Mediafax Echipa

Messi, ovaţionat de 500 de persoane prezente la o piesă de teatru la care a mers împreună cu mama sa

Lionel Messi (28 de ani), starul argentian din echipa Barcelonei, a încercat să asiste fără să fie reperat de public la o piesă de teatru din oraşul său natal, Buenos Aires, dar a fost reperat de unul dintre actori şi a urcat pe şcena pentru a fi ovaţionat, anunţat The Sun.

INCENDIU de amploare la o uzină din nord-vestul Germaniei – FOTO, VIDEO

Un incendiu masiv a izbucnit luni la o uzină de procesare a cărnii de pui situată în nord-vestul Germaniei, sute de pompieri depunând eforturi pentru stingerea flăcărilor, informează site-ul postului german N-TV.

Alpiq Romenergie a pierdut litigiile cu Hidroelectrica

Hidroelectrica a obţinut câştig de cauză în litigiile cu traderii de energie, fiind respinsă prima dintre acţiunile în despăgubiri formulate împotriva societăţii pentru denunţarea de către administratorul judiciar Euro Insol a contractelor bilaterale de vânzare a energiei electrice.

Coreea de Nord avertizează că poate lansa un „atac nuclear preventiv” împotriva Statelor Unite

Coreea de Nord poate lansa oricând un "atac nuclear preventiv" împotriva Statelor Unite, avertizează ministrul nord-coreean de Externe, Ri Su-Yong, subliniind că Peninsula Coreea este în pragul războiului din cauza manavrelor militare americano - sud-coreene.

Gorghiu: Guvernul să fie mai atent la legile Parlamentului, să indice miniştrii sursa de finanţare

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, luni, că Guvernul ar trebui să fie mai atent la ce legiferează Parlamentul şi că miniştrii ar trebui să meargă în comisiile de specialitate şi să indice ei sursele de finanţare, afirmând că speră că legea privind indemnizaţia mamelor va fi adoptată.

Ungaria avertizează că poate securiza rapid frontiera cu România pentru blocarea imigranţilor

Autorităţile din Ungaria monitorizează cu atenţie frontiera cu România şi sunt pregătite să adopte urgent măsuri pentru blocarea imigraţiei masive, anunţă Zsolt Halmosi, director adjunct al Poliţiei ungare, citat de MTI.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami. Cu cine va juca pentru a trece în semifinale

Simona Halep, ocupanta locului cinci în clasamentul WTA, a câştigat, luni, scor 6-3, 6-4, meciul cu Heather Watson (Marea Britanie, 69 WTA) şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Miami (Florida), dotat cu premii totale în valoare de peste şase milioane de dolari.

Un român a provocat un grav accident rutier în Italia – presă

Un român a provocat un grav accident de circulaţie în nordul Italiei, lovind cu maşina doi italieni care se deplasau pe o motocicletă, victimele fiind în stare critică, informează presa italiană.

Fidel Castro critică dur discursul rostit de Barack Obama în Cuba: „Nu avem nevoie de nimic din partea imperiului”

Fostul preşedinte cubanez Fidel Castro a criticat dur vizita la Havana a preşedintelui SUA, Barack Obama, denunţând discursul populist al liderului american şi afirmând că poporul cubanez nu are nevoie de nimic din partea "imperiului" american.

O fetiţă de şase ani a fost găsită inconştientă într-un canal de drenaj din Haţeg. Va fi transportată cu elicopterul SMURD la Timişoara

O fetiţă de şase ani a fost găsită într-un canal de drenaj în zona oraşului hunedorean Haţeg, ea fiind găsită de un trecător, care a scos-o din canal, până la sosirea echipajului de prim-ajutor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DNA Suceava a extins cercetările şi pentru spălare de bani în dosarul lui Florin Ţurcanu

Curtea de Apel Suceava a menţinut, luni, decizia privind cercetarea în stare de arest preventiv a fostului preşedinte al CJ Botoşani, Florin Ţurcanu, iar DNA Suceava a anunţat că a extins cercetările în cazul lui şi pentru spălare de bani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

INTERVIU-Florin Iaru: USR nu poate fi al nimănui, nu e nici al meu, nici al lui Nicolae Manolescu – VIDEO

Poetul Florin Iaru atrage atenţia într-un interviu acordat MEDIAFAX asupra problemelor existente în Uniunea Scriitorilor şi a necesităţii instituţiei de a se moderniza,reforma şi de a-şi consolida o relaţie între scriitori şi cititori, denunţând lipsa dialogului şi a perspectivei actualei conduceri.

Avioane militare NATO au urmărit aeronava ministrului rus al Apărării, deasupra Mării Baltice, acuză Moscova

Avioane de vânătoare ale Alianţei Nord-Atlantice au urmărit, luni, aeronava în care se afla ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, deasupra Mării Baltice, acuză Guvernul de la Moscova, potrivit agenţiei Tass.

Legea cartelelor pre-pay – PSD şi UNPR o susţin fără ezitari. Gorghiu: Nu e suficient că iese premierul la TV, SRI să prezinte situaţia

Alina Gorghiu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că legea cartelelor pre-pay ar trebui discutată în Parlament, după o informare foarte clară a SRI despre situaţia folosirii acestora în pregătirea unor atentate în UE, precizând că nu e suficient ca premierul să iasă la un post de televiziune.

Singurul islamist inculpat în atentatele de la Bruxelles a fost eliberat

Faycal Cheffou, un islamist suspectat că ar fi implicat în atentatele de la Bruxelles, a fost eliberat luni de justiţia belgiană, din lipsă de probe, anunţă Parchetul federal belgian, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

ATAC CU RACHETE asupra sediului Parlamentului din Afganistan, chiar în momentul conducerea serviciilor de securitate se adresa legilslativului

Insurgenţi talibani au lansat mai multe rachete spre sediul Parlamentului Afganistanului, însă atacul nu s-a soldat cu victime, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

SRI: Cartele de telefonie româneşti, folosite în areale de conflict, inclusiv Siria şi Irak

SRI a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, că sunt folosite "cartele nenominale ale operatorilor români de telefonie mobilă" în zone de conflict, inclusiv Siria şi Irak, existând posibilitatea ca cei care le utilizează să fie cetăţeni români dar şi persoane având conexiuni cu entităţi teroriste.

HBO dezvăluie un nou trailer pentru sezonul VI din „Game of Thrones”, în care laitmotivul e moartea – VIDEO

HBO a lansat pe 26 martie un nou trailer pentru cel de-al şaselea sezon al serialului "Urzeala tronurilor/ Game of Thrones", care certifică un singur lucru (în mod deloc surprinzător), că vor muri multe personaje, potrivit time.com.

USB o lansează marţi pe Clotilde Armand în cursa pentru Primăria Sectorului 1

Uniunea Salvaţi Bucureştiul o lansează marţi pe Clotilde Armand - născută în Franţa, manager Egis România şi inginer cu studii la Massachussetts Institute of Technology şi Ecole Centrale din Paris - în cursa electorală pentru Primăria Sectorului 1.

Centrele de informare turistică din Arad, de milioane de euro, stau închise – VIDEO

Câteva milioane de euro, fonduri europene, au fost investite în judeţul Arad, în centre de informare turistică amenajate în mai multe localităţi, multe fiind construite în zone greu accesibile pentru turişti sau fără prea multe obiective turistice.

Peste 3.000 de studenţi protestează în Capitală pentru că nu pot fuma în campusul universităţilor

Peste 3.000 de studenţi, care sunt cazaţi în Regie, protestează marţi în Capitală, pentru că nu mai pot fuma în campusul studenţesc nici măcar în afara clădirilor, aceştia cerând amendamente pe legea antifumat, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii studenţilor.

Japonia îşi exprimă preocuparea privind consolidarea capacităţilor militare ruse în Insulele Kurile

Guvernul Japoniei şi-a exprimat preocuparea în legătură cu planul Rusiei de a construi o bază navală în Arhipelagul Kurile, o zonă disputată între cele două ţări, informează site-ul agenţiei Reuters.

Cea mai ciudată tendinţă de la Hollywood: Actorii încep să dispară din industria filmului

Creşterea rapidă a genului de filme cu supereroi, datorată în mare parte celor de la Marvel, a schimbat modul în care oamenii percep industria cinematografică, iar găsirea unui scenariu realist, cu actori nemascaţi, care să aducă oameni în cinema, pare din ce în ce mai grea, scrie Business Magazin.

Gala Premiilor Literare „Observator cultural”, la Teatrul Odeon. Ce noutăţi sunt în acest an

Gala Premiilor Observator cultural va avea loc luni, de la ora 19.00, la Teatrul Odeon, noutatea ediţiei din acest an a Galei premiilor literare fiind introducerea unui nou premiu, "Observator Lyceum", acordat de un juriu alcătuit din elevi de la şapte licee de elită din Bucureşti.

Patronii clubului Colectiv vor fi cercetaţi sub control judiciar

Patronii clubului Colectiv şi cei ai firmei de la care au provenit artificiile vor fi cercetaţi sub control judiciar, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au dispus înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, decizia fiind una definitivă.

CNADNR: Lucrările de reabilitare pe A2, tronsonul Drajna-Lehliu, vor începe probabil în septembrie

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a informat că lucrările de reabilitare pe Autostrada 2, tronsonul Drajna-Lehliu, nu vor fi executate în perioada estivală, ele urmând a fi începute cel mai devreme în luna septembrie.

Inculpaţii din dosarul „Steriletul”, achitaţi definitiv de instanţa supremă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis definitiv, luni, achitarea tuturor inculpaţilor din dosarul cunoscut sub numele de "Steriletul", în care sunt judecaţi mai mulţi foşti oficiali din Ministerul Sănătăţii, dar şi un medic din Târgu Jiu, acuzat că i-ar fi mituit pe aceştia.

Şase elevi din Bucureşti, amendaţi pentru că au fumat în şcoală

Şase elevi de la Colegiul Tehnic Media din Sectorul 1 al Capitalei au fost amendaţi de poliţiştii de proximitate, pentru că au fumat în incinta şcolii, au declarat surse din Poliţie pentru MEDIAFAX.

Medicii continuă protestele. Pe 31 martie vor picheta sediul Ministerului Muncii

Federaţia Sindicală Hipocrat şi Sindicatul Promedica continuă cu protestele, după ce s-a anulat întâlnirea de la Camera Deputaţilor, care ar fi trebuit să aibă loc luni, întrucât Comisia de Sănătate şi-a schimbat programul aprobat iniţial.

ORIPILANT: Fetiţă de patru ani, decapitată în faţa unei staţii de metrou, în Taiwan

O fetiţă în vârstă de patru ani a fost decapitată de un bărbat cu probleme psihice în faţa unei staţii de metrou, în oraşul Taipei, capitala Taiwanului, informează ziarul South China Morning Post.

Un bărbat a fost reţinut de poliţie pentru că nu a returnat o casetă VHS închiriată acum 14 ani

James Meyers din Concord, Carolina de Nord, a fost reţinut de poliţie pentru că nu a returnat o casetă închiriată în urmă cu 14 ani de la J&J, o companie care a ieşit de pe piaţă, informează Go4it.

Raed Arafat, propus cetăţean de onoare al judeţului Suceava

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului de Interne, secretarul de stat Raed Arafat, a fost propus să devină cetăţean de onoare al judeţului Suceava, Consiliul Judeţean urmând să dezbată proiectul în acest sens joi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cum vor putea fi încărcate telefoanele mobile la soare

Israelienii au dezvoltat celule solare semi-transparente şi flexibile care ar putea fi ataşate telefoanelor sau camerelor de supraveghere, astfel, dacă telefonul este lăsat în lumina soarelui, bateria sa se încarcă şi nu mai este nevoie de energia electrică, informează Gândul.

Coaliţia condusă de Statele Unite vânează sistematic jihadiştii ISIS: 14 raiduri aeriene în Irak şi Siria

Statele Unite şi aliaţii lor au efectuat 14 raiduri aeriene împotriva militanţilor Stat Islamic în Irak şi Siria în cursul zilei de duminică, a anunţat coaliţia condusă de SUA împotriva reţelei teroriste, citată de Reuters online.

De ce închid oamenii ochii în timpul sărutului

Cercetătorii de la Royal Holloway din cadul Universităţii din Londra au încercat să afle de ce oamenii închid ochii atunci când se sărută, concluzia acestora fiind că în acest fel se realizează o concentrare mai profundă asupra senzaţiilor de atingere, informează Gândul.

Paisprezece membri Al-Qaida, ucişi într-un raid aerian american, în Yemen

Paisprezece presupuşi membri ai reţelei teroriste Al-Qaida au fost ucişi în raiduri aeriene efectuate de Statele Unite în Yemen, anunţă surse medicale citate de ziarul Le Figaro.

Avocatul Poporului, autosesizat cu privire la agresarea unor copii de directoarea unei grădiniţe

Avocatul Poporului s-a autosesizat cu privire la "posibile agresiuni exercitate asupra copiilor de la o grădiniţă din Capitală", a transmis printr-un comunicat de presă, luni, Avocatul Poporului.

Gala Premiilor Gopo de la Teatrul Naţional se anunţă plină de fast şi cu alai de celebrităţi din filmul românesc

Cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor Gopo, un eveniment care răsplăteşte anual performanţa din filmul românesc, se va desfăşura luni, în Sala Mare a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale" şi va fi transmisă în direct, începând cu ora 19.00, pe TVR 2, TVR HD şi Radio România Cultural.

Dosar penal deschis după ce Neculai Onţanu a fost dus cu maşina în curtea arestului Capitalei

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au deschis, luni, un dosar penal pentru violarea sediului profesional şi neglijenţă în serviciu, după ce primarul suspendat al Sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost dus cu maşina în curtea arestului Capitalei.

POR alocă 270 de milioane de euro pentru apelul de proiecte privind patrimoniul natural şi cultural

Programul Operaţional Regional (POR) a lansat linia de finanţare de 270 milioane de euro disponibili pentru apelul de proiecte privind patrimoniul natural şi cultural, valoarea eligibilă pentru un proiect fiind de minimum 100.000 de euro şi maximum zece milioane de euro.