Mediafax Echipa

Administraţia Donald Trump a îngheţat fondurile alocate pentru refacerea Siriei

Casa Albă a ordonat Departamentului de Stat al SUA să îngheţe fondurile alocate pentru refacerea Siriei, care se ridică la peste 200 de milioane de dolari, la puţin timp după ce preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite se vor retrage în curând din Siria.

Ministerul Afacerilor Interne: Angajaţii MAI beneficiază de decontarea concediului de odihnă, în limita sumei de 1.450 de lei

În acest an, poliţiştilor, militarilor şi personalului civil din MAI li se va asigura decontarea serviciilor de care beneficiază în perioada concediului de odihnă în unităţi turistice aflate pe teritoriul României, în limita valorică de 1.450 de lei, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Zlatan Ibrahimovic: Sunt ca Benjamin Button, nu sunt bătrân şi voi muri tânăr

Atacantul Zlatan Ibrahimovic e oficial jucătorul celor de la Los Angeles Galaxy şi sâmbătă ar putea juca în premieră în derby-ul cu Los Angeles FC. "Ibra" s-a prezentat în stilul caracteristic.

Un ieşean a ajuns la spital după ce a găsit un proiectil pe câmp, l-a dus acasă şi l-a lovit cu ciocanul / Apelul Poliţiei

Un bărbat, de 50 de ani, din comuna ieşeană Bălţaţi, a fost transportat, sâmbătă, la Spitalul Judeţean Sf. Spiridon Iaşi după ce a găsit pe câmp un proiectil pe care l-a dus acasă şi l-a lovit cu un ciocan, provocând explozia acestuia, potrivit Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Profesorul de la o şcoală din Capitală, acuzat că ar fi agresat sexual o elevă, arestat preventiv

Un profesor în vârstă de 40 de ani de la o şcoală din Capitală a fost arestat preventiv, sâmbătă, după ce o persoană a depus o plângere susţinând că fiica sa minoră a fost atinsă în zonele intime de către bărbat, anunţă Poliţia Capitalei.

Fost ministru în guvernul Cioloş: Orice nouă construcţie politică canibalizează opoziţia de astăzi

Fostul ministru delegat pentru dialog social din Guvernul Cioloş, Violeta Alexandru, a criticat, sâmbătă, decizia lui Dacian Cioloş de a înfiinţa un nou partid, susţinând că orice nouă construcţie politică neclarificată doctrinar confuzează electoratul şi ”canibalizează opoziţia de astăzi”.

Preşedintele CIO: Kim Jong Un afirmă că Phenianul va participa la Jocurile Olimpice din 2020 şi 2022

Liderul regimului de la Phenian, Kim Jong Un, a afirmat că intenţionează să trimită echipe de atleţi care să reprezinte Coreea de Nord la următoarele două Jocuri Olimpice, a declarat Thomas Bach, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), informează France 24.

O dronă militară israeliană s-a prăbuşit în sudul Libanului

O dronă israeliană s-a prăbuşit sâmbătă în sudul Libanului, aparent în urma unei defecţiuni tehnice, informează presa locală şi autorităţile militare israeliene, potrivit site-ul agenţiei de ştiri Reuters.

SIE cumpără medicamente de peste un milion de lei, între care antidepresive şi anxiolitice

Serviciu de Informaţii Externe vrea să cumpere medicamente, printre care antidepresive, vaccin tetanic şi extract de ginkgo biloba, valoarea estimată fără TVA fiind de peste 1,3 milioane de lei.

Pompierii din Teleorman scot apa din două lacuri, în Dunăre, pentru a evita o viitură. Peste 150 de gospodării, inundate

Pompierii din Teleorman acţionează, sâmbătă, pentru scoaterea apei din două lacuri, în Dunăre, pentru a evita revărsarea peste localităţile apropiate. Peste 150 de gospodării sunt inundate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Rusia expulzează alţi peste 50 de diplomaţi britanici pe fondul crizei privind cazul Skripal

Ministerul de Externe de la Moscova a anunţat că Rusia a decis să expulzeze alţi peste 50 de diplomaţi britanici după ce Marea Britanie şi o serie de ţări din întreaga lume, inclusiv România, au expulzat peste 150 de oficiali ruşi în urma atacului neurotoxic de la Salisbury.

Dragomir: Numele ofiţerului ce a redactat protocolul, pe lista dată Comisiei SRI. L-a audiat Comisia?

Daniel Dragomir transmite, sâmbătă, că SRI a şters datele care permit identificarea ofiţerului care a redactat protocolul SRI-PG, fostul ofiţer SRI precizând că este vorba de "tovarăşul Dumitrescu, om de nădejde al lui Dumbravă", al cărui nume e pe lista de 65 de persoane dată Comisiei SRI.

Traian Băsescu: „Niciodată nu am fost informat de protocolul dintre Parchet şi SRI. Procurorii, nişte slugi care au încălcat legea”

Fostul preşedinte Traian Băsescu, în mandatul căruia SRI şi Parchetul General au încheiat protocolul de colaborare, susţine că nu a fost informat niciodată de existenţa acestui document.

Procurorii DNA au cerut ca şeful CJ Neamţ, Ionel Arsene, să fie arestat din nou. Răspunsul magistraţilor

Procurorii anticorupţie au solicitat Curţii de Apel Bacău rearestarea preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, Ionel Arsene. Magistraţii au respins, vineri seara, cererea formulată de DNA, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bărbat ÎNJUNGHIAT pe o stradă dintr-o localitate din judeţul Olt. UPDATE: Suspectul a fost reţinut

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din comuna Strejeşti, judeţul Olt, a fost găsit mort, sâmbătă dimineaţă, pe o stradă din localitate, fiind înjunghiat.

Tânărul din Vaslui acuzat că şi-a înjunghiat prietena în vârstă de 14 ani, după un scandal în şcoala unde învăţa adolescenta, a fost arestat preventiv

Un tânăr de 24 de ani, din Vaslui, acuzat că după un scandal în şcoala în care învăţa prietena lui, în vârstă de 14 ani, a înjunghiat-o de faţă cu mama fetei, a fost arestat preventiv. Adolescenta este internată în spital, în stare stabilă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Institutul de Sănătate Publică: 215 cazuri noi de rujeolă au fost confirmate în ultima săptămână

Peste două sute de noi cazuri de îmbolnăvire cu rujeolă au fost înregistrate în ultima săptămână, fiind investigat un al 46-lea deces posibil datorat rujeolei în judeţul Constanţa, anunţă Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Cai şi ponei bolnavi din toată ţara, TRATAŢI în singurul „spital de cai” din Transilvania

Cai şi ponei care au suferit fracturi, care sunt bolnavi de epilepsie sau afecţiuni respiratorii sunt trataţi la singurul ”spital de cai” din Transilvania. Acesta funcţionează în cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Solicitanţii de viză pentru SUA ar putea fi obligaţi să furnizeze istoricul ultimilor cinci ani de activitate în reţelele de socializare

Sursă aparent inepuizabilă de informaţii despre utilizatori, profilurile Facebook ar putea fi cerute în mod obligatoriu spre analiză tuturor solicitanţilor de viză pentru Statele Unite, indiferent dacă aceştia au sau nu statutul de imigranţi.

Atenţie şoferi! Poliţiştii vor acţiona cu peste 300 de aparate radar în întreaga ţară, de Florii

Peste 8.000 de poliţişti vor acţiona, zilnic, în perioada 31 martie - 2 aprilie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, cu peste 300 de aparate radar în întreaga ţară, anunţă Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Trump şi Erdogan şi-au asumat angajamentul pentru îmbunătăţirea relaţiilor dintre SUA şi Turcia

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi omologul său american Donald Trump, au discutat vineri despre dinamica relaţiilor bilaterale dintre Ankara şi Washington, dar şi despre situaţia din Siria, a anunţat Preşedinţia Turciei, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Igor Dodon, în topul preferinţelor cetăţenilor Republicii Moldova- sondaj

Igor Dodon, preşedintele Republicii Moldova, este politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor moldoveni, arată datele unui sondaj publicat, vineri, de International Republican Institute, relatează site-ul Unimedia.info.

Poliţia din Turcia a arestat 22 de persoane suspectate de legături cu reţeaua FETO

Poliţia din Turcia a arestat, vineri, 22 de persoane suspectate de legături cu reţeaua FETO, condusă de clericul musulman Fethullah Gulen, pe care Anakara o consideră responsabilă pentru orchestrarea tentativei de lovitură de stat din 2016, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Turcia critică acţiunile întreprinse de israelieni împotriva palestinienilor

Administraţia Prezidenţială din Turcia a criticat, vineri, acţiunile violente ale Armatei israeliene asupra civililor palestinieni, soldate cu 15 morţi şi peste o mie de răniţi, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Consiliul de Securitate al ONU aprobă noi sancţiuni împotriva Coreei de Nord, anunţă SUA

Nikki Haley, ambasadorul Statelor Unite la ONU, a declarat, vineri, că Washingtonul a obţinut sprijinul Consiliului de Securitate al ONU pentru un nou pachet de sancţiuni împotriva Coreei de Nord, informează site-ul agenţiei Associated Press.

Peter Szijjarto: Ungaria nu trebuie să devină o destinaţie pentru imigranţi

Peter Szijjarto, ministrul ungar de Externe, a declarat, vineri, că Ungaria nu trebuie să devină o destinaţie pentru imigranţi, adăugând că Budapesta nu trebuie să le permită acestora accesul în ţară, relatează agenţia MTI.

Ministerul britanic de Externe: Reacţia Rusiei este regretabilă

Ministerul britanic de Externe, a precizat, vineri, că reacţia Rusia la expulzarea de diplomaţi este regretabilă, adăugând că Moscova a încălcat legislaţia internaţională prin atacul neurotoxic comis asupra unui fost spion rus din Marea Britanie, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Florin Bratu: Nu ne-a ieşit absolut nimic în această seară. Am fost moi, nu am avut agresivitate

Antrenorul echipei Dinamo, Florin Bratu, s-a declarat dezamăgit de evoluţia formaţiei sale, care a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, de Juventus Bucureşti.

Dinamo – Juventus Bucureşti, scor 1-2, în etapa a treia din play-out

Dinamo a fost învinsă, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (1-0), de formaţia Juventus Bucureşti, în etapa a treia din play-out-ul Ligii 1.

O vedetă a plecat de la Sky Sports, după 18 ani de carieră, fără nicio vorbă. Motivul incredibil pentru care colegii ei au avut INTERDICŢIE să facă anunţul pe post | VIDEO

Prezentatoarea TV de la Sky Sports News, Natalie Sawyer, şi-a părăsit postul de la pupitrul ştirilor după 18 de ani de carieră, după ce compania a hotărât să nu-i mai prelungească contractul.

Bărbatul ridicat de DIICOT pentru propagandă teroristă a fost arestat preventiv

Cetăţeanul român de naţionalitate palestiniană, de 30 ani, ridicat de DIICOT pentru propagandă teroristă după ce la casa acestuia din judeţul Ilfov au fost găsite documente, materiale de propagandă, medii de stocare şi sisteme informatice, a fost arestat pentru 30 de zile.

Trei vicepreşedinţi ai ANAF, schimbaţi din funcţie de premierul Viorica Dăncilă

Premierul Viorica Dăncilă a dispus eliberarea din funcţie a trei vicepreşedinţi, cu rang de subsecretar de stat, ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), potrivit deciziilor publicate vineri în Monitorul Oficial.

Antrenor de arte marţiale din Ovidiu, reţinut după ce ar fi abuzat de trei fete

Un bărbat de 40 de ani din localitatea constănţeană Ovidiu, antrenor de arte marţiale, a fost reţinut, vineri, fiind acuzat că a agresat sexual trei fetiţe, elevele sale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sindicaliştii din învătământ, apel către guvernanţi după cazul de la Vaslui: Elevii şi cadrele didactice au nevoie urgentă de protecţie în unităţile de învăţământ

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ cere Guvernului României să ia măsuri urgente prin care să asigure paza şi protecţia în unităţile de învăţământ.

Tensiuni între SUA şi Rusia | Ambasadorul rus: Atmosfera de la Washington mi se pare TOXICĂ. Trebuie să stabilim dacă ne aflăm ori nu în Război Rece

Ambasadorul Rusiei în SUA, Anatoli Antonov, afirmă că atmosfera la Washington este "toxică", sugerând că situaţia este specifică Războiului Rece, cu o mare lipsă de încredere în relaţiile bilaterale.

Un profesor de la o şcoală din Capitală a fost reţinut după ce ar fi agresat sexual o feţiţă din de clasă primară

Un profesor în vârstă de 40 de ani de la o şcoală din Capitală a fost reţinut de poliţişti, vineri seară, după ce o persoană a depus o plângere susţinând că fiica sa minoră a fost atinsă în zonele intime de către bărbat, anunţă Poliţia Capitalei.

Majoritatea tinerilor americani dezaprobă politicile preşedintelui Donald Trump, conform unui sondaj de opinie

Majoritatea tinerilor americani cred că preşedintele Donald Trump nu este calificat pentru această funcţie, potrivit unui sondaj de opinie realizat la cererea agenţiei Associated Press.

Remiză între Concordia Chiajna şi FC Botoşani, scor 0-0, în etapa a treia din play-out

Formaţia Concordia Chiajna a încheiat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 0-0, meciul susţinut în compania echipei FC Botoşani, în etapa a treia din play-out-ul Ligii 1.

Centrul de Resurse Juridice: Protocolul încheiat între PG şi SRI este în afara Constituţiei şi legii

Protocolul încheiat în 2009 între Parchetul General şi Serviciul Român de Informaţii (SRI) este în afara Constituţiei şi legii, avertizează Centrul de Resurse Juridice.

Un militar britanic a fost ucis în Siria

Un membru al forţelor speciale britanice a fost ucis în urma unei explozii produse în Siria, anunţă Ministerul britanic al Apărării, citat de site-ul postului Sky News.