Mediafax Echipa

Ponta: Nu am o relaţie tensionată cu Antonescu. Trebuie dezbatere pe Roşia Montană, apoi decizie

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că nu are o relaţie tensionată cu Crin Antonescu, că este de acord cu afirmaţia acestuia privind necesitatea unei dezbateri în Parlament privind Roşia Montană, dar nu înţelege de ce acesta şi-a exprimat poziţia înainte de dezbatere.

Ponta: Am fost împotriva proiectului RMGC înainte de a-l cunoaşte, pentru că era susţinut de Băsescu

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că a fost împotriva proiectului Roşia Montană înainte să cunoască detalii despre proiect pentru că era susţinut de Traian Băsescu, ceea ce, în opinia sa, sigur era "ceva rău", dar acum crede că există beneficii şi pericole dacă nu se face proiectul.

Membrii unei reţele care a obţinut din proxenetism peste 1,5 milioane de lire sterline, trimişi în judecată

Unsprezece persoane au fost trimise în judecată, miercuri, de procurorii DIICOT- Serviciul teritorial Târgu Jiu, sub acuzaţia de proxenetism, membrii grupării fiind acuzaţi că au obligat mai multe tinere să se prostitueze la Londra, obţinând de pe urma acestora peste 1,5 milioane de lire sterline.

Stroe l-a informat pe Ponta că există un suspect în cazul jurnalistei care ar fi fost violată

Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri seară, că a fost informat telefonic de ministrul de Interne, Radu Stroe, cu privire la existenţa unui suspect în cazul jurnalistei care a reclamat că a fos violată marţi, în Capitală, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.

„Uzinele” de tanin din plante, identificate de oamenii de ştiinţă

O echipă de oameni de ştiinţă, coordonată de un cercetător francez, a identificat "uzinele" de tanin din plante, substanţă care contribuie la gustul specific al vinului, al ceaiului şi al ciocolatei, potrivit unui studiu publicat miercuri în revista Annals of Botany.

Noi PROTESTE în Bucureşti faţă de proiectul Roşia Montană şi eutanasierea câinilor. Bulevardul Regina Elisabeta, blocat pe un sens

Două proteste au loc în paralel, miercuri seară, în Piaţa Universităţii din Capitală, unde s-au adunat peste 150 de manifestanţi contra proiectului minier de la Roşia Montană, dar şi peste 100 care se opun eutanasierii câinilor fără stăpân.

CEO-ul Gabriel Resources oferă explicaţii privind subiectul despăgubirilor în cazul proiectului Roşia Montană

CEO-ul Gabriel Resources afirmă că declaraţiile sale au fost citate greşit în presa internaţională, după ce publicaţia canadiană The Globe and Mail a scris că Gabriel Resources va cere despăgubiri de până la 4 miliarde de dolari americani dacă Parlamentul va respinge proiectul Roşia Montană.

Minerii blocaţi în subteran la Roşia Montană sunt decişi să îşi petreacă noaptea acolo. Antonescu spune că nu va merge la Roşia Montană

Cei 22 de mineri blocaţi în subteran la Roşia Montană refuză să iasă la suprafaţă pe durata nopţii, în timp ce majoritatea protestatarilor din centrul comunei s-au deplasat la intrarea în mină şi intenţionează să îşi petreacă şi ei noaptea acolo.

Jurnalişti de la Sunday Times, audiaţi prin comisie rogatorie de DNA în dosarul lui Adrian Severin

Jurnalişti de la Sunday Times au fost audiaţi prin comisie rogatorie, la cererea DNA, în dosarul lui Adrian Severin, ei arătând că aveau informaţii privind "lobbyşti" care influenţau excesiv activitatea din PE şi că se dădeau bani unor deputaţi, în schimbul modificării legilor.

Directorul executiv al Finanţelor Publice Ilfov, acuzat de luare de mită, a fost arestat

Directorul executiv al Finanţelor Publice Ilfov, Claudiu Ristea, care este acuzat că a primit mită 30.000 de lei, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, printr-o decizie luată miercuri de Tribunalul Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie.

Uniunea Minorităţilor Naţionale din Europa: Membrii comunităţilor se simt străini în propriul stat

Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa, Hans Heinrich Hansen, afirmă că minorităţile nu s-au mai confruntat cu o situaţie la fel de precară în Europa de la căderea Cortinei de Fier, membrii acestor comunităţi simţindu-se "străini în propriul stat".

Grupul Time va cumpăra revistele editate de American Express

Grupul media american Time va cumpăra filiala editorială a producătorului de cărţi de credit American Express, care publică reviste precum Travel + Leisure şi Food & Wine, au anunţat cele două companii, marţi, fără să divulge însă valoarea tranzacţiei.

Antonescu: N-am discutat cu Ponta de 4 zile, am transmis că e necesară o reuniune USL pe RMGC

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că nu a mai discutat cu premierul Victor Ponta de patru zile şi că i-a transmis acestuia, prin intermediul miniştrilor PNL, că este necesară o reuniune USL pe subiectul proiectului Roşia Montană deoarece "sunt lucruri de clarificat".

Antonescu, despre depăgubirile în cazul RMGC: Parlamentul nu va vota niciodată sub asemenea ameninţări

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că Parlamentul nu va vota niciodată o lege precum cea privind Roşia Montană sub ameninţări legate de eventualele despăgubiri, precizând că a făcut un apel public ca premierul sau miniştrii să clarifice acest subiect.

Teodor Meleşcanu, decorat de statul polonez

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, i-a înmânat, miercuri, directorului SIE, Teodor Meleşcanu, o înaltă distincţie oferită de preşedintele Bronislaw Komorowski, pentru merite deosebite în dezvoltarea relaţiilor româno-poloneze.

Tăieri bugetare fără precedent, în Franţa, pentru 2014

Franţa a redus estimarea de creştere economică pentru 2014 şi va face tăieri ale cheltuielilor bugetare fără precedent, de 15 miliarde de euro, Guvernul recunoscând că nu va îndeplini în acest an obiectivul privind deficitul bugetar convenit cu Uniunea Europeană.

Brigitte Bardot, despre Băsescu pe tema maidanezilor: „Un tiran care nu se gândeşte decât să ucidă. S-o crede pe vremea lui Ceauşescu!”

Actriţa franceză Brigitte Bardot a denunţat "politica dictatorială a preşedintelui Traian Băsescu", catalogându-l "un tiran care nu se gândeşte decât să ucidă", după ce Parlamentul României a adoptat legea care permite eutanasierea câinilor maidanezi.

Geoană: E neplăcut să-l aud pe Antonescu dând indicaţii preţioase PSD.Antonescu: Să nu se sperie Geoană, nu sunt Traian Băsescu

Senatorul PSD Mircea Geoană spune, într-un comunicat transmis miercuri, că "este neplăcut" să-l audă pe Crin Antonescu dând "indicaţii preţioase" aliatului de guvernare PSD, el menţionând totodată că o "campanie electorală pe seama PSD" reprezintă un gest neaşteptat din partea liderului PNL.

Cheltuielile Romtelecom cu managementul au scăzut cu 15% anul trecut

Cheltuielile Romtelecom cu echipa de management au totalizat 23,6 milioane de lei în 2012, în scădere cu 14,7% faţă de anul precedent, ca urmare a reducerii numărului de posturi de conducere.

Acţiunile Gabriel Resources cresc cu 23%, după ce în două zile au pierdut 56% din valoare

Acţiunile Gabriel Resources au înregistrat miercuri o creştere de până la 23% în primele ore de tranzacţii pe bursa din Canada, după ce cotaţia s-a prăbuşit cu 56% pe parcursul primelor două zile ale săptămânii.

Franţa: Guvernul vrea să interzică schimbul de „informaţii sensibile” prin intermediul smartphone-urilor

Serviciile subordonate premierului francez le-au cerut ministerelor, la mijlocul lui august, să "interzică" transmiterea "informaţiilor sensibile" cu ajutorul smartphone-urilor, pentru a consolida securitatea sistemelor de informaţii, scrie marţi săptămânalul francez L'Express.

Uniunea Minorităţilor Naţionale din Europa: Regiunile trebuie implicate în luarea deciziilor în UE

Preşedintele Uniunii Federale a Minorităţilor Naţionale din Europa (FUEN), Hans Heinrich Hansen, afirmă că regiunile trebuie implicate în sistemul de luare a deciziilor în UE, aspect ce ar trebui reglementat la revizuirea tratatelor europene, în aşa fel încât minorităţile "să fie luate în serios".

Direcţia Generală Anticorupţie se dotează cu tehnică specială

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) va organiza, în a doua parte a lunii septembrie, o licitaţie pentru cumpărarea de echipamente de tehnică specială - inclusiv sisteme de localizare şi dispozitive de înregistrare audio miniaturale -, valoarea contractului fiind estimată la 9.760 de euro, fără TVA.

Cum vor fi PLĂTITE pensiile private. Care sunt opţiunile participanţilor la fondurile de pensii private

Participanţii la fondurile de pensii private vor putea opta după încetarea perioadei active între mai multe modalităţi de încasare a banilor, cum ar fi o sumă lunară până la deces sau până la o anumită dată, o altă variantă fiind stabilirea unui interval de plată cuprins între 5 şi 10 ani.

Rectorul şi prorectorul Universităţii „Ovidius”, cercetaţi pentru corupţie, au fost demişi

Rectorul Universităţii "Ovidius" din Constanţa, Tiberius Dănuţ Epure, şi prorectorul Gabriela Stanciu, cercetaţi pentru luare de mită, primul dintre ei în arest, au fost demişi din funcţii, miercuri, în urma unei şedinţe a Senatului universităţii.

Genetica a confirmat impactul avut de climă asupra destinului mamuţilor

Mamutul lânos, care a dispărut treptat de pe suprafaţa Terrei în urmă cu 10.000 de ani, a avut o istorie demografică puternic afectată de schimbările climatice, au anunţat autorii unei analize genetice ale cărei rezultate au fost publicate miercuri.

Dacia nu intenţionează să lanseze noi modele anul viitor

Dacia nu are în plan lansarea de noi modele anul viitor după ce în ultima perioadă a prezentat mai multe noutăţi, precum noul Sandero, Lodgy sau Duster destinat pieţei britanice, potrivit directorului de marcă al Dacia, Rafael Treguer, citat de portalul britanic What Car?.

Ştefan Bănică Jr. CONFIRMĂ relaţia cu Lavinia Pârva: „Este alegerea mea şi sper să o respectaţi”

Ştefan Bănică Jr. a declarat, miercuri, pentru agenţia MEDIAFAX, că se află la începutul unei relaţii cu cântăreaţa Lavinia Pârva, artistul afirmând că este o persoană liberă şi "este dreptul fiecăruia să-şi trăiască viaţa fără a simţi nevoie de a da explicaţii".

Melodii ale lui Julio Iglesias, folosite pentru a tortura deţinuţii în timpul lui Augusto Pinochet

Diverse melodii, între care cele ale lui Julio Iglesias, difuzate la volum maxim, au fost folosite ca instrument de tortură în perioada lui Augusto Pinochet, potrivit unui studiu britanic publicat miercuri, la împlinirea a 40 de ani de la lovitura de stat a dictatorului chilian.

Andy Murray îşi lansează o agenţie de impresariat care se va numi „77”

Scoţianul Andy Murray, primul britanic învingător la Wimbledon din 1936, îşi va înfiinţa o agenţie de impresariat care se va numi "77", de la anii trecuţi între izbânda sa şi cea a lui Fred Perry, dar şi data în care a câştigat turneul, 7 iulie, informează Daily Record.

Rusia a transmis Statelor Unite planul privind arsenalul chimic sirian

Rusia a transmis Statelor Unite planul de plasare sub control internaţional a arsenalului chimic sirian, iar dosarul va fi discutat la Geneva de şefii diplomaţiilor celor două ţări, afirmă surse oficiale citate de presa rusă.

Executivii firmelor cu 200-300 angajaţi din România au printre cele mai mici remuneraţii din Europa

Directorii generali din România, într-o companie cu 200-300 de angajaţi, au o remuneraţie medie, inclusiv bonusul, de 116.300 de euro brut pe an, printre cele mai reduse din Europa, maximul într-o firmă de aceeaşi dimensiuni, fiind în Elveţia, cu 239.500 de euro pe an.

Taxele percepute la concursurile instanţelor şi Curţilor de Apel se vor constitui venituri proprii

Taxele percepute la concursurile de la nivelul instanţelor judecătoreşti sau Curţilor de Apel se vor constitui drept venituri proprii, respectiv nu vor mai fi vărsate la bugetul de stat, şi vor fi folosite chiar la organizarea acestor concursuri, conform unor hotărâri aprobate miercuri de Guvern.

Stadionul Anfield va fi renovat în schimbul a 178,5 milioane de euro

Stadionul echipei FC Liverpool, Anfield, va fi renovat, iar capacitatea acestuia extinsă de la 45.276 de locuri la 60.000, în schimbul a 150 de milioane de lire sterline (178,5 milioane de euro) a declarat principalul acţionar al grupării "cormorane", John W. Henry.

Spectacolele „Un pic prea intim” şi „Comedie de modă veche” deschid stagiunea Teatrului Notarra

Spectacolele "Un pic prea intim" şi "Comedie de modă veche" deschid oficial, pe 21 septembrie, stagiunea Teatrului Nottara din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Ford aşteaptă profit în Europa în 2015, iar GM vrea să elimine pierderile un an mai târziu

Ford Motor aşteaptă să obţină profit anual în Europa în 2015, în timp ce General Motors (GM) anticipează să elimine pierderile un an mai târziu, relatează Bloomberg.

P. Diddy caută un prezentator pentru televiziunea sa

Rapperul american P. Diddy a lansat o campanie globală de căutare de tinere talente, cu scopul de a găsi cel mai potrivit prezentator pentru televiziunea sa, REVOLT TV, informează femalefirst.co.uk.

Un serial TV inspirat de filmul „American Pycho” va fi produs în Statele Unite – VIDEO

Companiile FX şi Lionsgate TV s-au asociat pentru a produce un serial de televiziune inspirat din "American Psycho", un film lansat pe marile ecrane în anul 2000 pe baza romanului omonim scris de Bret Ellis în 1991, informează site-ul revistei Variety.

SRR şi TVR se vor putea constitui în persoane juridice, în ţară sau străinătate

Societatea Română de Radiodifuziune (SRR) şi Societatea Română de Televiziune (SRTV) se vor putea constitui în persoane juridice, în ţară sau străinătate, pentru a putea difuza programe pe teritoriul statelor a căror legislaţie impune acest lucru, anunţă Guvernul.

Rusia va propune Iranului noi rachete de tip S-300

Rusia va propune Iranului să-i furnizeze noi sisteme de rachete perfecţionate de tip S-300 modificate şi să construiască un al doilea reactor pentru centrala nucleară de la Bushehr, scrie miercuri cotidianul Kommersant, care citează o sursă apropiată Kremlinului.