Ana Obretin

Zi de naştere regală. Prinţul Philip al Marii Britanii şi-a sărbătorit a 98-a aniversare în privat

Prinţul Philip al Marii Britanii, soţul reginei Elizabeth a II-a, şi-a sărbătorit cea de-a 98-a aniversare în privat, luni, în condiţiile în care s-a retras din viaţa publică în urmă cu doi ani, potrivit dpa.com.

Keanu Reeves a devenit eroul unui joc video. Ce personaj interpretează renumitul actor american în Cyberpunk 2077

Actorul american Keanu Reeves încarnează un personaj într-unul dintre viitoarele jocuri video ale companiei CD Projekt Red, Cyberpunk 2077, care va fi lansat pe 16 aprilie 2020, potrivit bfmtv.com.

Când se poate observa cel mai bine Jupiter. Planeta gigant se va afla la ”opoziţie”

Jupiter se află, luni, la "opoziţie", respectiv în partea opusă Soarelui văzută de pe Pământ, cea mai mare planetă din sistemul nostru solar fiind mai strălucitoare decât în orice altă perioadă a anului şi vizibilă întreaga noapte, un moment optim pentru astronomii amatori.

Papa Francisc, declaraţie surprinzătoare: Nu îmi place să călătoresc

Papa Francisc spune că nu îi place să călătorească, deşi a vizitat numeroase ţări de pe glob, la un ritm mult mai rapid decât predecesorii săi, potrivit dpa.com.

Esplanada din faţa catedralei Notre-Dame din Paris, redeschisă publicului | VIDEO

Esplanada din faţa Notre-Dame, monumentul simbol al oraşului Paris care a fost afectat de un incendiu de amploare pe 15 aprilie, ar putea fi redeschisă publicului săptămâna viitoare, au anunţat reprezentanţii primăriei arondismentului IV, unde se află edificiul, potrivit Le Figaro.

Istoria mai puţin cunoscută a bărbatului rămas îngropat pentru veşnicie sub reactorul 4 de la Cernobîl

O istorie mai puţin cunoscută, a unui bărbat rămas îngropat pentru totdeauna sub reactorul 4 de la Cernobîl, a ajuns în atenţia publicului odată cu difuzarea producţiei HBO dedicate dezastrului nuclear, potrivit express.co.uk.

Desenul de pe prima copertă cu celebrul personaj Tintin, vândut pentru 1,1 milioane de dolari

Desenul de pe prima copertă a publicaţiei Le Petit Vingtième pe care a apărut celebrul personaj Tintin, datând din 13 februarie 1930, a fost vândut pentru 1,1 milioane de dolari la o licitaţie care a fost organizată de casa Heritage Auctions, sâmbătă, în oraşul american Dallas, potrivit Le Parisien.

Fotografii private de la nunta prinţului Harry şi a lui Meghan Markle au apărut ILEGAL pe internet

Fotografii private de la nunta prinţului Harry al Marii Britanii şi a fostei actriţe americane Meghan Markle au apărut online, după ce contul artistului care a imortalizat evenimentul a fost atacat de hackeri, potrivit voici.fr.

Nuntă la Hollywood: Actorul Chris Pratt s-a căsătorit cu fiica cea mare a lui Arnold, scriitoarea Katherine Schwarzenegger | VIDEO

Actorul american Chris Pratt, celebru pentru rolul din franciza "Gardienii galaxiei", şi fiica cea mare a lui Arnold Schwarzenegger, scriitoarea Katherine Schwarzenegger, s-au căsătorit, potrivit People.

Trooping the Colour 2019: Regina Elizabeth a II-a, la ceremonia aniversării sale oficiale | FOTO, VIDEO

Regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii, cel mai vârstnic suveran în viaţă din lume, asistă, sâmbătă, la parada anuală ce are loc cu ocazia aniversării sale oficiale, având alături membri ai casei regale britanice, printre care ducii de Cambridge şi de Sussex, potrivit The Telegraph.

Mesaj surprinzător: Donald Trump atacă NASA şi spune că „Luna este parte a planetei Marte”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a atacat NASA pentru că se concentrează pe întoarcerea astronauţilor americani pe Lună şi nu pe misiunile pe Marte şi a spus despre satelitul natural al Terrei că este "parte" a planetei roşii, potrivit The Guardian.

Imaginea lui Brad Pitt, folosită pentru a promova o paradă a heterosexualilor, fără acordul lui/ REACŢIA starului

Starul hollywoodian Brad Pitt a cerut unui grup de bărbaţi din oraşul american Boston, care a organizat o paradă a heterosexualilor, Straight Pride, să nu îi mai folosească imaginea şi numele fără acordul său, potrivit The Hollywood Reporter.

Staţia Spaţială Internaţională va fi deschisă şi turiştilor, din 2020. Anunţul NASA

Staţia Spaţială Internaţională (ISS) va fi deschisă companiilor private şi turiştilor, din 2020, a anunţat NASA, care caută astfel modalităţi de a se retrage din angajamentul financiar pe care îl implică avanpostul spaţial, potrivit BBC.

Sagrada Familia a primit permis de construcţie după 137 de ani

Sagrada Familia, celebra catedrală din Barcelona, Spania, concepută de arhitectul Antoni Gaudi, a primit permisul de construcţie, după ce, timp de 137 de ani, a funcţionat ca şantier ilegal, potrivit The Telegraph.

Soţia lui Robert De Niro contestă acordul prenupţial: Actriţa cere jumătate din averea acestuia, de 500 milioane dolari, în procesul de divorţ

Soţia lui Robert de Niro, actriţa şi cântăreaţa Grace Hightower, cere, în cadrul procesului de divorţ, jumătate din averea starului, estimată la 500 de milioane de dolari, potrivit Page Six.

Shakira a negat acuzaţiile de fraudă fiscală aduse de autorităţile spaniole

Starul muzicii pop Shakira a negat, joi, acuzaţiile de fraudă fiscală pe care i le-au adus autorităţile în domeniu din Spania, care spun că aceasta datorează statului peste 14,5 milioane de euro, potrivit Associated Press.

„Cernobîl” a devenit serialul cel mai popular din lume, devansând „Breaking Bad”, „Game of Thrones”

"Cernobîl" a devenit serialul cel mai popular din lume, devansând producţii devenite cult precum "Breaking Bad" şi "Game of Thrones", potrivit platformei online Internet Movie Database (IMDb), informează variety.com.

Încă o victimă a lui Harvey Weinstein: Madonna se alătură femeilor care îl acuză de comportament sexual nepotrivit pe producătorul de film

Cântăreaţa americană Madonna spune că şi ea a fost victima comportamentului sexual nepotrivit al producătorului de film Harvey Weinstein, care, în prezent, este anchetat pentru mai multe violuri, potrivit vulture.com.

Volumul „An American Marriage”, de Tayari Jones, premiat cu Women’s Prize For Fiction pe 2019

Volumul "An American Marriage", de Tayari Jones, a fost recompensat cu prestigiosul Women's Prize For Fiction, un premiu rezervat celor mai bune cărţi în limba engleză scrise de femei din întreaga lume, potrivit Associated Press.

ICEE.fest 2019: Campanii spectaculoase de la creativi de top şi studiouri de VR/AR şi video gaming

iCEE.fest, festivalul care aduce, pe 13 şi 14 iunie, la Bucureşti, peste 150 de speakeri de la marile companii din digital şi tehnologie, vine anul acesta cu un nou concept - UPGRADE 100 - şi cu o agendă care propune 11 teme şi linii de conţinut variate, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Irina Shayk alimentează zvonurile privind despărţirea de Bradley Cooper

Top-modelul Irina Shayk alimentează zvonurile privind despărţirea de actorul american Bradley Cooper, după ce a ales să se mute din locuinţa acestuia din Los Angeles, potrivit Daily Mail.

O nouă televiziune cu profil generalist, Smart TV, va fi lansată; CNA i-a acordat licenţă

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, în unanimitate, să acorde o licenţă audiovizuală televiziunii cu profil generalist Smart TV/ Smart TV HD Bucureşti, care îi are ca iniţiatori pe Adrian Sârbu şi Marius Tucă.

Papa Francisc a aprobat oficial modificarea rugăciunii „Tatăl Nostru” pentru slujbele catolice

Sfântul Scaun a aprobat oficial modificarea rugăciunii "Tatăl Nostru" pentru slujbele catolice, schimbare care vizează fragmentul de frază "nu ne duce pe noi în ispită", potrivit cbnnews.com.

Papa Francisc, discurs la Vatican despre vizita apostolică în România. Ce a spus Suveranul Pontif despre români

Papa Francisc a vorbit despre vizita sa apostolică în România, din perioada 31 mai - 2 iunie, în timpul audienţei generale de miercuri din Piaţa San Pietro de la Vatican, spunând că "a fost o bucurie să păşească precum un pelerin alături de români", potrivit vaticannews.va.

Românca Anastasia Soare, care a construit un imperiu în industria cosmetică, în topul Forbes al celor mai bogate antreprenoare din America

Românca Anastasia Soare, care a reuşit să construiască, în două decenii, un imperiu în industria cosmetică, s-a situat pe locul al 21-lea în topul Forbes pe 2019 al celor mai bogate antreprenoare din America, având o avere de 1,2 miliarde de dolari.

„Bestia” de la Casa Albă, îmblânzită de motanul Larry. „Uriaşa” problemă de securitate care a perturbat programul vizitei lui Trump la Londra | VIDEO

Larry, motanul de la reşedinţa din Londra a premierului Marii Britanii, le-a dat bătăi de cap membrilor echipei care se ocupă de securitatea preşedintelui SUA, Donald Trump, aflat într-o vizită de stat în regat, potrivit cnn.com.

Filmările pentru „Bond 25”, urmărite de ghinioane. Decorurile, distruse după o explozie pe platourile de filmare. Un rănit

O explozie pe platourile de filmare pentru cel de-al 25-lea film din franciza "James Bond" a provocat rănirea unui membru al echipei de producţie şi a distrus o parte din decorurile de la Pinewood Studios, situate în apropiere de Londra, potrivit Associated Press.

Patru noi cărţi din universul „Harry Potter” vor fi publicate în vara acestui an

Patru noi cărţi din universul "Harry Potter", imaginat de scriitoarea britanică J. K. Rowling, vor fi publicate în vara acestui an, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Pottermore, citat de bfmtv.com.

Actriţa americană Charlize Theron, premiată de Cinemateca Americană, pentru contribuţia semnificativă la dezvoltarea artei filmului

Actriţa americană Charlize Theron va primi premiul Cinematecii Americane, în semn de recunoaştere a contribuţiei sale în domeniul cinematografiei, într-o gală care va fi organizată la hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills, Los Angeles, pe 8 noiembrie, potrivit contactmusic.com.

Miley Cyrus, pipăită în Barcelona de un fan, care a încercat să o sărute. Cum a reacţionat soţul ei, Liam Hemsworth

Cântăreaţa şi actriţa americană Miley Cyrus a fost agresată de un fan, care a tras-o de păr şi i-a pus mâna pe gât, încercând să o sărute, în faţa unui hotel din Barcelona, Spania, potrivit Associated Press.

Un mare muzician de jazz american, Lawrence Leathers, descoperit mort. Două persoane au fost arestate

Muzicianul de jazz american Lawrence Leathers, care a colaborat la realizarea a două albume premiate cu Grammy, a fost descoperit mort, în blocul din Bronx, New York, în care locuia, iar două persoane au fost arestate, fiind acuzate de agresarea acestuia, potrivit Associated Press.

După 18 ani, utilizatorii de iPhone-uri ar putea scăpa în sfârşit de iTunes. Apple închide serviciul şi-l înlocuieşte cu trei aplicaţii

Compania Apple a anunţat că înlocuieşte software-ul iTunes pe computere şi laptopuri, după 18 ani, cu trei aplicaţii, Apple Music, Apple Podcasts şi Apple TV, noua abordare fiind similară ofertelor pe care le are deja pentru iPhone şi iPad, potrivit dpa.com.

Apple ar putea anunţa închiderea unui cunoscut serviciu, după 18 ani de la lansare

Compania Apple ar putea anunţa închiderea aplicaţiei muzicale iTunes, după 18 ani, luni, în timpul unei conferinţe mondiale dedicate dezvoltatorilor (Worldwide Developers Conference), organizată în oraşul San Jose din statul american California, potrivit Bloomberg.

Donald Trump îndeamnă americanii să boicoteze CNN. Acuzaţiile aduse la adresa postului TV

Donald Trump le-a sugerat, luni, americanilor să nu mai utilizeze serviciile companiei de telecomunicaţii AT&T, care deţine CNN, acuzând televiziunea de răspândirea de ştiri false, potrivit Le Figaro.

Actorul Nicolas Cage, oficial divorţat după un mariaj de numai patru zile

Actorul american Nicolas Cage a divorţat de cea de-a patra sa soţie, Erika Koike, după un mariaj care a durat doar patru zile, potrivit dailymail.co.uk.

Sephora închide magazinele din SUA, pentru o zi, pentru o problemă de comportament a unei angajate

Sephora va închide miercuri toate magazinele, centrele de distribuţie şi birourile din SUA pentru a oferi angajaţilor cursuri contra discriminării rasiale, după un incident în care a fost implicată cântăreaţa SZA, nominalizată la premiile Grammy, potrivit The Guardian.

Papa în România. Papa Francisc: „Şefii nu pot face întotdeauna ceea ce doresc”

Papa Francisc, unul dintre cei mai populari lideri ai Bisericii Catolice, s-a confruntat de la începutul mandatului său cu o serie de provocări venite din interiorul instituţiei pe care o conduce. "Şefii nu pot face întotdeauna ceea ce doresc", spunea acesta într-un interviu acordat Reuters.

CNA: Spotul AEP privind referendumul, recomandat radiodifuzorilor ca fiind de interes public

Spotul de informare a alegătorilor privind referendumul realizat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este recomandat de Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) radiodifuzorilor ca fiind de interes public, potrivit unui text remis MEDIAFAX.

Lovitură grea pentru cunoscutul bucătar Jamie Oliver: Lanţul său de restaurante a intrat în insolvenţă

Lanţul de 25 de restaurante din Marea Britanie deţinut de maestrul bucătar Jamie Oliver a intrat în insolvenţă, iar starul TV s-a declarat "întristat" de această veste, potrivit Associated Press.

Fondul Cultural Naţional a lansat un apel de proiecte editoriale, cu buget de 1 milion de lei. În ce condiţii se pot obţine banii

Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN) a lansat, marţi, un apel de proiecte editoriale pentru care dispune de un buget de 1 milion de lei, alocat prin subvenţie de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, potrivit unui comunicat.