Mediafax Echipa

Kievul refuză un „dialog real” cu separatiştii proruşi, acuză Moscova

Rusia acuză Administraţia de la Kiev că refuză un "dialog real" cu separatiştii din estul Ucrainei, subliniind că problema respectării drepturilor locuitorilor acestor regiuni trebuie soluţionată înaintea scrutinului prezidenţial din 25 mai.

Mazăre spune că salvamarii vor fi plătiţi din Fondul de rezervă al Guvernului

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, susţine că salvamarii nu vor rămâne neplătiţi în acest sezon estival, banii urmând să fie alocaţi din Fondul de rezervă al Guvernului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Departamentul pentru Energie, păzit de jandarmi în contextul politico-economic internaţional actual

Sediul Departamentul pentru Energie va fi păzit de către jandarmi, decizia fiind determinată printre altele de contextul politico-economic internaţional actual.

Ponta a reinstalat la ANAF un vicepreşedinte din Guvernul Boc, pe care l-a demis în 2012

Mihai Gogancea-Vătăşoiu a fost reinstalat de premierul Victor Ponta în postul de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, post pe care acesta l-a mai ocupat pe întregul mandat al Guvernului Boc şi până în mai 2012, când a fost demis tot de Ponta, la instalarea Guvernului USL.

Bruce Willis vrea să renunţe la actorie pentru a sta acasă cu copiii

Bruce Willis a anunţat că intenţionează să renunţe la actorie. Actorul a devenit recent tată pentru a cincea oară.

Schröder şi ambasadorul rus în Germania, evacuaţi de la o petrecere în urma unei alerte cu bombă

O alertă cu bombă a întrerupt luni seara o petrecere organizată de către Banca Rothschild cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani de către fostul cancelar german Gerhard Schröder, la care era prezent şi ambasadorul rus, în apropiere de Frankfurt, scrie presa germană.

Inginer din Cluj acuzat că a distribuit 150.000 de filmuleţe porno cu copii pe internet, arestat

Un inginer în vârstă de 51 de ani din Cluj-Napoca a fost arestat pentru pornografie infantilă, după ce poliţiştii au descoperit în calculatorul său, în urma unei percheziţii, peste 100.000 de poze porno şi 150.000 de filmuleţe cu minori pe care acesta le distribuia pe internet.

Persoane care au hemiplegii sau hemipareze în urma unui AVC vor primi indemnizaţie de handicap

Aproximativ 70.000 de persoane care au rămas cu hemiplagie sau hemipareză în urma unui accident cerebral vascular (AVC) vor beneficia de indemnizaţie de handicap şi de însoţitor, în acest sens fiind semnat, marţi, un ordin comun al miniştrilor Muncii şi Sănătăţii, la recomandarea OMS.

Filmul „#Selfie”, de Cristina Iacob – cel mai bun debut de film românesc din 2014

Filmul "#Selfie", de Cristina Iacob, care a fost lansat în cinematografele din România pe 9 mai, a devenit cea mai bună lansare românească a anului, adunând în timp record, în sălile de cinema, 12.648 de spectatori şi încasări de aproximativ 208.000 lei.

Înotătoarea rusă Iulia Efimova a fost suspendată 16 luni pentru dopaj

Înotătoarea rusă Iulia Efimova a fost suspendată 16 luni pentru dopaj de Comisia antidoping a Federaţiei Internaţionale de Nataţie (FINA), a anunţat, marţi, presa rusă.

Marin Condescu şi Viorel Temelescu, trimişi în judecată pentru înşelăciune şi delapidare – surse

Procurorii Parchetului Tribunalului Gorj au finalizat, marţi, cercetările în cazul fostului preşedinte de la Pandurii Târgu Jiu Marin Condescu şi al adjunctului acestuia Viorel Temelescu, iar dosarul va fi trimis Tribunalului Olt, cu propunerea de arestare preventivă, afirmă surse judiciare.

Un submarin al regizorului filmului „Titanic”, distrus la mare adâncime, în Groapa Kermadec

James Cameron, regizorul filmelor "Titanic" şi "Avatar", a pierdut un robot de explorare submarină, care a făcut implozie la aproape 10.000 de metri sub nivelul mării, în Groapa Kermadec, una dintre cele mai adânci din lume, a anunţat marţi cineastul canadian, citat de AFP.

Julio Iglesias – premiul Sony Music pentru cel mai de succes artist latino al tuturor timpurilor

Cântăreţul Julio Iglesias a primit din partea Sony Music premiul special pentru cel mai de succes artist latino al tuturor timpurilor, într-o conferinţă de presă la care au luat parte jurnalişti din întreaga lume şi care a fost organizată la Londra, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ponta: În 2011 am fost întrebat ce viziune am pentru România. Nu am fost în stare să răspund clar

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că în 2011, la Londra, într-o întâlnire, lordul Peter Mandelson l-a întrebat care e viziunea sa pentru România, el recunoscând că nu a fost în stare să dea un răspuns clar şi mulţumitor, deşi întrebarea i-a fost adresată de două ori.

Diego Costa va fi transferat de Chelsea în schimbul a aproximativ 40 milioane de euro

Atacantul spaniol de origine braziliană al echipei Atletico Madrid, Diego Costa, va fi transferat de Chelsea Londra în schimbul a 32 de milioane de lire sterline (aproximativ 39,2 milioane de euro), a anunţat presa engleză.

Ponta confirmă că va şterge datoriile istorice din industria de apărare: Oricum nu pot fi plătite!

Datoriile istorice ale industriei de apărare vor fi şterse de Guvern, prin proceduri acceptate de către Uniunea Europeană, pentru a salva locuri de muncă şi a relansa un sector esenţial pentru economia românească, a anunţat premierul Victor Ponta, confirmând informaţiile transmise recent de MEDIAFAX.

Dosarul operaţiilor estetice: O sută de persoane, citate la Poliţia Capitalei pentru audieri

O sută de persoane au fost citate pentru a fi audiate, în calitate de martori sau de învinuiţi, la sediul Poliţiei Capitalei, în zilele de marţi şi miercuri, în dosarul operaţiilor estetice făcute la Spitalului de Arşi din Bucureşti, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Reacţia SUA la afirmaţiile lui Rogozin la adresa României: Sunt o retorică inflamatoare

Declaraţiile lui Dmitri Rogozin la adresa României sunt "retorică inflamatoare", a declarat, luni, purtătoarea de cuvânt al Departamentului de Stat, Jen Psaki, adăugând că nu ştie ca SUA să fie implicate în interzicerea accesului vicepremierului rus în spaţiul aerian românesc.

Post de radio prin satelit, lansat în memoria cântăreţului Michael Jackson

Cântăreţul american Michael Jackson a fost onorat postum prin lansarea, luni, a unui post de radio prin satelit care îi este dedicat în întregime.

Stadionul din Sao Paulo nu va fi complet terminat până la inaugurarea oficială

Stadionul din Sao Paulo, pe care într-o lună se va disputa meciul de deschidere al turneului final al Cupei Mondiale, nu va fi complet terminat până duminică când va avea loc inaugurarea oficială.

Ponta: Votul în cazul lui Florin Popescu mai „rezistă” două săptămâni; puii tot mâncaţi rămân

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că parlamentarii PSD, PC şi UNPR vor fi prezenţi la toate activităţile parlamentare din 26 mai, după ce se încheie campania electorală, el arătând că votul în cazul deputatului Florin Popescu mai "rezistă" două săptămâni, întrucât "puii tot mâncaţi rămân".

Cum arăta Bucureştiul în trecut. Interviu cu românca de 100 de ani şi 6 luni

Ecaterina Popescu ştie Bucureştiul pe faţă şi pe dos. Nu ar putea altfel din moment ce l-a văzut evoluând timp de peste 100 de ani. Doamna cu păr alb cârlionţat povesteşte cum cumpăra legume de la zarzavagii care veneau la poartă şi cum a ajuns la venerabilă vârstă de 100 de ani.

Ponta: Dacă managementul şi sindicatele nu dialoghează, vor băga Poşta în faliment

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că managementul privat şi liderii sindicali au obligaţia să salveze Poşta Română, el arătând că, dacă lipsa de dialog va continua, atunci cele două părţi vor băga această instituţie în faliment, iar toţi angajaţii vor rămâne fără loc de muncă.

CNA: Look TV şi Transilvania Live, ce vor difuza Liga I, vor percepe taxe de la cablişti de la 1 iulie

Look TV şi Transilvania Live au informat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) că vor percepe tarife pentru retransmisie de la operatorii de cablu începând cu 1 iulie, decizia fiind luată de cele două televiziuni pe fondul difuzării de către acestea a meciurilor din Liga I.

Robert Negoiţă l-a reclamat la PIICJ pe Sebastian Ghiţă, pentru ameninţări cu moartea: Mi-a spus: „Te termin. Mori de mâna mea, nu o să te las”. REACŢIA lui Ghiţă

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, a depus marţi, la PICCJ, o plângere penală împotriva deputatului Sebastian Ghiţă, după ce acesta l-ar fi ameninţat cu moartea la telefon, edilul neoferind, la ieşirea de la parchet, lămuriri despre posibilele motive ale gestului demnitarului.

Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, a demisionat la o lună de la numire

Directorul general al CFR Marfă, Dan Valentin Belcea, numit în funcţie în luna aprilie, a demisionat marţi de la conducerea transportatorului feroviar de stat, invocând motive personale.

Şeful armatei chineze efectuează o vizită în SUA, în contextul tensiunilor din Marea Chinei

Şeful Statului Major General al armatei chineze începe marţi o vizită de patru zile în Statele Unite, în contextul în care diferende teritoriale afectează relaţiile Beijingului cu vecinii săi la Marea Chinei de Sud.

Jacinto Convit, creatorul vaccinului contra leprei, a murit la 100 de ani

Omul de ştiinţă venezuelean Jacinto Convit, devenit celebru după ce a creat vaccinul contra leprei, a murit luni, la Caracas, la vârsta de 100 de ani, a anunţat familia sa într-un comunicat.

Atalanta va juca un meci cu o tribună închisă, după ce suporterii au aruncat două banane pe teren

Echipa Atalanta Bergamo va juca un meci cu o tribună închisă, după ce suporterii au aruncat două banane înspre jucătorii formaţiei AC Milan Kevin Constant şi Nigel de Jong, la meciul disputat duminică, în etapa a XXXVII-a a campionatului Italiei.

Colecţia de filme „Pintilie. Cineast”, nominalizată la DVD Awards, la Festivalul Il Cinema Ritrovato

Setul de DVD-uri "Pintilie. Cineast", o colecţie care adună cele 11 lungmetraje ale regizorului Lucian Pintilie, a fost nominalizat la DVD Awards, premii oferite de organizatorii Festivalului Il Cinema Ritrovato, care se va desfăşura între 29 iunie şi 6 iulie, la Bologna, potrivit unui comunicat.

Deloitte: Încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani

Încrederea investitorilor în Europa de Est a atins un nivel maxim al ultimilor doi ani, conform studiului Deloitte CE Private Equity Confidence, ponderea repondenţilor care se aşteaptă la o revenire a activităţii tranzacţionale ajungând la 60%, dublu faţă de raportul anterior.

Iordache (PSD): Pentru noi e mai importantă campania electorală decât votul în cazul Florin Popescu

Deputatul PSD Florin Iordache a declarat, marţi, că pentru parlamentarii PSD este mai importantă campania electorală pentru europarlamentare decât votul asupra solicitării de arestare preventivă a deputatului Florin Popescu, care ar putea fi dat abia după scrutinul din 25 mai.

Ponta vrea convocarea CSAT, în urma declaraţiilor lui Rogozin: Au existat acţiuni de provocare din partea unor oficiali ruşi

Premierul Victor Ponta a anunţat că i-a transmis preşedintelui Băsescu solicitarea de convocare a unei reuniuni extraordinare a CSAT privind situaţia politică din regiune, dar că nu a primit încă un răspuns din partea acestuia.

Rio Ferdinand va pleca de la Manchester United

Fundaşul central Rio Ferdinand va pleca de la Manchester United, după 12 sezoane petrecute pe Old Trafford, a anunţat fotbalistul, luni, pe contul său de Twitter.

Andreea Paul: Udrea a absentat de la plenul în care trebuia dat votul în cazul Florin Popescu

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, marţi, că deputaţii PMP au absentat de la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor în care urma să fie votată solicitarea de ridicare a imunităţii deputatului Florin Popescu, menţionând că Elena Udrea nu a fost prezentă la şedinţă.

Vladimir Putin, invitat de Xi Jinping în China pe 20 mai, în plină criză ucraineană

Preşedintele rus Vladimir Putin va efectua o vizită la Shanghai, pe 20 mai, la invitaţia omologului său chinez Xi Jinping, pentru a discuta despre parteneriatul ruso-chinez, în plină criză între ruşi şi occidentali cu privire la Ucraina.

Olteanu, BNR: România trebuie să stabilească o serie de ţinte intermediare pentru a adera la euro

România trebuie să stabilească o serie de ţinte intermediare anuale pe domenii şi reforme până la aderarea la zona euro, astfel încât să crească competitivitatea, convergenţa reală a economiei, precum şi capacitatea de a face faţă condiţiilor zonei euro, apreciază viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu

„Il capitale umano” şi „La Grande Bellezza” – cele mai multe nominalizări la Oscarurile italiene

Filmele "Il capitale umano", de Paolo Virzi, şi "La Grande Bellezza", de Paolo Sorrentino, au primit în acest an cele mai multe nominalizări - 19, respectiv 18 - la premiile David di Donatello, supranumite "Oscarurile italiene", care vor fi decernate pe 10 iunie.

Lucrările la autostrada Bucureşti – Braşov, tronsonul din Sectorul 2, au fost avizate

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a semnat, marţi, avizul pentru emiterea autorizaţiei de construire necesară începerii lucrărilor la Autostrada Bucureşti - Braşov, tronsonul aferent Sectorului 2.

SUA confirmă un al doilea caz de contaminare cu coronavirsul MERS

Autorităţile sanitare americane au anunţat luni un al doilea caz de contaminare cu coronavirusul MERS (sindromul respirator viral din Orientul Mijlociu) în Statele Unite, în urma unei călătorii în Arabia Saudită.