Mediafax Echipa

Robert Kennedy Jr a comparat vaccinurile COVID cu Holocaustul

Fiul senatorului Robert Kennedy şi nepot al preşedintelui JFK a spus că Anne Frank are mai multă libertate decât americanii No Vax.

Mini-sate construite special pentru oamenii străzii. Vezi cum arată acestea

Lipsa adăposturilor a devenit o criză umanitară, iar numărul persoanelor care trăiesc pe străzi a crescut de când a început pandemia. În oraşul Los Angeles, autorităţile locale au declarat că peste 60.000 de persoane nu au un adăpost stabil, însă responsabilii unor organizaţii caritabile spun că cifra totală s-ar încadra, mai degrabă, între 80.000 şi […]

Rusia efectuează exerciţii militare de amploare, inclusiv în Marea Neagră

Rusia efectuează exerciţii militare de amploare în mai multe zone din lume, inclusiv în Marea Neagră, în contextul tensiunilor cu Ucraina şi cu Alianţa Nord-Atlantică privind arhitectura de securitate a Europei.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, are COVID-19

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat, miercuri, că are rezultat pozitiv pentru COVID-19. Popescu are o formă uşoară de boală şi s-a izolat la domiciliu.

China schimbă finalul filmului Fight Club. Ce mesaj au văzut spectatorii

Finalul filmului american cult Fight Club din 1999 a fost eliminat pentru spectatorii din China şi înlocuit cu un ecran cu un mesaj care spune că autorităţile au învins, relatează BBC.

Actriţa sărutată de Richard Gere a scăpat de acuzaţiile de obscenităţi

Gestul vedetei americane s-a petrecut în timpul unei strângeri de fonduri pentru SIDA.

Cea mai bună clădire nouă din lume este un spital de cărămidă din Bangladesh

Un spital situat într-o zonă îndepărtată din Bangladesh a fost desemnat cea mai bună clădire nouă din lume.

Vladimir Putin a discutat cu directori ai companiilor italiene

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a participat miercuri la o reuniune prin videoconferinţă cu directori ai companiilor din Italia, eveniment organizat în pofida opoziţiei Guvernului italian, liderul rus semnalând oportunităţi de cooperare, în timp ce Kremlinul a respins sancţiunile SUA.

Sierra Quadrant: „Relaxarea limitelor deficitului bugetar în UE ar putea fi o ”sabie cu două tăişuri”

Sierra Quadrant declară că România trebuie să-şi construiască o strategie pentru a rămâne competitivă în faţa investitorilor străini după introducerea impozitului minim global, iar principalele măsuri care trebuie luate vizează predictibilitatea legislaţiei fiscale, parteneriatul contribuabil-autorităţi şi investiţii pentru dezvoltarea infrastructurii, sunt de părere participanţii la conferinţa „Reforma politicii fiscale europene.

COMUNICAT DE PRESA CONFINDUSTRIA ROMANIA

Ia naştere C.E.S.E.O, noul Centru de Studii pentru Europa de Est al Confindustria Romania

19.000 de români s-au vaccinat în ultimele 24 de ore. Majoritari sunt cei cu doza a treia

18.873 persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore. 3.531 au făcut prima doză, 3.662 doza a doua, iar 11.680 a treia doză. În total 8.056.403 de persoane au fost imunizate de la începutul campaniei cu o doză, iar 7.958.915 dintre acestea au schema completă de vaccinare. De asemenea, 2.330.498 de persoane au făcut […]

Klaus Iohannis, întrevedere cu ministrul Armatei franceze, în contextul crizei din Ucraina

Potrivit programului anunţat de Administraţia Prezidenţială, joi, la 13.30, preşedinteleKlaus Iohannis îl primeşte pe ministrul Forţelor Armate din Republica Franceză, Florence Parly. Franţa este pregătită să contribuie cu trupe la misiunile NATO din Europa de Est, inclusiv în România, a declarat săptămâna trecută preşedintele Emmanuel Macron, într-un discurs rostit la un comandament militar. „Este vorba […]

Cât este rata şomajului? Statisticile ANOFM Bucureşti din decembrie 2021

La sfârşitul lunii decembrie, în evidenţele Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti erau înregistraţi 14.004 şomeri (din care 7.436 femei), rata şomajului fiind de 1,14%.

Franţa speră că reuniunea în Formatul Normandia, aflată în curs, va indica intenţiile Rusiei

Administraţia Emmanuel Macron a exprimat speranţa că reuniunea în Formatul Normandia la nivel de consilieri politici, aflată în curs la Paris, va indica intenţiile Rusiei în criza cu Ucraina, informează cotidianul Le Figaro.

Unele state europene plănuiesc să relaxeze restricţiile COVID-19, în timp ce altele caută să le înăsprească

Danemarca şi Austria sunt cele mai recente ţări care au relaxat restricţiile anti-COVID, în timp ce alte ţări din Europa planifică noi măsuri pentru a combate numărul record de infecţii.

O celebră platformă de streaming intră din vară pe piaţa locală. Despre cine este vorba

Platforma de streaming Disney Plus va intra din vară în 42 de ţări din Europa, Africa şi Asia, inclusiv în România, potrivit unui anunţ al companiei.

Nicuşor Dan aduce veşti proaste: „Peste 4 ani vom putea spune, în sfârşit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală”

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă lansarea licitaţiei pentru reabilitarea a 212 km de conductă de termoficare, cu un orizont de timp de 4 ani pentru proiectare şi execuţie: „La finalul proiectului vom putea spune, în sfârşit, că problema termoficării e rezolvată în Capitală”.

Varianta Omicron afectează inclusiv companiile aeriene. Wizz Air a raportat pierderi de milioane de euro

Compania aeriană Wizz Air a avertizat că pierderea din trimestrul al patrulea o va depăşi pe cea de 213,6 milioane de euro din trimestrul al treilea, înainte de recuperarea alimentată de cererea din Marea Britanie, scrie Reuters.

Care este strategia României în cazul unui atac al Rusiei asupra Ucrainei

În şedinţa Consiliului Suprem de Apărare al Ţării ce a avut loc miercuri, 26 ianuarie, s-au discutat şi o serie de măsuri importante pe care România le va lua pentru a gestiona situaţia actuală de conflict dintre Ucraina şi Rusia.

Un bărbat din Singapore, amendat pentru că a insultat un poliţist şi a consumat alcool după ora 22

În Singapore, consumul de băuturi alcoolice este interzis între orele 22 şi 7 dimineaţa. Dar un bărbat nu a ţinut cont şi a jignit grav un poliţist care l-a rugat să se ridice de la masă şi să nu mai consume bere.

Pompierul Iulian Rotariu, de la ISU Botoşani, a câştigat ultramaratonul NOMAD

Iulian Rotariu, pompier la ISU Botoşani, a câştigat miercuri ultramaratonul NOMAD din Laponia Finlandeză. El a devenit pentru a cincea oară campion mondial.

Romgaz profită de pe urma scumpirii gazelor. Veniturile producătorului cresc în 2022

Romgaz, producător şi furnizor de gaze naturale la care Ministerul Energiei deţine o majorite de 70%, şi-a bugetat pentru 2022 venituri din exploatare de 12,3 miliarde de lei şi un profit net de 1,73 mld. lei, potrivit proiectului de buget supus votului acţionarilor.

Conflictul din Ucraina. Iohannis: Ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu posibil

România are peste 600 km de frontieră comună cu Ucraina şi trebuie să ne asigurăm că suntem pregătiţi pentru orice scenariu posibil, spune Klaus Iohannis. El afirmă că membrii CSAT au examinat măsurile privind dezvoltarea capacităţilor de răspuns la noile provocări ale mediului de securitate.

Durată nelimitată a certificatului verde în Italia pentru cei care au făcut a treia doză de vaccin

Guvernul italian ia în considerare posibilitatea ca certificatul verde pentru cei care s-au vaccinat cu a treia doză să aibă o durată nelimitată.

Şeful unei mari corporaţii sud-coreene îşi propune să investească în energie solară

Hanwha Group intenţionează să creeze un ecosistem de energie solară, deciziel luată de preşedintele Hanwha Solutions, Kim Dong-kwan, fiul cel mare al preşedintelui Hanwha, Kim Seung-youn.

Ambasadorul Ucrainei în Japonia: „Avem o majoritate a populaţiei pregătită să lupte, dar vrem o rezoluţie paşnică”

Japonia este neliniştită cu privire la situaţia din Ucraina şi s-ar putea implica considerabil în eforturile multinaţionale de a atenua tensiunile militare tot mai mari cu Rusia, a declarat miercuri, 26 ianuarie, ambasadorul ucrainean în Japonia, Sergiy Korsunsky. „Credem că Japonia poate juca un rol foarte important… Japonia este singura ţară G-7 din Asia”, a […]

Europa a luat foc: Proteste împotriva creşterii preţurilor la energie

Sute de oameni din Kosova au organizat, astăzi, un protest împotriva planurilor guvernului de a creşte preţurile la energie, potrivit AP.

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / Generalul Talpeş se crede rudă cu Dumnezeu

În ultima vreme, şeful-pensionar al spionilor români pînă în 1997, generalul Ioan Talpeş, a avut dese ieşiri la televizor. Cu o atitudine de atotştiutor, dar nespunînd practic nimic, Talpeş ar putea (şi a făcut, fără să ştie) obiectul unei expertize de specialitate. Un psiholog care l-a observat pe parcursul emisiunilor mi-a spus că i-a creat ”o stare negativă… Cînd analizăm şi ne propunem stabilirea unui profil de personalitate/diagnostic, comunicarea verbală reprezintă 20%, iar elemetele non-erbale ale comunicării pot reprezenta 80% din stabilirea diagnosticului (orietarea privirii în timpul răspunsului, tonalitatea vocii, tremuratul, tresăriri, transpiraţii etc). Interlocutorul evită cu profesionalism anumite răspunsuri, minimalizînd, afişînd o atitudine de indiferenţă, superioritate, aroganţă, rîzînd. Îşi urmăreşte cu abilitate transformarea trecutului şi un posibil viitor, doar de el ştiut”.

Rafila anunţă o dublare a numărului de paturi ocupate în spitale în ultimele 11 zile

Numărul de paturi pentru bolnavii Covid ocupate în spitale s-a dublat în ultimele 11 zile, a declarat miercuri ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.

Cancerele sistemului digestiv sunt în creştere în rândul tinerilor. Cifre îngrijorătoare vin din Australia: „Nu cunoaştem cauzele”

Cazurile de cancere gastrointestinale sunt în creştere la grupa de vârstă cuprinsă între 18 şi 50 de ani. Cercetătorii de la Universitatea Flinders din Adelaide au analizat datele conţinute în registrul cancerului din Australia de Sud, iar rezultatele arată o creştere semnificativă a diagnosticelor de cancer de stomac, colon, rect, esofag şi pancreas la populaţia […]

Reacţiile ciudate avute de pacienţi, după ce au fost minţiţi că s-au vaccinat cu un ser anti-COVID

O injecţie cu o soluţie salină, inofensivă, a fost aplciat unor persoane care credeau că sunt vacinaţi anti-COVID. Înjecţia a declanşat, la cei care au primit-o, unele dintre reacţiile adverse atribuite în mod normal vaccinurilor anti-Covid. Anume dureri de cap, dureri osoase, chiar înroşirea braţului injectat sau febră. Pacienţii, care nu ştiau că au primit […]

10 locaţii de vis pentru vacanţe de neuitat

10 locaţii de vis pentru vacanţe de neuitat

Dispute politice în Croaţia, din cauza crizei NATO-Rusia. Preşedintele denunţă politicile SUA

Criza dintre NATO şi Rusia a generat dispute politice intense între Guvernul Croaţiei şi preşedintele Zoran Milanović, după ce acesta din urmă a denunţat politicile SUA, a afirmat că Ucraina nu ar trebui să adere la Alianţa Nord-Alantică şi a ameninţat cu retragerea din organizaţie.

Certificatul de vaccinare cu 3 doze va scuti posesorii de carantină şi testare. Rafila: România va pune repede în aplicare

Certificatul de vaccinare cu 3 doze va scuti, cel mai probabil, posesorii de carantină şi testare la nivelul Uniunii Europene, spune Alexandru Rafila. România îl va pune în aplicare cât de repede poate.

Un oraş din California a impus proprietarilor de arme o asigurare de răspundere civilă. Care sunt excepţiile

Un oraş din California a votat marţi seara ca proprietarii de arme din SUA să deţină o asigurare de răspundere civilă, aceasta fiind considerată prima măsură de acest gen din Statele Unite.

Birou în stil scandinav: 5 ponturi de amenajare

Birou în stil scandinav: 5 ponturi de amenajare

Japonia vrea să trimită rovere pe Lună până la finalul anului 2022

Compania iSpace vrea să trimită un rover japonez şi unul arab pe Lună până la finalul anului 2022.

Cum să-ţi decorezi biroul de acasă: 5 idei deosebite

Cum să-ţi decorezi biroul de acasă: 5 idei deosebite

Ministrul Alexandru Rafila vrea ca personalul medical să fie testat la intrarea în serviciu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, vrea ca personalul medical să fie testat la intrarea în tură pentru a reduce riscul transmiterii virusului SARS CoV-2. În ceea ce priveşte şcolile, acestea rămân deschise în baza algoritmului stabilit cu Ministerul Educaţiei, a precizat Rafila.

Cum să scapi de durerile de spate: 8 metode eficiente

Cum să scapi de durerile de spate: 8 metode eficiente