Mediafax Echipa

COMENTARIU | Lelia Munteanu: Hai, că n-avem multă minte: Vasilica – preşedinte!

Dedicaţie specială la tot electoratu’ şi la domnu’ Iohannis. Se ştie!

MONITORUL APĂRĂRII | Mai multe ţări UE susţin iniţiativa trimiterii unei misiuni navale europene în Golful Persic

Franţa, Italia, Olanda şi Danemarca susţin ideea Marii Britanii de trimitere a unei misiuni navale în Golful Persic, pentru contracararea acţiunilor Iranului, afirmă diplomaţi din cadrul Uniunii Europene citaţi de agenţia de presă Reuters.

Ancheta la Vrancea, unde un bărbat a fost filmat făcând gesturi sexuale în faţa unei fete de 5 ani

O femeie din Vrancea a postat pe Facebook imagini pe care ea le-a filmat şi în care apare concubinul său, în timp ce face gesturi cu tentă sexuală în prezenţa copilei ei, în vârstă de cinci ani. Poliţiştii, procurorii şi inspectorii de la Protecţia Copilului au demarat, marţi, anchete.

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov: PSD-ul a pus bomboana pe colivă!

Preşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, liberalul Marian Petrache, transmite, marţi, după desemnarea Vioricăi Dăncilă drept candidatul formaţiunii la alegerile prezidenţiale, că PSD a pus "bomboana pe colivă", precizând că premierul nu va ajunge preşedinte.

Avertisment FBI: Rusia intenţionează să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial din SUA, în 2020

Rusia este determinată să influenţeze rezultatul scrutinului prezidenţial programat în Statele Unite în anul 2020 în pofida sancţiunilor şi altor eforturi de contracarare a acţiunilor de acest tip, a avertizat marţi Christopher Wray, directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI).

Tăriceanu, reacţie dură după atacul preşedintelui pe referendum: Rămâne cum am stabilit – Klaus Iohannis, demisia imediată!

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a reacţionat, marţi, la declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis care a cerut partidelor parlamentare să găsească o formulă potrivită de a transpune în legislaţie referendumul pe justiţie, solicitându-i, la rândul său, şefului statului să demisioneze.

Tragedie în lumea sportului: Maxim Dadashev a murit după ce a fost făcut knockout. Avea doar de 28 de ani | VIDEO

Boxerul la categoria uşoară Maxim Dadashev (28 de ani) a decedat marţi, 23 iulie, după ce a fost făcut knockout vineri, în meciul cu Subriel Matias, anunţă The Guardian.

Glumele poliţiştilor la adresa unui şofer prins băut la volan: Mergea pe mai multe cărări decât străzile din intersecţie | FOTO

Poliţiştii din Sibiu fac haz pe seama unui şofer băut, care a provocat, marţi, o tamponare, iar când s-a dat jos din maşină „mergea pe mai multe cărări decât străzile din intersecţie”. Oamenii legii se întreabă „de la ce valoare începe etilotestul să se enerveze”, şoferul având 2,23 pe aparat.

Rectorul Universităţii din Bucureşti cere DEMITEREA prodecanului Facultăţii de Teologie care a făcut afirmaţii controversate despre sex, viol şi musulmani

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, cere, marţi, demiterea prodecanului Facultăţii de Teologie, Vasile Răducă, cel care a făcut afirmaţii controversate şi discriminatorii despre sex, viol şi musulmani într-o emisiune la Radio Trinitas.

PMP: Guvernul Dragnea 3 vrea la Cotroceni. Dăncilă tot Vasilica de Teleorman rămâne

Eugen Tomac a declarat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis a numit-o pe Viorica Dăncilă în funcţia de premier pentru a se asigura că obţine un al doilea mandat la Cotroceni. Liderul PMP a afirmat că, deşi Viorica Dăncilă candidează la prezidenţiale, tot „Vasilica de Teleorman” rămâne.

Sancţiune usturătoare: Femeie care scuipa coji de seminţe pe jos, amendată de poliţiştii locali. Suma este una consistentă

O femeie în vârstă de 34 de ani, care se afla cu copilul în braţe şi scuipa coji de seminţe pe jos, în timp ce se plimba cu trenuleţul turistic, a fost amendată cu 1.501 lei de către poliţiştii locali din Arad, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, BLOCHEAZĂ achiziţionarea unor avioane F-16 noi

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a blocat prin veto, marţi, planul Guvernului de cumpărare a opt avioane F-16 de la compania americană Lockheed Martin, calificând drept "extrem de îngrijorătoare" lipsa de consens privind această achiziţie, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Edward Iordănescu acuză probleme de sănătate

Edward Iordănescu (41 de ani) suferă de câteva luni de probleme cu tensiunea şi acuză stări de moleşeală. Antrenorul lui Gaz Metan Mediaş va efectua în următoarele zile mai multe investigaţii.

INTERVIU INTEGRAL Marius Tucă Show. Alexandra Nechita: Întotdeauna am visat ca o lucrare, un monument de-al meu să fie pus şi să rămână în România. Face parte din lista mea de vise şi proiecte

Şi-a trăit copilăria, adolescenţa şi s-a desăvârşit ca artist plastic în SUA, dar Alexandra Nechita, cunoscută ca micuţa Picasso, se simte foarte legată de România, ţara sa natală, după cum a mărturisit marţi, la emisiunea Marius Tucă Show.

Viorica Dăncilă dezvăluie că Paul Stănescu i-a reproşat în CEx că e urâtă de români, fiind asociată cu Liviu Dragnea/ Cred că am şanse în faţa lui Iohannis

Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că Paul Stănescu i-a reproşat în CEx că este apreciată negativ de români pentru că este asociată cu fostul lider PSD Liviu Dragnea. Ea a afirmat că a venit cu argumente cu care speră că i-a schimbat opinia fostului vicepremier şi preşedinte executiv al PSD.

Bărbat electrocutat în timp ce trăgea un cablu de telefonie în apropierea unei secţii de poliţie

Un bărbat de 59 de ani, din Constanţa, a murit, marţi, după ce s-a electrocutat, în timp ce trăgea un cablu de telefonie în apropierea Poliţiei din Constanţa. Oamenii legii au deschis un dosar penal, iar cazul este cercetat şi de inspectorii de muncă.

Ministrul de Finanţe: Rectificarea bugetară va include măsuri de restructurare, la nivel de secretari de stat

Rectificarea bugetară va include o serie de măsuri de restructuare a aparatului de stat, la nivel de secretari de stat şi cabinetele acestora, dar procesul de analiză a funcţionarilor se va prelungi şi în august, a anunţat marţi ministrul Finanţelor Eugen Teodorovici.

Parlamentul spaniol a RESPINS numirea lui Pedro Sanchez în funcţia de premier

Parlamentarii spanioli au respins marţi numirea lui Pedro Sanchez în funcţia de premier al Spaniei, într-un prim vot, urmând ca cel de al doilea să fie organizat în două zile, relatează site-ul postului Euronews.

Turist cu fractură la picior recuperat de Salvamont dintr-o zonă greu accesibilă de la Rimetea

Un turist care a suferit o fractură la un picior a fost coborât, marţi, de salvamontiştii din Alba, dintr-o zonă greu accesibilă de la Rimetea.

Dăncilă, despre numirea lui Vasile Ciurchea la şefia CNAS: Dacă va fi trimis în judecată de DNA, facem o schimbare

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, referitor la faptul că Vasile Ciurchea este cercetat de DNA într-un dosar de corupţie, că în cazul în care va fi trimis în judecată atunci îl va schimba pe acesta din funcţia de şef al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Platforma chineză Alibaba permite micilor companii americane să vândă pe platforma sa

Platforma chineză de comerţ electronic Alibaba Group Holdings Ltd va permite de acum înainte micilor afaceri din Statele Unite să vândă pe site-ul său, au anunţat reprezentanţii companiei marţi, potrivit Reuters.

Dăncilă, votată prezidenţiabilul PSD, anunţă sancţiuni pentru social-democraţii care critică partidul sau pe ea în public

Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că social-democraţii care vor critica în spaţiul public partidul sau pe ea, în calitate de candidat PSD la prezidenţiale, vor fi sancţionaţi în cadrul Comitetului Executiv. Liderul PSD a afirmat că orice pas greşit va fi decontat de partid.

Primarii din Moldova s-au unit pentru realizarea Autostrăzii şi a Spitalului Regional de Urgenţă | FOTO

Şapte oraşe din Moldova s-au unit, marţi, în Asociaţia „Moldova se Dezvoltă”, care are, între proiecte, realizarea Spitalului Regional de Urgenţă şi Autostrada Ungheni - Iaşi – Târgu Mureş. Preşedintele Asociaţiei este primarul Iaşului, Mihai Chirica.

Reprezntant CNAS: Din acest an vor beneficia de tratament cei cu hepatită incipientă şi adolescenţii

Reprezentantul CNAS, Roxana Radu, a anunţat că începând cu noul contract cost-volum vor beneficia de tratamentul fără interferon şi pacienţii care au fibroză F0, adică cei cu hepatită în fază incipientă şi că începând cu acest an vor primi tratament şi adolescenţii cu vârste între 12 şi 18 ani.

Gabriela Firea anunţă ca va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei/ Motivul pentru care s-a retras din cursa pentru prezidenţiale

Gabriela Firea a anunţat, marţi, la finalul CEx al PSD, că intenţionează să candideze pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, precizând că nu s-a pus problema să îşi retragă candidatura la prezidenţiale pentru a avea susţinerea partidului la Primăria Muncipiului Bucureşti.

Tânăr din Argeş, prins când fura banii adunaţi în fântâna Mănăstirii Cozia

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din Argeş, a fost prins de poliţişti în timp ce fura banii aruncaţi de credincioşi în fântâna din incinta Mănăstirii Cozia, din judeţul Vâlcea. Oamenii legii i-au întocmit dosar penal.

Iranul respinge ideea trimiterii unei coaliţii navale europene în Golful Persic

Vicepreşedintele Iranului, Eshaq Jahangiri, a respins marţi ideea formării unei coaliţii europene pentru garantarea siguranţei maritime în Golful Persic, avertizând că o asemenea grupare navală va afecta securitatea regională.

UDMR a semnat Acordul politic iniţiat de Klaus Iohannis, dar a impus şi câteva condiţii

UDMR a semnat, marţi, cu condiţii, Acordul politic iniţiat de Klaus Iohannis, privind consolidarea parcursului european al României. UDMR vrea revizuirea Constituţiei, astfel încât Guvernul să dea Ordonanţe de urgenţă numai în condiţii de război sau catastrofe naturale, anunţă Kelemen Hunor.

Atenţionarea cod galben de inundaţii, extinsă în alte şase judeţe

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a extins, marţi, atenţionarea cod galben de inundaţii, pentru râuri din bazine hidrografice din încă şase judeţe, valabilă până miercuri dimineaţa, la ora 9.00.

Robert Glinţă, locul 8 în finala mondială de la 100m spate, de la Gwangju

Înotătorul român Robert Glinţă s-a clasat pe locul 8 în finala probei de 100 metri spate la Campionatele Mondiale de nataţie de la Gwangju (Coreea de Sud), disputată marţi.

Motivul pentru care Ed Sheeran a cumpărat casele din vecinătatea locuinţei sale. Suma cheltuită este enormă

Cântăreţul britanic Ed Sheeran a cumpărat casele din vecinătatea locuinţei sale, pentru a-i împiedica pe eventualii vecini să se plângă din cauza zgomotelor puternice care ar fi provocate atât de muzica sa, cât şi de petrecerile pe care le organizează, potrivit bfmtv.com.

Ministrul irlandez de Externe promite o colaborare constructivă cu Boris Johnson pentru a rezolva impasul în care se află Marea Britanie

Irlanda va colabora în mod constructiv cu Boris Johnson pentru a rezolva impasul în care se află Marea Britanie în contextul Brexit, a transmis ministrul de Externe al Irlandei, Simon Coveney, după ce Johnson a fost ales marţi liderul partidului de guvernământ şi premier, potrivit Reuters.

Opoziţia din Marea Britanie contestă alegerea lui Boris Johnson ca prim-ministru şi cere alegeri anticipate

Jeremy Corbyn, liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie, a contestat, marţi, modul în care Boris Johnson a fost ales prim-ministru, cerând organizarea unui scrutin parlamentar anticipat.

Ministrul Transporturilor dă vina pe studenţi pentru aglomeraţia din vagoane

Ministrul Transporturilor a explicat marţi, într-o conferinţă de presă, că vagoanele de tren sunt aglomerate din cauza rezervărilor făcute de studenţi. „Se fac foarte multe rezervări de către studenţi, asta este problema”, a spus Răzvan Cuc.

Iohannis atacă PSD-ALDE pentru că nu semnează ACORDUL politic post-referendum: În 26 mai eu nu am întrebat cetăţenii dacă e nevoie de modificarea Constituţiei

Klaus Iohannis a declarat că PSD-ALDE continuă să se poziţioneze împotriva voinţei cetăţenilor, prin faptul că nu au semnat acordul politic pentru parcursul european al României. El a precizat că nu a cerut, prin întrebările puse la referendum modificarea Constituţiei.

Ministrul Transporturilor NU demisionează în cazul în care Km de autostradă promişi nu vor fi gata. Întrebările lui Răzvan Cuc

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că nu îşi va prezenta demisia în cazul în care cei 100 de kilometri de autostradă promişi nu vor fi gata, însa a asigurat că va lua măsurile necesare în privinţa constructorilor.

Trei zile pentru vot în Diaspora. Iohannis a promulgat legea care extinde perioada electorală

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea în materie electorală, prin care votul în Diaspora pentru alegerile prezidenţiale este extins la trei zile, a anunţat şeful statului. Legea introduce, de asemenea, votul prin corespondenţă şi votul electronic.

Donald Trump, felicitări pentru victorie adresate lui Boris Johnson/ Primul lider european cu care va avea întâlniri noul premier al Marii Britanii

Preşedintele american, Donald Trump, l-a felicitat pe Boris Johnson pentru victoria din alegerile din cadrul Partidului Conservator din Marea Britanie, care de miercuri va deveni succesorul Theresei May în fruntea Guvernului de la Londra.

Caz crunt la Braşov: Adolescent arestat după ce şi-a bătut iubita cu o bâtă ciobănească şi a lăsat-o să moară

Un adolescent în vârstă de 15 ani, din judeţul Braşov, acuzat că şi-a lovit iubita cu o bâtă ciobănească şi a lăsat-o să zacă mai multe zile, până a murit, a fost arestat preventiv, pentru omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liviu Dragnea, prima acţiune din închisoare: Fostul lider PSD a dat în judecată Inspecţia Judiciară

Fostul preşedinte PSD, Liviu Dragnea, care execută în prezent o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni la Penitenciarul Rahova după condamnarea din dosarul angajărilor fictive de la Direcţia de Protecţie a Copilului Teleorman, a dat în judecată Inspecţia Judiciară la Curtea de Apel Bucureşti.