Mediafax Echipa

„Aferim! „, filmul lui Radu Jude premiat la Berlinală, de vineri, în cinematografele din 30 de oraşe – VIDEO

"Aferim!", lungmetrajul pentru care Radu Jude a fost premiat cu Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin 2015, va putea fi vizionat în cinematografele din 30 de oraşe din România, începând de vineri.

Rus: Privatizarea CFR Marfă va fi finalizată anul viitor

Privatizarea transportatorului feroviar de stat CFR Marfă va fi finalizată anul viitor, termen agreat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat ministrul Transporturilor, Ioan Rus.

Compozitorul Marcel Dragomir va fi înmormântat miercuri, la cimitirul Bellu din Bucureşti

Trupul neînsufleţit al compozitorului Marcel Dragomir, care a murit luni, la vârsta de 70 de ani, va fi depus marţi la capela cimitirului Bellu din Bucureşti, urmând ca înmormântarea să aibă loc miercuri, de la ora 14.00.

DNA: Toni Greblă a continuat activitatea infracţională şi după percheziţiile la ferma acestuia

Toni Greblă, reţinut pentru fapte de corupţie, a continuat activitatea infracţională şi după percheziţiile făcute la ferma acestuia, iar în perioada februarie - martie a încercat să preconstituie un contract simulat de vânzare-cumpărare, pentru a putea să vândă animalele din fermă, potrivit DNA.

Circa 1.000 de medicamente generice devin nerentabile după ieftiniri şi pot dispărea de pe piaţă

Producătorii de generice din România anunţă că ajustarea preţurilor la medicamente, alături de taxa clawback, va face ca pentru aproape 1.000 de medicamente generice preţul de vânzare să scadă sub costurile de producţie şi astfel să dispară de pe piaţă.

Rus: Caut cu disperare oameni capabili pentru Tarom, singura companie cu probleme mari a Ministerului Transporturilor

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, spune că Tarom este singura companie cu probleme mari din subordinea instituţiei pe care o conduce şi că este pregătit să caute "cu disperare" oameni capabili să pună în practică un program de restructurare a operatorului aerian.

Directorul STS a prezentat un sistem informatic de combatere a votului multiplu, bazat pe scanarea CI

Directorul STS Marcel Opriş a prezentat, marţi, la Comisia de cod electoral un sistem informatic de prevenire şi combaterea votului multiplu care se bazează pe scanarea cărţii de identitate, identificarea CNP şi care ar putea fi aplicat pe scară largă la alegerile locale din 2016.

CNA ajută Realitatea Plus să emită legal, după aproape 2 luni în care postul a funcţionat provizoriu

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în majoritatea sa, a ajutat televiziunea de ştiri Realitatea Plus, deţinută de Cozmin Guşă şi Maricel Păcuraru, să intre în legalitate, după ce, aproape două luni, acest post a funcţionat în mod provizoriu, pe o grilă neaprobată de Consiliu.

Teodorovici: Există o întrerupere temporară pe POS DRU. Se face reverificarea proiectelor

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că există o întrerupere temporară a rambursărilor pe Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), ca urmare a faptului că fiind ultimul an de decontare sunt reverificate proiectele, iar reluarea plăţilor s-ar putea face în mai după ce un audit al CE va veni în aprilie la Bucureşti.

Un taximetrist suspectat că a tâlhărit o studentă din Republica Moldova, prins de poliţişti

Un taximetrist din Bucureşti suspectat că i-a furat geanta şi telefonul mobil unei studente din Republica Moldova, pe 28 februarie, a fost identificat şi reţinut, luni seară, de anchetatori.

Mohammed Emwazi, acuzat că este călăul japonezului Kenji Goto

Bărbatul mascat care l-a ucis pe ostaticul japonez Kenji Goto este Mohammed Emwazi, londezul în vârstă de 26 de ani devenit imaginea Statului Islamic, una dintre cele mai crude organizaţii teroriste, susţine un fost translator al jihadiştilor care a declarat pentru Sky News că a asistat la crimă.

Kovesi: La DNA nu există niciun dosar penal bazat doar pe un denunţ. Avem întotdeauna şi alte probe

Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Laura Codruţa Kovesi, a declarat, marţi, că la structura pe care o conduce nu există niciun dosar care să se bazeze doar pe un denunţ, fiecare lucrare penală conţinând şi alte probe, cum ar fi declaraţiile unor martori sau interceptări audio.

CRONOLOGIE: Principalele tragedii aeriene din sport

Site-ul publicaţiei franceze L'Equipe a prezentat, marţi, o cronologie a principalelor tragedii aeriene din sport, după ce zece persoane şi-au pierdut viaţa în urma coliziunii între două elicoptere în Argentina, printre persoanele decedate aflându-se şi trei sportivi francezi.

Călin Popescu-Tăriceanu (PLR): Sunt discuţii, dar încă nu o negociere cu PC pentru o fuziune

Preşedintele Senatului Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, marţi, că sunt discuţii cu PC, dar încă nu o negociere, pentru realizarea unei fuziuni cu PLR, existând şi la PC "dorinţa de a analiza această formulă".

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu rămâne în arest preventiv

Fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, rămâne în arest preventiv, a decis, marţi, Curtea de Apel Ploieşti care a respins contestaţia acestuia împotriva aceleiaşi decizii stabilite de Tribunalul Prahova.

Romexpo: Cu două zile înaintea începerii târgului de turism, ANT nu ştie dacă va avea sau nu stand

Autoritatea Naţională pentru Turism discută închirierea unui stand la târgul de turism de la Romexpo din 12-15 martie, dar cu două zile înaintea începerii nu a plătit încă şi nu este sigură de participare, fiind singurul dintre cei 260 de expozanţi aflat în această situaţie, potrivit Romexpo.

Marea Britanie va deveni Coreea de Nord a Europei dacă va părăsi UE, avertizează Gordon Brown

Marea Britanie se confruntă cu un viitor fără prieteni, ca o Coree de Nord a Europei, dacă va părăsi Uniunea Europeană şi va căuta să-şi facă relaţii în alte părţi ale lumii "anglosferice" ca Hong Kong, a avertizat fostul premier britanic Gordon Brown, citat de The Guardian în ediţia online.

Precursoarea lui Barbie a fost o păpuşă-prostituată, creată pentru clienţii adulţi din Germania

Lilli, precursoarea păpuşii Barbie, nu a fost creată pentru copii, ci sub forma unei păpuşi-prostituate, care era cumpărată de clienţii adulţi din oraşul german Hamburg, la câţiva ani după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Arad: Bătrân reţinut după ce şi-ar fi ucis soţia şi apoi ar fi legat cadavrul de cal

Un bărbat de 75 de ani din judeţul Arad a fost reţinut, marţi, pentru 24 de ore, după ce şi-ar fi ucis în bătaie soţia, al cărei cadavru l-ar fi legat apoi de cal pentru a fi târât departe de casă, însă trupul a fost găsit pe un drum forestier de către anchetatori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cele două feţe ale imigraţiei din Marea Britanie: Un nou documentar despre români, la BBC – VIDEO

Un documentar difuzat de BBC, care prezintă poveştile de viaţă ale unor imigranţi români sau polonezi, ilustrează cele două feţe ale imigraţiei în Marea Britanie - pe de o parte tineri calificaţi veniţi în căutarea unui loc de muncă, pe de altă parte oameni care dorm pe străzi în condiţii precare.

REPORTAJ: Flori şi lumânări la spital pentru bătrâna trimisă acasă în pijamale şi găsită moartă pe câmp – FOTO

Zeci de persoane, oameni obişnuiţi sau care au cunoscut-o pe bătrâna de 82 de ani care a plecat de la Spitalul "Tractorul" din Braşov în pijamale şi papuci şi a fost găsită moartă de frig pe un câmp, au mers, marţi, la unitatea medicală cu flori şi lumânări, pentru a fi alături de rudele femeii.

Dezvăluiri din interiorul grupării Stat Islamic: De ce ostaticii sunt relaxaţi înaintea execuţiei

Un fost membru al organizaţiei Stat Islamic a dezvăluit metoda prin care răpitorii din cadrul grupării îi determină pe ostatici să se "relaxeze" în faţa camerelor de luat vederi.

Patronate: Turismul a pierdut 50 milioane euro în acest an pentru că nu se emit vouchere de vacanţă

Industria turismului din România a pierdut de la începutul acestui an aproximativ 50 de milioane de euro pentru că nu se aplică legea voucherelor de vacanţă, care ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2015, potrivit reprezentanţilor patronatelor din domeniu.

Secretarul de Stat francez pe probleme de sport: Sportul nostru este în doliu după ce a pierdut trei mari campioni

Secretarul de Stat pe probleme de sport Thierry Braillard a declarat, marţi, că Franţa este în doliu deoarece a pierdut trei mari campioni, în urma accidentului de elicopter din Argentina, soldat cu decesul campionilor Camille Muffat, Florence Arthaud şi Alexis Vastine, informează L'Equipe.

Constanţa: Peste 90 la sută dintre elevii musulmani s-au înscris la ora de religie islamică

Peste 90% din cei circa 5.000 de elevi musulmani din judeţul Constanţa s-au înscris la ora de religie islamică, alţii optând pentru studiul în cadrul unor ONG-uri, şeful Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, spunând că e mai bine ca educaţia religioasă să se facă în şcolile de stat.

Teodorovici: Angajaţii vor avea un Cod de Conduită. Maşinile Ministerului Fondurilor Europene, dotate cu GPS să vedem unde circulă fiecare

Ministrul MFE, Eugen Teodorovici, a declarat, marţi, că va propune, până la sfârşitul lui martie, un fel de Cod de Conduită pentru toţi funcţionarii din zona de fonduri europene, precizând, totodată, că maşinile ministerului vor fi dotate cu GSP pentru a se şti în orice moment unde circulă acestea.

Rus, întrebat dacă metroul spre aeroport este gata în 2020: Depinde de cât nemţi vom reuşi să fim

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat că în aprilie va fi finalizată documentaţia pentru linia de metrou Gara de Nord - Aeroportul Henri Coandă şi că punerea în funcţiune a magistralei până în anul 2020, termen solicitat de UEFA, depinde de "cât de nemţi vom reuşi să fim".

Moraru: Îmi doream, dar nu mă aşteptam să câştigăm şapte puncte în primele trei etape ale returului

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că nu se aştepta ca echipa giuleşteană să câştige şapte puncte în primele trei etape ale returului Ligii I, deşi îşi dorea un start bun pentru a creşte şansele de salvare de la retrogradare.

BILANŢUL PARCHETULUI GENERAL. Cazanciuc: Bunurile confiscate pot fi valorificate anticipat. Nevinovaţii primesc banii înapoi

Bunurile confiscate în faza de urmărire penală pot fi valorificate anticipat, iar dacă, în urma deciziei instanţei, se dovedeşte că persoanele judecate sunt nevinovate, acestea primesc banii proveniţi din valorificarea bunurilor, a declarat, marţi, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc.

Rus: Master Planul, aproape finalizat. Nu vor fi modificări dacă pică Guvernul sau pleacă ministrul

Lista de proiecte de investiţii din Master Planul de Transport a fost elaborată, urmează discuţii cu Comisia Europeană, iar la finele lunii aprilie documentul ar putea fi finalizat, afirmă ministrul Transporturilor, Ioan Rus, adăugând că strategia nu va putea fi modificată ulterior.

VREMEA va fi uşor mai caldă decât în mod normal. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Miercuri, vremea va fi uşor mai caldă decât în mod normal pentru această dată, în special în jumătatea de vest a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -1 şi 5 grade, informează Administraţia Naţională de Meteorologie.

Cavani: Aş reveni la Napoli, dar nu cu De Laurentiis preşedinte

Atacantul uruguayan al echipei Paris Saint-Germain, Edinson Cavani, a declarat că ar reveni la formaţia SSC Napoli, dar doar dacă Aurelio de Laurentiis nu ar mai ocupa funcţia de preşedinte, a anunţat, marţi, Corriere dello Sport.

Viceprimarul oraşului Nisa: Camille Muffat era ca fiica mea, sunt devastat de această tragedie

Viceprimarul oraşului Nisa, Christian Estrosi, a declarat, marţi, după decesul înotătoarei Camille Muffat în accidentul aviatic din Argentina, că sportiva, originară din acest oraş, era ca şi fiica lui, precizând că este devastat de veste, informează nicematin.com.

Iaşi: Anchetă în cazul morţii unui profesor universitar care ar fi aşteptat 6 ore să primească îngrijiri

Direcţia de Sănătate Publică Iaşi face o anchetă în cazul morţii profesorului universitar Tiberiu Brăilean, care ar fi aşteptat şase ore pentru a primi îngrijiri la Spitalul "Parhon", unde a ajuns cu insuficienţă respiratorie, fiind apoi transferat la "Sf. Spiridon", unde a murit după patru zile.

Cazanciuc: Nu există favoriţi sau interferenţe politice pentru funcţia de şef al DIICOT

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, marţi, la prezentarea bilanţului de activitate a Ministerului Public, că, pentru ocuparea funcţiei de şef al DIICOT, "nu există nici favoriţi, nici interferenţe politice".

Naomi Campbell s-a bătut cu un fotomodel într-un club parizian

Naomi Campbell şi Cara Delevingne s-au bătut într-un club din Paris duminică seară, după ce renumitul model britanic, în vârstă de 44 de ani, a acuzat-o pe mai tânăra ei colegă de breaslă, în vârstă de 22 de ani, că nu o "respectă" pe cântăreaţa Rihanna, prietenă comună a celor două vedete.

Propunerea lui Remus Cernea privind parteneriatului civil a fost respinsă de senatorii jurişti

Propunerea legislativă privind reglementarea parteneriatului civil propusă de parlamentarul independent Remus Cernea a fost respinsă, marţi, cu unanimitate de către membrii Comisiei juridice de la Senat.

Cutremur de 3 grade în Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs marţi, la ora 11.18, în zona Vrancea, la adâncimea de 82 de kilometri, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Valerii Moraru: FC Rapid ar putea ieşi din insolvenţă în vară

Acţionarul majoritar al FC Rapid, Valerii Moraru, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că este posibil ca gruparea să iasă din insolvenţă la vară, precizând că ar fi păcat ca echipa construită de antrenorul Cristian Pustai să nu îşi propună în sezonul următor participarea în cupele europene.

Francois Hollande: Dispariţia brutală a compatrioţilor noştri este o mare tragedie

Preşedintele Franţei Francois Hollande a declarat, marţi, că dispariţia cetăţenilor francezi, printre care se aflau şi trei sportivi, în accidentul de elicopter din Argentina este o mare tragedie, informează L'Equipe.