Şeful SPP Suceava, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu

Şeful SPP Suceava, Lucian Solcan, reţinut de DNA şi acuzat că în perioada în care a fost ofiţer al SIPI Suceava a perceput "taxă de protecţie" de la mai multe persoane pentru a le permite tranzitarea frontierei cu produse de contrabandă, va fi cercetat sub control judiciar.

1113 afișări
Imaginea articolului Şeful SPP Suceava, reţinut de procurorii DNA pentru trafic de influenţă şi abuz în serviciu

Lucian Solcan, şeful SPP Suceava (Imagine: Tibi Bujdei/ Mediafax Foto)

Lucian Solcan a fost adus din nou, sâmbătă, la sediul DNA Suceava, pentru continuarea audierilor.

Procurorul şef al DNA Suceava, Mihaela Mihai, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în cazul său s-a dispus cercetarea sub control judiciar.

Conform sursei citate, în cazul fostului şef al Poliţiei de Frontieră Siret comisar şef Nelu Fediuc, reţinut în acelaşi dosar, pentru abuz în serviciu, şi a lui Paul Pârjolea, reţinut pentru cămătărie, procurorii au solicitat instanţei arestarea preventivă, pentru 30 de zile.

Şeful SPP Suceava, Lucian Solcan, a fost reţinut pentru trafic de influenţă în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos, faptele fiind comise în perioada în care Solcan a fost ofiţer de poliţie în cadrul Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Suceava.

În acelaşi dosar au mai fost reţinuţi Paul Pîrjolea, pentru camătă în formă continuată, şi fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret comisar şef Nelu Fediuc, pentru luare de mită în formă continuată şi influenţarea declaraţiilor. De asemenea, inspectorul vamal principal Gheorghe Robu de la Biroul Vamal Siret este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat că a încercat să determine un martor denunţător, prin corupere, precum şi prin metode de intimidare, să-şi retragă denunţul formulat împotriva sa şi a altor vameşi şi ofiţeri de poliţie de frontieră, în dosarul în care aceştia fuseseră trimişi în judecată.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2008-2009, în calitate de ofiţer SIPI Suceava, Lucian Solcan, în contextul desfăşurării anchetei într-un dosar penal privind fapte de corupţie în care erau cercetaţi şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Nelu Fediuc şi câteva zeci de poliţişti de frontieră şi vameşi, şi-a exercitat defectuos atribuţiile de serviciu, încălcând dispoziţiile privind securitatea naţională şi protecţia informaţiilor clasificate conform cărora serviciile specializate în culegerea şi prelucrarea de informaţii au posibilitatea de a folosi informatori de teren cu condiţia, însă, ca aceste persoane să fie protejate în cursul procesului penal astfel încât identitatea lor să rămână secretă.

Conform sursei citate, acest lucru s-a întâmplat în cazul unui martor denunţător, iar după ce Lucian Solcan l-a folosit ca sursă de informaţii i-a dezvăluit identitatea în cadrul procesului penal.

Procurorii susţin că în anul 2012 martorul denunţător, la cererea expresă a lui Solcan, i-a dat acestuia, sub formă de împrumut, 10.000 euro pentru a-şi termina construcţia unei case în municipiul Suceava. În schimbul acestui împrumut, care trebuia returnat într-un termen mai lung, nedefinit chiar, ofiţerul Lucian Solcan, care avea influenţă printre vameşi şi lucrători de poliţie de frontieră, i-a promis martorului protecţia în Vama Siret, la tranzitarea frontierei de stat a României, cu ţigări sau cu alte produse din Ucraina, fără a risca să-i fie confiscate mărfurile sau să primească amenzi.

Suma pe care martorul respectiv i-a împrumutat-o lui Solcan a fost obţinută, tot prin împrumut, de la un cămătar, Paul Pîrjolea, între cei doi încheindu-se, la 11 septembrie 2012, un contract de vânzare - cumpărare autentificat la un notar, având ca obiect apartamentul proprietate personală al martorului ca garanţie a împrumutului.

Timp de şase luni, martorul i-a plătit lui Pîrjolea o dobândă lunară de 10 la sută, pentru împrumutul de care s-a folosit exclusiv Solcan, arată procurorii, care susţin că martorul i-a cerut în mod repetat lui Solcan înapoierea sumei de 10.000 de euro, precizându-i că este somat de Pîrjolea să-i restituie până la 1 august 2014 suma totală de 25.000 euro, constând în cei 10.000 euro împrumutaţi plus dobânda de 10 la sută lunar calculată de la data remiterii împrumutului şi că în caz contrar va pierde apartamentul cu care garantase împrumutul.

În schimbul acestui "efort", martorul a beneficiat de protecţia lui Solcan în trecerile sale prin Vama Siret cu ţigări sau alte produse, mai spun procurorii DNA.

Totodată, în perioada 2011 - 2012, pe lângă acest împrumut, Solcan a pretins atât de la martorul denunţător, cât şi de la alte persoane sume de bani cuprinse între 100 şi 800 de euro lunar, cu titlu de taxă de protecţie, iar în momentul în care nu au mai avut posibilităţi financiare acesta nu le-a mai asigurat protecţia promisă.

Pe de altă parte, procurorii anticorupţie suceveni susţin că, în perioada 2008-2012, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret Nelu Fediuc, în virtutea atribuţiilor de serviciu, a asigurat protecţie în Vama Siret pentru mai multe persoane care tranzitau ţigări prin punctul vamal peste plafonul legal admis de lege şi cu sustragerea de la plata taxelor vamale. Totodată, el este acuzat că a încercat să determine doi martori denunţători în dosarul în care el şi alte peste 30 de persoane sunt acuzate de fapte de corupţie şi contrabandă, să-şi retragă denunţurile.

Vineri dimineaţă, procurorii DNA au făcut şapte percheziţii în judeţele Suceava şi Botoşani, două dintre acestea având loc în biroul şefului SPP pentru Suceava şi Botoşani aflat în sediul Consiliului Judeţean Suceava şi în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, într-un dosar privind fapte de corupţie care ar fi fost săvârşite în perioada 2008-2014.

Într-un comunicat transmis vineri dimineaţă, DNA preciza că percheziţiile au loc într-un dosar care vizează "suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2008-2014, a unor infracţiuni de corupţie, privitoare la regimul stabilit pentru alte activităţi reglementate de lege şi contra înfăptuirii justiţiei".

În 14 iulie, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Suceava i-au trimis în judecată, în stare libertate, pe şeful Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, Nelu Fediuc, şi pe preotul Dumitru Horga, alături de mai mulţi vameşi şi poliţişti de frontieră.

În rechizitoriul transmis instanţei de judecată, anchetatorii arată că în perioada 19 august 2008 - 3 martie 2009, a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, condus de Dumitru Horga, preot în localitatea Cândeşti, judeţul Botoşani, din care mai făceau parte, printre alţii, fiul preotului şi un dascăl, activitatea acestui grup fiind sprijinită de Nelu Fediuc, şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret.

Conform anchetatorilor, grupul infracţional acţiona după regulile convenite între funcţionarii publici, care, urmărind realizarea unor foloase materiale cu evident caracter patrimonial, îşi încălcau atribuţiile de serviciu favorizând traficul de produse accizabile prin Vama Siret.

Persoanele care tranzitau frontiera de stat reveneau în România cu importante cantităţi de ţigări, care au fost revândute cu precădere unor distribuitori din municipiul şi judeţul Botoşani, dar şi în judeţul Suceava, mai notează procurorii, care arată că la fiecare intrare în ţară membrii grupării dădeau lucrătorului poliţiei de frontieră care era de serviciu şi se ocupa de controlul documentelor suma de 50 lei, iar lucrătorului vamal care făcea controlul vamal pe sensul de intrare, 100 de lei.

Fiecare transport s-a făcut pe baza informaţiilor furnizate de Nelu Fediuc, în funcţie de planificarea în serviciu a lucrătorilor din Punctul de Trecere a Frontierei Siret, el fiind cel care aproba planificările şi inclusiv componenţa turelor de serviciu.

Astfel, membrii grupării au introdus în România, cu sprijinul lui Fediuc şi al persoanelor pe lângă care acesta intervenea (lucrători de poliţie de frontieră de serviciu în Punctul de trecere al frontierei Siret şi lucrători vamali din cadrul Biroul Vamal Siret), peste 290.000 de pachete de ţigări de provenienţă ucraineană. Anchetatorii mai spun că au existat 61 de treceri pe la punctul de frontieră Siret, făcute de membrii grupării în 29 de zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici