Video Viorica Dăncilă dezvăluie că Paul Stănescu i-a reproşat în CEx că e urâtă de români, fiind asociată cu Liviu Dragnea/ Cred că am şanse în faţa lui Iohannis

Viorica Dăncilă a declarat, marţi, că Paul Stănescu i-a reproşat în CEx că este apreciată negativ de români pentru că este asociată cu fostul lider PSD Liviu Dragnea. Ea a afirmat că a venit cu argumente cu care speră că i-a schimbat opinia fostului vicepremier şi preşedinte executiv al PSD.

3911 afişări

„A fost opinia domnului Paul Stănescu, nu vreau să o comentez, i-am spus în interiorul forului statutar ceea ce aveam de spus, i-am răspuns la acest lucru şi cred că după ce i-am răspuns şi Paul Stănescu a realizat anumite lucruri şi aceste răspunsuri cred că ar trebui să îl îndepărteze de această opinie pe care a avut-o în cadrul Comitetului Executiv”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată despre reproşurile lui Paul Stănescu, aduse în Comitetul Executiv, în care susţine că Viorica Dăncilă este urâtă de români pentru că este asociată cu Liviu Dragnea.

Liderul PSD Olt, Paul Stănescu, şi liderul PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, au fost singurii care au votat în Comitetul Executiv împotriva desemnării Vioricăi Dăncilă drept candidat PSD la alegerile prezidenţiale.

Dăncilă: Cred că am şanse în faţa lui Iohannis. Ţara poate avea un preşedinte femeie

Prima reacţie a Vioricăi Dăncilă după ce a fost aleasă prezidenţiabilul PSD: Cred că am şanse în faţa lui Iohannis. Ţara poate avea un preşedinte femeie

Viorica Dăncilă a declarat, la finalul CEx al PSD de marţi, în care a fost desemnată prezidenţiabilul partidului, că are şanse în faţa lui Klaus Iohannis şi că românii pot vedea că ar putea avea primul preşedinte femeie.

„Cred că am şanse şi în faţa lui Klaus Iohannis, pentru că am demonstrat că pot fi preşedintele tuturor românilor. Am demonstrat că eu caut consensul, echilibrul şi cred că de acest lucru au nevoie românii. Cred că perioada în care împărţim românii în partidul meu şi alte partide, în Guvernul meu şi alte guverne, trebuie să înceteze. Cred că pot să demonstrez că o campanie poate fi făcută pe proiecte, pe consens, pe lucruri bune pentru cetăţeni şi nu prin jigniri sau violenţă verbală. Cred că pot să demonstrez în perioada următoare că un preşedinte poate fi al tuturor românilor şi că ţara poate avea un preşedinte femeie. Dacă am demonstrat că pot face performanţă cred că românii pot vedea că pot avea primul preşedinte femeie”, a afirmat Viorica Dăncilă, marţi, la Parlament, întrebată dacă are şanse mai mari ca Iohannis să câştige prezidenţialele.

Preşedintele PSD a declarat că pentru Liviu Pleşoianu a fost un singur vot în BPN şi CEx al lui Dumitru Buzatu.

„Am avut un vot în CEx pentru candidatul la preşedinţia României. Chiar dacă domnul Pleşoianu nu a fost prezent, pentru că nu e membru al BPN şi CEx, le-am propus colegilor să dăm un vot şi pentru Liviu Pleşoianu şi am considerat important ca fiecare dintre noi să aibă susţinere, să vedem ce susţinere are în foruri. În BPN a avut un vot. Tot în BPN Gabriela Firea s-a retras din această cursă şi a menţionat că pentru noi, pentru bucureşteni, pentru PSD e foarte important să mergem uniţi la alegeri. Acelaşi vot l-am cerut şi în CEx. Pleşoianu a avut tot un singur vot, al domnului Dumitru Buzatu. S-a votat pentru preşedintele partidului, respectiv pentru mine pentru a reprezentat PSD la prezidenţiale. E un vot care mă onorează, mă responsabilizează, pentru că ştiu că partidul pleacă dintr-o situaţie dificilă, dar am încredere în mine, în colegii mei, că ne vom putea mobiliza, că vom câştiga aprecierea colegilor, că vom crea un val de încredere la nivel naţional şi că putem câştiga aceste alegeri. Sunt convinsă că atunci când suntem uniţi paşii noştri vor fi temeinici”, a conchis Dăncilă.

Dăncilă anunţă sancţiuni pentru social-democraţii care critică partidul sau pe ea în public

Viorica Dăncilă a anunţat, marţi, că social-democraţii care vor critica în spaţiul public partidul sau pe ea, în calitate de candidat PSD la prezidenţiale, vor fi sancţionaţi în cadrul Comitetului Executiv. Liderul PSD a afirmat că orice pas greşit va fi decontat de partid.

„Cred că este pentru prima oară când în cadrul unui Comitet Executiv Naţional fiecare membru şi-a spus părerea, şi-a exprimat opinia în legătură cu viitoarea campanie electorală, cu politica de alianţa, dar ceea ce este mai important susţinerea pentru candidatura la alegerile prezidenţiale. Tot în CEx coelgii au propus adoptarea unei rezoluţii care să cuprindă un aspect important pentru partidul nostru, anume faptul că intrând în logica campaniei electroale este important ca opiniile noastre, fie că ne plac sau nu, în democraţie trebuie să îşi exprime fiecare opinia, dar să fie exprimate în acdrul forurilor statutare, iar cei care vor ieşi în spaţiul public cu diferite afirmaţii, opinii care să lezeze partidul sau candidatul la prezidenţiale, să fie sancţionaţi în CEx”, a anunşat Viorica Dăncilă, la finalul şedinţei Comitetului Executiv Naţional.

Liderul PSD a afirmat că pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale e nevoie de unitate.

„Într-o echipă unită este important ca toţi să fie aliniaţi în spatele candidatului şi să mergem împrrună pentru câştigarea alegerilor. Orice pas greşit este un pas pe care îl va deconta partidului şi trebuie ca în această lută să dăm dovadă de determniare şi unitate”, a adăugat Dăncilă.

Viorica Dăncilă a fost validată, marţi, de Comitetul Executiv al PSD, candidat al partidului la alegerile prezidenţiale din toamnă.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici