Mediafax Echipa

Simona Halep o va întâlni pe Katarzyna Piter, în primul tur la Australian Open

Jucătoarea Simona Halep, cap de serie numărul 11, o va întâlni pe Katarzyna Piter, din Polonia, locul 118 WTA şi jucătoare venită din calificări, în primul tur la Australian Open, în timp ce Irina-Camelia Begu va juca în compania Galinei Voskoboeva, din Kazahstan, anunţă site-ul competiţiei.

CUTREMUR în Vrancea, al treilea în 12 ore

Un cutremur cu magnitudinea de 3 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora 00.17, în Vrancea, la o adâncime de 129 de kilometri, seismul fiind al treilea din această zonă într-un interval de aproximativ 12 ore, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Înşelăciuni online cu PACHETE TURISTICE: Cinci persoane suspectate de copierea site-ului unei companii de turism, ridicate de poliţişti

Cinci persoane suspectate de înşelăciuni pe internet cu pachete turistice, după ce au copiat site-ul unei companii de turism din Bucureşti, au fost ridicate în urma unor percheziţii făcute în Iaşi, informează Poliţia Capitalei.

Monica Niculescu a câştigat turneul de la Hobart, la dublu

Perechea Monica Niculescu/Klara Zakopalova (România/Cehia) a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului de la Hobart (Australia), dotat cu premii în valoare totală de 250.000 de dolari.

Momentul PRĂBUŞIRII unui avion, înregistrat de un pasager supravieţuitor – VIDEO

Pasagerul unui avion uşor care s-a prăbuşit în ocean a înregistrat momentele critice ale tragediei, surprinzând imagini din interiorul aeronavei şi din momentul în care aceasta ajunge în apă şi echipajul aşteaptă să fie salvat.

Tânăr din Capitală, prins a zecea oară la volan fără permis

Un tânăr de 25 de ani din Bucureşti a fost prins de poliţiştii de la Rutieră, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în timp ce conducea pentru a zecea oară fără permis, el recunoscând, în plus, că era şi băut.

Un taxi a intrat într-un copac, în Bucureşti: Trei oameni au fost răniţi

Trei persoane, respectiv şoferul unui taxi şi două pasagere, au fost transportate la spital, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce autoturismul a intrat într-un copac, în sectorul 6.

STUDIU: Anxietatea şi depresia, alinate prin 30 de minute de meditaţie pe zi

Anxietatea şi depresia pot fi alinate cu doar 30 de minute de meditaţie pe zi, au constatat cercetătorii americani după ce au analizat rezultatele testelor clinice efectuate pe pacienţii care sufereau de tulburări mintale uşoare.

Israelul cere Olandei să se opună boicotării a cinci bănci israeliene

Israelul a cerut vineri Guvernului de la Haga să se opună deciziei fondului de pensii olandez PGGM de a boicota cinci bănci israeliene din cauza activităţilor pe care le desfăşoară în colonii.

Cine este JULIE GAYET, actriţa despre care revista „Closer” susţine că ar avea o relaţie cu preşedintele Francois Hollande – FOTO, VIDEO

Julie Gayet, actriţa despre care revista "Closer" susţine că ar avea o relaţie amoroasă cu preşedintele Franţei, Francois Hollande, este căsătorită şi mamă a doi copii, are 41 de ani şi a început cariera în actorie la vârsta de 17 ani.

JOCURILE OLIMPICE de la Soci: Avertizarea Washingtonului pentru americanii care vor să meargă în Rusia cu ocazia competiţiei

Statele Unite i-au avertizat vineri în privinţa unor eventuale atentate pe americanii care doresc să meargă la Soci pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, amintind, totodată, că Moscova a adoptat recent o lege controversată care interzice "promovarea homosexualităţii" în rândul minorilor.

Leonardo DiCaprio a fost atacat de un rechin alb în timpul unei scufundări în Oceanul Atlantic

Actorul Leonardo DiCaprio a declarat recent că un rechin alb uriaş a încercat să îl atace în timpul unei expediţii de scufundare, pe care a efectuat-o în 2006, în Oceanul Atlantic, în apropiere de Cape Town.

Washingtonul crede că va convinge opoziţia siriană să participe la Geneva II

Statele Unite cred că vor reuşi să convingă opoziţia siriană moderată să se prezinte la conferinţa internaţională de pace numită Geneva II, care va avea loc la sfârşitul lui ianuarie în Elveţia şi la care Iranul nu va participa, au afirmat vineri diplomaţi americani.

Consiliul de Securitate al ONU şi-a afirmat sprijinul pentru Guvernul irakian

Consiliul de Securitate al ONU şi-a afirmat sprijinul, vineri, pentru Guvernul irakian, care luptă pentru preluarea controlului asupra mai multor sectoare din apropiere de Bagdad căzute în mâinile unor islamişti afiliaţi la Al-Qaida.

Preşedintele Afganistanului nu va semna acordul de securitate cu SUA înainte de alegerile prezidenţiale din aprilie – presă

Ambasadorul Statelor Unite în Afganistan a avertizat administraţia americană, printr-o notă confidenţială, că preşedintele afgan Hamid Karzai nu va semna probabil acordul de securitate dintre cele două ţări până la alegerile prezidenţiale din aprilie, a anunţat vineri Washington Post.

Opoziţia siriană, reunită în Spania, vrea crearea unui Guvern de tranziţie cu puteri depline

Reprezentanţii principalelor grupuri ale opoziţiei siriene reunite joi şi vineri, la Cordoba, în sudul Spaniei, au cerut crearea unui Guvern de tranziţie cu puteri depline, dar şi o "conferinţă naţională de salvare", cu participarea tuturor opozanţilor din Siria.

PROGRAMUL NUCLEAR iranian: Prima fază a acordului cu AIEA va fi finalizată la începutul lui februarie. Care sunt obligaţiile Iranului

Prima fază a acordului semnat cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) privind programul nuclear al Teheranului va fi finalizată la începutul lui februarie, a afirmat şeful OIEA, Ali Akbar Salehi, citat vineri de televiziunea naţională.

Un nou CUTREMUR în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter s-a produs vineri, la ora 21.03, în Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri, acesta fiind cel mai mare seism produs în 2014 în această zonă, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

Un adolescent a devenit erou în Pakistan, după ce a oprit un kamikaze de la comiterea unui atentat

Poliţia din nord-vestul Pakistanului a cerut autorităţilor ţării să decerneze cea mai înaltă distincţie civilă unui adolescent care şi-a sacrificat viaţa oprind luni un kamikaze de la comiterea unui atentat care ar fi provocat moartea a sute de elevi.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 ianuarie

În 1801, a încetat din viaţă compozitorul Domenico Cimarosa (n. 17 decembrie 1749)

Preşedintele Băsescu, la întâlnirea cu Victoria Nuland: Sper că micile neînţelegeri nu vor afecta esenţa relaţiilor noastre – FOTO

Preşedintele Traian Băsescu a primit-o, vineri seară, la ora 20.15, la Palatul Cotroceni, pe Victoria Nuland, adjunctul Secretarului de Stat pentru Europa şi Eurasia al Statelor Unite ale Americii. Întâlnirea preşedintelui cu Victoria Nuland s-a încheiat după aproximativ o oră.

Băsescu, către Nuland: Sper că micile neînţelegeri nu vor afecta esenţa relaţiilor noastre

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în cadrul întâlnirii cu asistentul secretarului american de Stat Victoria Nuland, că speră că micile neînţelegeri nu vor afecta esenţa relaţiilor noastre cu SUA şi că este o onoare prezenţa acesteia la Bucureşti.

SONDAJ: Germanii cred mai mult ca oricând în UE

Germanii cred mai mult ca oricând în faptul că ţara lor beneficiază din calitatea sa de membră a UE, relevă un sondaj publicat vineri, în contextul în care "euroscepticismul" câştigă teren în numeroase state europene.

Suceava: Cinci sute de persoane au participat la un marş de protest la „Zidul Morţii” de pe DN 17 – FOTO

Aproximativ cinci sute de persoane au participat, vineri seară, la un marş pe DN 17 până la pilonul care susţine un pod al şoselei ocolitoare a Sucevei, supranumit "Zidul Morţii", pentru a atenţiona autorităţile să adopte măsuri pentru evitarea producerii de noi accidente mortale.

FIA a anunţat numerele piloţilor pentru sezonul 2014 al CM de Formula 1

FIA a anunţat, vineri, numerele pe care piloţii le vor avea pe monoposturi în ediţia 2014 a Campionatului Mondial de Formula 1, prima în care sportivii şi le-au putut alege, cu excepţia germanului Sebastian Vettel, căruia i s-a rezervat numărul 1, în calitate de campion en titre.

PROIECT de Hotărâre de Guvern: Distribuitorii de electronice trebuie să preia gratuit un aparat uzat la achiziţia unuia nou

Distribuitorii de echipamente electrice şi electronice (EEE) trebuie să preia gratuit un deşeu din această categorie (DEEE) la cumpărarea unui aparat nou echivalent, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern, lansat în dezbatere publică de Ministerul Mediului.

Negoiţă: Acţiunile unor lideri ai PNL Ilfov afectează grav colaborarea în cadrul USL

Vicepreşedintele PSD pentru regiunea Bucureşti-Ilfov, Robert Negoiţă, susţine că acţiunile din ultima perioadă ale unor lideri ai PNL Ilfov şi totodată reprezentanţi în administraţia locală "afectează grav colaborarea dintre PSD şi PNL", cerând acestora să revină la regulile de colaborare politică.

Metoda „ACCIDENTUL”: Noi mandate de arestare pentru deţinuţi din Penitenciarul Giurgiu audiaţi într-un caz de înşelăciune

Cei cinci deţinuţi care-şi execută pedepsele în Penitenciarul Giurgiu şi care sunt suspectaţi de înşelăciune prin metoda "ACCIDENTUL" au primit noi mandate de arestare, vineri seară, în dosarul instrumentat de Poliţia Prahova, în acelaşi dosar fiind arestate şi trei femei.

GALA AFAN: Alexandru Bourceanu, desemnat jucătorul anului

Mijlocaşul stelist Alexandru Bourceanu a fost desemnat fotbalistul anului de către jucătorii din primele trei ligi din România, acesta fiind premiat, vineri, la gala AFAN, eveniment ce a avut loc la un Hotelul Howard Johnson.

Adjunctul şefului IPJ Cluj, eliberat din funcţie după un control şi revenit pe post, a fost numit şef la Arme

Adjunctul şefului IPJ Cluj, Cristian Dan Pintea - care fusese eliberat din funcţie după ce Corpul de control al premierului a confirmat că a nedreptăţit un subaltern ce îl sancţionase în trafic, dar care revenise pe post în urma unei decizii a instanţei, a fost numit şef al Serviciului Arme.

Ministerul Fondurilor Europene: Acordul de Parteneriat, care va fi transmis CE la sfârşitul lui ianuarie, va răspunde comentariilor serviciilor CE

Ministerul Fondurilor Europene precizează că Acordul de Parteneriat 2014 - 2020 va fi transmis Comisiei Europene la sfârşitul lunii ianuarie, iar în document au fost integrate deja unele dintre comentariile primite de la serviciile CE în decembrie.

Majorări salariale cu şase procente, condiţionate, la combinatul ArcelorMittal Galaţi în 2014

Salariile angajaţilor ArcelorMittal din Galaţi vor creşte cu aproximativ şase procente în 2014 dacă vor fi îndeplinite anumite condiţii, a anunţat administraţia combinatului siderurgic vineri seară, la finalul negocierilor cu reprezentanţii salariaţilor pentru un nou contract colectiv de muncă.

Consiliul de Administraţie al CFR SA a fost REVOCAT, pentru management defectuos

Adunarea Generală a Acţionarilor CFR SA, companie controlată de stat prin Ministerul Transporturilor, a hotărât vineri revocarea din funcţie a membrilor Consiliului de Administraţie, pe motiv că aceştia au exercitat un management defectuos, care a afectat situaţia financiară a companiei.

Snowden nu este unul „care trage semnalul de alarmă”, apreciază directorul FBI James Comey

Edward Snowden nu poate să fie considerat unul dintre cei "care trag semnalul de alarmă" (whistleblower), în urma "furtunii" pe care a provocat-o, a declarat directorul FBI James Comey, care se opune reformei în curs a programelor americane de supraveghere.

Forţele de ordine au preluat controlul asupra oraşului irakian Ramadi, ocupat de insurgenţi

Forţele de ordine şi miliţiile tribale au preluat controlul asupra a două cartiere ale oraşului irakian Ramadi, aflat sub controlul insurgenţilor afiliaţi reţelei teroriste Al-Qaida.

Vaslui: Bebeluşul dus în stare gravă la spital a fost scăpat din braţe de tatăl său şi lovit de tocul uşii

Bebeluşul de două luni din Huşi, dus în stare gravă la spital în cursul nopţii de joi spre vineri, a fost victima unei altercaţii între cei doi părinţi ai săi, susţin poliţiştii, copilul fiind lovit de tocul uşii şi scăpat din braţe pe duşumea de către tată, moment în care i s-a fracturat un picior.

Termenul pentru unele obligaţii de plată ale AAAS şi CNVM a fost extins până la „31 iunie” 2014

Termenul până la care Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare trebuie să achite unele plăţi decurgând din titluri executorii a fost prelungit, prin lege aprobată de parlamentari şi promulgată de preşedinte, până la "31 iunie" 2014.

Grigoraş şi-a reziliat contractul cu CFR Cluj

Clubul CFR 1907 Cluj şi antrenorul Petre Grigoras au ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relatiilor contractuale, a anunţat, vineri, gruparea ardeleană, pe site-ul oficial.

Dolj: Starea fetei rănite grav în accidentul provocat de Silviu Lung s-a îmbunătăţit

Starea adolescentei de 17 ani, rănită grav în accidentul provocat de Silviu Lung, în care tatăl fetei a murit, iar fratele său a fost rănit, s-a îmbunătăţit, însă ea va rămâne în continuare internată în Secţia de Neurochirurgie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Craiova.

Antal (UDMR): Dacă există voinţă politică, descentralizarea poate fi pusă în aplicare în acest an

Primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), consideră că, dacă va exista voinţă politică, descentralizarea poate avea loc în acest an, iar Guvernul poate modifica legea luând în considerare cele sesizate de Curtea Constituţională.