Mediafax Echipa

Petrom a programat pentru acest an investiţii de peste un miliard de euro

Petrom a programat pentru acest an investiţii de peste un miliard de euro, din care circa 85% pentru proiectele din domeniul explorării şi producţiei, sumele alocate anul trecut de compania deţinută de grupul austriac OMV totalizând 1,2 miliarde euro.

Violenţele de la Kiev: Niciun cetăţean străin nu se numără printre victime – minister

Ministerul ucrainean al Sănătăţii a anunţat miercuri că niciun cetăţean străin nu se numără printre victimele violenţelor de la Kiev, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Profitul Petrom a urcat cu 22%, la 4,82 miliarde de lei, VALOARE RECORD. Vânzările au scăzut cu 8%

Petrom a înregistrat anul trecut un profit record de 4,82 mld. lei (1,091 mld.euro), cu 22% peste cel din 2012, însă vânzările au scăzut cu 8%, la 24,18 mld.lei (5,47 mld.euro), în principal din cauza vânzărilor mai mici de ţitei şi produse petroliere, deşi vânzările de energie electrică au crescut.

Ford România a decis să oprească temporar producţia B-Max şi în următoarele două luni

Constructorul auto american Ford a decis să oprească temporar producţia B-Max timp de cinci zile lucrătoare în luna martie, respectiv trei zile lucrătoare în aprilie, în condiţiile în care asamblarea de automobile la fabrica din Craiova este sistată pentru patru zile lucrătoare şi în februarie.

Ban Ki-moon s-a declarat „foarte îngrijorat” în legătură cu situaţia umanitară din Coreea de Nord

Secretarul general al ONU Ban Ki-moon s-a declarat marţi "foarte îngrijorat" în legătură cu situaţia umanitară din Coreea de Nord şi "profund afectat de descoperirile" comisiei mandatate de Naţiunile Unite.

Un jurnalist ucrainean a murit la spital după ce ar fi fost bătut şi împuşcat la Kiev

Jurnalistul ucrainean Viaceslav Veremii a murit în spital după ce a fost bătut şi împuşcat de persoane necunoscute în centrul Kievului, au declarat colegii săi, citaţi de BBC News Online.

VIOLENŢE ÎN UCRAINA: Prima REACŢIE a lui Ianukovici după noile proteste din ţară

Opoziţia a "depăşit limitele" în speranţa că va ajunge la putere graţie manifestaţiilor de stradă, iar vinovaţii vor fi judecaţi, a declarat miercuri preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici.

Preşedintele turc a promulgat legea care vizează controlul asupra Internetului

Preşedintele turc, Abdullah Gül, a anunţat, marţi seară, că a promulgat controversata lege privind controlul asupra Internetului, considerată drept "liberticidă" de opoziţie şi de numeroase ONG-uri pentru apărarea libertăţii de exprimare.

Pakistan: Pervez Musharraf a compărut pentru prima oară în procesul pentru „înaltă trădare”

Fostul general şi preşedinte pakistanez Pervez Musharraf a sosit marţi pentru prima oară la Tribunalul Special din Islamabad, însărcinat să-l judece pentru "înaltă trădare".

VIOLENŢE ÎN UCRAINA: Manifestanţii au luat cu asalt sediile administraţiei şi poliţiei din Liov. Protestatarii au preluat controlul asupra unor depozite de arme

Protestatarii opoziţiei proeuropene din Ucraina au luat cu asalt, marţi seară, sediile administraţiei regionale şi poliţiei din oraşul Liov, situat în vestul ţării. În noaptea de marţi spre miercuri, protestatarii au preluat controlul asupra unor depozite de arme dintr-o unitate militară din Liov.

Edward Snowden a fost ales rector al Universităţii din Glasgow

Fostul consultant al Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA) Edward Snowden, inculpat pentru spionaj în ţara sa şi refugiat în Rusia, a fost ales în postul onorific de rector al Universităţii din Glasgow, a anunţat marţi universitatea scoţiană pe contul său de Twitter.

Băsescu face apel la Ianukovici să nu ordone reprimarea protestatarilor din Ucraina. Preşedintele României, „profund îngrijorat de valul de violenţă”

Preşedintele Traian Băsescu face un apel la preşedintele Ucrainei, Viktor Ianukovici, să nu ordone reprimarea protestatarilor din Ucraina, el arătându-se "profund îngrijorat de valul de violenţă şi de pierderile de vieţi omeneşti produse în confruntările de pe străzile Kievului".

Antonescu i-a întrebat pe Tăriceanu şi Stroe dacă vor demisia lui de la şefia PNL – surse

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a întrebat personal, marţi seară, pe fostul premier Călin Popescu Tăriceanu şi pe vicepreşedintele PNL Radu Stroe dacă doresc demisia lui de la şefia partidului, cei doi precizând că nu doresc o astfel de decizie, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Oraşul Curitiba va găzdui meciuri la Cupa Mondială, deşi sunt întârzieri la construirea stadionului

Secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, a declarat, marţi, că oraşul Curitiba va găzdui patru meciuri la turneul final al Cupei Mondiale, aşa cum s-a stabilit iniţial, deşi există întârzieri la construirea stadionului.

Manchester City – FC Barcelona, scor 0-2, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor

Echipa engleză Manchester City, cu portarul Costel Pantilimon pe banca de rezerve, a fost învinsă, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), de formaţia spaniolă FC Barcelona, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Corlăţean: Violenţele din Ucraina trebuie să înceteze deîndată

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a făcut apel, marţi, la încetarea deîndată a violenţelor din Ucraina, apreciind că dialogul este singura cale de soluţionare a crizei din ţara vecină.

Ban Ki-moon îndeamnă la reţinere şi la un „dialog veritabil” în Ucraina

Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, îndeamnă Guvernul de la Kiev şi opozanţii ucraineni să dea dovadă de reţinere şi să "reia un dialog veritabil", a anunţat marţi purtătorul său de cuvânt Martin Nesirsky.

Antonescu: Sper ca Ponta să folosească soluţiile PNL şi miercuri dimineaţă să punem capăt crizei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că speră ca premierul Victor Ponta să se bucure din plin de soluţiile oferite de BPN al PNL şi să le folosească, astfel încât miercuri dimineaţă să se pună capăt crizei din USL, care în opinia sa a durat deja destul.

Tudor, fost şef CSA: Astra a intrat în administrare specială pentru că nu a respectat măsurile CSA

ASF a decis deschiderea procedurii de redresare financiară la Astra pentru că firma nu a respectat planuri de măsuri dispus de Consiliului fostei autorităţi de reglementare, ca urmare a controlului efectuat de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, potrivit fostului şef al instituţiei Daniel Tudor.

Antonescu: Nu s-a cerut în BP demisia sau demiterea mea, am cerut eu exluderea lui Ilieşiu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că în Biroul Politic al PNL nu s-a cerut demisia sau demiterea sa, iar el a propus, în aceste condiţii, excluderea senatorului Sorin Ilieşiu, pentru a da un semnal că în partid "nu orice nătărău, în orice moment, poate vorbi orice".

JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Cehia şi Letonia s-au calificat în sferturile de finală ale turneului de hochei pe gheaţă

Echipele naţionale de hochei pe gheaţă ale Cehiei şi Letoniei s-au calificat, marţi, în sferturile de finală ale turneului din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Soci, informează AFP.

Gerea anunţă că demisia sa din funcţia de ministru al Economiei va fi înregistrată miercuri

Ministrul demisionar al Economiei, Andrei Gerea, a declarat, marţi seară, la finalul şedinţei BPN al PNL, că demisia sa din funcţie va fi înregistrată cel mai probabil miercuri, precizând că rămânerea sa în funcţie a fost decisă de comun acord cu premierul Victor Ponta.

Conducerea PNL a constatat că delegarea atribuţiilor Secretariatului General către Chiţoiu e nestatutară – surse

Conducerea PNL a constatat faptul că delegarea atribuţiilor pentru coordonarea Secretariatului General al PNL către Daniel Chiţoiu a fost una nestaturară, fapt pentru care i-au fost retrase aceste competenţe, care vor rămâne în sarcina lui Eduard Hellvig, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Stroe şi-a prezentat disponibilitatea de a renunţa la funcţia de vicepreşedinte PNL – surse

Vicepreşedintele PNL Radu Stroe şi-a prezentat, în şedinţa BP al partidului, disponibilitatea de a renunţa la funcţia sa din conducerea PNL, în cazul în care există suspiciuni asupra atitudinii sale faţă de PSD, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de iarnă, după probele de marţi

Tabloul medaliilor de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci, după probele ce au avut loc marţi:

Viktor Orban a avut o întrevedere cu Kelemen Hunor

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a întâlnit, marţi, cu liderul UDMR, Kelemen Hunor, cu care a discutat despre situaţia din România şi despre scrutinul europarlamentar programat în mai.

Una dintre navele militare ale SUA trimise în Marea Neagră pentru Soci, implicată într-un incident

Una dintre cele două nave militare americane trimise de Statele Unite în Marea Neagră pentru a fi disponibilă pe parcursul Jocurilor Olimpice de la Soci a fost implicată într-un incident maritim şi este ancorată pentru reparaţii în Turcia, anunţă Forţele Navale americane.

Beijingul neagă orice complicitate cu Phenianul în încălcarea drepturilor omului

China a respins marţi acuzaţii formulate de către Comisia ONU de anchetă, potrivit căreia oficiali chinezi ar putea să fie complici la încălcări ale drepturilor omului comise de către Phenian, prin expulzarea unor refugiaţi nord-coreeni.

Tăriceanu: Aş spune că sunt şanse mai mari de 50% ca lucrurile să rămână în impas

Fostul premier PNL Călin Popescu Tăriceanu a declarat, marţi, după şedinţa conducerii liberale, că, în opinia sa, sunt şanse mai mari de 50% ca "lucrurile să rămână în impas şi să continue criza".

Antonescu: PNL cere partenerilor din USL anularea documentelor privind înfiinţarea USD. Dacă nu dispare urgent USD, considerăm că partenerii noştri denunţă USL

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că Biroul Politic a decis ca formaţiunea să ceară partenerilor din USL anularea documentelor privind înfiinţarea USD, adăugând că partidul a decis că îşi menţine propunerile pentru posturile de miniştri.

Steaua s-a distanţat la trei puncte de Astra în CLASAMENTUL Ligii I, după meciul cu U Cluj

Victoria obţinută de Steaua, marţi seară, în meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-0, restanţă din etapa a XIV-a, a dus la distanţarea formaţiei antrenate de Laurenţiu Reghecampf în fruntea clasamentului Ligii I, la trei puncte de echipa de pe locul 2, Astra Giurgiu.

Steaua – Universitatea Cluj, scor 2-0, într-un meci restanţă din Liga I

Echipa Steaua Bucureşti a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci restant din etapa a XIV-a a Ligii I.

Germania avertizează: UE ar putea adopta sancţiuni împotriva liderilor Ucrainei

Uniunea Europeană ar putea adopta sancţiuni individuale împotriva liderilor Administraţiei de la Kiev, avertizează ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier.

O delegaţie a PDL condusă de Blaga şi Predoiu s-a întâlnit cu Angela Merkel la Berlin – FOTO

O delegaţie a PDL condusă de Vasile Blaga şi de candidatul PDL la prezidenţiale, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, marţi, la Berlin, cu cancelarul Angela Merkel, în cadrul vizitei la grupul CDU-CSU din Bundestag, se arată într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX.

Sfântu Gheorghe: Învăţământul în limba română va fi concentrat în cinci unităţi şcolare

Învăţământul cu predare în limba română în municipiul Sfântu Gheorghe va fi concentrat, în viitor, în cinci unităţi şcolare, în loc de şase, decizia fiind luată, potrivit ISJ Covasna, în consens cu reprezentanţii comunităţii româneşti din oraş.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti: În România trăiesc persoane care au experimentat pe propria piele blocada Leningradului

Ambasadorul Rusiei, Oleg Malghinov, a declarat, marţi, la aniversarea a 70 de ani de la ridicarea blocadei Leningradului, că în România mai trăiesc câteva persoane care au experimentat pe propria piele acest eveniment.

ANALIZĂ: Negocieri viitoare complexe şi de durată între marile puteri şi Teheran în dosarul nuclear

Iranul şi marile puteri au lansat marţi, la Viena, în urma acordului istoric din noiembrie, negocieri "de durată şi complicate" vizând să soluţioneze definitiv conflictul cu privire la programul nuclear al Teheranului, suspectat de scopuri militare.

Conducerea PNL a decis EXCLUDEREA lui Sorin Ilieşiu din formaţiune – surse

Conducerea PNL a decis, marţi seară, excluderea lui Sorin Ilieşiu din formaţiune, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

Oficial rus: Ucraina este în pragul unui „război civil”

Ucraina este în pragul unui "război civil", avertizează Aleksei Pucikov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe a Dumei de Stat din Rusia, atribuind responsabilitatea ţărilor occidentale.

STUDIU: Mersul pe jos creşte dimensiunea creierului

Plimbările în ritm susţinut, efectuate de trei ori pe săptămână, cresc dimensiunea hippocampusului, centrul cerebral al memoriei, una dintre primele regiuni ale creierului afectate de maladia Alzheimer, au descoperit cercetătorii americani.