Mediafax Echipa

Guvernul ar putea aproba miercuri MAJORAREA preţului gazelor naturale pentru populaţie

Guvernul ar putea aproba miercuri majorarea preţului gazelor naturale pentru populaţie, la 60 de lei/MWh, a declarat miercuri Andrei Gerea, ministrul Energiei.

Regele Mihai I şi Regina Ana sărbătoresc, miercuri, 67 de ani de căsătorie

Regele Mihai I şi Regina Ana sărbătoresc, miercuri, 67 de ani de la căsătoria lor, oficiată pe 10 iunie 1948, la Atena, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Familiei Regale a României.

Ilie Năstase, operat de hernie inghinală

Fostul jucător de tenis Ilie Năstase a fost operat, miercuri, într-un spital privat din Capitală, pentru o hernie inghinală, au declarat agenţiei MEDIAFAX, surse medicale.

Noi IMAGINI aeriene cu viitorul campus APPLE: Cum arată sediul de 5 miliarde de dolari – FOTO şi VIDEO

O companie australiană a publicat o serie de fotografii aeriene cu noul sediu Apple, din Cupertino,California, care se află în construcţie din 2013 şi urmează să fie finalizat anul viitor.

Întâlnirea de miercuri dintre liderii Greciei, Germaniei şi Franţei este incertă

Întâlnirea de miercuri dintre premierul elen Alexis Tsipras, cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Francois Hollande este incertă, în condiţiile în care propunerile de reformă avansate de Grecia pentru deblocarea finanţării ţării sunt sub aşteptările creditelor.

David Guetta va compune imnul Euro-2016 şi va fi ambasador muzical al competiţiei din Franţa

DJ-ul şi producătorul francez David Guetta va compune imnul oficial al Campionatului European din 2016 şi va fi ambasadorul muzical al competiţiei care va avea avea locul anul viitor, în Franţa, a anunţat preşedintele UEFA, Michel Platini.

Altex deschide cel mai mare magazin din Timişoara, după o investiţie de 5,4 milioane de euro – FOTO

Retailerul electro - IT Altex deschide, joi, cel mai mare magazin din Timişoara, în urma unei investiţii de 5,4 milioane de euro, show-room-ul având 2.400 de metri pătraţi şi o ofertă de 15.000 de produse, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SONDAJ: Europenii sunt îngrijoraţi de o eventuală confruntare a unui membru NATO cu Rusia

Opinia publică din unele ţări europene este reticentă în a susţine o apărare colectivă pentru unii membri NATO în cazul în care aceştia ar fi atacaţi de Rusia, potrivit unui sondaj realizat la nivel internaţional, relatează BBC News Online.

Paznic egiptean la Ambasada SUA din Cairo, arestat pentru că face parte dintr-o grupare teroristă

Un membru al personalului Ambasadei Statelor Unite la Cairo a fost arestat de către autorităţile egiptene sub acuzaţia că face parte dintr-o grupare islamistă teroristă, potrivit unui purtător de cuvânt al misiunii, relatează cotidianul egiptean Daily News Egypt (DNE) în pagina electronică.

O rochie Versace a prinţesei Diana, estimată la 80.000 de dolari, scoasă la licitaţie – FOTO

O rochie Versace pe care prinţesa Diana a purtat-o cu ocazia unei şedinţe foto în 1991, estimată la aproximativ 80.000 de dolari, va fi pusă în vânzare prin intermediul unei licitaţii care va avea loc în Statele Unite, pe 26 iunie, informează contactmusic.com.

Bilete în scop caritabil la concertul André Rieu de sâmbătă. Care este preţul acestora

Violonistul André Rieu a decis ca pentru concertul pe care îl va susţine sâmbătă la Bucureşti să fie puse în vânzare 5.000 de bilete noi, disponibile pe iarbă, în faţa Palatului Parlamentului, iar veniturile din acestea vor fi donate, potrivit unui comunicat.

Bayer vinde divizia de dispozitive medicale pentru diabetici către Panasonic, pentru 1 miliard de euro

Grupul german Bayer a convenit vânzarea diviziei producătoare de dispozitive medicale destinate diabeticilor către Panasonic Healthcare, companie mixtă susţinută de fondul de investiţii KKR, pentru aproximativ 1 miliard de euro.

Sesizarea lui Iohannis privind incompatibilităţile, din Legea serviciilor comunitare, admisă de CC

Sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis privind Legea serviciilor comunitare, care prevede, printre altele, că primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene pot fi reprezentanţi în Adunările Generale ale Acţionarilor de la asociaţiile de utilităţi publice, a fost admisă, miercuri, de CC.

Corbu, Himcinschi şi Popescu, noutăţile din lotul FC Dinamo la vizita medicală

Lotul echipei Dinamo a efectuat, miercuri dimineaţa, vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă, singurele noutăţi fiind portarul Iustin Popescu de la ACS Berceni, atacantul Fabian Himcinschi de la CSM Râmnicu Vâlcea şi mijlocaşul Laurenţiu Corbu, de la Urban Titu.

Şedinţa de Guvern a fost amânată cu două ore, pentru ordonanţa de urgenţă TV

Şedinţa de Guvern, programată iniţial pentru ora 12.00, a fost amânată cu două ore, reprezentanţii Guvernului spunând că amânarea este cauzată de probleme tehnice legislative.

Cazanciuc, despre decizia Parlamentului în cazul lui Ponta: Este în acord cu Constituţia României

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, întrebat cum se va reflecta în următorul raport MCV decizia Camerei Deputaţilor de respingere a solicitării DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta, că hotărârea Parlamentului este ”în acord cu actuala Constituţie a României”.

Obama se pregăteşte să trimită câteva sute de instructori militari suplimentari în Irak

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, se pregăteşte să trimită câteva sute de instructori militari suplimentari într-un fief al grupării Stat Islamic, la nord-vest de Bagdad, pentru a ajuta la înlăturarea extremiştilor sunniţi din provincia Anbar, au declarat marţi oficiali americani.

Cazanciuc: Cred că mi-am îndeplinit mandatul. Dacă lucrurile sunt văzute altfel, sunt gata să plec

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, miercuri, întrebat despre înlocuirea sa din funcţie, că nu i s-a făcut niciun reproş în chestiuni concrete şi că el crede că şi-a îndeplinit mandatul, dar dacă lucruriole sunt ”văzute obiectiv altfel”, este ”gata să plece”.

O belgiancă a născut un copil sănătos după ce a suportat un transplant de ţesut ovarian

O belgiancă de origine congoleză a devenit prima femeie din lume care a născut un copil sănătos după ce medicii au ajutat-o să redevină fertilă, transplantându-i un fragment de ţesut ovarian care îi fusese extirpat şi apoi congelat în copilărie.

Soprana Tarja Turunen va susţine un concert, pe 7 decembrie, la Ateneul Român. Care sunt preţurile biletelor

Soprana Tarja Turunen va susţine un concert, pe 7 decembrie, la Ateneul Român din Bucureşti, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în cadrul turneului "Ave Maria Christmas", potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Augustin Zegrean: Preşedintele poate dispune suspendarea unui ministru doar dacă nu este parlamentar

Un ministru poate fi suspendat de către şeful statului doar dacă acesta nu este membru al Parlamentului, a spus preşedintele Curţii Constituţionale (CC), Augustin Zegrean, întrebat despre situaţia premierului Victor Ponta, urmărit penal pentru trei infracţiuni comise în perioada în care era avocat.

DOSARUL Iulian Herţanu: Directorul general al SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, adus la DNA pentru audieri

Directorul general al SC Hidro Prahova, Adrian Semcu, a fost adus, miercuri, la DNA Ploieşti pentru a fi audiat în dosarul în care sunt inculpaţi Iulian Herţanu, cumnatul premierului Victor Ponta, deputaţii Sebastian şi Vlad Cosma, precum şi preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma.

S&P a retrogradat ratingurile mai multor bănci, între care Deutsche Bank şi Barclays

Standard&Poor’s a retrogradat ratingurile mai multor bănci germane şi britanice, între care Deutsche Bank şi Barclays, considerând că sprijinul guvernamental pentru aceste instituţii financiare este incert, relatează Reuters.

John Kerry a publicat prima fotografie după accidentul de bicicletă – FOTO

Secretarul american de Stat, John Kerry, a publicat, marţi, pe Twitter prima fotografie cu el însuşi de când şi-a fracturat femurul într-un accident de bicicletă, la 31 mai, în apropiere de Geneva.

Iohannis: România, interesată de dezvoltarea unui parteneriat biregional UE-America Latină şi Caraibi

Pentru România, ca ţară de origine latină, dezvoltarea unui parteneriat biregional UE-America Latină şi Caraibi prezintă un interes deosebit, a declarat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis, pe Aeroportul Henri Coandă, înainte de participarea la summitul UE-CELAC.

Reactorul 1 de la Cernavodă a fost deconectat de la reţea, pentru a treia oară în acest an

Producătorul de energie Nuclearelectrica a deconectat miercuri de la Sistemul Energetic Naţional, în mod controlat, Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă, pentru remedierea unei defecţiuni la sistemul de evacuare a puterii electrice.

Miley Cyrus pozează nud şi îmbrăţişează un porc, pentru coperta revistei Paper – FOTO

Miley Cyrus a pozat nud, îmbrăţişând un porc, iar fotografia pe care cântăreaţa pop americană a realizat-o în sprijinul propriei fundaţii a fost publicată pe coperta revistei Paper.

Handbalista Cristina Neagu, campanie pentru fanii nevăzători care vor asista la meciul cu Serbia – VIDEO

Handbalista Cristina Neagu susţine o campanie pentru fanii nevăzători ai naţionalei, chipul ei fiind imprimat pe diverse produse promoţionale în sistem Braille, înaintea meciului cu vicecampioana mondială Serbia, de la Cluj, din barajul pentru calificarea la CM din acest an.

Ambasada Germaniei: Sprijinim principiile MCV. Guvernul României s-a angajat să le implementeze

Ambasada Germaniei sprijină principiile MCV, bazate pe valorile europene ale statului de drept şi pe care Guvernul României s-a angajat să le implementeze, a precizat, la solicitarea MEDIAFAX, misiunea diplomatică,după ce Camera Deputaţilor a respins cererea DNA privind urmărirea penală a lui Ponta.

Mirel Rădoi va fi director sportiv la Steaua, Massimo Pedrazzini antrenor principal

Fostul jucător stelist Mirel Rădoi va conduce staful tehnic al campioanei României începând cu sezonul 2015/2016, el urmând să fie director sportiv, funcţia de antrenor principal revenindu-i italianului Massimo Pedrazzini, a anunţat gruparea roş-albastră pe site-ul oficial.

Cercetările în dosarul lui Toni Greblă, extinse de procurorii anticorupţie

Procurorii DNA au extins cercetările în dosarul în care este anchetat fostul judecător al CC, Toni Greblă, în legătură cu presupuse fapte comise în campania electorală, legate de comunităţile de romi din Gorj, dar şi pentru infracţiunea de trafic de influenţă.

Ponta: Politicienii sunt singurii care pot strica „lucrurile extraordinare” din economie

Oamenii politici sunt singurii care pot strica aceste "lucruri extraordinar de bune" care se întâmplă în economie, a declarat miercuri liderul PSD, premierul Victor Ponta, arătând că doreşte ca noul Cod Fiscal să fie adoptat în următoarele două săptămâni inclusiv ca un mesaj de stabilitate.

Dumbravă: Dacă e lovitură de stat, justiţia are o problemă. Dacă nu, au o problemă cei ce spun asta

Judecătorul Horaţius Dumbravă, membru al CSM, a declarat, miercuri, înaintea şedinţei Consiliului, că, dacă există o lovitură de stat în cazul lui Victor Ponta, justiţia are o problema, iar dacă nu, au o problemă cei care susţin acest lucru.

Rămăşiţele a 44 de victimele ale accidentului Germanwings au fost repatriate

Rămăşiţele a 44 de victime ale accidentului în care a fost implicat un avion al companiei Germanwings în martie au ajuns la Duesseldorf, unde vor fi predate familiilor pentru a fi înhumate, relatează BBC News Online.

Livia Stanciu, despre votul în Parlament în cazul Ponta: Legea nu este egală pentru toţi cetăţenii

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat, miercuri dimineaţă, comentând votul dat în urmă cu o zi în Camera Deputaţilor, care a respins cererea de urmărire penală a premierului Victor Ponta, că ”legea nu este egală pentru toţi cetăţenii României”.

Parlamentarii britanici susţin proiectul de organizare a unui referendum privind apartenenţa la UE

Parlamentarii britanici au susţinut, marţi, cu o majoritate covârşitoare organizarea unui referendum privind rămânerea Marii Britanii în Uniunea Europeană, relatează BBC News Online.

Benjamin Netanyahu speră în reluarea negocierilor de pace cu palestinienii

Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a exprimat, marţi, speranţa că unele ţări arabe vor reuşi să-i convingă pe palestinieni să se întoarcă la masa negocierilor, cu scopul de a ajunge la soluţia a două state pentru a pune capăt conflictului israeliano-palestinian, relatează Reuters.

Mihail Saakaşvili vrea consolidarea segmentului transnistrean al frontierei dintre Republica Moldova şi Ucraina

Noul guvernator al regiunii ucrainene Odesa, Mihail Saakaşvili, a anunţat, marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, că intenţionează să consolideze graniţa Ucrainei cu teritoriul separatist moldovenesc Transnistria, relatează agenţia rusă Tass în pagina electronică.

Marea Britanie a primit mostre de antrax activ de la un laborator militar american

Marea Britanie a primit din greşeală mostre de antrax activ de la un laborator din Utah al Departamentului Apărării, 19 state americane şi patru ţări fiind implicate în acest caz, relatează The Telegraph.

Nouă morţi şi aproximativ 2.800 de persoane plasate în carantină în Coreea de Sud din cauza MERS-CoV

Nouă persoane au murit şi aproximativ 2.800 sunt plasate în carantină în Coreea de Sud din cauza epidemiei de MERS-CoV (Sindromul respirator din Orientul Mijlociu), a anunţat miercuri Ministerul sud-coreean al Sănătăţii.