Mediafax Echipa

Premierul Dăncilă discută cu Liviu Dragnea, în biroul său din Camera Deputaţilor, înaintea CEx

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a intrat, la momentul transmiterii acestei ştiri, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea, pentru a discuta înaintea participării celor doi la şedinţa CEx al PSD care va începe la ora 14.00.

Oraşul din România care este principalul competitor al Capitalei prin standardele de viaţă ridicate pe care le oferă

Clujul este principalul competitor al Capitalei prin standardele de viaţă ridicate pe care le oferă, rata şomajului scăzută, creşterea numărului de salariaţi, oraşul dezvoltând o strategie de stimulare a economiei prin parteneriate cu universităţi, bazate pe inovare, tehnologizare, cercetare, IT.

Ambasadorul SUA la Bucureşti a vorbit, pentru prima dată, despre amnistie şi graţiere: Este decizia României

Ambasadorul SUA, Hans Klemm, a declarat, luni, întrebat despre un posibil proiect privind amnistia şi graţierea, că este o chestiune asupra căreia România trebuie să decidă, precizând că ambasada urmăreşte situaţia cu foarte mare atenţie.

Situaţie ÎNGRIJORĂTOARE, prezentată de BNR: Unul din patru români apţi de muncă a plecat să muncească în străinătate

Demografia, disciplina scăzută de plată în economie şi nivelul scăzut al intermedierii financiare sunt principalele vulnerabilităţi structurale ale României, arată „Hartă a vulnerabilităţilor structurale ale României”, prezentată luni şi realizată de Banca Naţională a României (BNR).

SONDAJ PMP: Cu cine ar vota românii în primul tur al prezidenţialelor/ Omul despre care românii cred că a făcut cel mai mult pentru independenţa justiţiei/ Ce spun românii despre schimbarea guvernului

Un sondaj realizat de Biroul de Cercetări Sociale (BCS), la comanda PMP, arată că 28,7% dintre românii decişi să vină la vot ar pune ştampila pe candidatul PNL, în timp ce 21,5% ar vota PSD, 9,2% PMP, 8,5% ALDE şi 8,0% USR.

Încă cinci bebeluşi, internaţi la Spitalul Alexandrescu. În total, 34 sunt confirmaţi cu stafilococ

Încă cinci bebeluşi, născuţi la Maternitatea Giuleşti, au fost internaţi în cadrul Spitalului „Grigore Alexandrescu”, fiind suspectaţi cu infecţia stafilococ auriu meticilino rezistent. În total, 34 de copii născuţi la Maternitatea Giuleşti au fost diagnosticaţi cu această bacterie,a anunţat Pintea.

OPINIE | Crenguţa Nicolae: Lecţii de manipulare pentru uzul europeanului de rând

Înlocuirea populaţiei europene cu migranţi „nu e o teorie a conspiraţiei, ci o realitate, ba chiar o recomandare oficială a ONU!” a scris pe Twitter, în plină revoltă a „vestelor galbene”, Bernard Monot, europarlamentar din partea partidului eurosceptic Debout la France.

Participanţii la un protest anti-PSD, organizat în parcarea Aeroportului Oradea, au fost amendaţi cu 10.000 de lei de jandarmi

Preşedintele Asociaţiei Oradea Civică, Sebastian Duma, a scris, luni, pe Facebook, faptul că au fost amendaţi oameni care nu au nimic de-a face cu organizaţia, care s-au oprit în zonă, fără a participa la protest.

O companie aeriană anunţă că se RETRAGE din România. Care este motivul şi ce se întâmplă cu biletele deja cumpărate

Compania aeriană, TAP Air Portugal, informează că, începând cu data de 27 ianuarie 2019, nu va mai opera ruta directă Lisabona – Bucureşti, din cauza profitabilităţii reduse, informează un comunicat al companiei.

Şeful Poliţiei Capitalei a fost SCHIMBAT. Cine i-a luat locul

Şeful Poliţiei Capitalei, chestorul Mihai Marius Voicu, a fost schimbat din funcţie şi înlocuit cu unul dintre adjuncţii inspectorului Poliţiei Române, Ciprian Adrian Miron, a precizat, pentru MEDIAFAX, şeful Poliţiei Române, Ioan Buda.

Un şef de consiliu judeţean a fost pus de Mitropolitul Banatului să promită, după slujbă, că va reabilita două case

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, a fost pus de Mitropolitul Banatului să promită, la finalul unei slujbe, că va reabilita două case emblematice din oraş. “Vă legaţi astăzi să rezolvăm cele două case, domnule preşedinte?”, a spus ÎPS Selejan, iar Cionca a răspuns: “Ne legăm”.

Vrea să facă profite de notorietatea obţinută. Românul cu plăcuţe „M…PSD” anunţă că va candida independent la alegerile europarlamentare

Răzvan Ştefănescu, şoferul maşinii cu număr de înmatriculare M...PSD, a anunţat, luni pe Facebook, că va candida independent la alegerile europarlamentare din 2019, precizând că a hotărât să se înscrie în cursă deoarece nu este mulţumit de calitatea oamenilor care reprezintă românii în faţa Europei.

EU Parliament To Pass Non-Binding Resolution On Romania And Bulgaria Schengen Area Access

The European Parliament is discussing on Monday a new non-binding resolution regarding Romania’s and Bulgaria’s access to the Schengen Area, with a vote on the initiative scheduled for Tuesday.

Fiscul promite bonificaţii pentru persoanele fizice care achită până la 15 decembrie obligaţiile fiscale

Contribuabilii persoane fizice care achită până la data de 15 decembrie 2018, inclusiv, obligaţiile fiscale stabilite prin declaraţia unică sau decizie de impunere anuală, după caz, vor primi bonificaţii, informează ANAF.

IMAGINILE ZILEI: Momente de coşmar în patinajul artistic, după ce un american îşi scapă partenera pe gheaţă

O competiţie de patinaj artistic era cât pe ce să se termine îngrozitor. Un american şi-a scăpat partenera pe gheaţă, iar aceasta şi-a pierdut cunoştinţa.

Ţara care a devenit al doilea cel mai mare vânzător de armament din lume, după SUA

Rusia a devenit în 2017 al doilea cel mai mare producător de armament din lume, depăşind Marea Britanie, iar Statele Unite domină în continuare topul, se arată într-un studiu al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), o organizaţie care se ocupă cu cercetările privitoare la conflicte, controlul armelor şi dezarmare.

Noile linii de tren internaţionale care ar putea transforma modul în care se face turism

2018 a fost un an bun pentru fanii călătoriilor pe calea ferată, cu noi trenuri rapide inaugurate în întreaga lume, legând marile oraşe şi scurtând timpul de călătorie, comentează CNN Travel.

Primăria Capitalei vrea să mute trei spitale, printre care şi Maternitatea Giuleşti

Primăria Capitalei vrea să împuternicească ASSMB pentru găsirea de imobile în care să fie relocate trei spitale mari din Capitală, printre care şi Spitalul „Panait Sîrbu” (Maternitatea Giuleşti), unde peste 20 de copii ar fi fost infectaţi recent cu stafilococul auriu.

O adolescentă este căutată de poliţişti după ce a dispărut dintr-un centru de plasament din Timiş

O adolescentă în vârstă de 17 ani este căutată de poliţiştii timişeni după ce a plecat de la centrul de plasament din oraşul Recaş, în urmă cu opt zile, şi a nu a mai revenit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Trupa Slayer va cânta în România pentru ultima oară. Data la care a fost programat concertul

Trupa americană de thrash metal Slayer va concerta la Arenele Romane din Bucureşti pe 10 iulie 2019, iar show-ul face parte din ultimul său turneu mondial, potrivit organizatorilor.

Andreea Cosma a mers la Parchetul General pentru a depune acte în denunţul formulat contra Codruţei Kovesi

Andreea Cosma s-a prezentat, marţi dimineaţă, la sediul Parchetului General pentru a depune documente în cazul denunţului pe care l-a formulat omul de afaceri Sebastian Ghiţă contra fostului procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi, dosar în care parlamentara este martoră.

O tânără de 26 de ani din Mexic a fost aleasă Miss World 2018

Reprezentanta Mexicului, Vanessa Ponce de Leon, în vârstă de 26 de ani, model şi voluntară, a fost aleasă Miss World la cea de-a 68-a ediţie a celebrei competiţii de frumuseţe, potrivit site-ului oficial al evenimentului.

Avocatul Elenei Udrea a vorbit despre şansele acesteia de a scăpa din închisoare, după ce completul de 5 judecători de la ÎCCJ a amânat toate dosarele aflate pe rol

Completul de 5 judecători în materie penală de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a amânat toate dosarele aflate pe rol în şedinţa de luni, printre procesele care vor fi redistribuite numărându-se şi cele ale Elenei Udrea şi ale Alinei Bica.

(P) Autoliv a deschis o nouă divizie de electronice la Braşov! Compania recrutează ingineri de dezvoltare şi testare software!

RBE (Romania Braşov Electronics) este numele noii divizii, prin intermediul căreia liderul mondial din domeniul siguranţei auto şi-a propus creşterea nivelului de expertiză pentru Tech Center-ul său din Braşov. Celor peste 450 de ingineri care dezvoltă şi testează soluţii de siguranţă pasivă pentru majoritatea producătorilor auto de pe glob, li se vor alătura noi colegi ce vor fi recrutaţi în vederea inovării şi dezvoltării sistemelor electronice de siguranţă din zona de Passive Safety.

Sorana Cîrstea s-a retras din echipa României de Fed Cup. Explicaţia sportivei/ Reacţia lui Ciprian Porumb, fost căpitan-nejucător al echipei

Dream-team-ul României se destramă, înainte de atacarea celui mai important obiectiv: câştigarea Fed Cup, competiţia pe naţiuni din tenisul feminin.

Procesele de la completurile de 5 de la ÎCCJ, amânate. Camelia Bogdan: Este o premieră în istoria României

Un complet civil de 5 judecători a amânat, luni, fără strigarea cauzelor, zece procese, printre care şi pe cele ale Cameliei Bogdan şi ale Laurei Codruţa Kovesi. Judecătoarea Camelia Bogdan şi fosta şefă a DNA aveau pe rol contestaţii ale rapoartelor disciplinare ale Inspecţiei Judiciare.

Adina Florea, respinsă la şefia DNA, este procurorul desemnat să se ocupe de denunţul lui Ghiţă contra Codruţei Kovesi

Adina Florea este procurorul din cadrul Secţiei de anchetă a magistraţilor desemnat să se ocupe de denunţul depus de omul de afaceri Sebastian Ghiţă contra Laurei Codruţa Kovesi. Afaceristul a susţinut că fostul procuror-şef DNA i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis: Marea Britanie POATE opri în mod unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a decis luni că Marea Britanie poate opri în mod unilateral procesul de ieşire din Uniunea Europeană, fără acordul celor 27 de state membre ale Blocului comunitar, relatează BBC.

Cristiano Ronaldo îşi dorea şi în acest an Balonul de Aur, după ce a câştigat de cinci ori trofeul: Cred că îl meritam

Cristiano Ronaldo (33 de ani) a rămas cu o mare dezamăgire după ce Luka Modric (33 de ani) l-a învins în cursa pentru Balonul de Aur din 2018: "Cred că meritam să-l câştig", spune superstarul portughez al lui Juventus Torino.

Investiţiile nete din economie au crescut cu 2,7%, la 9 luni, la 54,6 miliarde lei

În perioada 1 ianuarie - 30 septembrie 2018, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, investiţiile nete realizate în economia naţională au crescut cu 2,7%, fiind de aproape 54,6 miliarde de lei, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)

Sporul natural negativ a scăzut cu 16% în octombrie 2018 faţă de octombrie 2017

Sporul natural a fost negativ atât în luna octombrie 2018 (5.112 persoane), cât şi în luna octombrie 2017 (6.103 persoane), o scădere de 16,2%, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)

În primele 10 luni au fost date în folosinţă 40.378 locuinţe, o creştere de 2,5%. Scădere în Bucureşti

În perioada 1 ianuarie - 30 octombrie 2018, 40.378 de locuinţe au fost date în folosinţă, o creştere de 2,55% (1.006 locuinţe), faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise luni de Institutul Naţional de Statistică (INS)

O carte pe zi: „Domino 2. Misterele Râşnovului”

Şase autori îşi adună personajele (poliţişti şi detectivi) să rezolve un caz misterios, complicat, sângeros, petrecut la Râşnov şi Braşov.

CCR va dezbate pe 16 ianuarie sesizarea PNL privind modificarea Codului fiscal

Curtea Constituţională va discuta pe 16 ianuarie sesizarea PNL în legătură cu Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale ale instituţie.

Data la care CCR va discuta sesizarea lui Klaus Iohannis privind desecretizarea protocoalelor

CCR va dezbate pe 19 decembrie sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură cu Legea care prevede declasificarea Hotărârii CSAT 17/2005, care a stat la baza protocoalelor cu SRI, iniţiată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, au declarat, surse oficiale ale instituţiei, pentru MEDIAFAX.

Sfârşit TRAGIC pentru puma care a reuşit să traverseze de zeci de ori autostrăzi aglomerate, devenind faimoasă pe internet | FOTO

O pumă, celebră pe internet şi iubită de localnicii din zona din California în care trăia, a murit în incendiile care au cuprins statul american, transmite USA Today.

Fostul şef al Nissan a fost pus oficial sub ACUZARE pentru nereguli financiare

Carlos Ghosn, fostul preşedinte al companiei Nissan Motor, a fost pus sub acuzare luni de procurorii din Tokyo pentru nereguli financiare şi ar putea fi arestat din nou în baza unor acuzaţii noi, relatează BBC.

Aproape nicio zi fără accidente rutiere GRAVE în România: Trei morţi şi şase răniţi, în această dimineaţă

O persoană a murit şi alte trei au fost răntie grav, luni dimineaţa, după ce şoferul unei maşini a pierdut controlul volanului şi a lovit un copac de pe marginea drumului, în comuna Nicolae Bălcescu, judeţul Bacău.

ANM a emis avertizare cod galben pentru Bucureşti şi 20 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, avertizări cod galben de ceaţă pentru aproape jumătate din ţară, fenomenul fiind prezent în 20 de judeţe şi municipiul Bucureşti. Izolat, din cauza ceţii, vizibilitatea scade sub 50 de metri.

Arabia Saudită refuză cererea de extrădare a Turciei în cazul Khashoggi

Ministrul de Externe al Arabiei Saudite a respins apelul Turciei privind extrădarea suspecţilor implicaţi în asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, Adel al-Jubeir declarând că "Noi nu extrădăm cetăţenii noştri", transmite BBC.