Mediafax Echipa

Liderul suprem iranian avertizează cu privire la posibilitatea izbucnirii unui război civil în Egipt

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat în privinţa unui posibil război civil în Egipt, într-un discurs susţinut cu ocazia sărbătorii care marchează sfârşitul Ramadanului, difuzat vineri de televiziunea de stat.

Sorana Cîrstea a învins-o şi pe Jelena Jankovici şi a acces în sferturi de finală la Toronto

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 27 WTA, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-4, pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, cap de serie numărul 15 şi locul 14 WTA, şi s-a calificat în sferturile de finală ale turneului din categoria Premier 5 de la Toronto (2,37 milioane de dolari premii).

Doi membri ai unui echipaj Turkish Airlines, răpiţi la Beirut

Doi piloţi din cadrul companiei Turkish Airlines au fost răpiţi vineri dimineaţa de persoane înarmate pe drumul dinspre aeroportul de la Beirut, a declarat ministrul de Interne Marwane Charbel.

Obama îi va decora pe Bill Clinton şi Oprah Winfrey cu „Presidential medal of freedom”

Preşedintele american Barack Obama va decerna cea mai înaltă decoraţie civilă a Statelor Unite predecesorului său Bill Clinton, dar şi celebrei Oprah Winfrey, între alţii, a anunţat joi Casa Albă.

Serviciu de e-mail securizat utilizat de Snowden, închis de proprietar: Nu am vrut să fiu complice la crime împotriva poporului american

Serviciul de e-mail criptat Lavabit, pe care fostul consultant al serviciilor americane de informaţii Edward Snowden l-ar fi utilizat în timpul şederii la Moscova, a fost închis joi de către proprietarul său, care vrea să evite să fie "complice la crime împotriva poporului american".

Recomandări pentru weekend-ul 9 – 11 august: Filme, teatru şi concerte în Bucureşti

Nu ştii ce să faci în weekend? Mediafax.ro îţi propune câteva dintre evenimentele care au loc în Bucureşti în acest sfârşit de săptămână.

Un american şi-a ucis soţia şi a publicat o fotografie cu corpul acesteia pe Facebook. MESAJUL bărbatului postat pe reţeaua de socializare

Un locuitor din regiunea oraşului Miami, în statul Florida (sudul Statelor Unite), şi-a ucis soţia şi a publicat o fotografie cu corpul însângerat pe pagina de Facebook, după care s-a predat, a anunţat joi poliţia.

Oraşul Nagasaki a comemorat 68 de ani de la lansarea bombei atomice care l-a devastat. Zeci de mii de oameni prezenţi la ceremonie – FOTO

Oraşul japonez Nagasaki a comemorat vineri 68 de ani de la lansarea bombei atomice care l-a devastat pe 9 august 1945 şi care a ucis aproximativ 70.000 de persoane.

Wall Street Journal: Nu liderul Ayman al-Zawahiri, ci Al-Qaida din Yemen se află la originea planului unor atentate antioccidentale

Filiala Al-Qaida în Yemen, şi nu şeful reţelei teroriste Ayman al-Zawahiri, se află la originea planului unor atentate antioccidentale care a determinat Statele Unite să declanşeze o vastă alertă de securitate, scrie ziarul Wall Street Journal (WSJ) în ediţia de joi.

Italia înăspreşte legislaţia privind violenţa împotriva femeilor. Premierul a anunţat norme noi împotriva „feminicidului”

Guvernul italian a anunţat joi adoptarea unui decret-lege, care urmează să fie validat curând de parlament, pentru a înăspri sancţiunile în caz de violenţă împotriva femeilor.

ALERTA privind atentate AL-QAIDA continuă: SUA şi-au evacuat personalul de la consulatul din Lahore citând „ameninţări specifice”

Statele Unite şi-au evacuat joi tot personalul neesenţial de la Consulatul din Lahore (Pakistan), a anunţat Departamentul de Stat american, citând "ameninţări specifice" în cadrul unei vaste alerte împotriva unor planuri de atentate Al-Qaida.

Obama, întâlnire cu premierul grec în Biroul Oval: Austeritatea nu poate fi singura strategie în Grecia

Barack Obama a pledat joi pentru o politică de creştere economică în Grecia, afirmând alături de premierul Antonio Samaras că austeritatea nu poate fi unica strategie pentru a ieşi din criză.

Doi presupuşi membri Al-Qaida, arestaţi în Arabia Saudită. Suspecţii ar putea fi implicaţi în ameninţările la adresa ambasadelor din Orientul Mijlociu

Doi presupuşi membri Al-Qaida care ar putea fi implicaţi în ameninţări la adresa ambasadelor occidentale din Orientul Mijlociu au fost arestaţi în Arabia Saudită, a anunţat joi seara Ministerul de Interne la Ryad.

Premierul turc îndeamnă femeile să aibă cel puţin trei copii: Dacă Putin o poate cere în Rusia, de ce să nu o facă Erdogan în Turcia?

Premierul turc Recep Tayyip Erdogan a îndemnat din nou, joi, femeile să "aibă cel puţin trei copii pentru a susţine naţiunea", în cadrul unui discurs la Istanbul.

INCIDENT la o centrală nucleară din estul Franţei, unde a fost sesizat fum

Fum a ieşit joi seară din incinta unei centrale nucleare în curs de desfiinţare la Isere, în estul Franţei, conform unor surse concordante. Incidentul s-a produs la centrala nucleară Superphenix, la Creys-Malville.

Incendiu de vegetaţie în California: Cinci răniţi şi 1.800 de persoane evacuate

O mie de pompieri luptau joi împotriva unui incendiu la est de Los Angeles, care s-a soldat cu cinci răniţi şi a dus la evacuarea a 1.800 de persoane, au anunţat autorităţile.

Dumitru Dragomir: Avem echipe bune, am spus că se vor califica toate

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, a declarat, joi seară, după accederea formaţiilor Astra Giurgiu, Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul Ploieşti în play-off-ul Ligii Europa, că avem echipe bune în România şi a reamintit faptul că el a spus dinaintea jocurilor că toate se vor califica.

Imigranţilor clandestini arestaţi la frontiera Franţei cu Marea Britanie nu li se iau amprente digitale

Personalul serviciilor de imigraţie britanice nu iau amprentele digitale miilor de migranţi clandestini arestaţi în Franţa în timp ce încercau să intre în Marea Britanie, a denunţat un raport oficial publicat joi la Londra, relatează AFP.

Cosmin Contra: S-a făcut dreptate, meritam această calificare

Antrenorul echipei Petrolul Ploieşti, Cosmin Contra, a declarat, joi seară, după accederea în play-off-ul Ligii Europa, că s-a făcut dreptate după ce formaţia sa a învins, în deplasare, cu scorul de 2-1, pe Vitesse Arnhem şi a precizat că prahovenii au meritat calificarea.

România va avea patru echipe în urne pentru tragerile la sorţi din Liga Campionilor şi Liga Europa

Cele patru reprezentante ale României în această ediţie a cupelor europene s-au calificat toate în play-off-urile competiţiilor, Steaua urmând să fie cap de serie la tragerea la sorţi a Ligii Campionilor, în timp ce Astra, Pandurii şi Petrolul vor fi, cel mai probabil, în cea de-a doua urnă valorică a Ligii Europa.

Petrolul a învins Vitesse Arnhem, scor 2-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Echipa Petrolul Ploieşti s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), formaţia olandeză Vitesse Arnhem, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.

Fostul deputat Gabriel Bivolaru rămâne în arest, alături de ceilalţi membri ai grupării sale

Curtea de Apel Constanţa a menţinut mandatele de arestare emise în cazul lui Gabriel Bivolaru şi al celorlalte trei persoane şi a dispus arestarea şi a celorlalţi şase membri ai grupării specializate în furt de combustibil pentru care Tribunalul Constanţa decisese cercetarea în libertate.

Pandurii a învins Hapoel Tel-Aviv, scor 2-1, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Echipa Pandurii Târgu Jiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia israeliană Hapoel Tel-Aviv, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.

Partidul Comuniştilor contestă la Curtea Constituţională acordul de cooperare militară dintre Republica Moldova şi România

Partidul Comuniştilor din Republica Moldova s-a adresat Curţii Constituţionale pentru a contesta acordul de cooperare militară dintre Chişinău şi Bucureşti, anunţă deputatul PCRM Artur Reşetnikov.

LOTO: Premiul de peste 746.000 de lei la NOROC a fost câştigat

Premiul de 746.145 la categoria I a jocului NOROC a fost câştigat în urma extragerii de joi a Loteriei Române, la Loto 6/49 înregistrându-se un report de 5.551.349 de lei (aproximativ 1,25 milioane de euro).

SUPRAVIEŢUIRE miraculoasă: Doi bărbaţi dispăruţi în timpul războiului din Vietnam, găsiţi în viaţă, după 40 de ani, în junglă – VIDEO

Doi bărbaţi, tată şi fiu, au fost găsiţi în viaţă în jungla din Vietnam, la 40 de ani după ce fuseseră daţi dispăruţi, în timpul războiului cu Statele Unite, relatează Daily Mail.

Astra Giurgiu a remizat cu AS Trencin, scor 2-2, şi s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa

Echipa Astra Giurgiu s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a terminat la egalitate, joi, pe Arena Naţională din Bucureşti, scor 2-2 (0-0), cu formaţia slovacă AS Trencin, în manşa secundă a turului trei preliminar al competiţiei.

Motivarea deciziei de arestare: Lăsat în libertate, Hayssam ar putea încerca din nou să se sustragă urmăririi penale

Tribunalul Bucureşti (TB) motivează decizia de arestare preventivă a lui Omar Hayssam prin aceea că inculpatul a părăsit în mod fraudulos teritoriul României şi, lăsat în libertate, ar putea încerca din nou să se sustragă urmăririi penale şi i-ar putea influenţa pe ceilalţi inculpaţi.

Nelson Mandela respiră normal, potrivit fostei sale soţii Winnie

Fostul preşedinte sud-african Nelson Mandela, spitalizat de două luni la Pretoria, respiră normal, a afirmat joi fosta sa soţie Winnie Madikizela-Mandela, într-un interviu pentru canalul de televiziune Sky News.

Fitch a confirmat ratingurile Primăriei Bucureştiului

Fitch Ratings a confirmat joi ratingurile Primăriei Bucureştiului, care reflectă profilul economic şi financiar al acesteia, situat mult peste media naţională, performanţele operaţionale solide şi nivelul moderal al datoriilor, dar şi riscurile ridicate legate de investiţii şi refinanţări.

Israelul ar putea aproba un nou plan de colonizare, în pofida negocierilor cu palestinienii

Autoritatea Civilă israeliană din Cisiordania a aprobat un plan care prevede construirea a peste 800 de case noi în coloniile din această zonă disputată cu palestinienii.

Raed Arafat: Încă un elicopter SMURD va fi adus la Iaşi. El va deservi cinci judeţe din România şi Republica Moldova

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a anunţat, joi, că la Iaşi va fi adus un al doilea elicopter SMURD, care va deservi cinci judeţe din România şi Republica Moldova, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, în valoare de aproximativ 6,6 milioane de euro.

Vânzările Prada au crescut în primul semestru, susţinute de cererea din Asia

Vânzările producătorului italian de poşete şi pantofi de lux Prada au crescut în primul semestru cu 12%, la 1,73 miliarde de euro, susţinute de cererea provenită din Asia.

Peste 500 de posturi desfiinţate în Ministerul Mediului şi alte aproape 400 la Apele Române

Peste 500 de posturi vor fi desfiinţate în Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) şi instituţiile din subordine, în timp ce la Adiministraţia "Apele Române", aflată sub autoritatea ministerului, urmează să fie desfiinţate alte aproape 400 de posturi.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER şi NOROC: Numerele extrase joi

Joi, 8 august, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de peste 5,3 milioane lei (aproximativ 1,2 milioane de euro).

Fostul jucător al lui CFR Cluj, Culio, e aproape de un transfer la Deportivo La Coruna

Fostul mijlocaş al echipei CFR Cluj, argentinianul Juan Emmanuel Culio, este aproape de un transfer la divizionara secundă spaniolă, Deportivo La Coruna, informează site-ul suporterilor formaţiei galiciene, deportivo-la-coruna.com.

Vânzările Mercedes au urcat cu 20% în iulie, peste creşterile raportate de BMW şi Audi

Vânzările diviziei Mercedes-Benz a grupului Daimler au urcat cu 20% în iulie, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 116.790 de autovehicule, peste creşterea de 14% raportată de BMW şi de 9,8% în cazul Audi, datorită cererii pentru versiunile din clasa E şi a modelelor compacte.

Parchetul instanţei supreme solicită dosarul torţionarului Alexandru Vişinescu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat, joi, Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, dosarul având ca obiect denunţul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torţionarului Alexandru Vişinescu.

Iranul construieşte un nou sistem pentru lansarea de rachete

Iranul construieşte în apropiere de oraşul Shahrud (nord-est) o nouă rampă de lansare a rachetelor, care va putea fi utilizată şi pentru testele cu rachete balistice, a anunţat joi grupul de consultanţă specializat în domeniul apărării, IHS Jane's.

Ana-Maria Brânză, eliminată în sferturi de finală la CM de scrimă

Spadasina Ana-Maria Brânză a fost eliminată în sferturi de finală la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 15-14, de sportiva Julia Beljajeva (Estonia), informează site-ul oficial al competiţiei.