Mediafax Echipa

Ministerul de Externe: Autorităţile române, informate în prealabil asupra discursului lui David Cameron privind migraţia

MAE precizează că autorităţile române au fost în prealabil informate asupra discursului premierului britanic pe tema "controlului migraţiei", în cadrul unei convorbiri David Lidington-George Ciamba, partea română susţinând intangibilitatea principiului liberei circulaţii a persoanelor.

Poliţia turcă a dispersat violent prima manifestaţie în faţa noului palat prezidenţial

Poliţia turcă a dispersat violent, sâmbătă, o mulţime de studenţi care încercau să manifesteze în faţa noului palat, luxos şi foarte controversat, al preşedintelui islamo-conservator Recep Tayyip Erdogan, relatează presa turcă.

„Hai Românie! „, noul imn al echipei naţionale de fotbal, prezentat de Iris la Alba Iulia

Trupa Iris a prezentat, sâmbătă seară, la Alba Iulia, noul imn al echipei naţionale de fotbal - "Hai Românie!", membrii formaţiei spunând că piesa este dedicată "suporterilor simpli din toată ţara".

Universitatea Cluj – Oţelul Galaţi, scor 0-0, în Liga I

Formaţia Universitatea Cluj a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Oţelul Galaţi, în etapa a XVI-a a Ligii I.

Un cetăţean străin şi un afgan, ucişi la Kabul într-un atentat revendicat de talibani

Un cetăţean străin şi un afgan au fost ucişi sâmbătă, la Kabul, într-un atac sinucigaş revendicat de talibani împotriva unui imobil situat în apropiere de Parlamentul afgan, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Un arbitru israelian de crichet a murit după ce a fost lovit de o minge

Un arbitru israelian a decedat, sâmbătă, după ce a fost lovit în figură de o minge, la un meci de crichet, a anunţat federaţia de profil din Israel.

Primarul Sorin Oprescu a aprins luminile de sărbători din Capitală, împreună cu nepoţii săi – FOTO

Primarul Sorin Oprescu a aprins, sâmbătă seară, din Piaţa Universităţii, împreună cu cei trei nepoţi ai săi şi cu alţi doi copii, luminile de sărbători din Capitală, după ce le-a urat bucureştenilor "Sărbători fericite".

Jihadiştii din Siria şi-au păstrat preferinţele pentru gustări, băuturi sau gadgeturi din Occident

Mii de luptători străini care s-au alăturat Jihadului în Siria vor să creeze un Stat Islamic auster, dar şi-au păstrat preferinţele pentru gustări, băuturi sau gadgeturi din Occidentul pe care îl dispreţuiesc, comentează Financial Times în ediţia electronică de sâmbătă.

Bill Cosby a blocat, în 2005, publicarea unui articol despre abuzurile sexuale de care era acuzat

Bill Cosby a ajuns la o înţelegere, în 2005, cu tabloidul National Enquirer, prin care a fost de acord să acorde ziarului un interviu privind acuzaţiile de abuz sexual aduse de o femeie, în schimbul renunţării la un articol despre acuzaţiile unei alte femei, potrivit unei depoziţii a actorului.

Lars von Trier, îngrijorat că nu va mai putea face filme, întrucât nu mai consumă alcool şi droguri

Regizorul danez Lars von Trier, unul dintre cei mai importanţi şi controversaţi cineaşti europeni, a declarat că este îngrijorat că nu va mai fi în stare să realizeze filme, deoarece a renunţat să mai consume alcool şi droguri.

CS Universitatea Craiova a învins Ceahlăul Piatra Neamţ, scor 2-0, în Liga I

Formaţia CS Universitatea Craiova a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XVI-a a Ligii I.

Papa Francisc s-a recules la Moscheea Albastră din Istanbul – FOTO

Papa Francisc s-a recules sâmbătă la Moscheea Albastră din Istanbul, în cea de-a doua zi a vizitei sale în Turcia musulmană, consacrată în special dialogului interreligios.

Vettel a făcut primele tururi de pistă cu un monopost Ferrari

Germanul Sebastian Vettel a efectuat, sâmbătă dimineaţă, primele tururi de pistă cu un monopost Ferrari, echipă pentru care va concura în 2015, relatează presa italiană.

„Chespirito”, titanul comediei latino-americane, a murit la vârsta de 85 de ani

Actorul şi scenaristul mexican Roberto Gomez Bolanos, supranumit "Chespirito", unul dintre cei mai iubiţi actori de comedie latino-americani, cu o carieră de peste 40 de ani şi cu fani din Spania până în Argentina, a murit vineri, la vârsta de 85 de ani.

Jude Law s-a pregătit pentru rolul din „Black Sea” navigând două zile la bordul unui submarin

Actorul britanic Jude Law a participat la o misiune de două zile la bordul unui submarin al Marinei Britanice, pentru a se pregăti pentru rolul din filmul "Black Sea", în care interpretează un căpitan de submarin.

Covasna: Aproximativ 500 de persoane, la un miting al PCM pentru recunoaşterea Ţinutului Secuiesc

Aproximativ 500 de persoane au participat, sâmbătă, la Sfântu Gheorghe, la un miting organizat de PCM Covasna, "pentru schimbarea Constituţiei şi doleanţele comunităţii maghiare", între care recunoaşterea Ţinutului Secuiesc şi a limbii maghiare ca limbă oficială.

Peste 10.000 de persoane, inclusiv români, ar putea fi victimele „sclaviei moderne” în Marea Britanie

Între 10.000 şi 13.000 de persoane provenind din peste o sută de ţări, inclusiv România, ar putea fi victime ale "sclaviei moderne" în Marea Britanie, arată o analiză a Ministerului britanic de Interne, dată publicităţii sâmbătă şi citată de BBC News Online.

Cinteză: Pierderea sistemului bancar va depăşi lejer două miliarde de lei în 2014. La 9 luni e de 1,58 mld lei

Provizioanele constituite de bănci în procesul de curăţare a portofoliului de credite neperformante au dus la o pierdere netă a sistemului la nouă luni de 1,58 miliarde lei, dar la finele anului rezultatul negativ va depăşi "lejer" 2 miliarde lei, afirmă şeful Supravegherii din BNR, Nicolae Cinteză.

Iohannis: Sunt revoltat că cei care i-au împiedicat pe români să-şi exercite un drept fundamental sunt încă în funcţii

Preşedintele ales Klaus Iohannis a postat, sâmbătă, pe Facebook, un mesaj în care se referă la votul din diaspora, menţionând că aşteaptă "cu maxim interes" ca Parchetul să-şi respecte obligaţiile constituţionale de a apăra drepturile cetăţenilor şi aşteaptă "cât mai curând" rezultatul investigaţiei

BBC: Castelele din Transilvania, de la paragina comunismului la destinaţii turistice de succes

Transilvania, o regiune cu peste o sută de castele şi care l-a inspirat pe Bram Stoker să scrie volumul "Dracula", a fost timp de secole casa multor aristocraţi, dar, în cele din urmă, nu vampirii sunt cei de care ar fi trebuit să se teamă proprietarii clădirilor, ci de comunism.

Preşedintele Curţii Constituţionale a Republicii Moldova: Rusia se implică masiv şi nedorit în alegerile parlamentare

Preşedintele Curţii Constituţionale (CC) a Republicii Moldova, Alexandru Tănase, susţine că există "implicări masive şi nedorite" în alegeri din partea Rusiei, care "asistă mediatic, financiar şi nu doar” acele formaţiuni politice care promit o apropiere de ea.

Larisa Iordache, medalie de aur la Cupa Mondială de la Stuttgart la gimnastică

Gimnasta Larisa Iordache a cucerit medalia de aur, sâmbătă, la prima etapă de Cupă Mondială din sezonul 2014-2015, de la Stuttgart.

ANSVSA: Examinarea cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei, obligatorie. Amenda, 2.000 de lei

Examinarea cărnii de porc pentru depistarea trichinelozei este obligatorie, iar cei care vând carne şi preparate neverificate, care pot pune în pericol sănătatea şi viaţa celor care o consumă, vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 2.000 de lei, atenţionează ANSVSA.

Gheorghe Hagi: Steaua trebuie să joace până la capăt

Antrenorul echipei FC Viitorul, Gheorghe Hagi, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că Steaua trebuie să spere până la capăt în calificarea în 16-imile de finală ale Ligii Europa, dar pentru început trebuie să câştige partida cu Dinamo Kiev.

Cincisprezece persoane, arestate în timpul unor noi manifestaţii la Ferguson

Cincisprezece persoane au fost arestate vineri seara la Ferguson în timpul unor noi manifestaţii împotriva exonerării unui poliţist alb care a ucis în august un tânăr de culoare neînarmat, a anunţat poliţia.

Curtea Supremă din Republica Moldova menţine decizia de excludere a Partidului Patria din alegeri

Curtea Supremă de Justiţie din Republica Moldova a hotărât sâmbătă să menţină decizia Curţii de Apel din Chişinău cu privire la excluderea Partidului politic Patria din cursa pentru scrutinul legislativ de duminică, relatează site-ul Unimedia.info.

Lansarea în spaţiu a sondei japoneze Hayabusa-2, amânată pentru luni

Japonia va lansa, luni, sonda spaţială Hayabusa-2, care trebuie să se întâlnească în 2018 cu asteroidul 1999 JU3, fiind a doua întâlnire de acest fel pentru un satelit nipon, după ce lansarea, programată iniţial pentru duminică, a fost amânată din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Ryan Knight, un star al MTV, a murit la vârsta de 29 de ani

Ryan Knight, un star al show-ului "Real World: New Orleans", difuzat de reţeaua de televiziune MTV, a murit la vârsta de 29 de ani, cauza decesului nefiind în prezent stabilită, informează tmz.com.

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova: Este inadmisibil ca Iohannis „să se amestece în procesul electoral din R.Moldova”

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) şi-a exprimat îngrijorarea faţă de vizita pe care a efectuat-o la Chişinău Klaus Iohannis, apreciind că "este inadmisibil ca un reprezentant al puterii dintr-o ţară vecină să se amestece în procesul electoral din Moldova".

Mickey Rourke a revenit în ringul de box şi a câştigat un meci după doar două runde

Actorul american Mickey Rourke, în vârstă de 62 de ani, a revenit în ringul de box după peste 20 de ani, înfruntându-l vineri, la Moscova, pe sportivul Elliot Seymour, de 29 de ani, pe care l-a învins după numai două runde.

Remeş a pierdut la Tribunalul Bucureşti procesul în care cere daune pentru divulgarea probelor din dosarul „Caltaboşul”

Fostul ministru al Agriculturii Decebal Traian Remeş a pierdut la Tribunalul Bucureşti procesul în care cere despăgubiri de zece milioane de lei pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul "Caltaboşul", în care a dat în judecată SRTv, DNA, pe preşedintele Traian Băsescu şi pe Rodica Culcer.

Aproape trei milioane de beculeţe pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse astăzi în Bucureşti

Aproape trei milioane de beculeţe de tip LED - care vor împodobi Capitala cu ocazia sărbătorilor de iarnă, pe un traseu de 24 de kilometri - vor fi aprinse sâmbătă de la esplanada cu statui din Piaţa Universităţii, unde a fost montat un brad înalt de 16 metri, potrivit municipalităţii.

Imigranţii din UE ar putea fi obligaţi să se înregistreze la poliţie după sosirea în Marea Britanie

Imigranţii originari din state membre ale Uniunii Europene ar putea fi obligaţi să se înregistreze la secţiile de poliţie după sosirea în Marea Britanie, o măsură care ar face ca aceştia să fie mai uşor de expulzat dacă nu îşi găsesc de lucru în termen de şase luni.

Drew Barrymore, amendată pentru traversarea străzii printr-un loc nepermis

Actriţa americană Drew Barrymore a fost amendată, joi, pentru că a traversat o stradă printr-un loc nepermis, atunci când artista a plecat de la cursurile de yoga pe care le urmează înre-un centru din Beverly Hills.

Principesa Margareta: 1 Decembrie este o zi mare, în care este bine să fim uniţi din nou

Principesa Margareta a declarat, sâmbătă, că 1 Decembrie este o zi mare, în care este bine să fim uniţi din nou, aceasta precizând că le doreşte tuturor românilor "La mulţi ani!" de Ziua Naţională a României.

Automobilul cu care se deplasa Vlad Filat, implicat într-un accident rutier

Automobilul cu care se deplasa preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova (PLDM), Vlad Filat, şi o altă maşină care îl însoţea au fost implicate sâmbătă într-un accident rutier, fiind lovite de un autovehicul care venea din sens opus, relatează site-ul Unimedia.info.

Principesa Margareta: Regina Ana se simte mult mai bine. Sperăm să vină în România de Crăciun

Principesa Margareta a declarat, sâmbătă, că sănătatea mamei sale, Regina Ana, este mult mai bună în prezent, precizând că speră că Regina Ana şi Regele Mihai îşi vor petrece Crăciunul la domeniul regal Săvârşin.

Cluj: Senatorul PNL Marius Nicoară, implicat într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane

Senatorul PNL Marius Nicoară a fost implicat, vineri seară, într-un accident rutier soldat cu rănirea unei persoane, după ce maşina pe care liberalul o conducea a lovit un autoturism care circula în faţa sa, în urma testării cu aparatul alcooltest reieşind că Nicoară cosumase băuturi alcoolice.

Hosni Mubarak, achitat de acuzaţiile de complicitate la crimă din timpul revoltei din 2011

Un tribunal egiptean a renunţat sâmbătă la acuzaţiile de complicitate la crimă formulate împotriva fostului preşedinte Hosni Mubarak, după moartea a sute de manifestanţi în timpul revoltei din 2011 care a înlăturat regimul său de la putere după 30 de ani.

REPORTAJ: Familia Regală, alături de români de 1 Decembrie, printr-o călătorie-simbol cu trenul regal

Familia Regală a pornit sâmbătă într-un drum simbolic cu trenul regal, pentru a marca Ziua Naţională a României, la această călătorie, care se va încheia chiar pe 1 Decembrie, luând parte principesa Margareta, principele Radu, arhiducesa Maria Magdalena a Austriei, copii, bătrâni şi ambasadori.