Mediafax Echipa

Art Yourself Gallery: „Contact” şi „Fuziuni”, două expoziţii speciale în luna mai – GALERIE FOTO

Art Yourself Gallery anunţă două expoziţii speciale, "Contact" şi "Fuziuni", acesta urmând să fie deschise în perioada 9 mai- 15 iunie.

Ales PSD revine după ce a afirmat că o mamă singură cu doi copii nu reprezintă o familie: Are mai multe definiţii. Avem şi un punct de vedere matematic

Valer Daniel Breaz, senator PSD, a declarat miercuri că există mai multe definiţii are familiei, din punct de vedere sociologic, constituţional sau matematic, încercând să explice în acest fel afirmaţiile sale potrivit cărora familia cu o mamă şi doi copii "a fost o familie, dar s-a întâmplat ceva".

Avertismentul lui Dumitru Dragomir, martor la DNA într-un dosar legat de fotbal: Toată lumea trebuie să se teamă

Fostul preşedintel al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a fost chemat, miercuri, la DNA, pentru a da declaraţii, în calitate de martor, într-un dosar legat de fotbal, precizând, după audiere, că toată lumea trebuie să se teamă.

Turneul de la Madrid 2018 | Simona Halep merge în sferturile de finală, după ce o învinge pe Kristyna Pliskova

Simona Halep a învins-o categoric pe Kristyna Pliskova, în optimile turneului de la Madrid, cu 6-1, 6-4, într-o oră şi 15 minute, într-un meci în care a reuşit 20 de lovituri câştigătoare.

Fostul preşedinte CSM cere ca instituţia să facă public dacă au existat informări între SRI şi CSM – FOTO

Judecătorul Alina Ghica, fost preşedinte CSM, şi procurorul Oana Schmidt-Hăineală, semnatare ale protocolului CSM-SRI din 2012, au trimis, miercuri, preşedintelui CSM un memoriu prin care se solicită în regim de urgenţă informaţii privind activitatea celor două instituţii în baza documentului recent desecretizat.

Viorica Dăncilă şi Gabriela Firea, în birou la Dragnea pentru a merge împreună la Cotroceni

Premierul Viorica Dăncilă, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, dar şi şi mai mulţi ministri din guvern, au ajuns în urmă cu câteva minite la biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, aceştia urmând să plece împreună la recepţia de la Cotroceni, cu ocazia Zilei Europei.

Isărescu: Mandatul meu va expira în 2019. Parlamentul va decide dacă la 70 de an voi mai avea altul

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat miercuri că mandatul său va expira în 2019 şi în acelaşi timp va fi împlinit 70 de ani, astfel că - la fel ca în profesorat - ar trebui să se retragă, dar „Parlamentul va decide”.

Viorel Hrebenciuc, condamnat la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor

Viorel Hrebenciuc a fost condamnat, miercuri, de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri. Decizia instanţei supreme nu e definitivă.

Cum va fi impactată industria financiar bancară de tehnologie? Cele mai recente tendinţe în Fintech, blockchain, ICO şi cryptomonede sunt analizate în cadrul iCEE.fest 2018. REVOLUT, printre companiile care au confirmat participarea.

Unul dintre cele mai importante evenimente dedicate transformărilor pe care tehnologia le provoacă în economie, iCEE.fest 2018 aduce din nou în prim plan discuţiile despre ”viitorul banilor” si al industriei financiar bancare. Festivalul, care va avea loc la Bucureşti în perioada 14-15 Iunie, acordă o atenţie specială modificărilor din domeniul bancar, acolo unde tehnologia schimbă definitiv modul în care brandurile traditionale activau până în urmă cu câţiva ani.

Klaus Iohannis, AMENDAT de Consiliul pentru combaterea discriminării pentru apelativul „penali”/ UPDATE Preşedintele contestă măsura: Este o decizie politică

Preşedintele Klaus Iohannis a fost amendat, miercuri, de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, cu suma de 2.000 de lei, pentru că în declaraţiile publice a folosit termenul "penali".

BNR a majorat uşor prognoza de INFLAŢIE. Guvernatorul Mugur Isărescu: Creşterea salariilor se va reflecta în preţuri

Banca Naţională a României (BNR) a majorat uşor, de la 3,5% la 3,6% prognoza de inflaţie pentru luna decembrie 2018, menţinând-o la 3% pe cea pentru decembrie 2019. Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a explicat că majorarea salariilor este inevitabilă, dar se va reflecta în preţuri.

Băsescu a recunoscut care a fost una dintre erorile mandatului său

Fostul preşedinte, Traian Băsescu, a declarat în plenul de miercuri al Senatului, că o greşeală a mandatului său prezidenţial a fost că nu a vorbit despre respectarea drepturilor omului în România, ci doar despre justiţie.

9 mai, ziua în care se sărbătoreşte Independenţa de Stat a României

La 9 mai 1877 a fost proclamată Independenţa României ca urmare a declanşării Războiului de Independenţă al României, parte a Războiul ruso-turc din anii 1877 – 1878. La începutul anului 1977, România era vasală Imperiul Otoman, era silită să recunoască suzeranitatea otomană, să plătească un tribut anual şi să accepte stăpânirea Porţii în Dobrogea, la gurile Dunării, iar independenţa ţării devenise un ideal al tuturor românilor.

News Alert | Fetiţă de patru ani găsită în apele râului Someş. UPDATE: Medicii au declarat decesul copilei

Fetiţa de patru ani din comuna Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, găsită miercuri în râul Someş în stop cardio-respirator a murit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis acuză din nou puterea de politici bazate pe consum: E păguboasă această logică risipitoare

Preşedintele Klaus Iohannis acuză din nou puterea de politici bazate pe consum şi spune că performanţele în agricultură trebuie să se axeze pe stimularea producţiei. Mesajul a fost transmis de şeful statului la evenimentul organizat de Federaţia Naţională Pro Agro.

Rusia celebrează Ziua Victoriei printr-o paradă organizată în Piaţa Roşie din Moscova – VIDEO

Rusia a organizat miercuri, la Moscova, o paradă militară pentru a sărbători cea de a 73-a aniversare de la victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei în timpul Celui de al Doilea Război Mondial, relatează site-ul agenţiei Tass.

Regizorul Terry Gilliam, care va avea un film proiectat la Cannes 2018, a suferit un accident cerebral

Regizorul Terry Gilliam - al cărui cel mai recent film, "The man who killed Don Quixote", programat pentru proiecţie în închiderea Festivalului de la Cannes 2018, este subiectul unui conflict judiciar - a suferit un accident cerebral minor, potrivit hollywoodreporter.com.

DECLARAŢIA ZILEI: Tăriceanu, către Opoziţie: Dragi colegi, protocoalele dintre SRI şi DNA nu vă preocupă?

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că ideea de luptă împotriva corupţiei este un demers politic şi nu unul natural al statului de drept, întrebând opoziţia dacă nu este deranjată de protocoale SRI cu instituţii din sistemului judiciar.

Atenţionare METEO: Ploi torenţiale şi grindină în următoarele zile. Cum va fi vremea în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că, în următoarele zile, în special, în zonele de vest, vor fi ploi cu caracter torenţial, descărcări electrice şi grindină, din cauza instabilităţii termice, dar temperaturile vor rămâne ridicate. În weekend vremea se va ameliora treptat.

Declaraţia şocantă a regizorului Roman Polanski despre mişcarea #MeToo: Este isterie în masă

Regizorul Roman Polanski a calificat mişcarea #MeToo, care militează pentru prevenirea abuzurilor sexuale la locul de muncă, drept "isterie în masă" şi "ipocrizie", într-un interviu pe care l-a acordat înainte ca Academia de film americană să îl elimine din rândul membrilor săi, transmite AFP.

Parchetul Militar face ANCHETĂ pentru a afla cum au ajuns rachete de semnalizare într-o zonă locuită a Craiovei. Ce exerciţii făcea marţi seara Armata

Parchetul Militar a început o anchetă în urma incidentului din noaptea de marţi spre miercuri, din Craiova, când ceea ce pare a fi o rachetă de semnalizare a străpuns parbrizul şi bordului unui autoturism. Alte două obiecte au fost ridicate de poliţişti.

Dobânzile explodează a doua zi consecutiv. Indicele Robor face un nou salt

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobânda variabilă, a crescut la 2,73%, de la 2,68% marţi, informează BNR.

JAF într-un magazin din Capitală: Un pensionar a atacat o vânzătoare cu un aparat cu electroşocuri. Femeia a reuşit să apese butonul de urgenţă

Un bărbat de 73 de ani din Capitală a intrat, miercuri, într-un magazin, a cerut să vadă o bijuterie şi, în momentul în care vânzătoarea s-a întors cu spatele, a atacat-o cu un aparat cu electroşocuri, fiind ulterior imobilizat, anunţă Poliţia Capitalei.

Poliţiştii au descoperit un copil de un an şi cinci luni, ascuns de părinţi sub o pătură, pentru a fi scos din ţară

Poliţiştii de frontieră din Timiş au găsit un copil în vârstă de 1 an şi 5 luni ascuns într-o maşină sub o pătură de către părinţi, pentru a-l scoate ilegal din România, deoarece nu avea documente de călătorie.

Vodafone preia UPC România, alături de operaţiuni din Germania, Ungaria şi Cehia. Ce se întâmplă cu serviciile UPC România de televiziune prin satelit

Operaţiunile grupului american Liberty Global din România, Germania, Ungaria şi Cehia au fost preluate de Vodafone, într-o tranzacţie de 18,4 miliarde de euro, furnizorul de servicii de internet şi televiziune UPC România urmând a intra în portofoliul grupului britanic.

Cristian Ţopescu, internat pentru probleme de sănătate. Declaraţia purtătorului de cuvânt al Spitalului Elias

Fostul comentator sportiv, Cristian Ţopescu, care se află de marţi internat la Spitalul Elias din Capitală, are o evoluţie uşor favorabilă, urmând să fie supus mai multor investigaţii suplimentare, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, dr. Silvius Negoiţă.

Salariul mediu net a crescut semnificativ în martie. La ce nivel s-a ridicat câştigul salarial real în sectorul IT

Salariul mediu net a crescut în martie cu 8,7% faţă de luna precedentă şi cu 15,5% faţă de perioada similară a anului trecut, la 2704 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu o medie de 6689 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, cu 1541 lei, a anunţat INS.

O carte pe zi: „Cei învinşi”, de Robert Gerwarth

Toată lumea ştie că Primul Război Mondial s-a încheiat la 11 noiembrie 1918, la fel de multă lume ştie că atunci nu s-a instaurat pacea, că au continuat luptele, că au fost ani de tulburări de tot felul în mai toate ţările nou apărute pe hartă.

Ce i-a spus Liviu Dragnea, în privat, bărbatului care a pierdut pariul cu el. Bogdan Lungu dezvăluie discuţia dintre ei doi, departe de camerele video

Bogdan Lungu, bărbatul care a pierdut pariul cu Liviu Dragnea, a dezvăluit unei publicaţii locale ce a discutat cu acesta, în privat.

EVALUARE NAŢIONALĂ clasa a II-a. Elevii susţin, miercuri, ultima probă

Elevii din clasa a II-a vor susţine, miercuri, proba la matematică, în cadrul Evaluării Naţionale, informează Ministerul Educaţiei. Rezultatele obţinute nu vor fi publice şi nu se vor trece în catalog.

Momente de PANICĂ. Un obiect misterios căzut din cer a străpuns parbrizul unei maşini, la Craiova – FOTO, VIDEO

Un obiect încă neidentificat, ce pare a fi un trasor, a străpuns parbrizul unei maşini, în noaptea de marţi spre miercuri, în Craiova. Pompierii şi poliţiştii spun că urmează să stabilească natura obiectului.

Criza din sănătate. Medicii demisionari de la şefia UPU-SMURD Bihor, unde cadrele medicale au recurs la măsuri radicale, nu revin asupra deciziei, în pofida promisiunilor

Decizia de demisie în bloc a celor 40 de urgentişti de la UPU SMURD Bihor este în vigoare la această oră, în condiţiile în care conducerea Spitalului de Urgenţă Oradea nu a oferit nicio soluţie, a spus şeful demisionar, Hadrian Borcea.

Şefa DNA Codruţa Kovesi şi adjunctul său Marius Iacob au formulat mai multe cereri la Secţia pentru procurori a CSM unde au fost audiaţi pentru „abateri disciplinare”

Vicepreşedintele CSM, Codruţ Olaru, a anunţat, miercuri, că termenul de miercuri, când Laura Codruţa Kovesi şi adjunctul său trebuiau să fie audiaţi în Secţia pentru procurori, s-a amânat pentru data de 27 iunie, deoarece au fost formulate noi cereri şi excepţii.

Secretarul de Stat al SUA, în vizită la Phenian pentru discuţii referitoare la summitul Donald Trump-Kim Jong-Un

Mike Pompeo, secretarul de stat al SUA, a ajuns miercuri la Phenian, pentru discuţii privind întrevederea istorică între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong-Un, programată să se desfăşoare în următoarele săptămâni, informează postul BBC News.

Ziua Europei şi semnificaţiile ei | Povestea unei serviete care a schimbat Europa şi a făcut imposibil războiul

România celebrează pe 9 mai Ziua Europei, dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.

AUDIERE la „Ora Guvernului | Tudorel Toader: Raportul GRECO, facultativ. Subiectul a fost transformat într-o temă politică

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, la "Ora Guvernului" în Senat, unde a fost chemat de Opoziţie să dea explicaţii asupra raportului GRECO, că este unul facultativ, dar că subiectul a fost transformat într-o temă politică prea mediatizată şi cu opinii care conţin inexactităţi.

Iohannis, în discursul de Ziua Europei la Cotroceni: Sunt voci în România care dau vina pe Europa şi Bruxelles pentru aproape orice/ RECEPŢIA, fără al doilea om în stat C.P. Tăriceanu, dar cu liderul PSD Dragnea şi premierul Dăncilă

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la recepţia dedicată Zilei Europei, că în ţara noastră sunt oameni care dau vina pe Europa şi Bruxelles pentru aproape orice şi ignoră beneficiile incontestabile ale apartenenţei României la această structură. Invitaţia la recepţia dedicată Zilei Europei nu va fi onorată de al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, în schimb la evenimentul de miercuri au mers Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă.

Reacţia Rusiei după decizia lui Trump de a retrage SUA din acordul atomic cu Iranul

Ministerul rus de Externe a transmis că Moscova este "profund dezamăgită" de decizia preşedintelui american Donald Trump de retrage SUA din acordul nuclear cu Iranul, informează agenţia de ştiri Reuters

EUROVISION 2018 | Care sunt primele 10 ţări calificate în finala concursului. Când urcă pe scenă românii de la The Humans

Albania, Cehia, Lituania, Israel, Estonia, Bulgaria, Austria, Finlanda, Irlanda şi Cipru s-au calificat în finala Eurovision 2018, care va avea loc sâmbătă, după ce au trecut, marţi seară, de prima semifinală, care s-a desfăşurat pe scena de la Altice Arena din Lisabona, Portugalia.

CANNES 2018, la a 71-a ediţie. Martin Scorsese şi Cate Blanchett au dat startul celor 11 zile de festival. GALERIE FOTO de la defilarea pe covorul roşu, VIDEO

Cineastul american Martin Scorsese şi actriţa australiană Cate Blanchett, preşedintele juriului competiţiei internaţionale, au deschis, marţi seară, cea de-a 71-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes, aceasta fiind prima de după scandalul Harvey Weinstein, transmite AFP.