Mediafax Echipa

Simona Halep revine în competiţie la turneul de la Toronto

Jucătoarea Simona Halep a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că primul turneu la care va participa după eliminarea de la Wimbledon este Rogers Cup, competiţie care se va desfăşura în perioada 10-16 august la Toronto.

Elevii români au obţinut şase medalii la Olimpiada Internaţională de Matematică din Thailanda

Elevii români au obţinut o medalie de aur, patru de argint şi una de bronz la Olimpiada Internaţională de Matematică desfăşurată în Thailanda, la care au participat 577 de elevi din 104 ţări.

Barack Obama salută rolul „surprinzător” jucat de Vladimir Putin în negocierile cu Iranul

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a salutat rolul jucat de omologul său rus, Vladimir Putin, în acordul nuclear iranian, explicând că s-ar putea găsi soluţii şi pentru alte probleme internaţionale, inclusiv pentru o eventuală schimbare a regimului din Siria.

Ponta a cerut o listă cu instituţiile care nu respectă legea privind persoanele cu dizabilităţi

Premierul i-a cerut ministrului Muncii să facă o listă cu instituţiile publice care nu au rampe de acces pentru persoanele cu dizabilităţi, asta după ce a constat singur când s-a prezentat la DNA, instituţie care nu are rampă de de acces, cât de greu este accesul pentru astfel de persoane.

Unul dintre fiii cântăreţului Nick Cave a căzut de pe o stâncă şi a murit la vârsta de 15 ani – FOTO

Arthur Cave, unul dintre cei patru fii ai cântăreţului australian Nick Cave, a murit la vârsta de 15 ani, în urma unui accident tragic, după ce a căzut de pe o stâncă foarte înaltă din localitatea britanică Brighton, marţi seară, în jurul orei locale 18.00, informează dailymail.co.uk.

Apple, dată în judecată pentru iWatch, chiar dacă smartwatch-ul companiei nu se numeşte aşa

Apple a fost dată în judecată pentru numele iWatch, chiar dacă nu foloseşte denumirea pentru ceasul inteligent Apple Watch, de către o companie irlandeză de software care deţine marca în Europa, relatează Bloomberg.

Dan Alexa, suspendat două etape de Comisia de Disciplină a FRF

Antrenorul echipei ACS Poli Timişoara, Dan Alexa, a fost suspendat două etape de către Comisia de Disciplină a FRF şi a primit o penalitate sportivă de 360 de lei, după ce a fost trimis în tribună pentru proteste la meciul cu Pandurii Târgu Jiu, din prima etapă a Ligii I, informează lpf.ro.

Kanal D, B1, România TV au difuzat imaginea cu Cotabiţă la reanimare. Un membru CNA s-a autosesizat

Un membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA), Valentin Jucan, s-a autosesizat în cazul televiziunilor Kanal D, B1 TV şi România TV, care au difuzat o imagine în care apare o infirmieră, întinsă pe patul de spital alături de Gabriel Cotabiţă, urmând ca acest caz să fie analizat de CNA.

Brânză, după eliminare de la CM: Nu-mi plâng de milă, nu mă descurajez

Scrimera Ana Maria Brânză, eliminată, miercuri, în faza 16-imilor probei de spadă din cadrul Campionatelor Mondiale de la Moscova, a declarat că nu îşi plânge de milă şi nu se descurajează, deoarece peste două zile urmează să concureze în proba pe echipe.

Manfred Weber: Rămânerea lui Ponta în fruntea Guvernului este un handicap pentru România

Preşedintele grupului Popularilor Europeni din Parlamentul European, Manfred Weber, aflat în vizită oficială la Bucureşti, a declarat, miercuri, că rămânerea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului este un handicap pentru România, afectând şi procesul de aderare la Schengen.

Incendiul la uzina petrochimică din sudul Franţei a fost provocat, confirmă autorităţile

Autorităţile au găsit un dispozitiv electric cu care a fost provocat incendiul de marţi de la o uzină petrochimică din sudul Franţei, din localitatea Berre-l’Etang, chiar în apropierea celor două rezervoare în care au fost declanşate exploziile, relatează site-ul publicaţiei franceze Liberation.

Comisia Europeană propune un împrumut punte de 7 miliarde de euro pentru Grecia

Comisia Europeană propune un împrumut punte de 7 miliarde de euro pentru Grecia, prin intermeniul Mecanismului European de Stabilitate Financiară (EFSM) pentru acoperirea necesarului de finanţare din luna iulie, potrivit unui document citat de Reuters.

Horaţiu Mălăele îşi sărbătoreşte cea de-a 63-a aniversare pe scenă, în spectacolul „Dineu cu proşti”

Actorul Horaţiu Mălăele îşi va sărbători cea de-a 63-a aniversare pe scenă, printr-o serie de trei reprezentaţii ale spectacolului "Dineu cu proşti", pe 31 iulie, 1 şi 2 august, de la ora 20.00, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti.

VREMEA în Europa. Prognoza meteo pentru următoarele zile

Ţările din Europa, şi mai ales din sudul continentului, se vor confrunta cu un val de căldură în următoarea perioadă, temperaturile putând ajunge şi până la 41 de grade, informează weatheronline.co.uk.

Sienna Miller s-a despărţit de logodnicul ei, actorul şi modelul Tom Sturridge

Actriţa britanică Sienna Miller s-a despărţit de logodnicul ei, actorul şi modelul Tom Sturridge, punând astfel capăt unei relaţii care a durat patru ani, informează dailymail.co.uk.

Omul de afaceri Viorel Păunescu, audiat ca martor într-un dosar de corupţie

Viorel Păunescu a fost audiat la Direcţia Naţională Anticorupţie, miercuri, în calitate de martor, într-un dosar în care se fac cercetări pentru dare şi luare de mită, omul de afaceri declarând că nu este vorba de o cauză referitoare la clubul de fotbal Steaua.

Guvernul a actualizat Cadrul naţional al calificărilor. Ce calificare profesională pot obţine persoanele care au terminat doar învăţământul primar

Guvernul a actualizat miercuri Cadrul naţional al calificărilor cu 8 niveluri, care dă posibilitate persoanelor care au finalizat învăţământul primar, dar nu au finalizat învăţământul gimnazial, la obţinerea unei calificări de nivelul 1.

Premierul condiţionează finalizarea legii salarizării de promulgarea Codului Fiscal

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri la sedinţa săptămânală a Executivului, că speră că noul Cod Fiscal va fi promulgat, astfel încât guvernul să aibă toate datele pentru a finaliza legea salarizarii bugetarilor.

Craniul cineastului care a regizat filmul „Nosferatu”, furat dintr-un cimitir din Germania

Craniul lui F.W. Murnau, cineastul care a regizat filmul mut cu vampiri "Nosferatu" (1922), a fost furat dintr-un cimitir din Germania, au anunţat autorităţile locale.

14 persoane din Constanţa, audiate după percheziţii într-un dosar de evaziune cu prejudiciu de 3 mil.euro

Un număr de 14 persoane au fost duse la audieri la DIICOT Constanţa, în urma unor percheziţii făcute la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani în domeniul comerţului cu fier vechi, prejudiciul estimat de anchetatori ridicându-se la 3 milioane de euro.

Consiliul de Securitate ONU va aproba săptămâna viitoare acordul internaţional cu Iranul

Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni săptămâna viitoare pe tema acordului nuclear dintre marile puteri şi Iran, urmând să anuleze sancţiunile internaţionale impuse regimului islamist de la Teheran, anunţă surse diplomatice citate de Reuters.

Daniel Craig şi Judi Dench îi cer premierului britanic să renunţe la planurile de reformare a BBC

Aproape 30 de personalităţi, între care actorul Daniel Craig, actriţele Judi Dench şi Rachel Weisz, scriitoarea J.K. Rowling, vedeta TV David Attenborough şi maestrul bucătar Jamie Oliver, îi cer premierului britanic David Cameron să renunţe la planurile sale privind reformarea BBC.

Guvern: Părinţii pot primi zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor

Guvernul a aprobat miercuri normele metodologice pentru aplicarea legii prin care se acordă părinţilor zile lucrătoare libere pentru îngrijirea sănătăţii copiilor, acestea prevăzând, printre altele, că zilele libere se obţin în baza unei cereri depusă cu 15 zile înainte de vizita la medic.

Ana Maria Brânză, eliminată în 16-imile probei de spadă, din cadrul CM

Scrimera Ana Maria Brânză, dublă medaliată cu bronz la CM, la individual, a fost eliminată, miercuri, în faza 16-imilor probei de spadă din cadrul Campionatelor Mondiale de la Moscova, în timp ce Loredana Dinu şi Simona Gherman s-a calificat în optimi, informează site-ul oficial al competiţiei.

Iohannis: Obiectivul de aderare la zona euro este o ancoră pentru disciplină

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că Banca Naţională a României a fost un "pilon de echilibru", iar obiectivul aderării României la zona euro este o "ancoră pentru disciplină şi stabilitate", iar autorităţile trebuie să pregătească atent integrarea monetară.

Discuţii la Transporturi cu conducerea şi sindicatele ROMATSA

Sindicaliştii ROMATSA şi conducerea companiei se vor întâlni miercuri la ora 16:00 la Ministerul Transporturilor, pentru continuarea discuţiilor privind protestul controlorilor de trafic.

Iohannis RESPINGE propunerea lui Ponta pentru Transporturi: „Mihai Fifor nu are expertiza şi experienţa managerială necesare”/ REACŢIA lui Ponta: „Iohannis e competent sau ce?”

Preşedintele a transmis premierului, printr-o scrisoare, decizia de a respinge propunerea de numire a lui Mihai-Viorel Fifor în funcţia de ministru al Transporturilor, întrucât persoana nominalizată nu are expertiza şi experienţa managerială necesare, informează Administraţia Prezidenţială.

Preşedintele CA al ROMATSA a demisionat

Preşedintele CA al ROMATSA, Marcel Pârvu, a demisionat, a declarat miercuri directorul general al companiei, Ion Aurel Stanciu. Pârvu va rămâne în CA, temporar, ca simplu membru.

VREMEA redevine caniculară. PROGNOZA METEO pentru joi şi vineri

Joi, vremea va fi predominant frumoasă, dar călduroasă în regiunile vestice şi sudice, chiar caniculară după-amiaza în vestul şi sudul Olteniei unde şi indicele temperatură-umezeală ITU va atinge pragul critic de 80, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

„Toto şi surorile lui” şi „Chuck Norris vs Comunism”, în competiţia Festivalului de Film Sarajevo

Documentarele "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, şi "Chuck Norris vs Comunism", de Ilinca Călugăreanu, se numără printre cele 23 de producţii selectate în competiţia celei de-a 21-a ediţii a Festivalului de Film de la Sarajevo, care se va desfăşura în perioada 14 - 22 august.

Elevii care au luat media 10 la bacalaureat vor fi recompensaţi de guvern cu câte 3000 de lei

Un număr de 88 de absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015 vor beneficia de câte un stimulent financiar în valoare de 3000 de lei, s-a decis miercuri în şedinţa de guvern.

Isărescu: Ar fi o eroare să cedăm tentaţiei de a opta pentru măsuri cu consecinţe temporare

Misiunea viitoare a politicilor economice este de a păstra echilibrele macro restabilite cu greu după apariţia crizei, fiind o eroare să ignori lecţiile acesteia şi să cedezi tentaţiei de a alege măsuri cu consecinţe temporare în detrimentul dezvoltării pe termen lung, a declarat guvernatorul BNR.

Iohannis, despre Codul Fiscal: Nu ne permitem experimente economice

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, la BNR, că încă analizează noul Codul Fiscal pentru a vedea dacă acesta trebuie promulgat, el adăugând că simpla scădere a taxelor nu garantează creşterea economică şi nu ne permitem "experimente economice".

Rivaldo şi fiul său, marcatori în acelaşi meci – VIDEO

Jucătorul Rivaldo, care a revenit pe teren la vârsta de 43 de ani, şi fiul său Rivaldinho au marcat toate golurile echipei lor, Mogi Mirim, care a trecut, marţi, cu scorul de 3-1, de formaţia Macae, într-un meci din cadrul etapei a XIII-a a campionatului brazilian, Serie B.

Dosarul omului de afaceri Theodor Berna, trimis de Tribunalul Prahova la o instanţă din Bucureşti

Tribunalul Prahova, pe rolul căruia se află, din noiembrie anul trecut, dosarul în care omul de afaceri Theodor Berna este judecat pentru evaziune fiscală, a trimis cauza la Bucureşti, considerând că nu intră în competenţa sa teritorială să judece acest proces.

Simona Halep a jucat tenis cu aproximativ 150 de copii, la Arenele BNR – VIDEO

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a jucat tenis cu aproximativ 150 de copii la Arenele BNR, în cadrul evenimentului Kids Day, care a avut loc, miercuri, în cadrul turneului BRD Bucharest Open.

CC a respins sesizarea AP referitoare la OUG privind legiferarea bacşişului ca rămasă fără obiect

Curtea Constituţională a respins miercuri, ca rămasă fără obiect, sesizarea Avocatului Poporului în cazul OUG 8/2015, în care se reclama că nereturnarea unei amenzi după decizia instanţei de anulare a unei contravenţii date de ANAF permite abuzuri din partea organelor de control.

GREVA controlorilor de trafic aerian, încheiată după două ore: Şaptesprezece zboruri de pe Aeroportul Otopeni, afectate – FOTO

Şaptesprezece zboruri, dintre care 11 aterizări şi şase decolări, de pe Aeroportul Otopeni, au fost afectate, miercuri, între orele 11.00 şi 13.00, pe durata grevei controlorilor de trafic, a declarat agenţiei MEDIAFAX Teo Postelnicu, din cadrul Biroului de Presă al aeroportului.

Experiment social în Rusia: Un cuplu „gay”, agresat verbal şi fizic pe străzile Moscovei – VIDEO

Activiştii pentru drepturile homosexualilor au realizat un experiment social în Rusia, doi bărbaţi fiind trimişi să se plimbe ţinându-se de mână, pe străzile Moscovei, pentru a surprinde reacţiile celor din jur, informează CNN.

Victor Ponta, îngrijorat de greva controlorilor de trafic: Sper să avem azi sau mâine un nou ministru al Transporturilor

Premierul Victor Ponta s-a declarat „foarte îngrijorat” de greva de la Romatsa şi şi-a exprimat speranţa ca în zilele următoare să fie numit un nou ministru al Transporturilor, amintind că decizia este la preşedintele Klaus Iohannis.