Mediafax Echipa

Ministerul Sănătăţii prezintă pachetele de servicii medicale în şase videoconferinţe

Reprezentanţii Ministerul Sănătăţii (MS) vor explica, profesioniştilor din sistem şi opiniei publice, în şase videoconferinţe, noile reglementări ale pachetelor de servicii medicale care ar trebui adoptate în primul trimestru din 2014.

Funcţionarii care se ocupă de imigraţie, stimulaţi să obţină respingrea recursurilor făcute de solicitanţii de azil în Marea Britanie

Personalul sârguincios din cadrul Ministerului britanic de Interne ce obţine respingerea recursurilor formulate de solicitanţii de azil este recompensat cu cecuri cadou, bani şi vacanţe suplimentare, a anunţat miercuri cotidianul The Guardian.

STUDIU: Sexul sporeşte inteligenţa, stimulând producţia de celule cerebrale şi ameliorând memoria

Activitatea sexuală sporeşte inteligenţa, stimulând producţia de celule cerebrale şi ameliorând memoria pe termen lung, potrivit unui studiu realizat pe şoareci.

Bărbat în stare de ebrietate a vrut să stingă flacăra la Monumentul Soldatului Necunoscut din Paris

Un bărbat în stare de ebrietate a fost reţinut marţi seara, la Paris, după ce a încercat să stingă flacăra de la Monumentul Soldatului Necunoscut de sub Arcul de Triumf, a anunţat miercuri o sursă din cadrul poliţiei, citată de postul de radio Europe1, în pagina electronică.

Ministrul Bugetului, interviu pentru Bloomberg: România vrea să vândă obligaţiuni în euro pe pieţele externe în prima jumătate a anului

România vrea să revină pe pieţele internaţionale în prima jumătate a anului pentru a vinde obligaţiuni denominate în euro şi cu scadenţă la 10 ani, după ce a atras marţi 2 miliarde de dolari, a declarat ministrul Bugetului, Liviu Voinea.

Agresorul baschetbalistului Hardy, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare

Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, miercuri, la şapte ani de închisoare cu executare pe Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy - decedat după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în 2011.

Gillian Anderson, interpreta lui Scully din „Dosarele X”, va scrie o serie de romane SF

Actriţa Gillian Anderson, protagonista francizei "Dosarele X", a semnat un contract cu prestigioasa editură Simon & Schuster pentru a scrie o serie de romane SF.

Marea Britanie s-ar putea retrage din UE dacă aceasta nu se va reforma. Avertizarea ministrului britanic al Finanţelor

Ministrul britanic al Finanţelor, George Osborne, a avertizat Uniunea Europeană că trebuie să se reformeze, în caz contrar existând riscul ieşirii Marii Britanii prin referendumul promis până în anul 2017.

Grampet: Privatizarea HZ Cargo continuă, dar preluarea depinde de situaţia financiară a firmei croate

Privatizarea HZ Cargo din Croaţia este în desfăşurare, potrivit Grampet, care infirmă informaţiile legate de încetarea procesului, dar precizează că preluarea se va încheia dacă situaţia transportatorului feroviar de marfă croat este conformă cu strategia grupului deţinut de Gruia Stoica.

Rusia suferă de stagflaţie, marcată de stagnare economică şi inflaţie ridicată

Rusia suferă de stagflaţie, situaţie caracterizată de stagnare economică şi inflaţie ridicată, a declarat miercuri Ksenia Iudaieva, vicepreşedinte la banca centrală rusă.

Radu Beligan şi Lucian Boia, autorii români cu cele mai multe cărţi vândute în 2013 pe elefant.ro

Radu Beligan, Lucian Boia şi Neagu Djuvara ocupă primele trei poziţii în topul autorilor români cu cele mai multe cărţi vândute în 2013 pe site-ul elefant.ro, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Pricopie: Anul acesta decidem dacă în 2015 includem grupa mare în învăţământul obligatoriu

Decizia prin care grupa mare ar putea fi cuprinsă, din septembrie 2015, în învăţământul obligatoriu, durata acestuia crescând astfel de la 11 la 12 ani, va fi luată până la sfârşitul acestui an, a declarat, pentru MEDIAFAX, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

URSUL DE AUR 2014: Filme de Richard Linklater şi Rachid Bouchareb, printre peliculele care vor concura pentru trofeu

Organizatorii celei de-a 64-a ediţii a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin (6 - 16 februarie) au anunţat cele 15 titluri din competiţie care completează selecţia oficială de 23 de pelicule, din care 20 vor concura pentru Ursul de Aur şi Ursul de Argint.

Michael Douglas, activist pentru dezarmarea nucleară, premiat de UNICEF

Actorul Michael Douglas, recompensat cu două premii Oscar şi cunoscut activist pentru dezarmarea nucleară, a primit, marţi seară, din partea UNICEF distincţia Danny Kaye Humanitarian Peace Award.

Costel Ilie, noul antrenor al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ

Antrenorul Costel Ilie este noul tehnician al echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, el participând, miercuri, la reunirea formaţiei nemţene, unde au fost prezenţi 29 de jucători.

Guvernul este de acord ca administratorii de blocuri să fie obligaţi să prezinte date financiare

Guvernul este de acord ca administratorii de blocuri să fie obligaţi să îi informeze trimestrial pe proprietarii locuinţelor despre situaţia facturilor, conturilor bancare, salariilor şi lucrărilor angajate, măsuri văzute ca o soluţie de evitare a cazurilor în care banii sunt cheltuiţi fraudulos.

LPF doreşte revocarea corpului de observatori şi organizarea unui nou examen

Conducerea Ligii Profesioniste de Fotbal va propune în cadrul Adunării Generale extraordinare din 20 ianuarie revocarea corpului actual de observatori şi organizarea unui nou examen pentru alcătuirea altui lot format din 27 de persoane.

Băsescu, ambasadorului Spaniei: Aţi găsit soluţii ca românii să nu se simtă respinşi în Spania

Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat, miercuri, pe Estanislao de Grandes Pascual, ambasadorul Regatului Spaniei în România, şeful statului apreciind modul în care românii sunt trataţi în Spania, lucru de excepţie în mediul european actual.

Duster s-a plasat în 2013 pe locul patru pe piaţa din Rusia, cu 83.700 vehicule vândute

Duster s-a plasat anul trecut pe locul patru pe piaţa din Rusia, cu 83.702 de vehicule comercializate, în creştere cu 77% faţă de 2012, iar Logan şi Sandero au ocupat poziţiile 13 şi 14 în rândul celor mai bine vândute 25 de modele, potrivit datelor Asociaţiei Companiilor Europene din această ţară.

Senator PNL: Ponta să prezinte în Parlament un raport despre starea naţiunii. Am votat şi eu acest Guvern, are datoria să-mi răspundă

Senatorul PNL Cristian Bodea îi cere premierului să prezinte în Parlament un "raport despre starea naţiunii", el enumerând mai multe teme despre care doreşte explicaţii şi spunând că, după ce "şi-a liniştit ambiţiile prezidenţiale", Victor Ponta "are tot timpul să se ocupe de guvernare".

O nouă televiziune – IDA TV -, cu profil arhitectură şi design, va fi lansată în Bucureşti

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, miercuri, să acorde o licenţă audiovizuală pentru IDA TV, o televiziune cu tematică arhitectură şi design, care va emite în Bucureşti şi localitatea Voluntari din judeţul Ilfov.

Constanţa: Primarul, viceprimarul şi secretarul comunei N. Bălcescu, urmăriţi penal pentru abuzuri

Primaru, viceprimarul şi secretarul de la primăria comunei constănţene Nicolae Bălcescu sunt urmăriţi penal de procurorii anticorupţie, după ce au înstrăinat, în mai multe rânduri, numeroase terenuri aparţinând domeniului privat al comunei, la preţuri mult subevaluate, informează DNA.

Băsescu: România doreşte îmbunătăţirea relaţiilor cu Federaţia Rusă şi Ucraina

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că România doreşte îmbunătăţirea contactelor politico-diplomatice pe relaţii în care există o tendinţă de trenare, fiind vizate în mod deosebit relaţiile cu Federaţia Rusă şi cu Ucraina.

Blaga: USL va păţi cu revizuirea Constituţia ce a păţit şi cu modificarea la Codul Penal

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că PDL nu este de acord cu organizarea alegerilor europarlamentare simultan cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei şi a apreciat că reprezentanţii USL vor "păţi cu revizuirea Constituţiei ce au păţit cu modificarea Codului Penal".

Mai mulţi lideri din lume au fost constrânşi să se explice public în legătură cu viaţa lor privată

Preşedinţi sau premieri, în frunte cu Bill Clinton şi Nicolas Sarkozy, au fost constrânşi să se explice public, chiar să îşi prezinte scuze în legătură cu viaţa lor privată, în timp ce François Hollande a ales să amâne momentul, promiţând clarificări ulterioare.

Germanul care spune că este fiul Regelui Mihai: Există o amnezie. Probabil Regele a uitat

Cetăţeanul german Dieter Stanzeleit, care susţine că este fiul Regelui Mihai I, a declarat, după finalizarea termenului de judecată de miercuri, că probabil, fostul suveran a uitat ce s-a întâmplat cu în legătură cu modalitatea în care cel dintâi a venit pe lume.

Brad Pitt şi Angelina Jolie vor să adopte încă un copil

Actorii Brad Pitt şi Angelina Jolie, care au şase copii, trei adoptaţi şi trei biologici, doresc să îşi extindă familia şi să adopte o fetiţă din Africa.

Blaga: Decizia CC, victorie a democraţiei împotriva atacurilor repetate ale cuplului Ponta-Antonescu

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, miercuri, că decizia CC reprezintă o victorie a PDL, a statului de drept şi a democraţiei împotriva "atacurilor repetate ale cuplului Ponta-Antonescu" şi a cerut demisia lui Victor Ponta, dar şi a lui Crin Antonescu din funcţiile pe care le ocupă în stat.

Băsescu: România a susţinut şi susţine în continuare suveranitatea Republicii Moldova

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la întâlnirea anuală cu diplomaţii acreditaţi la Bucureşti, că România a susţinut şi susţine în continuare suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a Republicii Moldova.

NSA poate accesa computere care nu sunt conectate la Internet

Agenţia americană de Securitate Naţională (NSA) poate avea acces la calculatoare, printr-un sistem de unde radio, dezvăluie cotidianul The New York Times, cu două zile înaintea unui discurs al preşedintelui Barack Obama privind programele secrete de supraveghere.

O româncă, anchetată după ce a mers pe puntea de comandă a unui vas de croazieră al Costa Crociere – FOTO

O româncă este cercetată în Italia după ce s-a fotografiat pe puntea de comandă a unui vas de croazieră al companiei Costa Crociere (Costa Cruises), ea fiind prietena comandantului, un caz care aminteşte de scufundarea navei Costa Concordia, aparţinând aceluiaşi grup.

Bilanţ la 3 zile de la deschiderea Bulevardului Uranus: 70 de amenzi şi peste 100 de avertismente

Aproximativ 70 de amenzi în valoare de 11.900 de lei şi peste 100 de avertismente au fost aplicate de agenţii Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti, şoferilor care au staţionat neregulamentar pe Bulevardul Uranus, în cele trei zile de la deschiderea circulaţiei pe primul segment al bulevardului.

Sute de analize medicale pentru HIV, falsificate la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu. Ministerul Sănătăţii dispune o anchetă

Analizele medicale pentru depistarea HIV au fost falsificate în cazul a sute de persoane, la Spitalul Judeţean din Târgu Jiu, managerul unităţii, Claudia Manu, spunând că analizele au fost semnate de un singur medic, respectiv şeful laboratorului, pe numele căruia va fi făcută plângere penală.

Ministrul iranian de Externe s-a întâlnit la Damasc cu preşedintele Bashar al-Assad

Şeful diplomaţiei iraniene, Mohammad Javad Zarif, a cărui ţară este principalul aliat al regimului sirian, a avut, miercuri, la Damasc, convorbiri cu preşedintele Bashar al-Assad, anunţă agenţia oficială Sana.

Noua grilă a TVR 1: Fără Andreea Marin şi Ramona Bădescu în următoarele două luni

CNA a aprobat, miercuri, noua grilă a TVR 1, care cuprinde mai puţine producţii de divertisment şi mai multe filme şi în care nu se mai regăsesc emisiunile "Preţuieşte viaţa" cu Andreea Marin şi "Duminica în familie" cu Ramona Bădescu, ci doar programul "O dată-n viaţă" cu Iuliana Tudor.

Zmeura de Aur 2014: Lista nominalizărilor pentru cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti

Comedia "Oameni mari şi fără minte 2/ Grown Ups 2", cu Adam Sandler în rolul principal, a primit, miercuri, opt nominalizări la premiile Zmeura de Aur, trofeul care "recompensează" cele mai proaste filme şi performanţe actoriceşti.

Anchetă la o grădiniţă din Braşov după ce părinţilor li s-ar fi cerut bani pentru fondul clasei

Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a declanşat o achetă, miercuri, la o grădiniţă din Braşov, în urma unor reclamaţii potrivit cărora educatorii au fost obligaţi de conducerea unităţii să ceară bani părinţilor pentru fondul clasei, iar cei care aveau restanţe la plată erau afişaţi pe uşa clasei.

DNA: Nicuşor Constantinescu a dispus plăţi nelegale de peste 5 milioane de euro

Preşedintele CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, urmărit penal pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, a dispus efectuarea unor plăţi nelegale în valoare totală de 23.105.903,62 lei (peste 5 milioane euro), informează Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Cîrstoiu: Averea mea nu valorează atât cât scrie în rechizitoriu. Am o casă modestă

Judecătoarea Veronica Cîrstoiu a spus miercuri, la instanţa Curţii de Apel Bucureşti care judecă dosarul în care este acuzată de luare de mită, că averea sa nu este chiar atât de mare cum au notat anchetatorii în rechizitoriu, având o casă "modestă", făcută de părinţi.

Amber Heard, iubita actorului Johnny Depp, suprinsă purtând un inel de logodnă

Amber Heard, iubita actorului Johnny Depp, a fost surprinsă purtând pe deget un inel de logodnă, informează dailymail.co.uk.