350 de angajaţi vor fi daţi afară de Renault în 2021. Criza semiconductorilor reduce producţia de automobile

  • Subsidiara Renault din Slovenia va disponibiliza, până la finalul anului, 350 de angajaţi, din cauza deficitului de componente electronice, transmite Xinhua.
  • „Producţia va fi redusă de la 650 la 490 de maşini pe zi”, a anunţat compania.
1669 afișări
Imaginea articolului 350 de angajaţi vor fi daţi afară de Renault în 2021. Criza semiconductorilor reduce producţia de automobile

„Condiţiile nesigure din industria auto sunt în principal rezultatul deficitului de semiconductori, precum şi alte dificultăţi, care sunt legate de pandemia de COVID-19 sau de lipsa componentelor şi a problemelor cu materiile prime”, se arată în comunicatul Revoz.

Revoz, unul din cei mai mari exportatori ai Sloveniei, are în prezent 2.400 de angajaţi, care produc modele Renault electrice sau pe benzină, cum ar fi Twingo şi Clio.

În acest an compania se aşteaptă la o scădere a producţiei până la aproximativ 105.000 vehicule, de la 140.000 unităţi în 2020.

Un purtător de cuvânt de la Renault Spain a precizat că Renault intenţionează să oprească, până la 61 de zile, producţia la uzina de la Palencia, unde sunt asamblate modelele Kadjar şi Megane, şi până la 40 de zile producţia uzinei de la Valladolid, unde este produs crossover-ul Capture. De asemenea, activitatea la uzina de motoare de la Valladolid ar putea fi suspendată până la 17 zile.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici