Mediafax Echipa

Legea securităţii cibernetice, analizată miercuri de judecătorii Curţii Constituţionale

Judecătorii Curţii Constituţionale (CC) vor analiza, miercuri, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de deputaţii liberali cu privire la Legea securităţii cibernetice, sesizare în care parlamentarii arată că actul normativ limitează dreptul la viaţă privată digitală.

Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, la care au contribuit 6.200 de medici

Peste 3,8 milioane de români au dosar electronic de sănătate, la întocmirea acestor documente contribuind 6.200 de medici, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, purtătoarea de cuvânt a Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.

Cei cinci ruşi reţinuţi nu sunt terorişti. Justiţia franceză a schimbat încadrarea faptelor acestora

Justiţia franceză a modificat comunicatul privind arestarea a cinci cetăţeni ruşi din Cecenia, explicând că sunt acuzaţi de activităţi mafiote, deşi iniţial se anunţase că pregăteau atentate.

Deva: O adolescentă şi tatăl ei au urcat pe cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 m) – FOTO

O tânără de 17 ani din Deva, Alexandra Marcu, a urcat, împreună cu tatăl său, pe cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 de metri) din Chile, după o ascensiune care a durat 14 ore, cei doi urmând să se întoarcă acasă la începutul lunii februarie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Discursul lui Obama privind starea naţiunii se va concentra pe susţinerea clasei de mijloc

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, va provoca marţi seară Congresul dominat de republicani cu un discurs privind starea naţiunii care se va concentra pe idei de creştere a taxelor impuse americanilor bogaţi şi companiilor financiare, pentru susţinerea dezvoltării clasei de mijloc.

Spitalul Huşi dă în judecată Direcţia de Sănătate Publică, contestând amenda dată în cazul fetiţei moarte în unitatea sanitară

Spitalul Municipal Huşi a dat în judecată Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, contestând amenda de 25.000 de lei dată de autorităţile sanitare în urma controlului făcut, prin ordin al ministrului Sănătăţii, în cazul fetiţei de patru ani, moartă în unitatea sanitară.

Patronii clubului Petrolul Ploieşti, plasaţi în arest la domiciliu

Magistraţii Tribunalului Prahova au dispus, marţi, scoaterea din arest preventiv şi plasarea în arest la domiciliu a acţionarilor Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi a directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, acuzaţi de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

Doi ruşi, arestaţi după ce au stropit cu agheasmă Mausoleul lui Lenin urlând „Ridică-te şi mergi! „

Doi ruşi erau deţinuţi de către poliţie marţi, după ce au stropit cu agheasmă Mausoleul în care se află corpul îmbălsămat al lui Lenin, în Piaţa Roşie din Moscova, urlând "Ridică-te şi mergi!", potrivit site-ului specializat OVD, citat de AFP.

Parisul şi Berlinul vor să-şi consolideze cooperarea împotriva terorismului cibernetic

Miniştrii francez şi german de Interne au pledat marţi, la Lille (nord), pentru o consolidare urgentă a cooperării atât între ţările lor, cât şi la nivel european şi internaţional, în faţa infracţionalităţii cibernetice şi terorismului cibernetic.

O feriţă de numai o lună, operată la „Marie Curie” pentru extirparea unei tumori de aproape 1 kg

O fetiţă de numai o lună a fost operată, luni, timp de opt ore, la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, pentru extirparea unei tumori de aproape un kilogram care îi afecta grav traheea şi organele din jur, a declarat medicul Cătălin Cârstoveanu.

Şase persoane, între care şeful IPJ Timiş, adjunctul său şi edilul din Recaş, duse la Tribunalul Timiş

Şase din cele opt persoane reţinute în dosarul de corupţie de la Poliţia Timiş, între care şeful IPJ, Sorin Muntean, adjunctul său, Florin Bolbos, şeful de la Rutieră, Marcel Crăciunescu, şi primarul din Recaş, Teodor Pavel, au fost duse, marţi seară, la Tribunalul Timiş, cu propunere de arestare.

Oficial al AJF Hunedoara, găsit decedat la stadion

Vicepreşedintele AJF Hunedoara şi preşedintele clubului de fotbal din Liga a IV-a CS Vulcan, Ion Pantilimon, a fost găsit marţi, în jurul prânzului, decedat la stadionul din Vulcan, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şase morţi, după prăbuşirea unui avion în Kazahstan

Şase persoane au murit după ce un avion al unei companii miniere s-a prăbuşit marţi în Kazahstan, anunţă Ministerul kazah pentru Situaţii de Urgenţă citat de AFP.

Douăzeci de persoane, ridicate în urma percheziţiilor din Capitală, Călăraşi şi Ilfov. Suspecţii ar fi spart circa 40 de imobile, printre care şi locuinţa lui Stolojan. Sile Pietroi, ridicat şi eliberat

Douăzeci de persoane, apropiate ale clanurilor Pietroi şi Mogoş, suspectate că au comis aproape 40 de spargeri şi o tentativă de omor, au fost ridicate, marţi, de anchetatori şi duse pentru audieri la sediul Poliţiei Capitalei.

Fabricanţii de arme de foc din Statele Unite ale Americii cer boicotarea filmelor cu Liam Neeson

Şefii unei mari companii americane producătoare de arme de foc cer experţilor în armament să boicoteze filmele cu Liam Neeson după ce protagonistul seriei "Taken" a criticat cultura americană a armelor de foc într-un interviu recent.

Sonda spaţială Dawn a realizat o serie de fotografii ale planetei pitice Ceres

Sonda spaţială americană Dawn se apropie de planeta pitică Ceres, cel mai mare obiect spaţial din centura de asteroizi dintre Marte şi Jupiter, iar o serie de imagini publicate luni vor ajuta cercetătorii să ghideze satelitul pentru a intra pe orbita acesteia pe 6 martie.

Cluj: Poliţiştii de serviciu când patru deţinuţi au evadat, cercetaţi disciplinar şi penal – surse

Trei poliţişti care erau de serviciu la arestul IPJ Cluj când patru deţinuţi au evadat sunt cercetaţi disciplinar şi penal, fiind mutaţi la alte secţii, la cerere, spun surse judiciare, în timp ce evadatul neprins este încă dat în urmărire naţională, existând însă ipoteza că ar fi în judeţ.

Prima decizie în justiţie în favoarea clienţilor cu credite în franci elveţieni: Ratele, plătite la cursul de la contractarea creditului

Tribunalul Buzău a decis ca un român să plătească ratele pentru acoperirea unui credit în franci elveţieni la cursul de schimb de la data contractării creditului, respingând însă cererea acestuia privind plata în lei, decizia instanţei putând fi atacată cu apel.

Rusia probabil va livra Iranului sisteme de rachetă S-300, în pofida opoziţiei Occidentului – surse

Rusia probabil va livra Iranului sisteme de rachetă de tip S-300, în cadrul contractului care fusese blocat în anul 2010 pe fondul presiunilor Occidentului, afirmă surse ruse şi iraniene citate de agenţia semioficială FARS.

Amazon va produce şi va distribui propriile filme de cinema

Grupul american Amazon, un gigant în domeniul comerţului online, continuă să îşi diversifice oferta lansându-se în producţia, comercializarea şi distribuirea filmelor de cinema, informează time.com.

Cel mai vechi socio al FC Barcelona a decedat la vârsta de 91 de ani

Cel mai vechi membru cotizant al grupării FC Barcelona, Descals Jaume Sanmarti, a decedat în weekend la vârsta de 91 de ani, el fiind timp de 88 de ani "socio" al clubului catalan, informează presa spaniolă.

Lungmetrajul „Toto şi surorile lui”, de Alexander Nanau, la Festivalul de Film de la Rotterdam – VIDEO

Lungmetrajul "Toto şi surorile lui", de Alexander Nanau, va fi proiectat în secţiunea Spectrum a celei de-a 44-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Rotterdam (IFFR), un eveniment cinematografic care se va desfăşura între 21 ianuarie şi 1 februarie.

Subiectul „plimbării” Antena 3 la Palatul Cotroceni, în suspensie la CNA

CNA a analizat, marţi, ştirile, dezbaterile şi clipurile referitoare la "plimbarea" desfăşurată pe 10 august în jurul Palatului Cotroceni de jurnalişti şi realizatori ai Antena 3, singura propunere în acest caz, de amendă de 30.000 de lei, neîntrunind numărul necesar de voturi pentru a fi aplicată.

Clienţii cu credite în franci cer Guvernului şi Parlamentului transformarea împrumuturilor în valută în lei, în anumite condiţii

Clienţii cu credite în franci elveţieni solicită Guvernului şi Parlamentului adoptarea de urgenţă a unui act normativ prin care băncile să convertească în lei creditele în valută la cursul de schimb de la momentul acordării plus maxim 20%, la o dobândă similară şi fără garanţii suplimentare.

Analişti: Măsurile de stimulare ale BCE, benefice mai mult Europei de Est decât Elveţiei

Europa de Est are motive să se bucure de achiziţiile de obligaţiuni ale Băncii Centrale Europene (BCE), care ar contribui la creşterea economică şi evitarea deflaţiei, spre deosebire de Elveţia, pentru care măsurile de stimulare vor avea ca efect aprecierea francului, potrivit analiştilor.

Consiliera lui Geoană şi Mizil cer la OSIM înregistrarea mărcii Partidul Social Democrat Independent. Geoană: O variantă de studiu, dar secundară. Proiectul meu e „Noul PSD”

Consiliera senatorului Mircea Geoană, Ana Maria Cătăuţă şi deputatul Oana Niculescu Mizil au depus la OSIM solicitări de înregistrare a mărcii "Partidul Social Democrat Independent", cererile aflându-se în procedură de examinare.

Miliţii şiite din Yemen au preluat controlul asupra complexului prezidenţial

Membri ai unor miliţii şiite din Yemen au preluat marţi controlul asupra complexului în care se află palatul prezidenţial din Sanaa, capitala ţării, a anunţat un oficial militar de rang înalt, relatează AFP.

România a primit 54,5 milioane de euro pentru Erasmus+ în 2015

România are alocat, anul acesta, un buget de 54 514 335 de euro pentru programul Erasmus+, cu peste 3,2 milioane de euro mai mult decât în 2014, potrivit unui comunicat al Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP).

Caz atipic de boala vacii nebune, în Covasna. Sănătatea populaţiei nu a fost în pericol

Un caz atipic de boala vacii nebune a fost identificat într-o gospodărie din Covasna, fiind impuse restricţii de circulaţie pentru bovinele cu care animalul bolnav a intrat în contact, sănătatea publică nefiind niciun moment în pericol, potrivit ANSVSA.

ACORD MDRAP-MTS pentru investiţii de 103 de milioane de euro în infrastructura sportivă. Ce obiective vor fi realizate până în 2017

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, şi cel al Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, au semnat, marţi, un acord prin care MDRAP va investi 103 de milioane de euro în realizarea a 52 de obiective sportive până în 2017.

Germania se împrumută, în premieră, fără să plătească dobândă

Banca centrală a Germaniei a anunţat că va lansa miercuri o emisiune de obligaţiuni pe cinci ani în valoare de 5 miliarde de euro cu un cupon anual de 0%, fiind pentru prima dată când autorităţile germane se vor împrumuta fără să plătească dobândă, relatează MarketWatch.

Bercea Mondial, condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare pentru mituirea unui angajat din penitenciar

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condamnat, marţi, la doi ani şi opt luni de închisoare, iar Izaura Anghel la un an şi patru luni de închisoare cu suspendare, în dosarul în care sunt acuzaţi că ar fi încercat să mituiască un angajat al Penitenciarului Colibaşi, unde este încarcerat Bercea.

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul reţelei Stat Islamic, rănit într-un raid aerian – premierul Irakului

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul grupului terorist sunnit Stat Islamic, a fost rănit într-un raid aerian irakian, afirmă premierul irakian, Haidar al-Abadi, citat de postul tv Al-Hayat.

Bărbat lovit în cap de hingheri, după ce i-a atacat cu o drujbă/ ASPA: Parchetul s-a autosesizat. A fost depusă şi plângere – VIDEO

Un bărbat a fost lovit în cap cu un lanţ, de mai mulţi hingheri, după ce i-a atacat cu o drujbă, nemulţumit că ridicau câini fără stăpân de pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei, potrivit unor surse din Poliţie.

Tensiunea continuă în estul Ucrainei: Al patrulea val de mobilizare militară a fost lansat, vizând 50.000 de oameni

Ucraina a lansat marţi cel de-al patrulea val de mobilizare militară, care vizează aproximativ 50.000 de bărbaţi, în timp ce ostilităţile continuă în estul rebel prorus, iar doi civili au fost ucişi, relatează AFP.

Piaţa de birouri din România, de peste 20 de ori mai ieftină decât Hong Kong, cea mai scumpă din lume

Piaţa de birouri din România este de peste 20 de ori mai ieftină decât Hong Kong, cea mai scumpă din lume, şi la jumătatea celei din Varşovia, în condiţiile în care în Bucureşti cu 100 de milioane de dolari pot fi cumpăraţi 32.000 de metri pătraţi de astfel de spaţii.

Peter Mayhew, actorul care l-a interpretat pe Chewbacca în „Războiul stelelor”, internat în spital

Peter Mayhew, actorul britanic care l-a interpretat pe Chewbacca în filmele din seria "Războiul Stelelor/ Star Wars", a fost spitalizat la sfârşitul săptămânii trecute, din cauza unei pneumonii, potrivit contactmusic.com.

Costurile pentru renovarea stadionului din Brasilia, acoperite în o mie de ani

Costurile pentru renovarea Stadionului Mane-Garrincha din Brasilia, unele dintre cele mai ridicate din lume, vor fi acoperite în o mie de ani, se arată într-un raport al cotidianului O Globo.

UE analizează oportunitatea aplicării unei taxe giganţilor de Internet precum Google

UE analizează dacă să impună o taxă companiilor de Internet din Statele Unite, precum Google, în cadrul unui plan de realizare a unei pieţe digitale unice în spaţiul comunitar, a declarat comisarul pentru economie digitală, Gunther Oettinger, relatează MarketWatch.

Justiţia bulgară a decis să-l extrădeze pe francezul apropiat fraţilor Kouachi

Justiţia bulgară a decis marţi să-l extrădeze către Franţa pe Fritz-Joly Joachin, francezul apropiat fraţilor Kouachi, autorii atacului armat comis pe 7 ianuarie la sediul Charilie Hebdo din Paris.