Mediafax Echipa

Cele mai romantice destinaţii turistice în februarie

Listele celor mai romantice destinaţii turistice din februarie arată că unele locuri, pentru care anotimpul cald este sezonul de vârf pentru vizitatori, beneficiază din plin de perspectiva afectivă pe care o oferă turiştilor sărbătoarea de la jumătatea lunii dedicată îndrăgostiţilor.

Ialomiţa: 26.000 de consumatori fără curent electric, ambulanţe blocate şi accident cu 5 răniţi

ISU Ialomiţa a intervenit, în ultimele patru zile, în 70 de situaţii de urgenţă provocate de polei şi gheaţă. La această oră, 26.000 de consumatori sunt încă fără curent electric. Ambulanţele au avut nevoie de ajutor pentru a ajunge la 15 pacienţi, din cauza poleiului sau a drumurilor blocate.

Unul dintre cei mai mare retaileri globali intenţionează să concedieze 15.000 de angajaţi

Tesco, unul dintre cei mai mari retaileri globali, ia în calcul să concedieze 15.000 de angajaţi de la supermarketurile pe care le deţine în Marea Britanie, informează duminică mai multe publicaţii din Anglia, care citează un raport.

Primăria Sectorului 4 anunţă că îi va ajuta pe toţi proprietarii maşinilor avariate de copaci

Primăria sectorului 4 transmite că îi va despăgubi pe toţi cei care au maşinile avariate din cauza copacilor prăbuşiţi zilele aceastea. Cei care solicită despăgubiri, chiar şi cei fără CASCO, sunt aşteptaţi, de luni, la sediul primăriei, anunţă primarul Daniel Băluţă.

Căutările avionului dispărut, în care se afla atacantul Emiliano Sala, vor fi reluate

Căutările fotbalistului Emiliano Sala vor fi reluate. Fondurile strânse din donaţii au depăşit, duminică dimineaţă, suma de 300.000 de euro, anunţă presa franceză. Potrivit Le Figaro, cea mai mare sumă, de 30.100 de euro, a fost făcută în numele lui Kylian Mbappe.

Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor: Guvernul va adopta până joi bugetul pe anul 2019

Secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor, Iulian Bulai (USR) a precizat, duminică, pe Facebook, după ce a discutat cu lorin Iordache, că cel târziu joi guvernul va adopta bugetul pe anul 2019, acesta urmând să intre în dezbaterea Parlamentului începând cu 5 februarie.

PSD Bucureşti cere retragerea sprijinului politic pentru Aurelian Bădulescu/ Reacţia viceprimarului Capitalei

PSD Bucureşti a cerut retragerea sprijinului politic pentru viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, surse din conducerea organizaţiei precizând pentru MEDIAFAX că acesta va fi înlocuit din funcţie şi exclus din partid pentru declaraţiile sale. În replică, Bădulescu spune că actul nu este asumat.

STUDIU: 9 din 10 români vorbesc măcar o dată pe zi la telefonul mobil

O pondere de 91% dintre români utilizează măcar o dată pe zi telefonul mobil pentru a iniţia o convorbire, iar unul din doi utilizează zilnic apelurile video prin intermediul aplicaţiilor care au această opţiune, potrivit unui studiu realizat de E.ON şi Kantar Emind.

Comisarul european, Corina Creţu, despre victimele Holocaustului: Sacrificiul celor care au murit în lagăre ne aminteşte că suntem şi trebuie să rămânem oameni

Comisarul european Corina Creţu a transmis duminică, cu ocazia Zilei Internaţionale e Comemorare a Victimelor Holocaustului, că nu ar trebui să îi uităm pe românii care s-au opus „soluţiei finale” şi că sacrificiul acestora ar trebui să ne amintească că suntem şi trebuie să rămânem oameni.

Irlanda nu plănuieşte o „graniţă tare” după Brexit

Ministerul Afacerilor Europene din Irlanda a anunţat că Marea Britanie are o obligaţie faţă de tratatul de pace de la Belfast, indiferent de Brexit, iar o parte integrantă a acestuia protejează „graniţa invizibilă” dintre Irlanda şi Irlanda de Nord, relatează Reuters.

Din culisele comediei #OhRamona/ Andrei Ciobanu, despre eroina comediei: „S-a măritat, aşa am auzit” | VIDEO

Regizorul Cristina Jacob şi Andrei Ciobanu, autorul bestsellerului românesc autobiografic „Suge-o, Ramona!”, au dat detalii în direct, duminică, despre comedia „Oh, Ramona”: ”Adevărata Ramona s-a măritat. Aşa am auzit”, a spus Andrei Ciobanu despre eroina poveştii sale.

A murit Camelia Argint, interpretă de muzică populară şi profesoară de canto

Interpreta de muzică populară şi profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, Camelia Argint, a murit la vârsta de 54 de ani, după ce ar fi suferit un infarct, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lista fotbaliştilor doriţi de Juventus a ajuns în presă

Transferurile puse la cale de Juventus au fost descoperite de Il Tempo. Italienii au aflat că torinezii au pe listă 4 fotbalişti, toţi din Italia.

ANM: Vremea se încălzeşte semnificativ în următoarele zile. Se aşteaptă precipitaţii, dar poleiul, doar izolat

Vremea se încălzeşte semnificativ în următoarele zile, astfel că în sud-estul ţării temperaturile vor ajunge, marţi şi miercuri, la 14 grade Celsius. În Capitală, temperaturile cresc de la o zi la alta, de luni, ajungând miercuri la 9 grade Celsius. De asemenea, dispare şi poleiul din Bucureşti.

Sindicat: Şoferii de troleibuze acuză STB că au fost abandonaţi pe trasee, în frig şi fără mâncare

Zeci de şoferi şi vatmani ai STB acuză conducerea instituţiei că au fost lăsaţi în frig, în traseu, sâmbătă, asta după ce zeci de copaci prăbuşiţi au blocat atât liniile de rulare cât şi cele de contact, acuză sindicaliştii de la STB.

ALERTĂ în Brazilia: Cel puţin 40 de persoane au murit şi 300 sunt dispărute după ruperea unui baraj minier

Cel puţin 40 de persoane au murit după ce un baraj minier s-a rupt vineri în statul brazilian Minas Gerais, în timp ce aproximativ 300 de persoane sunt date dispărute, căutările fiind suspendate din cauza riscului ruperii unui alt baraj, au anunţat duminică autorităţile, relatează Associated Press.

TRAFIC aglomerat pe DN1, din cauza maşinilor care merg dinspre staţiunile montane către Capitală

Se circulă în condiţii de aglomeraţie pe DN1, între Predeal şi Buşteni, precum şi între Sinaia şi Comarnic, pe sensul de mers Braşov - Ploieşti, din cauza numărului mare de maşini care se întorc în Capitală din staţiunile montane.

Dan Barna: 26 mai e ziua când cei care ne-au făcut de râs la Bruxelles se întorc acasă

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, duminică, la Sibiu, că principalul obiectiv al USR reprezintă obţinerea a minimum trei mandate de europarlamentar şi că a alocat resurse şi experienţă pentru ca „europarlamentarii PSD care au făcut România de râs la Bruxelles să se întoarcă acasă”.

Ministrul Educaţiei anunţă că luni se redeschid şcolile: Se va face un triaj de sănătate foarte sever

Ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a anunţat, duminică, că îi aşteaptă pe toţi elevii la şcoală luni, precizând că aceştia vor fi controlaţi pentru a li se verifica starea de sănătate.

Două cutremure în zona seismică Vrancea, în interval de jumătate de oră

Două cutremure au avut loc în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, în interval de jumătate de oră. Cel mai puternic a avut magnitudinea de 3,1 grade pe scara Richter.

Novak Djokovic a câştigat Australian Open. Primele declaraţii

Novak Djokovic a câştigat, duminică dimineaţă, al 15-lea titlu de Mare Şlem al carierei, învingându-l în finală, în două ore şi patru minute, pe spaniolul Rafael Nadal, locul doi în clasamentul mondial, 6-3, 6-2, 6-3.

PMP: Oltenii, moldovenii şi transilvănenii să nu fie unii mai prejos ca alţii privind infrastructura

„Autostrada Unirii Principatelor Române” şi „Autostrada Basarabia” sunt două obiective de investiţii prin care senatorul PMP, Gabi Ionaşcu, vrea ca oltenii, moldovenii şi transilvănenii să nu fie unii mai prejos în ceea ce priveşte infrastructura.

Dublă EXPLOZIE în Irak: Cel puţin patru poliţişti ucişi şi 11 răniţi

Cel puţin patru poliţişti au fost ucişi şi 11 au fost răniţi în urma exploziei a două bombe de pe marginea drumului care au vizat convoaie de poliţie în atacuri separate din nordul Irakului duminică, au declarat surse de servicii şi surse medicale.

Bilanţul victimelor în urma inundaţiilor şi alunecărilor de teren din Indonezia se ridică la 68

Cel puţin 68 de persoane au fost ucise şi aproape 7000 au fost forţate să se refugieze în adăposturi de urgenţă după inundaţiile, alunecările de teren şi o tornadă care au lovit insula indoneziană Sulawesi în ultima săptămână, au declarat duminică autorităţile, relatează Reuters.

MAE: Contribuim la consolidarea instrumentelor de prevenire a antisemitismului

MAE a transmis duminică, cu ocazia Zilei Internaţionale de comemorare a victimelor Holocaustului, că va lupta în continuare pentru combaterea antisemitismului, promovarea diversităţii şi a egalităţii de şanse reprezintând principii fundamentale pentru dezvoltarea unei societăţi democratice.

Un schior a fost surprins de o avalanşă pe care a provocat-o chiar el, în Munţii Bucegi | VIDEO

Un schior a fost surprins de o avalanşă pe care a provocat-o chiar el, în Munţii Bucegi. Salvamontiştii au anunţat că schiorul nu a fost rănit, dar şi-a pierdut schiurile.

PNL: Alegerile libere sunt puse în pericol de obsesia comunistoidă a PSD-ALDE pentru cenzură

PNL critică intenţia reprezentanţilor PSD-ALDE de a incrimina ca fapte penale insulta şi calomnia, liberalii susţinând că singura soluţie pe care o mai au liderii coaliţiei de guvernare pentru a ieşi pe stradă este să instituie cenzura pentru a nu mai fi huidiţi.

Primăria Capitalei vrea să înceapă construcţia Pasajului Doamna Ghica. La cât se ridică valoarea investiţiei

Primăria Capitalei vrea să înceapă construcţia Pasajului Doamna Ghica, un proiect care ar fluidiza circulaţia în sectorul 2 al Capitalei, în zona Doamna Ghica, Colentina, Tei sau Şoseaua Petricani. Astfel, CGMB va supune votului investiţia, care se ridică la 134 de milioane lei.

Scrisoare deschisă | Ovidiu Raeţchi, lui Gabriel Leş: Dacă nu aveţi nimic de ascuns, veniţi la prima şedinţă a Comisiei de Apărare

Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Ovidiu Raeţchi, i-a transmis, duminică, o scrisoare deschisă ministrului Apărării, Gabriel Leş, prin care îl cheamă, dacă nu are ”ceva de ascuns”, să dea explicaţii despre programele de înzestrare a Armatei şi cu situaţia şefului SMA.

Venezuela a suspendat expulzarea diplomaţilor americani

Venezuela a suspendat expulzarea diplomaţilor americani, a anunţat sâmbătă Ministerul de Externe de la Caracas, relatează Dpa.

Ministerul Justiţiei va achiziţiona 241 de autoturisme în valoare de peste 10 milioane de lei

Ministerul Justiţiei cumpără 241 de autoturisme în valoare de aproximativ 10 milioane de lei pentru transportul personalului şi documentelor, în interes de serviciu, motivând că acestea vor contribui la creşterea calităţii actului de justiţie.

Iohannis: Onorăm victimele Holocaustului prin angajamentul de a lupta împotriva antisemitismului/ Mai mulţi supravieţuitori ai Holocaustului, decoraţi de preşedinte

Preşedintele Klaus Iohannis şi Guvernul au transmis, duminică, mesaje prilejul Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului. Şeful statului reafirmă angajamentul României de a combate antisemitismul, rasismul şi xenofobia.

PROTESTE la Belgrad: Mii de persoane au ieşit în stradă pentru a cere demisia guvernului de la Belgrad, pentru a opta săptămână consecutiv

Câteva mii de persoane au mărşăluit pe străzile acoperite cu zăpadă din capitala Serbiei pentru a protesta împotriva guvernului populist al preşedintelui Aleksandar Vucic pentru a opta săptămână consecutiv, relatează Associated Press.

Caz tragic la Constanţa: O tânără sportivă în vârstă de 25 de ani a murit în timp ce alerga pe stradă

O tânără de 25 de ani, din comuna constănţeană Valu lui Traian, a murit după ce a căzut în timp ce alerga pe o stradă din localitate. Tânăra, care obişnuia să participe la întreceri de atletism pe distanţe mari, a fost găsită de un trecător.

Mihai Tentea şi Ciprian Daroczi au obţinut medalia de aur la Campionatul European U23 la bob dublu

După aurul continental obţinut cu bobul de patru (U23), pilotul Mihai Tentea (19 ani) şi-a trecut în cont un nou titlu european, de data aceasta cu bobul de dublu, la aceeaşi categorie de vârstă.

Întrebările adresate străinilor care vor cetăţenie română, prea grele chiar şi pentru politicieni

Întrebările adresate străinilor care vor cetăţenie română se dovedesc prea prea grele chiar şi pentru politicieni, unii dintre ei susţinând că întrebările nu sunt extrase din domeniile lor de activitate, dar şi că cei care vor cetăţenia română au timp de studiat.

Ianis Hagi şi Tudor Băluţă sunt doriţi de Genoa

Ştirea zilei de sâmbătă a venit din Italia. Jurnalistul Gianluca Di Marzio a anunţat că Genoa a pus ochii pe doi jucători de la Viitorul. Este vorba despre Ianis Hagi şi Tudor Băluţă, amândoi trecuţi pe la loturile naţionale. Interesul ”Grifonului” a fost confirmat de Gazzetta dello Sport.

Program de reabilitare pentru dependenţii de droguri, unic în vestul ţării, deschis în oraşul Jimbolia

Opt tineri din întreaga ţară sunt internaţi într-un centru dedicat dependenţilor de droguri deschis în oraşul Jimbolia, din judeţul Timiş, unde urmează un program de reabilitare timp de un an, perioadă în care nu au voie să vorbească decât cu familia, nu au acces la Internet şi nici telefon mobil.

Incendiu la o fabrică de prelucrare a lemnului din Braşov: A ars acoperişul unei hale

Un incendiu a izbucnit, duminică, la o fabrică de prelucrare a lemnului din Braşov. Incendiul s-a extins la acoperişul halei, care a ars pe câteva sute de metri pătraţi.

Finanţele i-au urat Vămii române „La mulţi ani” cu simbolurile Vămii din Republica Moldova

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) i-a făcut urări Vamei din România, sâmbătă, pe Facebook, cu ocazia Zilei Internaţionale a Vămilor, folosind sigla Republicii Moldova.