsit o servietă în care erau 50.000 de euro într-o parcare din Târgu-Jiu şi a înapoiat-o proprietarului.

Sălaj: 37 de cadre medicale au depus cereri la DSP pentru eliberarea certificatelor de competenţă

Un număr de 11 medici şi 26 de asistenţi medicali din judeţul Sălaj au depus dosare, din septembrie 2010 şi până în prezent, la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) în vederea primirii certificatelor de competenţă care le permit angajarea în domeniul medical în străinătate.

Mazăre se declară împotriva iniţiativei Manuelei Mitrea de interzicere a fumatului în spaţii publice

Primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, se opune iniţiativei legislative a deputatului PSD de Constanţa Manuela Mitrea, de interzicere a fumatului în spaţiile publice şi susţine că această iniţiativă a fost luată fără consultarea celorlalţi deputaţi constănţeni sau a conducerii PSD Constanţa.

Unul din inculpaţii în dosarul armelor de la Ciorogârla, cercetat pentru trafic de minore

Unul din inculpaţii în dosarul furtului de arme de la unitatea militară din Ciorogârla, Marian Scarlat, este cercetat într-un dosar de trafic de minore, în care două persoane au fost arestate în urma unor descinderi în judeţul Ilfov, săptămâna trecută.

Conducerea PDL l-a mandatat pe Boc să finalizeze şi să semneze protocolul coaliţiei

BPN al PDL l-a mandatat pe premierul Emil Boc să finalizeze şi să semneze în această săptămână protocolul de coaliţie guvernamental, a declarat, luni, secretarul general adjunct al formaţiunii social-democrate, Gheorghe Flutur.

Aproape 850 de cursanţi ai Universităţii din Craiova şi-au pierdut temporar calitatea de student

Aproape 850 de cursanţi ai facultăţilor de la Universitatea din Craiova şi-au pierdut "temporar" calitatea de student, întrucât nu şi-au plătit taxele de şcolarizare, ei având posibilitatea să reintre în sistem după ce fac dovada achitării datoriilor şi a unei taxe de reînmatriculare de 150 de lei.

Cea de-a patra ediţie a festivalului One World Romania, între 16 şi 21 martie la Bucureşti

Cea de-a patra ediţie a festivalului de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania va avea loc între 16 şi 21 martie la Bucureşti, incluzând 36 de filme din 25 de ţări şi având motto-ul "O lume minunată?!", potrivit unui comunicat al Centrului Ceh.

Conducerea PDL l-a mandat pe Boc să finalizeze şi să semneze protocolul coaliţiei

BPN al PDL l-a mandatat pe premierul Emil Boc să finalizeze şi să semneze în această săptămână protocolul de coaliţie guvernamental, a declarat, luni, secretarul general adjunct al formaţiunii social-democrate, Gheorghe Flutur.

Opinie Cristian Hostiuc: Cei 50 de premieri din mediul privat sunt mai politicieni decât politicienii. Cum comentaţi?

Preşedintele Băsescu caută un premier. Un alt model de premier. Premierul Boc, cel care a încasat toate şuturile căderii economice, ale programului de austeritate şi tăieri bugetare, a ajuns la mal. Dar epuizat. El nu mai poate fi un activ pentru partid, pentru ţară, chiar dacă o parte din partid face scut în jurul lui.