Mediafax Echipa

INCENDII majore de pădure în Suedia. MAE a transmis o atenţionare de călătorie

MAE a transmis o atenţionare de călătorie în care informează românii care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Suedia că există mai multe incendii majore de pădure. Sunt afectate regiunile Dalarna, Jamtland şi Gavleborg.

Situaţia drumurilor: Trafic oprit în continuare pe trei drumuri naţionale, iar pe două se circulă îngreunat, după ploi

Traficul este oprit şi joi pe trei drumuri naţionale din judeţele Covasna, Suceava şi Vrancea, în timp ce pe două drumuri din Bacău şi Neamţ circulaţia este îngreunată, iar pe un drum din Suceava sunt restricţii, din cauza ploilor care au avut loc în ultima vreme, potrivit Centrului Infotrafic.

#roMânia: Depopularea satelor româneşti: Aici trăiesc doar vilele, fără oameni

Primul efect al exodului românilor a fost abandonarea satelor româneşti. Tinerii au migrat către oraşe sau, cei mai mulţi, direct spre străinătate, iar după ani munciţi peste hotare, au trimis bani acasă pentru a-şi ridica vile, potrivit unui material din campania #roMânia, a cotidianului Gândul.

Ziua decisivă: Candidaţii pentru funcţia de procuror-şef al DNA susţin interviurile cu Toader: Dacă spuneam că nominalizez unul, era antepronunţare/ Mirică: Sper să nu conteze că sunt apropiată de Kovesi/ Lazăr: Sunt pregătit

Cei patru candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA vor susţine, joi, interviurile cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Procurorii Florentina Mirică, Cristian Lazăr, Marius Iacob şi Elena Grecu sunt cei care s-au înscris în această cursă.

Primăria Capitalei va oferi câte 250 lei pensionarilor pentru a-şi cumpăra ochelari de vedere

Primăria Capitalei va oferi un ajutor de 250 de lei pensionarilor din Bucureşti, pentru a-şi cumpăra ochelari de vedere, se arată într-un proiect de pe ordinea de zi a CGMB, aprobat joi. Condiţia ca aceşti bani să fie acordaţi este ca pensia bătrânilor să nu depăşească suma de 1.162 de lei.

Primăria Capitalei va acorda 5.000 eco-vouchere, în valoare de câte 9.000 de lei, pentru achiziţia de maşini noi sau obiecte electronice

Primăria Capitalei a aprobat, în şedinţa CGMB de joi, proiectul de acordare acordarea a 5.000 de eco-vouchere în valoare de câte 9.000 de lei, pentru achiziţionarea unor maşini noi, cu nivel redus de emisii. Proiectul a fost aprobat cu amendamentul lui Firea privind şi achiziţia de electronice.

Primăria Capitalei discută rectificarea bugetară. Catedrala Mântuirii primeşte 10 milioane lei/ Firea: Încă două milioane de euro pentru Catedrală nu e mult. La consolidări dăm 10 milioane

Primăria Capitalei discută, joi, proiectul prin care intenţionează să aloce alte 10 milioane de lei, printr-o rectificare bugetară, pentru finalizarea Catedralei Mântuirii Neamului. Rectificarea prevede alocarea, pentru bisericile din Bucureşti, suma totală de peste 63 de milioane de lei.

Steaua lui Donald Trump de pe Aleea Vedetelor din Hollywood a fost distrusă

Steaua preşedintelui SUA Donald Trump de pe Aleea Vedetelor din Hollywood a fost distrusă miercuri, anunţă Poliţia din Los Angeles, citată de CNN.

Iubitul Elenei Udrea: M-aş bucura să câştige campania pentru prezidenţiale, iar eu să devin premier/ Locul neaşteptat în care vrea să organizeze nunta cu fostul ministru al Turismului

Adrian Alexandrov, iubitul Elenei Udrea, a spus că i-ar plăcea ca fostul ministru al Turismului să câştige, într-o zi, alegerile prezidenţiale şi că el se vede în poziţia de premier. Acesta a mai spus că speră ca vara viitoare să organizeze nunta celor doi, însă nu în Costa Rica, ci în România.

Donald Trump vrea o nouă întâlnire cu Vladimir Putin, în 2019, după încheierea „vânătorii de vrăjitoare ruse”

Preşedintele SUA, Donald Trump, vrea să aibă o nouă întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, la începutul anului viitor, după încheierea anchetei privind ingerinţele ruse, declară consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, John Bolton, citat de agenţia Reuters.

MAE anunţă că nu se numără şi români printre victimele de până acum ale incendiilor din Grecia

MAE a informat, miercuri seara, că nu există cetăţeni români printre victimele incendiilor din Grecia, precizând că a emis titluri de călătorie pentru şapte persoane cu dublă cetăţenie, printre care şi cea română, ca urmare a faptului că actele de identitate le-au fost distruse.

Fiica cea mică a primarului Emil Boc a fost admisă la Facultatea de Medicină Dentară a UMF. Nota cu care a intrat

Fiica cea mică a primarului municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, Patricia, a fost admisă, miercuri, la buget, la Facultatea de Medicină Dentară a Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu”, după ce a obţinut nota 8,49 la examen, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Donald Trump speră să ajungă la un acord comercial „corect” cu Uniunea Europeană

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a exprimat speranţa, miercuri seară, cu ocazia întâlnirii cu şeful Comisiei Europene, Jean Claude-Juncker, că va reuşi să ajungă la un acord comercial "corect" cu Uniunea Europeană.

Cel puţin 38 de persoane au fost rănite în Spania după ce ambarcaţiunea în care se aflau a luat foc

Cel puţin 38 de persoane au fost rănite, dintre care două se află în stare foarte gravă, după ce ambarcaţiunea în care se aflau a luat foc în urma unei explozii în estuarul Arousa de lângă oraşul Pontevedra din Spania, informează El Mundo.

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate pentru edilii maghiari amendaţi pentru neîndepărtarea steagului secuiesc

UDMR a înfiinţat un fond de solidaritate unde fiecare membru poate dona sume de bani pentru sprijinirea financiară a primarilor Uniunii condamnaţi de instanţe să plătească amenzi pentru neîndepărtarea steagului Ţinutului Secuiesc arborat pe clădirile instituţiilor.

Viorica Dăncilă a făcut o nouă GAFĂ, în Muntenegru: A încurcat capitala ţării cu cea a Kosovo

Premierul Viorica Dăncilă a făcut, miercuri, o nouă gafă, în timpul declaraţiilor comune cu omologul muntenegrean, Dusko Markovic, ea afirmând că se bucură că se află la Priştina, capitala Kosovo, deşi se afla în capitala Muntenegrului, Podgorica.

Şerban Pop, fostul şef al ANAF condamnat în dosarul Bica, a fost arestat în Italia

Fostul şef al ANAF, Şerban Pop, condamnat la 5 ani de închisoare în dosarul Alinei Bica, a fost depistat marţi, în Italia, urmând ca instanţa din acel stat să se pronunţe cu privire la executarea mandatului european de arestare emis pe numele acestuia şi predarea lui către România.

Rovana Plumb anunţă lansarea unei platforme cloud şi internet wireless în campusuri/ Ministrul susţine că au fost semnate contracte de finanţare de 13 miliarde de euro

2.000 de şcoli din mediul rural vor avea internet, iar ministerele vor beneficia de un sistem de interconectare a informaţiilor, a anunţat miercuri ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la Antena 3.

MONITORUL APĂRĂRII | Donald Trump se teme să îl aibă adversar pe acest politician în scrutinul prezidenţial din 2020

Preşedintele SUA, Donald Trump, se teme cel mai mult să îl aibă adversar pe fostul vicepreşedinte Joseph Biden în scrutinul prezidenţial din anul 2020, afirmă consilierii actualului lider de la Casa Albă, citaţi de site-ul Axios.com.

ANM a emis o nouă alertă de vreme rea pentru Bucureşti: Cod PORTOCALIU de ploi şi vijelii

Meteorologii au emis cod portocaliu de ploi şi vijelii pentru Bucureşti, valabil miercuri seara, până la ora 20:00, fiind semnalate descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni. Iniţial, ANM a emis un cod galben pentru Capitală.

Prima reacţie a ambasadorului SUA la Bucureşti după ce a aflat că va fi înlocuit: Nu îl cunosc pe Zuckerman. Nu ştiu când mi se va încheia mandatul

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat, miercuri, la Alba Iulia, că nu ştie când i se va încheia mandatul, iar acest lucru depinde de Senatul Satelor Unite, precizând că nu îl cunoaşte pe Adrian Zuckerman, nominalizat în locul său de Donald Trump.

Ambasada Republicii Moldova: Nu s-a luat o decizie privind mutarea ambasadei la Ierusalim

Ambasada Republicii Moldova la Bucureşti a precizat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că statul moldovean nu a luat până în prezent o decizie privind relocarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim, dar cunoaşte promovarea de relocare iniţiată de diplomaţia israeliană.

Virusul pestei porcine africane îmbolnăveşte afacerile fermierilor

Epidemia de pestă pocină din ultima perioadă afectează afacerile fermierilor, care sunt nevoiţi să sacrifice mii de animale. Peste 3.000 de porci au fost sacrificaţi în judeţul Brăila din cauza virusului, iar autorităţile au anunţat că eutanasierea animalelor va continua zilele următoare.

Surpriza neplăcută de care a avut parte ultimul producător de tacâmuri din SUA când a fost invitat la petrecerea „Made in America”, organizată de Trump la Casa Albă

Matt Roberts, preşedintele Sherrill Manufacturing, ultimul producător de tacâmuri din SUA, a fost invitat la o petrecere „Made in America” găzduită de preşedintele Donald Trump la Casa Albă.

Carmen Dan, după ce a notificat partenerii externi despre ajutorul oferit de ISU în Grecia: Orice om are destinul lui pe care nu îl poate evita…

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a spus că a notificat partenerii europeni în legătură cu disponibiitatea sprijinulului pe care Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă îl poate acorda autorităţilor elene, în contextul incendiilor de la periferia oraşului Atena.

Unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume şi-a instalat sistem VAR

Conducerea celor de la Real Madrid s-a echipat complet pentru noul sezon de La Liga, a instalat arbitrajul video (VAR) pe Santiago Bernabeu.

Lucian Onea, pus sub urmărire penală de PÎCCJ. Fostul şef al DNA Ploieşti, acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice acte

Procurorii Parchetului General l-au pus sub urmărire penală pe fostul şef al DNA Ploieşti, Lucian Onea, în dosarul în care e acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, represiune nedreaptă şi cercetare abuzivă. Onea e acuzat că l-a obligat pe Vlad Cosma să falsifice o sesizare pe alt nume.

Strigătul de ajutor al unei campioane a atletismului românesc. Are nevoie de sânge pentru o intervenţie chirurgicală în care medicii dau prognostic de 20% şanse de supravieţuire

Triplusaltista Adelina Gavrilă, de trei ori finalistă la Campionatul Mondial de atletism în sală, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial U20 din 1996, locul 5 în finala Europeanului din 2010, de trei ori participantă la Jocurile Olimpice şi de zece ori campioană naţională, trece prin momente critice, având în faţă de purtat o luptă cu viaţa. Sportiva în vârstă de 40 de ani, din Brăila, are o sarcină cu o complicaţie rară, iar după ce va naşte va intra de urgenţă într-o operaţie de cinci ore, cu şanse de supravieţuire de doar 20%. Colegele din atletism au demarat o campanie strigăt-de-ajutor, Adelina Gavrilă având nevoie de donaţii de sânge pentru ca medicii să o poată salva, săptămâna viitoare.

UE şi Marea Britanie au iniţiat procedura de scindare la Organizaţia Mondială a Comerţului

Uniunea Europeană şi Marea Britanie au iniţiat demersurile oficiale pentru scindare la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), în perspectiva producerii Brexit, în martie 2019, relatează site-ul agenţiei Reuters.

UNICEF avertizează: Creştere a cazurilor de HIV/SIDA, în special în rândul adolescentelor

Adolescenţii, în special persoanele de sex feminin, sunt cele mai expuse categorii de persoane care se confruntă cu SIDA, aproximativ 30 de adolescenţi fiind infectaţi în fiecare oră cu virusul HIV, conform unui raport prezentat miercuri de UNICEF, informează Reuters.

Sistemul rival al GPS se îmbunătăţeşte: Uniunea Europeană a lansat patru noi sateliţi de navigaţie Galileo | VIDEO

Comisia Europeană a anunţat lansarea a patru noi sateliţi Galileo ce vor face parte din sistemul de navigaţie cu acelaşi nume, şi care este varianta europeană a sistemului de GPS.

Angajaţii Ryanair au anunţat o nouă zi de grevă. Compania ameninţă cu disponibilizări

Peste 300 de piloţi Ryanair şi însoţitori de zbor au protestat miercuri, pentru a cere condiţii mai bune de muncă, avertizând conducerea companiei că vor continua grevele la începutul lunii august, dacă nu va coopera, relatează Reuters.

Echipa Skenderbeu a fost exclusă 10 ani din Europa. Este acuzată că a trucat 53 de meciuri | SURSE

Echipa Skenderbeu a fost suspendată timp de zece ani din cupele europene după ce UEFA a descoperit că albanezii au aranjat 53 de partide în ultimii opt ani, anunţă AFP. Preşedintele federaţiei de la Tirana a avut o reacţie dură după decizia forului continental.

ALERTĂ ANM: Nouă avertizare COD portocaliu de ploi torenţiale, valabilă pentru şapte judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi avertizări cod portocaliu de ploi torenţiale pentru şapte judeţe din ţară. Alte 8 de judeţe se află sub cod galben de ploi puternice.

Mii de persoane au rămas izolate după prăbuşiriea barajului din Laos. Autorităţile încearcă să le salveze, cu ajutorul unor echipe venite din China şi Thailanda

Echipajele de salvare trimise de autorităţile din China şi Thailanda intervin miercuri pentru recuperarea a peste 3.000 de persoane care au rămas blocate într-o regiune izolată din Laos, după ce barajul hidroelectric Xepian-Xe Nam Noy s-a prăbuşit luni noapte, relatează Reuters.

Iohannis, la evenimentul de lansare a prototipului unei case solare: O mulţime de idei incoerente ajung de multe ori iniţiative legislative sau ordonanţe

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la evenimentul de lansare a prototipului casei solare EFdeN, că în România există un ”sistem învechit, cu o mulţime de idei incoerente care ajung, culmea, de multe ori, să devină iniţiative legislative sau ordonanţe”.

Procurorii CSM resping acţiunea Inspecţiei Judiciare pe numele lui Kovesi pentru neprezentarea la comisia parlamentară

Secţia pentru procurori a CSM a respins, miercuri, cu majoritate de voturi acţiunea discipliară formulată de Inspecţia Judiciară pe numele Laurei Codruţa Kovesi, care a fost cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară. A existat şi o opinie separată în sensul admiterii acţiunii.

Protest la bordul unui avion. O suedeză a reuşit să oprească deportarea unui bărbat în Afganistan

Un protestatar suedez, Elin Ersson, a reuşit să oprească deportarea unui bărbat în vârstă de 52 de ani în Afganistan, refuzând să se aşeze ca avionul să nu decoleze. Vezi VIDEO.

Topul celor mai URÂTE telefoane mobile lansate vreodată

Era smartphone-urilor din ultimii ani a adus puţine inovaţii în design-ul telefoanelor, abia în ultimele luni cu toate display-urile decupate şi cu noile dispozitive care ascund camerele găsind ceva mai ieşit din comun. În general un smartphone în 2018 este realizat din sticlă pe ambele părţi, are o ramă metalică şi un display mare, uneori decupat, alteori nu.