Mediafax Echipa

Agenţia pentru Energie Atomică: Nu există indicii că Phenianul a renunţat la programul nuclear

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a afirmat într-un raport că nu există indicii care să arate că Phenianul a renunţat la activitatea nucleară, în pofida promisiunilor Coreei de Nord privind denuclearizarea, relatează site-ul postului France 24.

42 de migranţi, care au vrut să iasă din ţară ascunşi în camion, au fost prinşi la Vama Nădlac

42 de migranţi din Irak, Palestina şi Siria, care au încercat să iasă ilegal din România, ascunşi în interiorul unui camion încărcat cu filtre auto, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, din judeţul Arad.

Primăria Capitalei vrea să facă câte un cămin nou pentru persoanele vârstnice în fiecare sector

Primăria Capitalei înfiinţează Reţeaua Metropolitană „Asistenţă pentru Seniori – Respect pentru vârstă a treia”, astfel că fiecare sector al Capitalei va avea câte un nou cămin dedicat persoanelor vârstnice, anunţă instituţia într-un comunicat de presă.

Principalii indici ROBOR revin pe creştere

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri, pentru prima dată după patru zile, la nivelul de 3,29%, faţă de 3,27% cât a fost marţi, informează Banca Naţională a României (BNR).

Un nou tip de virus atacă pe Android: Ameninţare informatică pentru spionaj ascunsă într-o aplicaţie cu caracter erotic

Specialiştii Bitdefender au identificat un nou tip de spyware pe sistemul de operare Android, ameninţare informatică dotată cu capacităţi extinse de supraveghere şi uşor de integrat în aplicaţii aparent inofensive, informează compania.

Restricţii în trafic pe autostrăzile A 1 şi A2, pentru lucrări

Traficul rutier se desfăşoară cu restricţii, miercuri dimineaţa, pe Autostrada A1 Sibiu – Orăştie, în zona Centurii municipiului Sibiu, şi pe A2 Bucureşti – Constanţa, zona Fundulea, deoarece în aceste zone se fac reparaţii la carosabil.

Eugen Tomac: Liviu Dragnea se crede Ceauşescu, se repetă scenariul cu „agenturili străine”

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a scris miercuri pe Facebook, despre tentativa de asasinat acuzată de preşedintele PSD Liviu Dragnea, că liderul social-democraţilor „a pierdut contactul cu realitatea" şi „se crede Ceauşescu” prin repetarea scenariului cu „agenturili străine" care vor să-l elimine.

INTERVIU | Andra Guţi, după premiul de la Locarno: Iniţial, castingul a fost o joacă | FOTO, VIDEO

Andra Guţi a primit la Festivalul Internaţional de film de la Locarno premiul pentru cea mai bună actriţă şi a vorbit pentru MEDIAFAX despre drumul de la rolul interpretat în copilărie până la prestaţia care i-a adus reputatul premiu internaţional ca şi despre felul în care resimte violenţa socială.

JOB de vis: Stai şi te relaxezi, în condiţii de LUX, vizitezi Maldive şi primeşti BANI pentru asta!

Dacă îţi place să citeşti, ţi-ai dorit mereu să vizitezi Maldive şi se întâmplă să ai nişte timp liber, există o veste bună.

Parlamentarii din Statele Unite doresc impunerea mai multor sancţiuni asupra Rusiei

Parlamentarii din Statele Unite au transmis marţi că doresc impunerea mai multor sancţiuni împotriva Rusiei, deşi oficialii preşedintelui american Donald Trump consideră că sancţiunile curente îşi fac efectul, relatează Reuters.

Simona Halep, în topul sportivelor cu cele mai mari venituri din acest an. Cât a câştigat din competiţii şi sponsorizări

Simona Halep are un sezon de graţie în circuit, iar acest aspect se resimte şi în sumele încasate. Conform Forbes, românca este a 8-a în topul sportivelor cu cel mai mare venit din acest an, cu 7.7 milioane de dolari.

Bărbatul care a furat arma femeii jandarm nu mai vrea în libertate. Motivul pentru care şi-a retras contestaţia

Bărbatul care a furat arma femeii jandarm la mitingul din Piaţa Victoriei de pe 10 august şi-a retras contestaţia la măsura arestului preventiv, prin urmare va rămâne închis perioada de 30 de zile procedurală. Avocatul acestuia a spus, miercuri, la instanţă, că furtul a fost o acţiune "de moment".

O carte pe zi: ”Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate până în zilele noastre”

O carte de istorie nefestivistă, excelentă pentru un an al Centenarului. Este vorba despre ”Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate până în zilele noastre” de Călin Hentea.

Senator PNL: Stăpânii de la Est ai lui Liviu Dragnea îi cer să instaureze cât mai repede un regim totalitar

Senatorul PNL Florin Cîţu a scris pe Facebook că Guvernul le-ar pregăti companiilor private fie o suprataxare a profitului, fie o naţionalizare a unei părţi din active, afirmând că ”stăpânii de la Est ai lui Dragnea nu mai au răbdare şi îi cer să instaureze cât mai repede un regim totalitar”.

Două fetiţe găsite singure acasă, în mizerie de nedescris, luate de urgenţă de Protecţia Copilului/ UPDATE: Mama copiilor a fost reţinută

Femeia din Galaţi care şi-a lăsat cele două fetiţe, una de un an şi alta de 4 ani, singure în casă, fără mâncare şi într-un focar de infecţie a fost reţinută, joi, pentru 24 de ore de Parchetul de pe lângă Judecatoria Galaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

John Bolton: Sancţiunile impuse Iranului au avut mai mult efect decât ne aşteptam

John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, a afirmat că noile sancţiuni pe care Statele Unite le-au impus Iranului au avut mai mult efect decât se aştepta, deşi Washingtonul încă nu e de acord cu activităţile Teheranului, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Miercuri se încheie perioada de subscriere prin poştă în mediul rural a titlurilor de stat Centenar

Miercuri, 22 august, se va sista subscrierea prin poştă, din mediul rural, a titlurilor de stat emise la 1 august în cadrul Programului Tezaur, ediţia Centenar.

ACCIDENT: O cisternă cu azotat de amoniu a lovit o vacă, pe DN 25, între Galaţi şi Tecuci/ Traficul în zonă a fost restricţionat

Traficul rutier se desfăşoară cu restricţii, miercuri dimineaţa, pe DN 25, între Galaţi şi Tecuci, după ce o cisternă încărcată cu azotat de amoniu a lovit o vacă ce se afla pe carosabil. Nu sunt semnalate scurgeri din vehicul.

Iranul va ATACA aliaţii Statelor Unite, inclusiv Israelul, în cazul unui conflict cu Administraţia americană

Ahmad Khatami, un cleric senior al Iranului, a avertizat miercuri Statele Unite că în cazul în care acestea vor ataca Iranul, administraţia de la Teheran va ataca la rândul său aliaţii Statelor Unite din zonă, inclusiv Israelul, relatează Reuters.

Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea Companiei de Radiocomunicaţii Navale RADIONAV

Ministerul Transporturilor propune desfiinţarea Companiei Naţionale de Radiocomunicaţii Navale - RADIONAV, deoarece nu mai înregistrează venituri proprii din 2017, întreaga activitate a companiei fiind susţinută din alocaţiile bugetare de la stat, arată un proiect publicat pe site-ul instituţiei.

Statele Unite nu iau în considerare recunoaşterea anexării de către Israel a Înălţimilor Golan

Statele Unite nu iau în considerare recunoaşterea suveranităţii Israelului în teritoriul controlat din Înălţimile Golan, a declarat John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, în cadrul unei vizite în Israel, relatează Reuters.

Avionul de pasageri cu probleme tehnice a reuşit să aterizeze de urgenţă în New York

Un avion de pasageri de dimensiuni medii a reuşit să efectueze o aterizare de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Stewart din Statele Unite, după ce două anvelope au fost distruse în momentul decolării, informează ABC News.

Premieră în politica românească: Guvernul a solicitat convocarea CSAT pentru rectificarea bugetară/ Viorica Dăncilă nu a semnat

Guvernul a trimis, marţi seara, preşedintelui României solicitarea de convocare în regim de urgenţă a şedinţei CSAT în vederea analizării şi avizării propunerilor de rectificare a bugetelor instituţiilor cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale.

Alexandru Păunescu, CSALB: Băncile şi consumatorii s-au înţeles în peste 90% dintre dosarele cu litigii | VIDEO

Românii care întâmpină o problemă cu băncile pot apela gratuit la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în Domeniul Bancar (CSALB), termenul de soluţionare fiind de 90 de zile, a declarat pentru MEDIAFAX Alexandru Păunescu, purtătorul de cuvânt al CSALB. Oficialul a menţionat că în primele şase luni din acest an numărul apelanţilor a crescut de 12 ori.

Fata de 13 ani, care şi-a înjunghiat bunica, a fost găsită de poliţişti după ce a dispărut pentru a doua oară

Fata de 13 ani, care a dispărut de la centrul de minori unde fusese internată după ce îşi înjunghiase bunica şi apoi fugise de acasă, a fost găsită, miercuri, de poliţişti, în Oradea.

Peste un milion de persoane au fost evacuate în urma inundaţiilor din statul Kerala din India

Apoape 400 de persoane şi-au pierdut viaţa în uma inundaţiilor provocate de muson în statul Kerala din India, iar peste un milion de persoane au fost evacuate şi trimise în zeci de mii de refugii de pe teritoriul ţării, relatează BBC.

John Bolton: Turcia poate pune „instant” punct disputei cu Statele Unite, dacă îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson

John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, a declarat că autorităţile de la Ankara pot pune „instant” punct disputei cu Statele Unite dacă îl eliberează pe pastorul american Andrew Brunson, relatează Reuters.

Doi turişti americani, rătăciţi pe traseul spre Crucea Caraiman, recuperaţi de jandarmii montani | FOTO, VIDEO

Doi turişti americani, care s-au rătăcit pe traseul spre Crucea Caraiman, în Buşteni, au fost recuperaţi, în timpul nopţii de marţi spre miercuri, de jandarmii montani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Facebook a eliminat 652 de conturi care aveau legături politice cu Rusia şi Iran

Facebook a anunţat că a identificat şi a închis mai multe conturi care aveau legături cu Rusia şi Iran şi erau implicate în comportamente politice menite să inducă în eroare înainte de alegerile intermediare care vor avea loc în noiembrie în Statele Unite, informează Associated Press.

Doi bărbaţi au fost răniţi de mai multe focuri de armă în apropierea unei staţii de metrou din Londra

Doi bărbaţi au fost răniţi de mai multe focuri de armă în urma unui atac produs asupra unui grup de persoane care se aflau în grădina unei case din apropierea unei staţii de metrou din vestul Londrei, informează BBC.

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 a avut loc în arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific

Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea de 6,7 a avut loc miercuri pe o insulă din arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific, dar nu există risc de tsunami, a anunţat Agenţia Geologică din SUA, informează Reuters.

Donald Trump, despre condamnarea lui Paul Manafort, fostul său şef de campanie: Nu mă implică

Donald Trump a declarat miercuri, după sentinţa dictată de judecători în cazul fostului său şef de campanie Paul Manafort, că ” nu mă implică”, încercând să se detaşeze de condamnarea acestuia, informează Reuters.

Un cutremur major cu magnitudinea de 7,3 s-a produs în Venezuela

Un cutremur major cu magnitudinea de 7,3 s-a produs marţi în nordul Venezuelei, acesta a fost resimţit şi în capitala Caracas mai multe clădiri clătinându-se, a anunţat Agenţia Geologică din SUA, informează Reuters.

Fostul avocat al lui Donald Trump admite încălcarea legii privind finanţarea campaniilor electorale

Michael Cohen, fostul avocat al preşedintelui american Donald Trump, a pledat vinovat într-un tribunal din Manhattan pentru încălcarea legilor privind finanţarea campaniilor electorale, informează postul BBC.

Germania îndeamnă sistemul de plăţi al UE să salveze acordul nuclear cu Iran, fără Statele Unite

Europa trebuie să instituie sisteme de plăţi independente de Statele Unite dacă doreşte să salveze acordul nuclear dintre Iran şi principalele puteri, acord care a fost abandonat de preşedintele Donald Trump, a declarat ministrul german de Externe Heiko Maas, informează Reuters.

Paul Manafort a fost găsit vinovat pentru opt fapte în procesul privind campania electorală din SUA

Paul Manafort, fostul şef de campanie al preşedintelui american Donald Trump la alegerile din 2016, a fost găsit vinovat pentru opt fapte de evaziune fiscală, fraudă bancară şi ascunderea unor conturi ca parte a investigaţiei privind interferenţa Rusiei în alegerile din 2016, informează postul CNN.

Ponta, replică pentru Dragnea şi Vâlcov: Ori oamenii ăştia iau aceleaşi droguri, ori mint de îngheaţă apele

Victor Ponta a reacţionat la afirmaţia lui Liviu Dragnea, care a spus că fostul director al SRI George Maior ar fi implicat în proiectul Pro România, formaţiunea fondată de fostul premier, precizând ironic că "ori oamenii ăştia iau aceleaşi droguri, ori mint de îngheaţă apele".

Guvernul vrea să dea o ordonanţă de urgenţă pentru reducerea TVA la serviciile hoteliere de la 9 la 5%

Preşdintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că premierul Viorica Dăncilă i-a transmis că vrea să dea o ordonanţă de urgenţă pentru reducerea TVA la serviciile hoteliere de la 9 la 5%, la parcurile de agrement de la 19% la 5%, iar pentru apele termale TVA va fi 0%.

Dragnea, despre legea offshore: Chiar dacă Iohannis dorește altceva, fondul legii nu se va schimba

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, marți seară, că nu va fi schimbat fondul legii offshore, respectiv taxele care trebuie plătite statului român și cota de 50% din gazele extrase din Marea Neagră, "chiar dacă Iohannis își dorește altceva".

Liviu Dragnea: Florian Coldea nu a fost străin de condamnările mele. Nici el, nici Maior/ Şeful PSD spune că George Maior este implicat într-un proiectul politic, partidul lui Ponta

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nici fostul prim-adjunct al şefului SRI, Florian Coldea, şi nici fostul director George Maior nu sunt străini de condamnările sale. El a mai spus că George Maior este implicat într-un proiect politic, partidul lui Victor Ponta.