Mediafax Echipa

Ana Maria Brânză, sportivul anului 2013 la CSA Steaua

Scrimera Ana Maria Brânză a fost desemnată, joi, sportivul anului 2013 la clubul CSA Steaua, într-o ceremonie ce a avut loc la sediul Ministerului Apărării Naţionale, în prezenţa ministrului Mircea Duşa.

Zgonea: Băsescu dezinformează cu privire la Codul Penal pentru a distrage atenţia de la Comisia Călăraşi

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, l-a acuzat, joi, pe şeful statului, Traian Băsescu, că dezinformează cu bună ştiinţă în privinţa modificărilor la Codul Penal pentru a distrage atenţia opiniei publice de la ancheta Parlamentului cu privire la terenurile din Călăraşi.

Restaurantul Osho, vândut familiei Malideros, fondatoarea conceptului Mega Image

Omul de afaceri Florin Rădulescu a vândut restaurantul Osho, din cartierul bucureştean Primăverii, familiei Malideros, fondatoarea conceptului Mega Image, şi se va concentra pe dezvoltarea afacerii AVI Compact, furnizor de soluţii de climatizare şi instalaţii.

CONFERINŢA MEDIAFAX – BRD are 20.000 de utilizatori pentru aplicaţia de mobile banking, lansată în noiembrie

Aplicaţia MyBRD Mobile are, la o lună de la lansare, circa 20.000 de utilizatori, a declarat joi directorul de marketing al BRD-Groupe Societe Generale, Bogdan Spuza, la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking".

CONFERINŢA MEDIAFAX – Oficial Samsung: În România s-au vândut 5,5-6 milioane de smartphone-uri în ultimii ani

Vânzările de telefoane inteligente au cumulat 5,5-6 milioane de unităţi în ultimii ani, a declarat joi şeful diviziei telecom a Samsung România, Sorin Manea, la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking".

Bob şi Harvey Weinstein dau în judecată Time Warner, pentru adaptarea romanului „Hobbitul”

Producătorii Bob şi Harvey Weinstein au dat, marţi, în judecată Time Warner, cerând 75 de milioane de dolari despăgubiri pentru decizia companiei de producţie de a transforma ecranizarea cărţii "Hobbitul" într-o trilogie şi de a nu le plăti drepturile pentru partea a doua şi a treia a seriei.

Vladimir Putin: Rusia nu va permite nimănui să obţină superioritatea militară asupra ei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat, joi, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului, că Rusia nu va permite nimănui să obţină superioritatea militară asupra ei, relatează Interfax, în pagina electornică.

Băsescu: Ponta şi Antonescu au ştiut de modificările legilor. Sunt lideri slabi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este exclus ca liderii celor două partide, Victor Ponta şi Crin Antonescu, să nu fi ştiut de modificările la Codul Penal şi Legea amnistiei, arătând că presiunile făcute de baroni arată că cei doi sunt "lideri slabi".

Hăineală: Modificările Codului Penal îi vizează şi pe miniştri. Chiuariu, Ridzi, Şereş pot scăpa de răspundere

Preşedintele CSM, Oana Schmidt Hăineală, a declarat, joi, că modificările aduse CP îi includ în categoria funcţionarilor publici şi pe parlamentarii acuzaţi că au comis fapte penale în perioada în care au condus ministere, Chiuariu, Ridzi sau Şereş putând scăpa de răspundere.

Fiica actriţei şi cântăreţei Jane Birkin a murit după ce a căzut de la fereastra apartamentului ei

Fotografa britanică Kate Barry, fiica actriţei şi cântăreţei Jane Birkin, a murit miercuri, după ce a căzut de la fereastra apartamentului ei, aflat la etajul al patrulea într-un imobil parizian, au afirmat mai multe surse judiciare.

Băsescu: Ce s-a întâmplat în „marţea neagră” ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ceea ce s-a întâmplat în "marţea neagră" ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului, iar, dacă ar intra în vigoare modificările la Codul Penal şi Legea amnistiei, România ar ieşi din criteriile de la Copenhaga.

Alba: 15 membri ai grupării suspectate de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, arestaţi

Cincisprezece cetăţeni români şi turci, membri ai grupării suspectate de contrabandă cu bijuterii din aur aduse din Turcia, de la care au fost ridicate 60 de kilograme de bijuterii, au fost arestaţi preventiv pe 29 de zile, iar alte 11 persoane au primit interdicţia de a părăsi ţara.

Daniel Barbu şi-a dat demisia din funcţia de ministru al Culturii. Ponta: Confirm demisia lui Barbu, o trimit cu noua propunere după ce discut cu PNL şi Băsescu – EXCLUSIV

Daniel Barbu a înaintat, joi, premierului Victor Ponta demisia din funcţia de ministru al Culturii, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Ministerul Culturii. Premierul Victor Ponta a confirmat demisia lui Daniel Barbu din postul de ministru al Culturii, dar a precizat, întrebat de MEDIAFAX, că va trimite Preşedinţiei demisia doar împreună cu propunerea de numire a unui nou ministru numai după ce va discuta cu conducerea PNL şi preşedintele Traian Băsescu.

Antonescu: Nu am primit până la această oră informaţii despre demisia lui Daniel Barbu

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că până la această oră nu a primit informaţii despre demisia lui Daniel Barbu din funcţia de ministru al Culturii.

CAZARE DE SĂRBĂTORI: Care sunt ofertele hotelierilor pentru Crăciun şi Revelion

Hotelierii din ţară au pregătit oferte variate pentru turişti în perioada sărbătorilor de iarnă, vizitatorii fiind întâmpinaţi cu mâncăruri tradiţionale, grătar în zăpadă, plimbări cu sănii trase de cai, dar şi saună sau baie cu lapte şi miere. Deşi litoralul nu este o destinaţie preferată de sărbători, şi hotelierii şi proprietarii de pensiuni de aici au pregătit oferte pentru turişti.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Consilier al premierului: Informatizarea instituţiilor nu a fost gândită pentru viitor. Componente hardware învechite

Proiectele de informatizare a instituţiilor statului au fost gândite pentru situaţii din trecut, nu pentru cele din viitor, aceasta fiind una din cauzele eşecului din acest domeniu, a declarat Radu Puchiu, consilier al premierului, prezent la conferinţa "Mediafax Talks about Mobile Banking".

Hollande nu-şi găsea avionul, la plecarea din Johannesburg

O scenă insolită a avut loc, marţi, pe aeroportul din Johannesburg, în Africa de Sud, după ceremonia de comemorare a lui Nelson Mandela, în momentul în care preşedintele François Hollande, dezorientat, l-a întrebat pe predecesorul său, Nicolas Sarkozy, unde este avionul prezidenţial.

Madonna, cântăreaţa cu cele mai mari venituri în 2013, potrivit clasamentului Forbes. Ce artiste se mai află în top – FOTO

Cântăreaţa pop Madonna este cel mai bine plătită artistă din industria muzicală, cu venituri de 125 de milioane de dolari, conform unui clasament dat publicităţii, miercuri, de revista Forbes.

Antonescu cere rediscutarea în Cameră a modificărilor la Codul Penal şi respingerea „superimunităţii”

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, solicită rediscutarea în Camera Deputaţilor a modificărilor la Codul penal şi propune respingerea tuturor prevederilor interpretate în sensul unei "superimunităţi" a parlamentarilor.

Băsescu: Modificarea Codului Penal, o tentativă de hoţie ordinară, dar sper că reacţia mass-media şi a aliaţilor noştri îi va face să dea înapoi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că modificarea Codului Penal este o tentativă de hoţie ordinară, dar speră că reacţia mass-media şi a aliaţilor României îi va face să dea înapoi.

Gigi Becali, transferat de la Penitenciarul Jilava la Poarta Albă, unde va avea regim deschis

Gigi Becali a fost transferat, joi dimineaţă, de la Penitenciarul Jilava la Poarta Albă, reprezentanţii unităţii de detenţie din judeţul Constanţa declarând că acesta va sta tot la secţia de la Valea Seacă, dar va avea regim deschis, şi nu semideschis, ca până acum.

Un circuit de răcire de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale s-a defectat

Unul dintre circuitele de răcire de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS) s-a defectat, însă echipajul nu este în pericol, au anunţat miercuri reprezentanţii NASA.

Iulian Crăciun demisionează din Forţa Civică

Fostul candidat ARD la Senat în colegiul câştigat de Dan Voiculescu în Sectorul 4, Iulian Crăciun, anunţă că demisionează din partidul Forţa Civică, al cărui preşedinte este Mihai Răzvan Ungureanu.

Explozie „accidentală” într-un depozit de arme din centrul Kabulului – autorităţi

O puternică explozie "accidentală" a avut loc, joi, la Kabul, într-un depozit de arme al serviciilor de informaţii afgane, situat în apropierea cartierului general al forţei NATO (ISAF), şi a zguduit centrul capitalei, însă nu s-a soldat cu victime, potrivit autorităţilor locale.

Samsung mută fabricile de smartphone-uri din China în Vietnam, pentru a-şi menţine profitul

Samsung Electronics, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, îşi reorientează producţia din China în Vietnam, pentru a plăti salarii şi mai mici şi pentru a apăra marjele de profit, odată cu încetinirea creşterii pieţei pe segmentul telefoanelor scumpe.

Bărbatul acuzat de impostură la ceremonia dedicată lui Mandela susţine că suferă de schizofrenie

Bărbatul acuzat că a interpretat în mod "fals", în limbajul semnelor, ceremonia organizată marţi în memoria lui Nelson Mandela, susţine că este bolnav de schizofrenie.

Grecia va organiza alegeri locale la 18 şi 25 mai, în acelaşi timp cu cele europene

Grecii sunt invitaţi la urne să-şi aleagă primarii şi prefecţii la 18 şi 25 mai 2014, ceea ce coincide cu alegerile europene, a anunţat miercuri ministrul grec de Interne, Yannis Mihelakis.

Japonia se teme de o radicalizare a regimului nord-coreean

Regimul nord-coreean riscă să se radicalizeze după destituirea lui Jang Song-thaek, unchiul lui Kim Jong-un, a apreciat joi ministrul japonez al Apărării.

Botoşani: Percheziţii la firme şi persoane suspectate de evaziune fiscală de peste două milioane lei

Poliţiştii fac, joi, 17 percheziţii în judeţul Botoşani, la mai multe firme şi la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală, după ce ar fi exploatat nelegal şi ar fi vândut peste 56.000 de tone de produse de balastieră, prejudiciul produs fiind estimat la peste două milioane de lei.

Ratko Mladici va trebui să depună mărturie în procesul lui Radovan Karadzici, împotriva voinţei sale

Fostul lider militar al sârbilor din Bosnia, Ratko Mladici, va trebui să depună mărturie în procesul lui Radovan Karadzici, alter ego-ul său politic în timpul războiului din Bosnia, a decis, miercuri, Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPI), care a emis o citaţie pe numele său.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela, depus din nou la sediul preşedinţiei

Sicriul cu trupul neînsufleţit al lui Nelson Mandela a ajuns, joi, cu puţin timp înainte de ora 08.00 (08.00 ora României) la Union Buildings, sediul preşedinţiei din Pretoria, unde mulţimea îi va aduce un ultim omagiu.

Scandal în Israel, după refuzul de a accepta sângele donat de o deputată de culoare

Refuzul Magen David Adom, echivalentul Crucii Roşii în Israel, de a accepta sângele donat de o deputată de culoare de origine etiopiană, Pnina Tamano-Shata, a provocat, miercuri, un scandal în Israel.

Înalta Curte de Justiţie din Australia interzice căsătoria între persoane de acelaşi sex

Înalta Curte de Justiţie australiană, cea mai înaltă instanţă a ţării, a interzis joi căsătoria între persoane de acelaşi sex, la câteva zile după celebrarea primelor căsătorii gay în capitala Canberra, al cărei ansamblu legislativ votase în favoarea acestora.

Casa Albă afirmă că Barack Obama a schimbat doar banalităţi cu Raul Castro

Casa Albă a afirmat miercuri că Barack Obama a schimbat doar banalităţi cu omologul său cubanez Raul Castro în timpul strângerii de mână istorice de marţi, răspunzându-le republicanilor care au denunţat gestul.

Washington avertizează Ucraina faţă de trimiterea armatei împotriva civililor

Secretarul american al Apărării Chuck Hagel l-a avertizat miercuri, în cursul unei convorbiri telefonice, pe omologul său ucrainean Pavel Lebedev faţă de trimiterea armatei împotriva manifestanţilor proeuropeni care protestează faţă de regimul ucrainean.

Guvernul lui Enrico Letta a obţinut votul de încredere în Parlamentul italian

Premierul Enrico Letta a obţinut miercuri votul de încredere în Parlament, angajându-se că este "un nou început" pentru guvernul său care va face totul pentru ca Italia "să nu intre din nou în criză" şi pentru contracararea populismului.

Băsescu, întrebat despre unirea cu Republica Moldova: Mă voi ocupa de acest proiect după ce termin mandatul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, întrebat în legătură cu declaraţii ale sale anterioare privind unificarea cu Republica Moldova, că se va ocupa de acest proiect după încheierea mandatului.

Mourinho: Sunt mulţumit, victoria din meciul cu Steaua ne-a ajutat să terminăm pe primul loc

Tehnicianul Jose Mourinho a declarat, miercuri seară, că este mulţumit de evoluţia echipei Chelsea în meciul cu Steaua, scor 1-0, din ultima etapă a grupei E a Ligii Campionilor, subliniind că important este faptul că victoria a asigurat grupării londoneze primul loc.

Reghecampf: Am avut şanse de gol, dar din păcate nu am reuşit să marcăm. Pintilii: Dacă am făcut doar trei puncte înseamnă că asta e valoarea

Antrenorul echipei Steaua Bucureşti, Laurenţiu Reghecampf, a declarat, miercuri seară, după înfrângerea din meciul cu Chelsea Londra, scor 0-1, că jucătorii săi au avut şanse de gol, dar nu au reuşit să le fructifice.

Anglia şi Germania au câte patru echipe în optimile Ligii Campionilor

Anglia şi Germania vor avea câte patru echipe în optimile Ligii Campionilor, unde Spania are calificate trei grupări, iar Italia va fi reprezentată de o singură formaţie: AC Milan.