Mediafax Echipa

RO+, SIGLA pentru noul partid al lui Cioloş

Fostul premier Dacian Cioloş a anunţat, vineri, că a depus actele pentru înfiinţarea partidului ”Mişcarea România Împreună”, iar sigla partidului va fi ”RO+”.

Conflict CSM – Inspecţia Judiciară, în instanţă. CSM face noi precizări

Procurorii CSM au precizat, vineri, după informaţiile potrivit cărora Inspecţia Judiciară acţionează instituţia în instanţă după controlul de la DNA, că secţia nu îndeplineşte un rol pur formal de a reţine propunerile inspectorilor, ci stabileşte măsurile care se impun.

ANP, despre documentul prezentat de Alexander Adamescu în Londra: Nu a fost emis de Administraţia Penitenciarelor

Administraţia Penitenciarelor a precizat, în urma arestării lui Alexander Adamescu, faptul că documentul care ar fi fost analizat de către autorităţile britanice nu a fost emis de către ANP şi, în consecinţă, nu este asumat de către instituţie.

Anunţul care şochează Hollywood-ul. Cameron Diaz a confirmat: S-a pensionat | VIDEO

Actriţa americană Cameron Diaz, care nu a mai jucat într-un film de patru ani, a declarat că, "de fapt, s-a pensionat", potrivit contactmusic.com.

Un jurnalist şi soţia sa, ÎMPUŞCAŢI în Franţa. UPDATE: Ziaristul primise mai multe ameninţări cu moartea în Azerbaidjan

Un jurnalist de origine azeră şi soţia acestuia au fost împuşcaţi vineri în localitatea Colomiers, aflat în apropierea oraşului Toulouse, în timp ce se aflau în propriul vehicul, informează surse din poliţie, citate de postul francez BMF TV.

Şoferul unui microbuz care transporta persoane, prins beat la volan

Un bărbat în vârstă de 50 de ani sub influenţa alcoolului, a fost prins, vineri, de poliţiştii din Braşov, în timp ce conducea un microbuz în care se aflau şapte persoane, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Nunta regală | Peste 100.000 de persoane, la castelul Windsor. Va fi una dintre cele mai ample desfăşurări de forţe de ordine din istoria poliţiei din zonă

Peste 100.000 de persoane ar putea veni la castelul Windsor pentru a asista la ceremonia de căsătorie a prinţului Harry al Marii Britanii cu fosta actriţă americană Meghan Markle, pe 19 mai, au anunţat reprezentanţii poliţiei britanice, transmite AFP.

Amal Clooney va fi avocata a doi jurnalişti Reuters aflaţi în închisoare în Myanmar pentru că au investigat masacrarea musulmanilor rohingya

Avocata Amal Clooney, soţia starului american George Clooney, îi va reprezenta în instanţă pe doi jurnalişti ai agenţiei Reuters din Myanmar, aflaţi în închisoare pentru că au investigat masacrarea a zece musulmani rohingya de către forţele de securitate şi etnicii rakhine, transmite AFP.

Tăriceanu acuză manipulare pe Legile Justiţiei: Forţe oculte vor menţinerea puterii asupra statului

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a susţinut, vineri, că s-a dorit o manipulare asupra subiectului modificării Legilor Justiţiei din partea anumitor structuri sau "forţe oculte" care vor să-şi menţină puterea şi controlul asupra statului român, la fel ca în anii precedenţi.

Tăriceanu: Până în 2017, comisia SRI s-a remarcat doar prin şpriţurile cu conducerea Serviciului

Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, că activitatea comsiei de control al SRI a fost până în 2017 de complezenţă, membrii forului remarcându-se doar prin participarea la şpriţuri, alături de şeful SRI, Eduard Hellvig, ceea ce a dus la grave abuzuri ale serviciilor de informaţii

Protocolul dintre SRI şi Parchetul General, DESECRETIZAT. Echipe operative comune lucrau la dosare | FOTO DOCUMENT

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, pe site, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General, documentul având 18 pagini. În baza acestui act de colaborare, Serviciul Român de Informaţii a acordat asistenţă procurorilor, timp de 7 ani. Protocolul dintre Parchetul general şi SRI a fost semnat în 4 februarie 2009, de către procurorul general la acea vreme, Laura Codruţa Kovesi, adjunctul său, Tiberiu Niţu, şi şeful SRI, George Maior, şi prim-adjunctul Florian Coldea.

ÎCCJ a decis sesizarea Curţii Constituţionale pe Legea 303/2004 privind statutul magistraţilor

ÎCCJ a decis, joi, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la una dintre legile justiţiei, cea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, hotărârea fiind adoptată în şedinţa Secţiilor Unite, de către 74 de judecători.

Stare de ALERTĂ pe Dunăre: apele au depăşit cota de inundaţii la Galaţi. În două zile, fluviul s-ar putea apropia de cota de pericol

Autorităţile sunt în alertă după ce Dunărea a depăşit cota de inundaţie la Galaţi, nivelul apei atingând, vineri, 602 centimetri, cu 7unităţi mai mult ca joi. Câteva firme de pe malul fluviului au fost inundate, iar hidrologii prognozează că fluviul s-ar putea apropia de cota de pericol în două zile.

Emmanuel Macron se oferă să medieze discuţiile dintre Turcia şi Forţele Democratice Siriene

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat că Franţa este dispusă să medieze discuţiile dintre Turcia şi Forţele Democratice Siriene pentru soluţionarea conflictului din nordul Siriei, relatează site-ul publicaţiei Deutsche Welle.

Bărbatul ridicat de DIICOT pentru propagandă teroristă a fost reţinut

Cetăţeanul român de naţionalitate palestiniană, de 30 ani, ridicat de DIICOT pentru propagandă teroristă după ce la casa acestuia din judeţul Ilfov au fost găsite documente, materiale de propagandă, medii de stocare şi sisteme informatice, a fost reţinut pentru 24 de ore.

Tudorel Toader: Niciun oficial nu a avansat vreo sumă pentru posibile despăgubiri ale foştilor detinuţi

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat, vineri, pe Facebook, referitor la despăgubirile pentru condiţiile din închisori, că niciun oficial nu a avansat vreo sumă pentru acestea, ci doar au fost oferite exemple similare din alte state.

Cataramă: Zamfir, un socialist rătăcit în PNL. Este nevoie de clarificarea ideologică a partidului

Viorel Cataramă, prim-vicepreşedinte al PNL sector 2, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că Daniel Zamfir, exclus recent din PNL, era un socialist rătăcit în PNL şi mai sunt şi alţi colegi care funcţionează după acest model, motiv pentru care salută începutul de clarificare ideologică a partidului.

Inspecţia Judiciară, despre procurorul lui Dragnea: Nu a săvârşit vreo abatere participând la conferinţă / Inspectorul-şef al IJ a avut o opinie separată. Ce spune de şeful DNA Ploieşti

Inspecţia Judiciară a finalizat verificarea privind participarea procurorului DNA Alexandra Lăncrănjan la o reuniune cu caracter politic, concluzia inspectorului de caz fiind aceea că nu există abatere disciplinară. Inspectorul-şef al instituţiei a avut însă o opinie diferită.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC: Numerele extrase joi, 29 martie

LOTO. Joi, 29 martie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Loto 5/40 şi Super Noroc, Joker şi Pus Noroc.

Proprietara centrului comercial din Kemerovo, unde 64 de persoane au murit în urma unui incendiu, a fost arestată

Comisia de Investigaţii din Rusia a dispus, vineri, reţinerea Iuliei Bogdanova, directorul general al companiei care deţine centrul comercial "Zimniaia Vişnia" din oraşul siberian Kemerovo, unde 64 de persoane au murit şi alte 76 au fost rănite în urma unui incendiu, relatează site-ul agenţiei Tass.

Producţia agricolă a crescut în 2017 la toate culturile, dar a scăzut la fructe

Producţia agricolă vegetală a crescut în 2017, comparativ cu 2016, la cereale, leguminoase pentru boabe, plante uleioase, sfeclă de zahăr, cartofi şi legume, arată datele comunicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În cazul fructelor însă, producţia a scăzut cu peste 25%.

Luna trecută a fost distrusă de Mihaela Buzărnescu, acum cucereşte lumea tenisului. Cine joacă finala de la Miami

Două jucătoare care au dezamăgit în startul sezonului, Jelena Ostapenko şi Sloane Stephens, se vor duela cu trofeul de la Miami pe masă.

Laurenţiu Reghecampf a câştigat Cupa Ligii Emiratelor Arabe

Al Wahda, echipa antrenată de Laurenţiu Reghecampf, a câştigat al doilea trofeu din acest după o finală dramatică împotriva lui Al Wasl, scor 2-1, în care echipa românului a jucat cu doi oameni mai puţin.

Un fermier din Fâşia Gaza, ucis în urma unui bombardament de artilerie din Israel

Un fermier din Fâşia Gaza a fost ucis şi un alt bărbat a fost rănit, vineri, în urma unui bombardament de artilerie din Israel, a anunţat Ministerul Sănătăţii din Gaza, într-o zi în care sunt planificate proteste ale palestinienilor de-a lungul graniţei cu Israel, relatează site-ul agenţiei Reuters.

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. Mai puţin de 40% din elevi au avut medii peste 6 la simularea de la bacalaureat 2018/ Câţi au reuşit să obţină media 10

REZULTATE SIMULARE BAC 2018. În urma simulării probelor scrise de la examenul de bacalaureat, ponderea elevilor de clasa a XII-a cu medii care asigură promovarea, respectiv de 6 şi peste 6, este de 39,55%, adică 43.800 de elevi din 110.752 de elevi prezenţi, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat: are capacitatea de a atinge teritoriul continental al SUA şi de a distruge suprafeţe de mărimea Franţei

Rusia a testat cu succes noua rachetă balistică intercontinentală RS-28 Sarmat, care poate transporta 12 focoase nucleare pe o distanţă de 10.000 de kilometri, a anunţat vineri Ministerul Apărării de la Moscova, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

Primul oraş din lume în care străzile vor fi albe pentru a menţine temperaturile la un nivel plăcut pentru locuitori

Los Angeles va fi primul oraş din lume în care multe dintre străzi vor fi vopsite în alb, ca parte a unui efort de a menţine temperaturile la un nivel plăcut pentru locuitori şi de a încetini încălzirea globală, scrie descopera.ro.

Nuclearelectrica a repornit şi reconectat Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă

Nuclearelectrica SA anunţă, într-un comunicat transmis vineri, că Unitatea 2 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost reconectată la Sistemul Energetic Naţional SEN.

Vicepremierul Bulgariei: Avem nevoie de mai mult timp pentru a decide dacă vom expulza diplomaţi ruşi

Tomislav Doncev, vicepremierul Bulgariei, a declarat, joi, că Sofia are nevoie de mai mult timp pentru a decide dacă va expulza diplomaţi ruşi în contextul crizei generate de atacul neurotoxic care l-a vizat pe un fost spion rus din Marea Britanie, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Secretarul general al ONU avertizează că există riscul izbucnirii unui nou Război Rece

Antonio Guterres, secretarul general al ONU, a avertizat, joi, că din cauza deteriorării relaţiilor ruso-americane ar putea izbucni un nou Război Rece şi a adăugat că ar trebui instituite mecanisme care să prevină escaladarea tensiunilor, informează site-ul agenţiei The Associated Press.

Departamentul de Stat al SUA: Rusia nu ar trebui să se comporte ca o victimă

Heather Nauert, purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, a declarat, joi, că Rusia nu ar trebui să se comporte ca o victimă şi a adăugat că Moscova este recunoscută pentru campaniile sale de manipulare, relatează site-ul postului CNN.

Cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în Papua Noua Guinee

Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter a avut loc, vineri, în largul coastelor insulei Noua Britanie, aparţinând de Papua Noua Guinee, fiind emisă şi o avertizare de tsunami, a anunţat Institutul american de Geofizică (USGS).

Donald Trump: Statele Unite se vor retrage foarte curând din Siria

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat, joi, că operaţiunea militară americană din Siria s-ar putea încheia foarte curând, adăugând că Washingtonul a cheltuit miliarde de dolari pe operaţiunile din Orientul Mijlociu şi nu a primit nimic în schimb, relatează Politico.com.

Binali Yildirim: Turcia îşi doreşte să adere la Uniunea Europeană, însă nu cu orice costuri

Prim ministrul Turciei, Binali Yildirim, a declarat joi, că ţara sa îşi doreşte să adere la Uniunea Europeană însă nu cu orice costuri, adăugând că Tucia nu va renunţa la propriile valori, relatează site-ul agenţiei Anadolu.

Marincea (SRI): Ofițerii SRI nu au efectuat anchete penale alături de procurori

Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informații, a declarat, joi, seara, într-un interviu pentru B1 TV, că ofițerii SRI nu au efectuat anchete penale împreună cu procurorii, atribuția acestora fiind aceea de a furniza informații către parchete.

Oficial rus: Marea Britanie şi SUA şi-au sincronizat acţiunile pentru a pune presiune asupra Rusiei

Maria Zakharova, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, a declarat, joi, că Moscova este convinsă că Marea Britanie şi Statele Unite şi-au sincronizat acţiunile pentru a aplica presiune asupra Rusiei, relatează site-ul agenţiei Tass.

Băsescu: Depun o lege, firmele care câştigă licitaţii mari, în lucrări de infrastructură, căi ferate sau autostrăzi, să poată subcontracta doar lucrări secundare

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că va depune o iniţiativă legislativă potrivit căreia firmele care câştigă licitaţii în lucrări de infrastructură, căi ferate, autostrăzi, regularizări de râuri, să nu poată să subcontracteze decât lucrări secundare.

Elena Udrea, în jurnal, despre alegerile din 2014: „Totul se poate obţine cu ameninţarea dosarelor”

Jurnalistul Ion Cristoiu publică pe blog fragmente din jurnalul Elenei Udrea, despre culisele alegerilor din 2014, relaţia cu Sebastian Ghiţă, cu generalul Florian Coldea, cu alţi oameni politici, de stat, de afaceri şi jurnalişti.

Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii: Vineri se publică protocolul dintre SRI şi Parchetul General/ Ofiţerii SRI nu au efectuat anchete penale alături de procurori

Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, a declarat, joi, seara, într-un interviu pentru B1 TV, că vineri urmează să fie publicat, pe site-ul instituţiei, protocolul din 2009 încheiat între SRI şi Parchetul General şi a adăugat că ofiţerii SRI nu au efectuat anchete penale împreună cu procurorii, atribuţia acestora fiind aceea de a furniza informaţii către parchete.

Băsescu: Insinuarea lui Ghiţă, odioasă. Eu i-am chemat pe şefii serviciilor. Maior m-a minţit doar de vreo trei ori/ Nu am primit informări despre ilegalităţile lui Ghiţă. A trecut de la amor ghebos la ură

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, joi, că insinuarea făcută de Sebastian Ghiţă, potrivit căreia serviciile ştiau ce făcea fratele său, dar nu au îndrăznit să îi spună este „odioasă”, afirmând că personal i-a chemat pe şefii servicilor şi le-a spus că familia Bercea face presiuni.