Mediafax Echipa

Ponta, în Parlament: Băsescu trebuie să accepte noul Guvern, altfel ar încălca grav Constituţia

Premierul Ponta a declarat că speră ca preşedintele Băsescu să accepte noul Guvern, precizând că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituţie privind strict schimbarea compoziţiei politice a Guvernului şi că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012.

Londra, recalcitrantă faţă de aplicarea unor sancţiuni economice Moscovei, în criza din Ucraina

Marea Britanie "nu va susţine sancţiuni comerciale" vizând Rusia, în criza ucraineană, şi nu va "închide" accesul ruşilor la City, potrivit unui document "prins" în obiectiv de către un fotograf şi prezentat marţi ca document oficial de către presa britanică.

Dumitru Dragomir despre condamnările din dosarul transferurilor: O pedeapsă nedreaptă

Fostul preşedinte al LPF, Dumitru Dragomir, a postat, marţi, un material pe site-ul său oracoluldinbalcesti.ro, cu referire la condamnările din dosarul transferilor în care susţine că pedepsele dictate sunt nedrepte.

Băsescu, despre membrii noului Executiv: Că îmi plac sau nu îmi plac nu are nicio relevanţă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, despre noua structură a Executivului, că fiind vorba de miniştri desemnaţi prin votul Parlamentului, preşedintele este obligat să îi numească şi, "că îi plac sau nu îi plac, nu are nicio relevanţă".

Mesajul postat de Mihai Stoica pe Facebook după condamnarea la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare – FOTO

Mihai Stoica a postat pe Facebook imediat după ce a aflat vestea condamnării sale în Dosarul Transferurilor. Managerul general al FC Steaua Bucureşti a primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare.

Medicul Şerban Brădişteanu, achitat în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase

Medicul Şerban Brădişteanu, şeful Secţiei de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Floreasca din Capitală, a fost achitat, marţi, de instanţa supremă, în dosarul privind favorizarea lui Adrian Năstase, decizia nefiind însă definitivă.

Ponta către jurnalişti: „În zece minute ne vedem la plen”

Premierul Victor Ponta a refuzat, marţi, să comenteze declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, spunându-le jurnaliştilor, înainte de a intra în biroul lui Valeriu Zgonea, că în zece minute se vor vedea la plen.

Adriana Pană, validată în Comisii pentru funcţia de ministru delegat pentru Ape şi Păduri

Adriana Doina Pană, propusă pentru postul de ministru delegat pentru Ape şi Păduri, a primit, marţi, aviz favorabil din partea Comisiilor de agricultură ale Parlamentului, cu 27 de voturi "pentru" şi 14 "împotrivă", aparţinând PNL şi PDL.

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti: Nu-l recunosc pe Ianukovici ca preşedinte. Sunt reprezentantul noilor autorităţi în România

Ambasadorul ucrainean la Bucureşti a declarat, marţi, că nici pentru el, nici pentru ambasadă Viktor Ianukovici nu mai este preşedintele legitim al Ucrainei, Teofil Bauer afirmând că este reprezentantul în România al noilor autorităţi.

Daniel Constantin, avizat de comisii ca ministru al Agriculturii şi vicepremier

Candidatura lui Daniel Constantin la funcţia de vicepremier şi de ministru al Agriculturii a fost avizată favorabil, marţi, de comisiile parlamentare pentru agricultură, cu 27 voturi "pentru", 13 voturi "împotrivă" şi o abţinere, parlamentarii PNL şi PDL anunţând că au votat împotrivă.

Premierul ucrainean urmează să participe la summitul UE de la Bruxelles privind Ucraina

Premierul ucrainean, Arseni Iaţeniuk, se va întâlni cu liderii europeni la summitul de joi de la Bruxelles privind criza din Ucraina, a anunţat marţi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy.

Traian Băsescu: Forţarea votului pentru noul Guvern fără modificarea programului riscă atacarea la CC. După asumarea răspunderii, chiar dacă se depune moţiune de cenzură, numesc imediat miniştrii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că forţarea unui vot în Parlament pentru noul Guvern fără modificarea programului de guvernare produce riscul atacării la CC de către 50 de parlamentari - "ceea ce se va întâmpla" - şi al unui conflict constituţional Preşedinţie-Parlament. Şeful statului a precizat că, în cazul asumării răspunderii Guvernului pe programul de guvernare, chiar dacă se depune moţiunea de cenzură, nu aşteaptă votul pe aceasta, ci va numi imediat miniştrii.

Korodi: Legislaţia nu permite avizarea proiectului Roşia Montană. Nu susţin proiectul Legii minelor

Attila Korodi, propus pentru funcţia de ministru al Mediului, a declarat marţi, la audierea în comisiile parlamentare, că legislaţia din România nu permite continuarea procedurii de avizare a proiectului Roşia Montană, arătând totodată că nu susţine proiectul de modificare a Legii minelor.

CONDAMNĂRI CU EXECUTARE în Dosarul Transferurilor: Copos – 3 ani şi 8 luni, Mihai Stoica – 3 ani şi 6 luni, Gică Popescu – 3 ani şi o lună. LISTA celor 8 condamnări la închisoare

Cei opt inculpaţi în dosarul transferurilor de fotbalişti - George Copos, Mihai Stoica, Gică Popescu, Ioan Becali, Victor Becali, Cristi Borcea, Jean Pădureanu şi Gigi Neţoiu - au fost condamnaţi, marţi, de Curtea de Apel Bucureşti, la închisoare cu executare.

Preşedintele ASF, Dan Radu Ruşanu, ARESTAT PREVENTIV pentru 30 de zile

Curtea de Apel Bucureşti a decis, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a preşedintelui ASF, Dan Radu Ruşanu, decizia fiind definitivă.

Corlăţean a discutat la telefon cu omologul interimar de la Kiev despre situaţia din Ucraina

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a discutat, la telefon, cu omologul interimar ucrainean, Andrii Deşciţa, despre posibile evoluţii în zonă, convenind să continue consultările cu ocazia unei vizite pe care o va face la Kiev şeful diplomaţiei române în perioada imediat următoare, potrivit MAE.

Miting al angajaţilor Dacia Renault, miercuri, la Mioveni. Sindicatele anunţă 10.000 de participanţi

Angajaţii uzinelor Dacia Renault, membri ai Sindicatului Autoturisme Dacia, vor organiza, miercuri, la Mioveni, un miting la care sunt aşteptate 10.000 de persoane, ei cerând Guvernului finalizarea cât mai rapidă a lucrărilor la autostrada Piteşti - Sibiu şi modificarea legislaţiei muncii.

COD GALBEN de INUNDAŢII pe râuri din cinci judeţe

Hidrologii au emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru judeţele Mehedinţi, Dolj, Gorj, Olt şi Vâlcea, unde până miercuri după-amiază, pe râurile din bazinele Drincea, Desnăţui, Jiu şi Olt se vor produce creşteri de debite care ar putea depăşi cotele de atenţie.

Deputat PNL către Stanoevici, la audierile în comisii: „Sunteţi varză de Bruxelles, total pe lângă subiect”

Liberalul Mircea Dolha i-a spus, marţi, ministrului delegat propus pentru românii de pretutindeni, Bogdan Stanoevici, în cadrul audierilor, că este "varză de Bruxelles" şi l-a sfătuit să se închidă cu consilierii într-un birou, 24 de ore, pentru a se pune la curent cu ce reprezintă acest departament

Rovana Plumb: Există o perspectivă de indexare a pensiilor cu 4%

Rovana Plumb, propusă ministru al Muncii, a declarat marţi, după audierea din comisiile parlamentare, că doreşte să modifice Legea pensiilor şi că, în prezent, există o perspectivă de indexare a punctului de pensie cu 4%.

Un nou tip de VIRUS URIAŞ, vechi de peste 30.000 de ani, descoperit în solul îngheţat al Siberiei

Un nou tip de virus uriaş, denumit "Pithovirus", a supravieţuit congelat peste 30.000 de ani, într-un strat de permafrost siberian contemporan cu extincţia omului de Neanderthal, potrivit unui studiu publicat luni.

Petrescu: Voi analiza raportul Senatului privind CEC, acum că avem şi un preşedinte bine pregătit

Ministrul delegat pentru portofoliul Finanţelor, Ioana Petrescu, a declarat marţi, la audierile din comisiile de Buget-Finanţe-Bănci, că va analiza cu seriozitate propunerile Senatului privind CEC Bank, mai ales că instituţia de credit are un nou preşedinte, bine pregătit.

Papa Francisc a pronunţat un cuvânt vulgar, din greşeală, în timpul unei slujbe publice

Papa Francisc i-a şocat pe credincioşii catolici de la Vatican, duminică, în momentul în care a scăpat din greşeală un cuvânt vulgar în timpul slujbei săptămânale.

Putin: Viktor Ianukovici este singurul preşedinte legitim al Ucrainei, dar nu mai are un viitor politic

Preşedintele rus Vladimir Putin a declara marţi că Viktor Ianukovici, destituit de facto de către Parlament şi înlocuit cu un preşedinte interimar, este singurul preşedinte legitim al Ucrainei, într-o întâlnire cu jurnalişti la reşedinţa sa, la periferia capitalei ruse.

Nicolae Bănicioiu, propus ministru al Sănătăţii, a fost avizat de comisiile parlamentare

Nicolae Bănicioiu, propus ministru al Sănătăţii, a primit, marţi, avizul comisiilor parlamentare, fiind validat cu 17 voturi "pentru", şapte "împotrivă" şi trei abţineri.

Băsescu îi scrie lui Ponta: Cereţi aprobarea Parlamentului pentru un nou program de guvernare

Preşedintele Băsescu i-a trimis, marţi, o scrisoare premierului Victor Ponta în care îi transmite că este necesar ca, anterior aprobării de către Parlament a propunerilor de modificare în Guvern, să solicite aprobarea Legislativului pentru un nou program de guvernare, în raport cu noua componenţă.

Attila Korodi a fost avizat de comisiile parlamentare pentru portofoliul Mediului

Attila Korodi a fost avizat de comisiile parlamentare pentru funcţia de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, fiind validat cu 18 voturi "pentru", nouă "împotrivă" şi o abţinere.

Ioana Petrescu: Munca este mult prea fiscalizată. Sprijin reducerea CAS cu 5 puncte din iulie

Impozitartea muncii este mare în România, atât în ceea ce priveşte cotele plătite de angajatori, cât şi cele achitate de angajaţi, a declarat ministrul desemnat pentru portofoliul Finanţelor, Ioana Petrescu, arătând că va susţine "cât poate" reducerea CAS cu 5 puncte procentuale de la 1 iulie.

Gabriela Szabo a fost avizată favorabil: O să încerc să nu dezamăgesc şi să-mi duc mandatul la bun sfârşit

Comisiile pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport din Camera Deputaţilor şi Senat au acordat, marţi, prin vot, aviz favorabil pentru fosta atletă Gabriela Szabo, propusă ca ministru al Tineretului şi Sportului în Guvernul Ponta III. Decizia comisiilor de specialitate a fost adoptată cu 24 de voturi "pentru", 7 "împotrivă" şi două abţineri. Audierea a durat o oră şi jumătate.

Dan Şova, avizat de comisiile parlamentare pentru Ministerul Transporturilor

Ministrul propus pentru portofoliul Transporturilor, Dan Şova, a fost avizat, marţi, de comisiile parlamentare din Senat şi Camera Deputaţilor, reunite în şedinţă comună.

Peste 900 de jandarmi vor asigura ordinea la meciul România – Argentina

Peste 900 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura ordinea publică şi siguranţa spectatorilor la meciul amical pe care echipa naţională a României îl va disputa, miercuri, pe Arena Naţională, cu selecţionata Argentinei.

Marek Hamsik, cel mai bun jucător slovac al anului pentru a treia oară

Mijlocaşul echipei SSC Napoli, Marek Hamsik, a fost desemnat, luni seară, cel mai bun jucător slovac al anului pentru a treia oară, într-o gală ce a avut loc la Trnava.

Oficiali ruşi: Tratatul cu Ucraina permite Rusiei să aibă până la 25.000 de militari în Crimeea

Tratatul dintre Rusia şi Ucraina privind staţionarea Flotei ruse a Mării Negre în Crimeea prevede că Moscova poate avea până la 25.000 de militari în această zonă, au replicat reprezentanţi ruşi la acuzaţiile aduse de occidentali, care consideră această mobilizare drept un act de agresiune.

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut în ianuarie cu peste 8%

Numărul tranzacţiilor imobiliare a crescut cu 8,2% în ianuarie, comparativ cu acelaşi interval din 2013, la 59.701 operaţiuni, în timp ce ipotecile înregistrate la Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliră (ANCPI) s-au redus cu un ritm apropiat.

Soţul cântăreţei Celine Dion, Rene Angelil, a fost operat de cancer la gât

Soţul cântăreţei Celine Dion, Rene Angelil, a fost operat de cancer la gât, în decembrie 2013, se simte bine şi se recuperează, a declarat artista canadiană într-un comunicat.

Ioana Petrescu: În principiu, voi susţine programul de guvernare, la care am contribuit şi eu puţin

Ioana Petrescu, nominalizată pentru preluarea portofoliului de ministru al Finanţelor, a declarat marţi, la audierea din comisiile de Buget-Finanţe-Bănci, că va susţine, în principiu, programul de guvernare anunţat, la elaborarea căruia a avut o contribuţie personală în 2012, deşi era la Washington.

Gazprom va anula din aprilie tarifele preferenţiale la gaze pentru Ucraina

Compania rusă Gazprom a anunţat că va anula, din aprilie, tarifele preferenţiale la gaze pentru Ucraina, relatează AFP.

Gala premiilor Oscar 2014 a obţinut cea mai bună audienţă din ultimii zece ani

Gala premiilor Oscar 2014, ai cărei mari câştigători au fost lungmetrajele "12 Years a Slave" şi "Gravity", a obţinut cea mai bună audienţă din ultimii 10 ani, adunând în faţa micilor ecrane peste 43 milioane de telespectatori, a anunţat, luni, postul TV american ABC, citat de AFP.

Filmul „Nymphomaniac”, de Lars von Trier, interzis în cinematografele din Turcia

"Nymphomaniac", controversatul film al regizorului danez Lars von Trier, a fost interzis în cinematografele din Turcia, generând un nou val de critici contra cenzurii din această ţară, a raportat marţi presa turcă.

Obiecte care i-au aparţinut lui Kurt Cobain au fost scoase la vânzare pe internet

Obiecte care i-au aparţinut lui Kurt Cobain, fost solist al trupei Nirvana, abandonate în fosta sa locuinţă din Washington, sunt scoase la vânzare pe internet de un bărbat care i-a fost coleg de cameră rockerului american.