Mediafax Echipa

Tânăr transportat în stare gravă la spital, cu arsuri pe 80 la sută din corp, după ce şi-a dat foc

Un tânăr de 27 de ani, din oraşul vasluian Murgeni, a fost transportat în stare gravă, vineri, la un spital din Bucureşti, cu arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, după ce şi-a turnat o substanţă inflamabilă pe haine, iar apoi şi-a dat foc, din cauza unei dezamăgiri în dragoste.

Ivan: Demisia Gabrielei Firea din PSD, surprinzătoare prin radicalitate. Sunt convins că va reveni

Purătotul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că demisia Gabrielei Firea din PSD este surpinzătoare prin radicalitate, el manifestându-şi convingerea că aceasta va reveni în partid, a cărui susţinere o are.

Pricopie: Vânzarea de cărţi şi auxiliare în şcoli este ilegală

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a cerut inspectorilor şcolari, într-o videoconferinţă de vineri, să transmită directorilor de şcoli că vânzarea de cărţi şi auxiliare în unităţile de învăţământ, susţinută de unele edituri, este ilegală, iar profesorii nu au voie să devină agenţi comerciali.

Ministerul Finanţelor: Patriarhia, amendată pentru că nu a informat asupra calendarului de reevaluare a ofertelor

Patriarhia a fost amendată, în cadrul procedurilor de atribuire a lucrărilor de restaurare a Palatului patriarhal, pentru că nu a informat Ministerul Finanţelor Publice (MFP) asupra calendarului de derulare a procesului de reevaluare a ofertelor, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţii MFP.

FRF a primit scrisori oficiale pentru amicalele cu Uruguay şi Chile

FRF a anunţat, vineri, că a primit din partea federaţiilor din Uruguay şi Chile scrisori oficiale privind disputarea a două jocuri amicale cu naţionala României, un răspuns la aceste invitaţii urmând a fi dat după o discuţie cu selecţionerul Victor Piţurcă şi directorul tehnic Anghel Iordănescu.

Skoda vrea să lanseze un model nou sau îmbunătăţit la fiecare şase luni, până în 2016

Skoda, divizia din Cehia a Volkswagen (VW), intenţionează să lanseze un model nou sau îmbunătăţit la fiecare şase luni, până în 2016, pentru a contribui la obiectivul grupului german de a deveni lider mondial în funcţie de vânzări.

SOCAR: Vom continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim

Compania petrolieră de stat SOCAR din Azerbaijan va continua investiţiile în România, dar acestea nu includ cumpărarea Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), potrivit directorului general al SOCAR România, Hamza Karimov.

Cabine telefonice din Praga, transformate în mini-biblioteci

Doi tineri cehi au decis să ofere o viaţă nouă vechilor cabine telefonice din Praga, căzute în desuetudine din cauza boomului telefoniei mobile, prin transformarea lor în mini-biblioteci.

Thomas Morgenstern, grav accident la schi – VIDEO

Austriacul Thomas Morgenstern a căzut violent, vineri, la un antrenament pentru un concurs de sărituri cu schiurile prevăzut în week-end, la Kulm.

Pricopie: ISMB a primit noi informaţii şi o a doua anchetă va fi demarată la o altă şcoală

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) va începe o anchetă similară celei de la Şcoala nr. 10 la o altă unitate de învăţământ, după ce a primit informaţii despre un caz asemănător, a anunţat vineri ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.

Manea anunţă restructurarea lotului echipei Rapid: Nu putem să ţinem 35 de jucători în Liga a II-a

Noul preşedinte al FC Rapid, Nicolae Manea, a anunţat, vineri, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial, restructurarea lotului, precizând că gruparea nu îşi permite să plătească 35 de jucători în condiţiile în care activează în Liga a II-a.

Valérie Trierweiler, partenera lui Francois Hollande, nu îl va însoţi în vizita la Vatican

Jurnalista Valérie Trierweiler, partenera lui Francois Hollande, nu a avut nicio reacţie publică la dezvăluirile despre relaţia amoroasă pe care acesta ar avea-o cu actriţa Julie Gayet, dar nu îl va însoţi pe preşedinte în vizita la Vatican.

Pricopie: Cred că decizia de la Şcoala 10 din Capitală este legală şi corectă

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat vineri că decizia luată la Şcoala nr. 10 din Capitală, de desfacere a contracului de muncă al învăţătoarei Dana Blându, este legală şi corectă, precizând că atunci când cineva nu respectă nici profesia, nici legea, nu există o altă soluţie.

Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, după ce avocaţii au cerut declinarea de la ICCJ

Dosarul Rompetrol ar putea ajunge din nou la Curtea de Apel Bucureşti, în apel, după ce avocaţii celor din dosar au arătat că, deşi Sorin Roşca Stănescu este senator, iar cazul ar trebui judecat la ICCJ potrivit legii, se încalcă alte normative judiciare ce ar determina judecarea la CAB.

Magistrala Buzeşti-Berzei, subiect de dispută PMB – ONG-uri chiar şi după finalizarea lucrărilor. Cum arată şoseaua ”care există, dar este ilegală” – FOTO

Magistrala Buzeşti-Berzei rămâne subiect de dispută între municipalitate şi ONG-uri chiar şi după finalizarea lucrărilor, primarul general spunând "că totul este în deplină legalitate", în timp ce preşedintele Asociaţiei "Salvaţi Bucureştiul" susţine că nu se poate face recepţia lucrărilor.

Glenn Close o va interpreta pe Anna Anderson, care a susţinut că este ducesa Anastasia a Rusiei

Actriţa Glenn Close va interpreta rolul principal în drama "Duchess", bazat pe povestea adevărată a Annei Anderson, de origine poloneză, care a susţinut, începând din anul 1922, că este Anastasia, marea ducesă a Rusiei.

Avocaţii cer retrimiterea dosarului lui Mitrea la DNA, pentru refacerea urmăririi penale

Avocaţii lui Miron Mitrea şi ai inculpaţilor din dosarul privind lucrările de la casa mamei fostului ministru au cerut vineri, la ICCJ, retrimiterea cauzei la DNA, pe motiv că anchetatorii nu ar fi respectat dispoziţiile impuse de instanţă la restituirea anterioară în vederea refacerii acestui caz.

Mormântul faraonului Sobekhotep I, vechi de 3.800 de ani, identificat în Egipt

Mormântul faraonului Sobekhotep I, vechi de 3.800 de ani, a fost identificat la aproximativ un an după ce a fost descoperit în Egipt.

EXCLUSIV – Experţii CE atenţionează: Prima versiune a Acordului de Parteneriat, fără viziune, prea vagă, cu lecţii neînvăţate

Experţii Comisiei Europene au transmis autorităţilor române că prima versiune a Acordului de Parteneriat (AP) pentru utilizarea fondurilor comunitare în perioada 2014-2020 este lipsită de viziune strategică, prea vagă şi nu dovedeşte că lecţia dată de eşecul cheltuirii banilor UE este valorificată.

Băncile din SUA ar putea plăti 50 de miliarde de dolari pentru a scăpa de investigaţii privind criza ipotecară

Costurile băncilor de pe Wall Street pentru a scăpa de investigaţii ale autorităţilor americane privind rolul în criza ipotecară s-ar putea ridica la 50 de miliarde de dolari, arată o analiză privind posibila expunere a instituţiilor de credit.

Turcan: Guvernul să demisioneze după decizia CC privind legea descentralizării

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, că Guvernul Ponta trebuie să demisioneze în urma deciziei Curţii Constituţionale privind neconstituţionalitatea legii descentralizării, având în vedere că legea a fost adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului.

Claudiu Keşeru: Sper să câştig titlul şi cupa cu Steaua

Noul atacant al echipei Steaua, Claudiu Keşeru, a declarat, vineri, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că îşi doreşte să câştige alături de campioana României atât titlul, cât şi Cupa României.

Biserica ortodoxă rusă propune un referendum pentru interzicerea relaţiilor homosexuale

Biserica ortodoxă rusă a sugerat, vineri, organizarea unui referendum pentru a interzice relaţiile între homosexuali, o situaţie care ar conduce la criminalizarea relaţiilor între persoane de acelaşi sex, aşa cum era pe vremea Uniunii Sovietice.

Cartea „Mein Kampf” în format eBook, în topul vânzărilor de volume în format electronic

Mai multe versiuni ale "Mein Kampf" în format eBook se află în topul vânzărilor de cărţi digitale, creşterea popularităţii volumului considerat un manifest nazist fiind determinată de faptul că acest format le permite cititorilor să lectureze cartea în propria intimitate, fără a fi văzuţi.

ORAŞELE FANTOMĂ: Cum arată localităţile abandonate după dezastrul de la Fukushima – FOTO

Localităţile evacuate după catastrofa nucleară de la Fukushima sunt încă abandonate, deşi au trecut aproape trei ani de la tragedie. Localnicii se pot întoarce acasă o dată pe lună, dar nu li se permite să rămână prea mult.

Sârbu: Să nu alimentăm ipoteze de tip tabloid despre vânzarea de terenuri agricole către cetăţeni UE

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a declarat, vineri, că "abordările panicarde" din spaţiul public despre "intenţia Ungariei de a cumpăra Ardealul, odată cu liberalizarea vânzării terenurilor agricole", sunt extrem de periculoase şi promovează un scenariu fals.

Pregătirea pentru permisul de şofer, reglementată temporar cu un nou ordin

Pregătirea persoanelor pentru obţinerea permisului de conducere va fi reglementată temporar printr-un ordin al ministrului Transporturilor, în condiţiile în care cel promovat anul trecut este suspendat, după ce mai mulţi instructori auto nemulţumiţi au avut câştig de cauză în instanţă.

Anchete în cazul unei femei care îşi racola clienţi pentru relaţii sexuale în prezenţa copilului ei

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău s-a autosesizat după ce pe internet a fost postat un filmuleţ în care o femeie cu un copil de mână încearcă să-şi racoleze clienţi pentru a întreţine relaţii sexuale, negociind tarifele.

Hodorkovski se află într-o „vizită privată” în Israel

Fostul oligarh rus Mihail Hodorkovski, care a petrecut zece ani la închisoare în Rusia, a părăsit Elveţia şi se afla vineri în Israel, unde efectuează o "vizită privată", a anunţat purtătorul său de cuvânt.

Manea: Sunt tratative destul de avansate pentru vânzarea Rapidului către un grup de investitori

Nicolae Manea a declarat, vineri, în cadrul conferinţei de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de preşedinte al FC Rapid, că acţionarii Adrian Zamfir şi Nicolae Cristescu sunt în tratative avansate pentru vânzarea clubului către un grup de investitori străini şi români.

Zahărul, la fel de periculos ca tutunul. Cât zahăr este într-un iaurt sau într-un baton Mars

Doctorii şi academicienii cer marilor companii din domeniul alimentar să reducă cu o treime conţinutul de zahăr din produsele lor, întrucât acesta tinde să devină la fel de periculos ca tutunul, provocând boli şi chiar moartea.

SUA au alocat 80 de milioane de dolari pentru baza de la Deveselu, în bugetul pe 2014

Statele Unite au alocat, în bugetul pe 2014, 80 de milioane de dolari pentru construcţiile militare de la baza Deveselu, potrivit bugetului Pentagonului.

Pricopie:O persoană căreia i s-a desfăcut contractul de muncă nu trebuie să mai revină în învăţământ

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a declarat vineri că persoanele cărora li se desface contractul de muncă ar trebuie să nu se mai poată întoarce în sistem, în acest sens cerând Departamentului Juridic formularea unui text pentru completarea legii.

Dragnea: Sunt suprins că descentralizarea a fost declarată neconstituţională, aştept motivarea

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că este surprins de faptul că Legea descentralizării a fost declarată neconstituţională, el arătând că aşteaptă motivarea deciziei Curţii Constituţionale.

Firea a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov

Senatorul PSD Gabriela Firea anunţă că a demisionat din PSD după decizia PNL de a accepta colaborarea cu PDL în Ilfov, ea criticând faptul că niciun lider al PSD nu a luat poziţie faţă de gestul liberalilor.

Predoiu: Vizita lui Nuland, blam pentru Guvernul Ponta. Reacţia Executivului este stupidă

Prim-vicepreşedintele PDL Cătălin Predoiu a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că vizita emisarului SUA Victoria Nuland la Bucureşti este "un blam pentru Guvernul Ponta şi pentru Crin Antonescu", iar reacţia Executivului la această vizită "este stupidă".

Adrian Despot a suferit o fractură la mână dreaptă. Turneul Fenomental al trupei Viţa de Vie, amânat

Turneul Fenomental pe care Viţa de Vie urma să îl susţină în 31 de oraşe, începând din 17 ianuarie, a fost amânat cu aproximativ o lună, deoarece solistul trupei, Adrian Despot, a suferit o fractură la mâna dreaptă, în timp ce se afla la schi în Bulgaria, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

VREMEA va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. PROGNOZA METEO pentru weekend

Sâmbătă, vremea va fi mult mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va avea înnorări în vest şi nord, unde local, spre seară şi noaptea, va ploua. În zona de munte precipitaţiile vor fi mixte. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, dar în zonele joase, mai ales din sud-estul şi sudul extrem al ţării, va mai fi ceaţă.

LEGEA DESCENTRALIZĂRII ESTE NECONSTITUŢIONALĂ. Care sunt principalele probleme constatate. Reacţia lui Liviu Dragnea

Curtea Constituţională a decis că Legea descentralizării, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament în luna noiembrie, este neconstituţională, admiţând sesizarea formulată de parlamentarii PDL.

Avocatul învăţătoarei Blându: Am contestat decizia şcolii. Procesul îl câştigăm fără doar şi poate

Avocatul învăţătoarei Dana Blându a declarat că a contestat de principiu decizia conducerii şcolii de a o demite pe clienta sa, care ar trebui însă să respecte acestă decizie până instanţa de judecată îi va da câştig de cauză, ceea ce se va întâmpla fără doar şi poate.