Mediafax Echipa

Circa 250 de revoluţionari au protestat la Guvern. Revendicări: indemnizaţiile şi reducerea taxelor – FOTO

Aproximativ 250 de membri ai unor organizaţii ale revoluţionarilor au protestat, miercuri, în faţa Guvernului, cerând micşorarea taxelor şi a impozitelor, creşterea nivelului de trai şi acordarea tuturor indemnizaţiilor din Legea 341/2004 a recunoştinţei faţă de luptătorii Revoluţiei.

Deputat PLR: Dacă va fi suspendat, preşedintele Băsescu poate că ar trebui „arestat” la domiciliu

Deputatul PLR Octavian Bot spune că preşedintele Traian Băsescu poate fi suspendat pentru încălcarea Constituţiei chiar şi în ultima zi a mandatului, iar dacă va fi suspendat, ”pentru a nu putea repeta încălcarea legii supreme, poate că ar trebui să fie arestat la domiciliu, metaforic vorbind".

Cazanciuc: O soluţie de amnistiere trebuie adoptată dacă există un acord social

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că o soluţie în cazul amnistierii şi graţierii ar trebui adoptată dacă există un acord social şi dacă aproape toată lumea este de acord cu aceste măsuri, precizând că ar putea fi o soluţie pentru problema aglomerării penitenciarelor.

Secretele complexului Stonehenge, DEZVĂLUITE. Harta subterană care arată ce se afla în jurul monumentului – FOTO

Unele dintre secretele complexului Stonehenge din Marea Britanie au fost dezvăluite cu ajutorul unei hărţi subterane - considerată cea mai detaliată realizată vreodată de arheologi - a monumentului neolitic şi a împrejurimilor acestuia.

Un depozit de anvelope a ars într-un incendiu la Rădăuţi. Trei pompieri s-au intoxicat cu fum

Un depozit de anvelope a ars în urma unui incendiu izbucnit, miercuri dimineaţă, într-un depozit de anvelope din Rădăuţi, iar în timpul intervenţiei pentru stingerea focului, care a durat aproape opt ore, trei pompieri s-au intoxicat cu fum.

Cazanciuc: Nu se poate spune că cineva controlează justiţia. Magistraţii nu au temeri la pronunţări

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri că nu se poate spune că cineva controlează în vreun fel justiţia, iar deciziile din ultimul timp arată că justiţia este independentă şi că magistraţii nu au temeri în a pronunţa soluţiile.

Prima intabulare gratuită, depusă din nou ca iniţiativă legislativă de către liderii PDL şi PNL

Proiectul de lege privind prima intabulare gratuită a terenurilor agricole şi forestiere a fost depus din nou în Parlament, sub semnătura liderilor grupurilor parlamentare ale PNL şi PDL, după ce în luna aprilie a acestui an un proiect similar a fost respins definitiv în Camera Deputaţilor.

Corina Creţu, desemnată comisar european pentru Politică Regională. Componenţa completă a viitoarei Comisii Europene

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat miercuri numele celor 28 de comisari şi portofoliile repartizate. Corina Creţu a fost numită comisar european pentru Politică Regională. Anunţul a fost făcut pe site-ul Comisiei Europene.

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu anunţă că votează cu Monica Macovei

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a anunţat pe Facebook că va vota la alegerile prezidenţiale cu Monica Macovei, el arătând că, dacă aceasta ar câştiga alegerile, ar fi un început de schimbare în clasa politică.

Ministru: Epidemia de EBOLA ameninţă existenţa Liberiei. Boala se extinde ca un incendiu de pădure

Epidemia de Ebola ameninţă chiar existenţa Liberiei, a avertizat ministrul liberian al Apărării, Brownie Samukai, într-o intervenţie la Consiliul de Securitate al ONU, în condiţiile în care acestă ţară din Africa de Vest este cea mai afectată de virusul febrei hemoragice.

Separatiştii proruşi declară că vor independenţa, nu puteri sporite în cadrul Ucrainei

Separatiştii proruşi din estul Ucrainei vor independenţa teritoriului lor şi nu o menţinere în cadrul ţării, cu puteri sporite, aşa cum propune preşedintele ucrainean, a declarat miercuri un lider al rebelilor, citat de AFP.

Ce impact ar avea căderea unui asteroid sau a unei comete în Bucureşti – FOTO

Proiectul The Killer Asteroids arată ce daune ar produce căderea unui asteroid sau a unei comete oriunde pe glob.

Boc, despre suspendarea lui Băsescu: Numai politicieni iresponsabili fac asemenea propuneri

Fostul premier Emil Boc a criticat demersul lui Călin Popescu Tăriceanu privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu şi a spus că numai politicieni "iresponsabili" fac astfel de propuneri, fără să ţină cont de faptul că "joacă România la ruleta rusească".

Rusia: Ucraina poartă întreaga responsabilitate pentru prăbuşirea avionului MH17

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a apreciat miercuri că Kievul poartă "întreaga responsabilitate" pentru prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines, în iulie, în estul Ucrainei, întrucât catastrofa s-a produs pe teritoriul său.

ANALIZĂ: Litoralul românesc a devenit mai scump decât cel spaniol şi cel turcesc. Care sunt cele mai ieftine destinaţii de vară din Europa

Litoralul românesc a devenit în 2014 mai scump decât cel spaniol sau turcesc, după ce cu doi ani în urmă era devansat doar de cel bulgăresc într-un top al celor mai ieftine litoraluri, reiese dintr-un studiu al FPTR, care analizează costurile coşurilor de vacanţă din mai multe destinaţii de vară.

Ambasadorul Israelului, la Guvern în urma afirmaţiilor premierului privind nazismul

Ambasadorul Israelului, Dan Ben-Eliezer, a venit, miercuri, la Palatul Victoria, unde se află premierul Victor Ponta, care a comparat recent efectele mandatelor preşedintelui Băsescu cu cele ale regimului nazist în Germania.

Stelea despre înfrângerea naţionalei de tineret cu 0-8: Trebuie să acceptăm realitatea

Fostul selecţioner al echipei naţionale Under 21 a României Bogdan Stelea nu a părut foarte surprins de înfrângerea, scor 0-8, suferită de tricolorii "mici" în faţa Germaniei, el precizând că acesta este nivelul la care se află în acest moment fotbalul juvenil românesc.

ANALIZĂ Mediafax Research & Monitoring: Ce şi cât postează prezidenţiabilii pe Facebook şi care sunt efectele

Victor Ponta este cel mai activ pe Facebook dintre candidaţii la Preşedinţie, în săptămâna 1-7 septembrie, având 40 de postări pe wall-ul său, care au adunat 176.398 de like-uri şi 10.720 de comentarii şi 12.204 share-uri, relevă o analiză a Mediafax Research&Monitoring.

INS: Populaţia României a crescut în iulie cu 43 de persoane, pentru prima dată în acest an

Populaţia României a crescut în iulie cu 43 de persoane, pentru prima dată în acest an, fiind înregistrate 19.305 naşteri, cu peste 3.200 mai multe faţă de iunie, şi 19.262 de decese, cu 22 mai puţine, informează, miercuri, Institutul Naţional de Statistică (INS).

Microsoft vrea să cumpere producătorul jocului video Minecraft pentru două miliarde de dolari

Microsoft, producătorul consolei de jocuri video Xbox, se află în negocieri avansate pentru cumpărarea companiei Mojang, care produce jocul video Minecraft, pentru două miliarde de dolari, potrivit surselor citate de către Bloomberg.

John Kerry, într-o vizită neanunţată la Bagdad

Secretarul de Stat american, John Kerry, a sosit miercuri într-o vizită neanunţată la Bagdad, pentru a-şi exprima srpijinul faţă de noul Guvern irakian în lupta sa împotriva insurgenţilor din gruparea Statul Islamic, care controlează o parte a ţării.

Liderul deputaţilor PDL: Băsescu are obligaţia să spună cine este ofiţerul acoperit din cursa prezidenţială

Liderul deputaţilor PDL, Tinel Gheorghe, a declarat, miercuri, că Traian Băsescu are obligaţia ”să descopere” ofiţerul acoperit care se numără printre candidaţii la alegerile prezidenţiale şi la care s-a referit. El a adăugat că Iohannis ”nu are nicio legătură cu ceea ce spune preşedintele”.

Volksbank deschide 10 centre de afaceri în 2014 şi vrea dublarea cotei pe acest segment până în 2018

Volksbank România va deschide în acest an zece centre de afaceri la nivel naţional, primul urmând să fie inaugurat în septembrie la Cluj-Napoca, şi vizează să-şi dubleze cota de piaţă pe segmentul corporate până în 2018, la 3%, a anunţat miercuri banca.

US Air Force l-a informat pe un pilot ateu că fie depune un jurământ religios, fie părăseşte armata

US Air Force l-a informat pe un pilot american că va fi nevoit să părăsească forţele aeriene dacă nu depune jurământul folosind fraza "aşa să-mi ajute Dumnezeu", au afirmat marţi oficiali americani.

Annie Lennox: Noul meu album ar putea fi ultimul

Cântăreaţa britanică Annie Lennox, fosta solistă a grupului Eurythmics, a spus că noul ei album ar putea fi şi ultimul, întrucât este "prea fericită pentru a compune piese noi", informează contactmusic.com.

Cazanciuc, despre plângerea lui Iohannis la DNA: Divergenţele politice nu trebuie rezolvate prin intermediul plângerilor penale

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat miercuri, în legătură cu plângerea formulată de Iohannis la DNA pe numele lui Dragnea, pentru iniţierea OUG 55 privind migraţia aleşilor locali, că nu crede că divergenţele politice trebuie rezolvate prin intermediul plângerilor penale.

Audi va crea o tehnologie care permite maşinilor să ruleze singure în traficul aglomerat din oraşe

Audi, al doilea mare producător de maşini de lux la nivel mondial, va crea "foarte curând" o tehnologie care permite automobilelor sale să ruleze autonom în traficul aglomerat, la viteze de sub 60 km/h, anunţul venind la doar două zile după ce General Motors a făcut public un plan similar.

OMUL ZILEI: Tânărul care a atras toată atenţia la lansarea noilor telefoane Apple – FOTO, VIDEO

Apple a prezentat marţi trei noi produse - iPhone 6, iPhone 6 Plus şi Apple Watch - în cadrul unui eveniment care a avut loc la Flint Center for the Performing Arts, în apropiere de sediul central al Apple din Cupertino, însă se pare că show-ul a fost "furat" de altcineva.

Trupa U2 şi-a lansat noul album şi îl oferă gratuit utilizatorilor Apple

Trupa rock U2 a lansat, marţi, cel mai recent album al său, "Songs of Innocence", după ce a cântat în închiderea evenimentului de prezentare a celor mai noi produse create de Apple, şi şi-a surprins fanii oferind noul material discografic gratuit pentru utilizatorii iTunes.

Decizia definitivă în dosarul Rompetrol, amânată de Curtea de Apel Bucureşti pentru 23 septembrie

Cele 12 persoane judecate în dosarul Rompetrol ar putea afla în 23 septembrie decizia definitivă în dosarul Rompetrol, în care sunt acuzate de mai multe infracţiuni, printre care manipularea pieţei de capital, complicitate la delapidare şi la spălare de bani.

REPORTAJ: Copii de grădiniţă înghesuiţi în clase de 16 metri pătraţi. Investiţia în clădirea nouă a fost sistată – FOTO

Un cartier întreg din Sibiu, cu 12.000 de locuitori, nu are grădiniţă cu program prelungit şi aproape 80 de copii se vor înghesui în clase de 16 metri pătraţi, amenajate într-o şcoală. Construcţia unei grădiniţe noi a început în 2007, cu bani de la Guvern, dar lucrările s-au oprit la jumătate.

Poroşenko: Situaţia în estul Ucrainei s-a schimbat radical de la armistiţiu. Majoritatea trupelor ruse au părăsit ţara. Regiunea va rămâne parte a Ucrainei

Situaţia în estul Ucrainei s-a "schimbat radical" de la intrarea în vigoare a armistiţiului cu separatiştii proruşi, vineri, şi-a exprimat satisfacţia preşedintele Petro Poroşenko. Preşedintele Ucrainei a anunţat că va supune Parlamentului un proiect de lege care să garanteze mai multă autonomie estului separatist prorus, dar a precizat că această regiune va rămâne în cadrul ţării.

Fostul fotbalist Călin Zanc a murit la 43 de ani, în urma unui accident rutier

Fostul fotbalist al echipelor "U" Cluj, FC Naţional, Sportul Studenţesc, Rocar şi Poli Timişoara, Călin Zanc, a murit în urma unui accident rutier petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, în comuna Jichişu de Jos, judeţul Cluj.

Avertismentul lui David Cameron pentru scoţieni despre referendum: Există pericolul unui salt în necunoscut. Dacă Marea Britanie se sparge, se sparge pentru totodeauna

Premierul David Cameron i-a avertizat miercuri pe alegători asupra pericolului unui "salt în necunoscut" în cazul unei victorii a taberei "da" la referendumul de săptămâna viitoare asupra independenţei Scoţiei.

Luca di Montezzemolo părăseşte funcţia de preşedinte al Ferrari

Preşedintele Ferrari, Luca Cordero di Montezemolo, a anunţat, miercuri, că se va retrage din această funcţie la 13 octombrie, informează AFP, citând un comunicat al Fiat.

INS: Preţurile au scăzut în august cu 0,3%, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%

Preţurile de consum au scăzut cu 0,3% în luna august, iar inflaţia anuală a coborât la 0,84%, în condiţiile în care alimentele s-au ieftinit cu 0,9% faţă de luna iulie, mărfurile nealimentare cu 0,06%, în timp ce tarifele serviciilor au crescut cu 0,2%, potrivit Institutului Naţional de Statistică.

Afacerile din comerţul cu autovehicule şi motociclete au crescut cu 2,9% la şapte luni

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele şapte luni ale acestui an atât ca serie brută, cu 2,9%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 2,7%, a anunţat miercuri Institutul Naţional de Statistică.

Percheziţii în Olt, la o grupare care a sechestrat 11 tinere şi le-a obligat să se prostitueze

Procurorii DIICOT fac percheziţii în Caracal, judeţul Olt, într-un caz privind sechestrarea mai multor tinere, printre care şi minore, într-un apartament, unde au fost obligate să se prostitueze, fiind vizaţi şapte membri ai grupării, 11 victime şi 27 de clienţi, potrivit unor surse judiciare.

Obama pregăteşte America pentru o lungă luptă vizând „distrugerea” grupării Statul Islamic

Preşedintele american Barack Obama, care spera să întoarcă pagina angajamentului militar american în Orientul Mijlociu, se pregăteşte să prezinte un plan de acţiune în lupta împotriva jihadiştilor din cadrul grupării Statul Islamic (SI), care ar putea să dureze mai mulţi ani.

Venituri record de 525 de milioane de euro pentru Manchester United

Clubul Manchester United ar urma să anunţe, miercuri, venituri record pentru sezonul trecut, în valoare de 525 de milioane de euro, o creştere de 18 la sută faţă de anul precedent, informează presa engleză.