Mediafax Echipa

Bloomberg: Grecia mai poate rezista opt săptămâni fără sprijin financiar extern

Grecia mai poate rezista opt săptămâni fără sprijin financiar internaţional, consideră analişti ai Bloomberg, potrivit cărora statul elen va reuşi să îşi respecte prin forţe proprii obligaţiile financiare pe parcursul lunii iunie, dar va rămâne fără bani la începutul lunii iulie.

Ion Jinga, aviz favorabil în comisii pentru postul de Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU

Ion Jinga a primit, marţi, aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de Reprezentant permanent pe lângă Oficiul ONU la New York, diplomatul subliniind importanţa vizibilităţii României în cadrul organizaţiei prin participarea la operaţiunile de menţinere a păcii.

Nicuşor Constantinescu câştigă procesul cu ANI privind incompatibilitatea sa din mandatul anterior

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a câştigat procesul pe care l-a intentat ANI după ce fusese declarat incompatibil întrucât în mandatul anterior a fost, simultan, şef al CJ şi reprezentant al judeţului în AGA a SC RAJA SA Constanţa, decizia nefiind însă definitivă.

Comisia juridică a Camerei a avizat proiectul legii insolvenţei persoanei fizice

Comisia juridică a avizat favorabil, marţi, proiectul legii insolvenţei persoanei fizice, care prevede ca orice cetăţean de bună credinţă care este în incapacitate de plată a datoriilor, nu din vina sa, să-şi poată reeşalona datoriile pe baza unui plan de redresare financiară pe o perioada de 5 ani.

Modificarea noilor coduri penale, discutată de CSM cu experţi ai Comisiei Europene în cadrul MCV

Modificarea noilor coduri penale şi aspecte privind managementul judiciar se numără printre subiectele abordate în discuţia pe care reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au purtat-o, marţi, cu experţi ai Comisiei Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare.

O concurentă de la o emisiune TV, împuşcată în cap, într-o regiune conservatoare din Turcia – VIDEO

O tânără care participă la o emisiune concurs organizată de postul naţional de televiziune din Turcia a fost împuşcată în cap în timp ce repeta pentru acel show de televiziune, în locuinţa ei, aflată într-o regiune conservatoare din această ţară.

Oprea: Lupta împotriva terorismului este o provocare globală, care cere eforturi unite ale statelor

Lupta împotriva terorismului este o provocare globală, care cere eforturi unite ale statelor, infracţiunile transfrontaliere constituind ameninţări grave la adresa securităţii naţionale a fiecărei ţări, a declarat, marţi, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, la Conferinţa Regională Interpol.

Zece ani de YouTube: „Tranquila” şi „Sunt un cocalar”, cele mai populare videoclipuri în România – VIDEO

"Tranquila", de J Balvin, se află pe primul loc în topul celor mai vizionate clipuri muzicale de pe YouTube în România, de la lansarea acestui serviciu, în 2005, până în prezent, iar "Sunt un cocalar", realizat de grupul Noaptea Târziu, ocupă prima poziţie în clasamentul videoclipurilor non-muzicale

Simona Halep şi Darren Cahill au vizitat Casa Poporului: „Reîncărcăm bateriile”

Jucătoarea Simona Halep, locul 3 WTA, a postat, marţi, pe contul ei de Facebook, o fotografie în care apare alături de antrenorul australian Darren Cahill, de căpitanul nejucător al echipei României de Cupa Federaţiei, Alina Tecşor, de fiul acesteia şi de soţul ei, preparatorul fizic Teo Cercel.

SONDAJ: Dieta dezechilibrată şi stresul, principalele cauze ale bolilor gastrointestinale

Peste 90% dintre români cred că principalele cauze ale bolilor gastrointestinale sunt dieta dezechilibrată, stresul, dar şi consumul excesiv de antibiotice, fumatul şi alcoolul, arată Studiul "Românii, stilul de viaţă şi bolile gastrointestinale".

Mădălin Voicu: Este o opoziţie greşită, viscerală a PNL în privinţa SRTv. Se doreşte un fel de sabotaj

Deputatul PSD Mădălin Voicu a declarat, marţi, după amânarea, din lipsă de cvorum, a şedinţei comune a Comisiilor pentru cultură din Camera Deputaţilor şi Senat, că este o "opoziţie greşită, viscerală a PNL în privinţa SRTv", afirmând că se doreşte "un fel de sabotaj".

Povestea de succes anului, la ICEEfest: “eMag: de la zero la un miliard de euro”

Jucătorii consacraţi, antreprenorii sau oamenii de marketing din domeniul e-commerce au câteva argumente importante pentru care vor participa la ICEEfest în acest an: o prezentare mai puţin obişnuită a eMag, discuţii aprofundate despre vânzări online folosind Google şi Facebook dar şi workshopuri intensive cu experţi internaţionali independenţi cunoscuţi.

Cionca: Noua lege a insolvenţei oferă un cadru bun, dar creşterea numărului de reuşite este departe

Noua lege a insolvenţei oferă un cadru bun, dar drumul până la creşterea numărului de reuşite este lung şi uneori e nevoie de psiholog, întrucât antreprenorii nu acceptă ideea că trebuie să cedeze din control şi să apeleze la serviciile unui consultant, potrivit lui Andrei Cionca, CEO CITR Group.

DETALII despre Al-Mourabitoune, gruparea care a anunţat că îl deţine pe românul răpit în Burkina Faso

Gruparea salafistă Al-Mourabitoune, care a anunţat marţi că îl deţine pe românul răpit în Burkina Faso, este o mişcare înfiinţată în urmă cu aproximativ doi ani de islamistul Mokhtar Belmokhtar, care a devenit cunoscută printr-un atac din 2013 soldat cu moartea a doi români, în Algeria.

EUROVISION 2015 – Călin Goia: Intru în semifinală cu gândul la românii din străinătate şi la copiii lor

Călin Goia, solistul trupei Voltaj, care, marţi seară, va reprezenta România în prima semifinală a Eurovision 2015, spune că va intra în concurs cu gândul la românii din străinătate şi la copiii pe care mulţi dintre ei sunt nevoiţi să îi lase acasă.

Administraţia Prezidenţială: Preşedintele e informat constant despre situaţia românului răpit

Administraţia Prezidenţială a precizat, marţi, că preşedintele Klaus Iohannis este informat constant în legătură cu evoluţia situaţiei românului răpit în Burkina Faso şi că instituţia are reprezentant în celula de criză de la Ministerul de Externe.

Gabriel Cotabiţă a fost supus traheostomiei, intervenţie care îi va proteja şi coardele vocale

Gabriel Cotabiţă a fost supus traheostomiei, intervenţie care îi va proteja şi coardele vocale, cântăreţul este în continuare ventilat mecanic, în stare gravă, dar stabilă, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Realitatea TV, amendată cu 10.000 de lei pentru nedifuzarea textului unei sancţiuni aplicate de CNA

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să amendeze Realitatea TV cu 10.000 de lei, pentru nedifuzarea textului unei sancţiuni aplicate acestei televiziuni de CNA pe 7 aprilie, fapt care a încălcat legislaţia audiovizualului.

CONFERINŢĂ MEDIAFAX: Dispută avocat – director ANRE pe tema necesităţii unor noi unităţi de producţie a energiei

România are prea multe capacităţi de producere a energiei, iar consumul este în scădere, dar lipsa investiţiilor în unităţi noi şi "peticirea" celor vechi riscă să facă din sistemul energeic naţional un muzeu în aer liber.

Daniel Horodniceanu, procuror-şef la DIICOT. Preşedintele Iohannis a semnat decretul de numire

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul de numire a lui Daniel Horodniceanu în funcţia procuror-şef al DIICOT, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Iohannis s-a întâlnit, la Cotroceni, cu membrii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale

Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu membrii grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, aceştia aducând în discuţie, între altele, necesitatea păstrării identităţii etnice şi a dreptului de a studia în limba maternă.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Bodea, CRE: Problemele din Ucraina au grăbit realizarea Uniunii Energetice Europene – VIDEO

Conflictul armat din Ucraina a grăbit realizarea Uniunii Energetice Europene, iar România trebuie să-şi alinieze strategia energetică la directivele europene, a declarat marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Energy, preşedintele Centrului Român al Energiei, Corneliu Bodea.

Ponta: Întâlnire instituţională cu Iohannis. Mâine vom avea numit noul ministru la MDRAP

Premierul Victor Ponta a anunţat că are o întâlnire "instituţională" cu preşedintele Klaus Iohannis şi că miercuri va fi un nou ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Preşedintele CJ Iaşi, Cristian Adomniţei, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţie de către prefect

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, liberalul Cristian Adomniţei, aflat în arest la domiciliu, a fost suspendat din funcţie, printr-un ordin al prefectului judeţului Iaşi, emis marţi dimineaţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Kim Jong-un critică o crescătorie de broaşte ţestoase pentru că nu produce homari

Liderul nord-coreean Kim Jong-un, care vizează de obicei oficiali militari de rang înalt şi rivali, şi-a îndreptat furia, săptămâna aceasta, către o crescătorie de ţestoase de la periferia Phenianului, pe care a înfierat-o, între altele, pentru că nu produce homari, relatează CNN.

Burleanu: FRF va face tot posibilul să câştige procesul cu CFR Cluj la TAS

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că instituţia pe care o conduce va face tot posibilul pentru a câştiga procesul deschis de CFR Cluj la TAS pentru a apăra regulamentele dar şi jucătorii şi antrenorii angajaţi de cluburi.

Burleanu: Obiectivul naţionalei este calificarea la Euro-2016 de pe primul loc

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că meciul României cu Irlanda de Nord, programat, la 13 iunie, în deplasare, este unul foarte important deoarece obiectivul echipei naţionale este calificarea la Euro-2016 de pe primul loc al grupei.

STUDIU: Motivul care justifică existenţa bărbaţilor, explicat de oamenii de ştiinţă

Motivul care justifică existenţa bărbaţilor a fost explicat prin intermediul unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea East Anglia, din oraşul britanic Norwich, informează Reuters.

Ponta: Creşterea gradului de educaţie a condus la scăderea violenţei domestice, care însă încă există

Creşterea gradului de educaţie şi neacceptarea în societate a violenţei domestice au condus la scăderea fenomenului, care însă există, a spus premierul Victor Ponta la o conferinţă, precizând că participă la aceasta deoarece marţi sunt "percheziţii şi arestări", şi astfel acest subiect va fi mai mediatizat.

Apple a câştigat parţial un proces cu Samsung în domeniul brevetelor şi va primi despăgubiri

Apple a câştigat parţial un proces cu Samsung Electronics şi va primi despăgubiri, o curte de apel din Washington confirmând un verdict potrivit căruia compania sud-coreeană nu a respectat brevetele companiei americane, inclusiv unul privind forma şi culoarea iPhone.

Hurezeanu, aviz favorabil în comisiile de politică externă pentru postul de ambasador în Germania

Emil Hurezeanu a primit, marţi, aviz favorabil în comisiile reunite de politică externă pentru postul de ambasador în Germania, jurnalistul apreciind, în cadrul audierilor, că rolul comunităţii româneşti din această ţară ar putea fi "mult îmbunătăţit".

Tănase a suferit o leziune fibrilară la piciorul drept şi va absenta o lună

Căpitanul echipei Steaua, Cristian Tănase, a suferit o leziune fibrilară a capătului lung al muşchiului biceps femural drept şi va absenta aproximativ o lună de zile, a anunţat, marţi, gruparea stelistă pe site-ul oficial.

Percheziţii la membrii unei grupări suspectate de furt de maşini, cu prejudiciu de 40.000 de euro

Zeci de poliţişti fac, marţi, percheziţii în judeţele Ilfov şi Călăraşi pentru destructurarea unei grupări infracţionale ai cărei membri ar fi furat, în cursul acestui an, zece autoturisme, cauzând un prejudiciu estimat la 40.000 de euro.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Nicolescu: Remarc un ANRE destul de arţăgos în încercarea de a intra pe zona de politici publice – VIDEO

Agenţia Naţională de Reglementare în Energie este "arţăgoasă" în încercarea de intrare pe zona de politici publice în domeniul energetic, un rol pe care nu ar trebui să îl aibă, a declarat, marţi, la conferinţa "Mediafax Talks about Energy", fostul ministru al energiei Răzvan Nicolescu.

Nouă grevă feroviară în Germania

Unul dintre cele două sindicate cheie ale mecanicilor de tren din Germania va lansa cea de-a nouă grevă în această săptămână şi nu a fixat nicio dată pentru reluarea activităţii, relatează DPA, în pagina electronică.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Gerea, despre energia regenerabilă: Răul a fost făcut. Asta e situaţia, nu o putem schimba

Ministrul Energiei, Andrei Gerea, a declarat marţi că în privinţa sprijinului acordat de stat producţiei de energie regenerabilă "răul a fost făcut", iar situaţia nu poate fi schimbată, dar ce pot face autorităţile este să încerce să corecteze efectele acelei decizii.

CNA a prelungit 7 licenţe ale Radio Zu, între care şi cele de la Sibiu, Timişoara şi Braşov

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să prelungească şapte licenţe audiovizuale ale Radio Zu, de la Sibiu, Baia Mare, Timişoara, Târgu-Mureş, Buzău, Medgidia şi Braşov, pe care postul de radio va putea să emită în următorii nouă ani.

Stock (Interpol): Aproximativ 20.000 de luptători străini au tranzitat Europa cu paşapoarte furate

Datele Organizaţiei Naţiunilor Unite arată că aproximativ 20.000 de luptători străini au tranzitat Europa cu paşapoarte furate, mergând către zone de conflict din Orientul Mijlociu, a declarat, marţi, Jürgen Stock, secretarul general al Interpol.

Madonna îşi extinde brandul de fitness Hard Candy

Cântăreaţa americană Madonna îşi extinde brandul de fitness Hard Candy prin intermediul unui nou contract de merchandising, informează contactmusic.com.

Remus Truică, pus sub control judiciar. Omul de afaceri spune că a luat legal creditele de la BRD

Remus Truică a fost pus sub control judiciar în dosarul în care este urmărit penal pentru înşelăciune, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, omul de afaceri spunând, marţi, la ieşirea de la DIICOT, că a luat legal creditele de la BRD şi că va încerca să lămurească această situaţie.