Mediafax Echipa

Nicole Kidman, Kirsten Dunst şi Elle Fanning au strălucit pe Croazetă la premiera The Beguiled

Nicole Kidman continuă să facă declaraţii de stil pe covorul roşu de la Cannes. Cu trei premiere la activ săptămâna aceasta, pe croazetă, Kidman este mai în vogă ca niciodată.

FOTO Sara Sampaio, apariţie INCENDIARĂ pe covorul roşu al Festivalului de la Cannes

Modelul Sara Sampaio continuă să impresioneze cu formele care au făcut-o celebră, tânăra în vârstă de 25 de ani îmbrăcând o rochie transparentă la Festivalul de Film de la Cannes.

GALERIE FOTO Fiica lui Schumacher îl MOŞTENEŞTE. Cum arată şi ce face tânăra de 20 de ani

Celebrul campion mondial de Formula 1 Michael Schumacher a suferit un grav accident la schi, în 29 decembrie 2013, iar de atunci puţine informaţii au fost făcute publice, atât cu privire la starea lui de sănătate, cât şi în ceea ce priveşte familia sa.

GALERIE FOTO Transalpina ar putea fi deschisă pe 1 iunie. Drumarii din Gorj şi Vâlcea, chemaţi la deszăpezire

Reprezentanţii Secţiei de Drumuri Naţionale Târgu-Jiu au anunţat, miercuri, că drumarii din Gorj şi Vâlcea acţionează pe Trasalpina - Drumul Regelui, cu zece utilaje pentru deszăpezirea şoselei, circulaţia rutieră pe Drumul Naţional 67C putând fi reluată pe 1 iunie, doar în timpul zilei.

După ATACUL din Manchester, ministrul de interne Carmen Dan va întări măsurile de securitate la concerte

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, miercuri, la Parlament, că măsurile de securitate la concerte vor fi întărite, afirmând că MAI a dispus întotdeauna măsuri de ordine publică, făcând trimitere atât de schimbul de informaţii, cât şi de o prezenţă mai mare a Poliţiei şi Jandarmeriei.

GALERIE FOTO Liviu Dragnea a glumit cu Hans Klemm, după achiziţia avionului Boeing 737-800: Vrem bonus două F 16

Liderul PSD Liviu Dragnea a glumit, miercuri, cu ambasadorul SUA Hans Klemm, la evenimentul dedicat intrării în flota Tarom a unui Boeing 737-800, organizat pe aeroportul „Henri Coandă”, el transmiţându-i oficialului american că România vrea bonus două avioane F 16.

Cele mai curate oraşe din România. Bucureştiul, abia pe locul 23

Braşov, Oradea şi Sfântul Gheorghe sunt cele mai curate oraşe din România, în timp ce Capitala ocupă locul 23, în clasamentul naţional general. Sunt concluziile unei analize realizate de platforma de imobiliare Storia.ro, în legătură cu percepţia cetăţenilor asupra nivelului de curăţenie din oraşele şi cartierele în care locuiesc.

Emmanuel Macron cere prelungirea stării de URGENŢĂ în Franţa până la 1 noiembrie

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, va cere Parlamentului să prelungească starea de urgenţă în ţară până la 1 noiembrie, măsura fiind în vigoare din 2015, după atacurile teroriste comise de către militanţii reţelei Stat Islamic, notează site-ul France24.

GALERIE FOTO Cel puţin 13 maşini vandalizate într-o localitate din Argeş. Poliţiştii au deschis o anchetă

Poliţiştii din Argeş au deschis o anchetă după ce, miercuri, mai mulţi proprietari de maşini din localitatea Budeasa şi-au găsit vehiculele vandalizate, pe unele dintre ele autorii distrugerii jucându-se "X şi O", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Eugen Nicolăescu, validat de Parlament în funcţia de viceguvernator al BNR, declară că este îngrijorat de creşterea economică rapidă a României

Deputatul PNL Eugen Nicolăescu a fost validat, miercuri, în funcţia de viceguvernator al Băncii Naţionale a României şi membru în Consiliul de administraţie al instituţiei, în plenul reunit al Parlamentului, cu 275 de voturi "pentru" şi 39 "contra".

Zeci de kilograme de carne EXPIRATĂ, găsită de inspectorii OPC într-un magazin din Constanţa

Comisarii de la Protecţia Consumatorilor din Constanţa au aplicat, miercuri, o amendă de 20 de mii de lei patronului unui magazin alimentar din localitatea Valu lui Traian, judeţul Constanţa, unde au găsit zeci de kilograme de carne şi alte produse expirate.

McDonald’s a vândut în România 61 de milioane de burgeri şi 3 milioane de cafele, în 2016

McDonald’s a vândut în România 61 de milioane de burgeri şi 3 milioane de cafele, cele 68 de restaurante din ţară fiind vizitate de peste 70 de milioane de clienţi, în 2016, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare a restaurantelor McDonald’s.

Atacul TERORIST de pe Manchester Arena: 119 răniţi, dintre care douăzeci de persoane, în stare CRITICĂ

Aproximativ douăzeci de persoane sunt în continuare în stare critică după atacul terorist petrecut luni seară la un concert desfăşurat la Manchester, bilanţul total al atentatului fiind de 22 de morţi şi 119 răniţi, a declarat Jon Rouse, directorul pentru servicii medicale şi asistenţă socială din comitatul metropolitan Manchester, potrivit Reuters online.

Moody’s a revizuit în scădere ratingul Chinei pentru prima dată în ultimii 25 de ani

Agenţia de evaluare financiară Moody's Investor Service a revizuit în scădere ratingul Chinei la creditele pe termen lung în moneda locală şi în valută, de la "Aa3", la "A1", cu perspectivă stabilă, pe fondul îngrijorărilor legate de viitorul economiei, noteaz[ BBC.

Gândul: Care sunt condiţiile în care UDMR acceptă să intre la guvernare

Un proiect de lege prin care minorităţile primesc drepturi sporite este condiţia pe care o pune UDMR pentru a intra la guvernare alături de PSD şi ALDE, la invitaţia lui Liviu Dragnea.

VIDEO Oamenii de ştiinţă au descoperit un mod de a fotografia prin perete, folosindu-se de Wi-Fi

Cercetătorii britanici au descoperit o nouă modalitate de a face fotografii, prin perete, folosindu-se de proprietăţile transmisiei Wi-Fi, scrie Science Alert.

FOTO, VIDEO Rita Ora şi Jason Derulo, pentru prima dată în România, la NEVERSEA, cel mai mare festival de la malul mării

Jason Derulo şi Rita Ora vor veni pentru prima dată în România, în luna iulie, la cel mai mare festival de la malul Mării Negre, NEVERSEA, în line-up fiind anunţată şi prezenţa trupei britanice pop, Years&Years şi a Ellei Eyre, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Daniel Horodniceanu, procurorul-şef DIICOT: N-aş putea să spun dacă a avut cineva acces ilegal la SIPA nici dacă aş avea informaţia

Procurorul-şef DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, miercuri, în ceea ce priveşte dosarul privind arhiva SIPA, că acesta e în stadiu incipient, nu au fost ridicate documente, precizând că nu poate spune dacă a avut cineva acces ilegal la arhivă nici dacă ar avea informaţia.

Simona Halep a anunţat că are ligamentul rupt şi sunt şanse de 50 la sută să joace la Roland Garros

Jucătoarea de tenis Simona Halep, în vârstă de 25 de ani, a anunţat, miercuri, prin intermediul paginii sale de Instagram, că şansele sale de a participa la turneul de Mare Şlem de la Roland Garros sunt de 50 la sută, în momentul de faţă.

Neculai Onţanu: În noaptea alegerilor din 2009, Gabriel Oprea urmărea evoluţiile presei privind prezenţa la vot/ Băsescu: Geoană a pierdut alegerile nu doar de prost. Hrebenciuc minte sau nu a ştiut

Fostul primar al sectorului 2 Neculai Onţanu a susţinut la Curtea de Apel Bucureşti că, la cina de la casa lui Gabriel Oprea la care a luat parte în 2009, cei prezenţi erau interesaţi de evoluţiile privind desfăşurarea scrutinului, cum ar fi prezenţa la vot.

DOSARUL privind campania electorală din 2009. Elena Udrea, Ioana Băsescu şi Dan Andronic, trimişi în judecată/ Udrea: De ce nu analizăm toată campania şi a celorlalţi candidaţi?

Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, a fost trimisă în judecată, alături de Ioana Băsescu, Dan Andronic, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon şi Silviu Wagner în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009, potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Accident la Pasajul Basarab. Două tramvaie cu călători s-au ciocnit

Două tramvaie ale Regiei de Transport Bucureşti, care transportau călători, s-au ciocnit, în zona Pasajului Basarab, din Sectorul 6 al Capitalei, din fericire niciun pasager nefiind rănit.

Tăriceanu: Kovesi se lepăda ca dracul de tămâie de întâlnirile cu politicieni. De la declaraţii de principiu la fapte este o distanţă pe care a parcurs-o în doi timpi şi trei mişcări

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că "reuniunile de tip conjuraţie” deturnează sensul democraţiei, afirmând că deciziile trebuie să fie luate în cadrul instituţiilor democratice, şi nu în culise, cu şefii de servicii şi cu procurori.

Oficial rus, comentarii deplasate după atacul din Manchester: Este o lecţie, Vladimir Putin ar trebui ascultat de întreaga lume

Viktor Ozerov, şeful Comisiei pentru Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), a declarat că atentatul terorist de la Manchester este "o lecţie" pentru forţele speciale britanice, care au refuzat să coopereze cu omologii lor ruşi, informează The Moscow Times.

Fotografiile româneşti care au făcut înconjurul lumii. Imagini ireale – FOTO

Cele mai vizualizate fotografii româneşti în spaţiul online din lumea întreagă îi aparţin lui Costică Ascinte, cadre realizate la începutul secolului XX, dar pe care o artistă din Australia le-a reeditat într-un mod original.

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell: Ce va rămâne în urma tragediei din Manchester este spiritul de neînfrânt al oamenilor din Marea Maritanie

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, a declarat că în urma atentatului din Manchester rămâne spiritul de neînfrânt al oamenilor din Regatul Unit, lăudând curajul serviciilor de intervenţie şi al salvatorilor.

Mircea Sandu, urmărit penal pentru constituire de grup infracţional, delapidare şi spălare de bani

Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, este urmărit penal, alături de alte persoane, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare şi spălare de bani, fiind acuzat că şi-a însuşit din patrimoniul FRF suma de 740.000 euro.

Tăriceanu ridică semne de întrebare cu privire la activitatea Guvernului: Legea salarizării unitare a trebuit să ne-o asumăm noi în Parlament. Aştept să vedem ce se întâmplă cu un alt punct

Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, miercuri, că are semne de întrebare cu privire la activitatea Guvernului Grindeanu, în contextul în care legea salarizării bugetare a fost asumată de Parlament şi la fel s-ar dori să se procedeze şi în cazul Fondului Suveran de Dezvoltare.

Primăria Cluj-Napoca va amplasa senzori în carosabil pentru găsirea locurilor libere de parcare

Primarul Emil Boc a anunţat, miercuri, că Primăria Cluj-Napoca va amplasa senzori în carosabil pentru identificarea locurilor libere de parcare la sol din oraş. Informaţiile vor putea fi accesate de şoferi prin intermediul unei aplicaţii pentru calculator sau telefon mobil.

Áll a munka a nagyszebeni városházán, az összes dolgozó sztrájkol

A nagyszebeni városháza minden dolgozója felfüggesztette a munkát szerda reggel 10 óra körül, mert elégedetlenek az egységes bérezési törvénnyel.

Expert fiscal: 2018, anul în care pot creşte taxele şi impozitele din cauza impozitului pe gospodărie

Anul viitor ar putea aduce majorări de taxe şi impozite fiindcă încasările la buget vor scădea prin introducerea impozitului pe gospodărie, au susţinut, miercuri, reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României. De aceea, Coaliţia susţine menţinerea cotei unice.

VIDEO Petrecere aniversară, grandioasă, la Cannes: 70 de ani de festival, sărbătoriţi pe covorul roşu. Printre invitaţi, Will Smith, Charlize Theron, Nicole Kidman, Marion Cotillard, Leonardo di Caprio GALERIE FOTO

Organizatorii Festivalului de Film de la Cannes au sărbătorit marţi seară aniversarea de 70 de ani a evenimentului, printr-o petrecere grandioasă la care au participat numeroase celebrităţi, informează AP.

Donald Trump despre Kim Jong-Un: Un nebun cu arme nucleare. Dacă China nu rezolvă problema, atunci o vom face noi

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a spus despre liderul nord-coreean Kim Jong-Un că este "un nebun cu arme nucleare", în cursul unei convorbiri cu şeful statului filipinez, Rodrigo Duterte, potrivit presei americane, informează site-ul postului France 24.

Ministru britanic de Interne: Probabil autorul atacului din Manchester nu a acţionat singur/ Trei bărbaţi, reţinuţi în Manchester, fiind suspectaţi de legături cu autorul atentatului

Atacatorul sinucigaş din Manchester cu siguranţă nu a acţionat de unul singur, a declarat ministrul britanic de Interne, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Statul ungar va cheltui o avere pe autovehicule noi

Directoratul pentru achiziţii publice al Ungariei (KEF) a lansat o licitaţie publică pentru achiziţia de autovehicule pentru instituţiile de punere în aplicare a legii şi din domeniul apărării, scrie Portfolio.hu.

Avalanşa accidentărilor înainte de turneul de la Roland Garros. Care sunt „punctele sensibile” pentru Halep, Kerber, Wozniacki, Muguruza şi Bouchard

La doar o săptămână distanţă de turneul de la Roland Garros jucătoarele de top, sau cele care au ajuns pe tabloul principal, tind să se oprească mai mult decât în orice altă săptămână, miza cea mare fiind evoluţia din capitala Franţei, potrivit ProSport.

Euro-expresul ZDROBEŞTE dolarul ajutat de determinarea lui Merkel, de problemele lui Trump şi de încrederea în economia zonei euro

Dacă vă întrebaţi ce ar impresiona mai mult pieţele financiare dintre un mesaj electoral al cancelarului german Angela Merkel sau un atentat sângeros la Manchester, semn al persis­tenţei ameninţării teroriste în Europa, răspunsul este mesajul cancelarului.

Luna iunie este sezonul cireşelor, perioada optimă pentru a începe lupta împotriva kilogramelor în plus

Imediat vine cel mai aşteptat sezon al anului (vara) cu aferentele-i mici plăceri, precum soare, căldură, plajă sau fructe de sezon. Mai sunt câteva zile până în iunie, sezonul cireşelor, aşa că ar fi bine să ştii cât de mult te pot ajuta aceste fructe în lupta cu kilogramele în plus.

INFORMARE METEO: Patru zile de ploi torenţiale, vijelii şi căderi de grindină

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteo de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă de miercuri, de la ora 15.00 şi până sâmbătă la ora 23.00.

Irina Shayk, apariţii impresionante pe covorul roşu de la Cannes, la mai puţin de două luni după ce a născut

La mai puţin de două luni după ce a născut o fetiţă, Irina Shayk, unul dintre cele mai cunoscute modele Victoria Secret, dar şi iubita celebrului actor Bradley Cooper, şi-a făcut apariţia pe covorul roşu de la Cannes, marţi seară, unde a atras privirile tuturor.