Mediafax Echipa

ATAC în Egipt: Cel puţin 21 de militari, ucişi într-un atac împotriva unui punct de control al armatei

Cel puţin 21 de militari egipteni au fost ucişi, sâmbătă, într-un atac comis de bărbaţi înarmaţi împotriva unui punct de control din vestul ţării, a anunţat un oficial din cadrul armatei.

STEAUA a învins Rapid, scor 2-1, şi s-a calificat în sferturile Cupei Ligii. Antrenorul brazilian Ze Maria a asistat la partidă

Formaţia Steaua s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast, după ce a învins, sâmbătă, pe stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa Rapid, într-un meci contând pentru optimile competiţiei.

Premierul olandez: Vladimir Putin trebuie să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian

Preşedintele rus Vladimir Putin trebuie să faciliteze accesul la locul prăbuşirii avionului malaysian în estul Ucrainei, într-un teritoriu controlat de rebeli proruşi, pentru ca trupurile neînsufleţite ale victimelor să poată fi evacuate, a cerut sâmbătă premierul olandez Mark Rutte.

François Hollande şi Petro Poroşenko nu vor accepta „nicio intervenţie în munca anchetatorilor”

Preşedinţii francez şi ucrainean au convenit că nu vor accepta "nicio intervenţie în munca anchetatorilor" şi au subliniat "importanţa crucială" a "unor probe indiscutabile" pentru a elucida prăbuşirea avionului malaysian în Ucraina, a anunţat sâmbătă Preşedinţia franceză.

Ponta: Suspendarea lui Băsescu putea fi comunicată mai bine, şi Argentina regretă acum după Germania

Liderul PSD, Victor Ponta, a declarat că îşi menţine opinia că suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte, în 2012, a fost o măsură corectă, care putea fi însă comunicată mai bine pe plan extern, făcând o paralelă cu regretele Argentinei după finala pierdută la Cupa Mondială de fotbal

Ucraina va solicita ca republicile separatiste să fie considerate drept „teroriste”

Kievul vrea ca republicile separatiste autoproclamate Doneţk şi Lugansk să fie considerate drept "organizaţii teroriste" de către comunitatea internaţională şi pregăteşte cereri în acest sens.

Ponta, legat de discuţiile pe tema CAS: A fost o mică înscenare. Diferenţa dintre Traian Băsescu şi Izaura este doar că nu a avut camera de filmat la cravată

Discuţia de luni de la Palatul Cotroceni pe tema CAS a fost o mică înscenare din partea preşedintelui Traian Băsescu, deoarece acesta ştia că va prezenta public înregistrarea, diferenţa dintre el şi Izaura Anghel fiind că preşedintele nu a avut camera de filmat la cravată, a declarat premierul Victor Ponta.

Oţelul Galaţi s-a calificat în sferturile Cupei Ligii

Echipa Oţelul Galaţi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast, după ce a învins în optimi, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 după loviturile de departajare, formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Regizorul Mihnea Columbeanu, cercetat sub control judiciar

Regizorul şi actorul Mihnea Columbeanu, reţinut joi pentru pornografie infantilă în formă continuată, va fi cercetat sub control judiciar, a decis Tribunalul Bucureşti, care a respins propunerea de arestare preventivă, formulată de procurorii DIICOT.

Doi turişti, răniţi după ce au căzut de la etajul întâi al unei cabane din Munţii Făgăraş – FOTO

Doi turişti au fost răniţi, sâmbătă seară, după ce au căzut de la etajul întâi al Cabanei Negoiu din Munţii Făgăraş, pentru salvarea unuia dintre ei fiind solicitat un elicopter SMURD de la Bucureşti.

Harghita: Peste 50 de curţi, subsoluri, dar şi drumuri, inundate în urma unei ploi torenţiale

Peste 50 de curţi şi subsoluri, dar şi mai multe drumuri din localitatea harghiteană Ocland au fost inundate, sâmbătă după-amiază, în urma unei ploi torenţiale, care a durat aproximativ o oră.

România-Grecia, scor 9-10, în al patrulea meci la CE de polo de la Budapesta

Naţionala de polo a României a fost învinsă, sâmbătă, de reprezentativa Greciei, cu scorul de 10-9, în cea de-a patra partidă din grupa A la Campionatul European de la Budapesta.

Peste 130 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei, date de Poliţie în patru ore, pe DN1

Peste 130 de sancţiuni pentru depăşirea vitezei legale au fost date în patru ore, sâmbătă, de poliţiştii de la Rutieră prezenţi pe DN1, care au reţinut permisele a şase şoferi, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).

Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE Bucureşti a fost arestat preventiv

Prodecanul Facultăţii de Finanţe-Bănci din ASE Bucureşti, Iuliu Cosmin Şerbănescu, reţinut vineri seară pentru că ar fi primit de la studenţi între 400 de lei şi 400 de euro în schimbul unor lucrări de licenţă gata elaborate şi al unor note de promovare, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Tragedia din Ucraina: Echipe de intervenţie au început recuperarea cadavrelor victimelor avionului malaysian

Echipe de intervenţie au început recuperarea cadavrelor celor 298 de persoane aflate la bordul avionului malaysian prăbuşit joi în estul Ucrainei, informează AFP.

STUDIU: Soluri asemănătoare celor terestre, descoperite pe planeta Marte

Soluri asemănătoare celor terestre, vechi de 3,7 miliarde de ani, au fost descoperite recent de roverul Curiosity într-un crater de pe planeta Marte, determinându-i pe oamenii de ştiinţă să afirme că viaţa microbiană ar putea totuşi să existe pe planeta roşie.

Rusia cere explicaţii Ucrainei, acuzând armata ucraineană că are sisteme de rachete Buk în Doneţk

Rusia aşteaptă explicaţii din partea Ucrainei în legătură cu sistemele de rachete de tip Buk pe care armata ucraineană le-ar avea în zona în care s-a prăbuşit avionul de pasageri malaysian, afirmă adjunctul ministrului rus al Apărării, Anatoli Antonov, citat de AFP.

Ciprian Marica va juca la echipa turcă Konyaspor

Selcuk Aksoy, responsabil al secţiei de fotbal a clubului Torku Konyaspor, a declarat, sâmbătă, că gruparea turcă s-a înţeles cu atacantul echipei Getafe, Ciprian Marica, pentru un contract pe doi ani, informează haberler.com.

Nico Rosberg în pole position la Marele Premiu al Germaniei

Germanul Nico Rosberg (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei în Marele Premiu al Germaniei, a zecea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, ca urmare a rezultatelor înregistrate sâmbătă, în calificări.

Udrea: Nu ar trebui să existe organizaţii de femei, care înseamnă o autoexcludere de la masa deciziei politice

Preşedintele Partidului Mişcarea Populară, Elena Udrea, spune că România este ”într-un moment în care femeile dovedesc că pot face carieră la cel mai înalt nivel” şi că nu ar trebui să existe organizaţii de femei, întrucât acestea ”înseamnă o autoexcludere de la masa deciziei politice”.

Peste 64.000 de turişti, în croaziere în Portul Constanţa, cu 10.000 mai mulţi decât în 2013

Numărul turiştilor străini care au ajuns în Portul Constanţa cu nave de croazieră a crescut cu peste 10.000 în acest an, până la această dată înregistrându-se 64.500 de turişti faţă de aproximativ 54.000 câţi au fost pe parcursul anului 2013, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Universal Pictures va produce următorul film în care vor juca Angelina Jolie şi Brad Pitt

Studiourile Universal au anunţat, vineri, că au achiziţionat drepturile de ecranizare şi distribuţie a următorului proiect cinematografic al actriţei Angelina Jolie, drama "By the Sea", în care vedeta americană va juca alături de logodnicul ei, Brad Pitt, relatează Reuters.

Sparta Praga a învins Viktoria Plzen şi a câştigat Supercupa Cehiei

Formaţia Sparta Praga, campioana Cehiei, a câştigat Supercupa Cehiei după ce a învins, vineri, cu scorul de 3-0, vicecampioana Viktoria Plzen, potenţială adversară a echipei Petrolul Ploieşti în preliminariile Ligii Europa.

Corlăţean: Nu exclud o nouă operaţiune de repatriere a românilor din Fâşia Gaza, dacă nu mai multe

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, că nu exclude o nouă operaţiune de repatriere a românilor din Fâşia Gaza, sau chiar mai multe, el precizând că există astfel de cereri din partea cetăţenilor români din această zonă.

Keşeru: Sunt foarte fericit la Steaua, nu îmi caut altă echipă

Fotbalistul Claudiu Keşeru a declarat că este foarte fericit la Steaua şi că nu îşi caută altă echipă, subliniind că dacă a început sezonul pe banca de rezerve nu înseamnă că îşi doreşte să plece, informează site-ul oficial al clubului bucureştean.

Corlăţean: Identificarea românului, îngreunată pentru că pe listă era prenumele Andre, nu Andrei

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, că în lista transmisă de compania aeriană cu numele pasagerilor aflaţi în cursa care s-a prăbuşit în Ucraina prenumele românului era Andre în loc de Andrei, ceea ce a îngreunat identificarea acestuia.

Florin Mergea a acces în finala de dublu la Hamburg

Perechea Florin Mergea/Marin Draganja (România/Craoţia) s-a calificat, sâmbătă, în finala probei de dublu din cadrul turneului de la Hamburg, dotat cu premii în valoare totală de 1,3 milioane de euro.

Sandra Bullock va interpreta rolul creatoarei unei renumite strategii de marketing

Actriţa Sandra Bullock va interpreta rolul femeii de afaceri Brownie Wise, creatoarea unei strategii de marketing inovatoare în domeniul produselor pentru casă şi bucătărie.

Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, se căsătoreşte sâmbătă în Mexic

Cântăreţul Adam Levine, solistul trupei Maroon 5, şi logodnica lui, modelul Behati Prinsloo, se vor căsători sâmbătă în cadrul unei ceremonii ce va fi organizată în Mexic, afirmă mai multe publicaţii americane.

Final neaşteptat şi controversat pentru serialul „Doi bărbaţi şi jumătate”

Serialul "Doi bărbaţi şi jumătate/ Two And A Half Men" spre îndreaptă spre un final neaşteptat şi controversat şi va prezenta o căsătorie gay, celebrată între cele două personaje masculine principale, interpretate de actorii Jon Cryer şi Ashton Kutcher.

Parastas în memoria victimelor accidentului aviatic din Apuseni, organizat pe Vârful Petreasa de Romaniţa Iovan – FOTO

Peste o sută de persoane au participat, sâmbătă, pe Vârful Petreasa din Munţii Apuseni, la un parastas în memoria victimelor accidentului aviatic produs în zonă în ianuarie - pilotul Adrian Iovan şi studenta Aura Ion -, slujba fiind oficiată de arhiepiscopul de Alba Iulia, IPS Irineu.

Rusia: Acuzaţiile SUA privind implicarea rebelilor în doborârea avionului sunt aberante/ Ucraina: Avem DOVEZI CLARE că atacul terorist a fost comis de ruşi, susţinuţi de Moscova

Acuzaţiile Administraţiei Statelor Unite privind implicarea separatiştilor ruşi în prăbuşirea avionului de pasageri relevă "percepţia aberantă" a Washingtonului despre situaţia din estul Ucrainei, afirmă Serghei Riabkov, adjunct al ministrului rus de Externe. Şeful Serviciului ucrainean de contraspionaj susţine că echipajul care a lansat racheta spre avionul de pasageri malaysian era format din cetăţeni ruşi.

Marş pentru un Bucureşti accesibil pietonilor: „Vrem oameni pe trotuare, nu maşini şi autocare” – FOTO

Câteva sute de bucureşteni, inclusiv oameni în scaune cu rotile sau sprijiniţi în cârje, nevăzători şi surdomuţi, au participat sâmbătă, în Capitală, la un marş pentru un oraş accesibil pietonilor, cu mesaje ca "Vrem oameni pe trotuare, nu maşini şi autocare".

Corlăţean: Sprijinul acordat de către Moscova separatiştilor din Ucraina trebuie oprit

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat, sâmbătă, că ”stoparea sprijinului acordat separatiştilor din Ucraina de către forţa politică şi militară rusă trebuie să devină rapid realitate” şi a precizat că nu se impunea convocarea CSAT după tragedia aviatică.

Examenul de DEFINITIVAT: Peste 60% dintre candidaţi au promovat, cu 13% mai mulţi decât anul trecut

Peste 60% dintre cadrele didactice care au susţinut examenul de definitivat au promovat, ponderea lor fiind cu circa 13% mai mare decât cea de anul trecut, potrivit rezultatelor centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), înaintea contestaţiilor.

Băsescu, femeilor din PMP: Cât veţi fi dependente material de bărbaţi, vă vor spune pe cine să alegeţi

Preşedintele Traian Băsescu le-a recomandat femeilor din PMP să fie independente financiar faţă de bărbaţii din partid, spunându-le că atât timp cât organizaţiile de femei şi tineri vor depinde de resursele băneşti asigurate de bărbaţi, aceştia le vor spune ”pe cine să aleagă”.

Românul cu dublă cetăţenie din avionul prăbuşit voia să găsească un tratament pentru cancer: „Iubea oamenii, voia să facă cercetare la finalul facultăţii”

Studentul de la UMF Cluj care a murit, împreună cu prietena sa, în tragedia aviatică din Ucraina, voia să facă cercetare la finalul facultăţii şi să găsească un tratament pentru cancer, relatează presa din Canada, ţară unde locuieşte familia tânărului.

Senator cercetat după ce un poliţist a reclamat că a fost AGRESAT de acesta în sediul Poliţiei Buzău

Un senator UNPR este cercetat pentru ultraj, după ce un poliţist a depus o plângere la Parchetul Judecătoriei Buzău în care a reclamat că parlamentarul l-a agresat în sediul Poliţiei municipiului Buzău, pe motiv că agentul i-a suspendat fiicei sale permisul de conducere.

HAOS la locul prăbuşirii avionului: Rebeli beţi caută obiecte de valoare şi trag FOCURI de avertisment. Kievul ACUZĂ că se distrug dovezi cu susţinerea Rusiei – FOTO

Reprezentanţii grupului de contact (Ucraina, Rusia, OSCE) au ajuns la un acord cu separatiştii proruşi pentru instituirea unei zone de securitate la locul prăbuşirii avionului malaysian, în estul Ucrainei. Guvernul de la Kiev acuză insurgenţii proruşi că încearcă să distrugă, "cu susţinerea Rusiei", probele în ancheta privind doborârea avionului malaysian.

CONFRUNTĂRI între armata israeliană şi militanţi Hamas, în Fâşia Gaza: 21 de palestinieni au murit

Confruntări între armata israeliană şi activişti palestinieni au avut loc sâmbătă la frontiera cu Fâşia Gaza, soldându-se cu moartea a 21 de palestinieni, bilanţul victimelor din teritoriul palestinian ajungând la 317 morţi în 12 zile.