Andreea Tobias

Risc însemnat de avalanşă la munte, în unele de 3 pe o scară de la 1 la 5

Meteorologii anunţă risc însemnat de avalanşă, la altitudini de peste 1800 de metri, în Munţii Făgăraş, Bucegi, Rodnei şi Călimani. În celelalte masive muntoase riscul de avalanşă este moderat, fiind cotat cu 2 pe o scară de la 1 la 5.

Duminica Floriilor la catolici. Restricţii de circulaţie pe Bd. Aviatorilor şi pe Calea Victoriei

Duminică, între orele 14.30 şi 16.00, va avea loc în Bucureşti procesiunea religioasă „Duminica Floriilor”, organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti.

Compania de social media a lui Donald Trump va fi scoasă la bursă

Compania de social media a lui Donald Trump va fi scoasă la bursă, ceea ce i-ar putea aduce 3 miliarde de dolari.

BEC a admis Alianţa AUR. Trei partide s-au unit ca să preia puterea în România

Biroul Electoral Central a decis, vineri, să admită protocolul de constituire a Alianţei electorale Alianţa AUR.

Circulaţia, fluidizată în vestul ţării. Oradea, conectată cu Arad şi cu Timişoara

De săptămâna viitoare se va putea circula „foarte uşor” de la Oradea către Arad şi Timişoara şi de acolo mai departe, spune Nicolae Ciucă pe şantierul drumului de legătură dintre Centura Oradea (Giraţia Calea Sîntandrei) - Autostrada A3 (Biharia).

Actualizare de la E-factura: Perioada fără amenzi a fost extinsă până la 1 iunie 2024

Ministerul Finanţelor anunţă extinderea cu două luni a perioadei în care nu se vor da sancţiuni pentru neutilizarea sistemului RO e-Factura.

Românii din străinătate pot afla cum votează la Parlamentul European pe site-ul MAE

Românii din străinătate pot afla cum votează la Parlamentul European pe site-ul MAE. Ministerul Afacerilor Externe a lansat o secţiune specială dedicată alegerilor pentru Parlamentul European din 9 iunie 2024.

Tramvaiul 25 din Bucureşti, tras pe dreapta în weekend. Linia 12, reînfiinţată temporar

Având în vedere necesitatea executării unor lucrări la calea de rulare a tramvaielor de pe Bd. Timişoara, care vor permite ca circulaţia tramvaielor să se desfăşoare simultan în ambele sensuri, în zilele de 23.03.2024 (sâmbătă) şi 24.03.2024 (duminică), linia de tramvai 25 va fi suspendată, informează STB. Totodată, va fi reînfiinţată linia de tramvai 12, […]

DIICOT a destructurat o reţea care făcea trafic de droguri în Piteşti

Trei indivizi, dintre care unul minor, sunt cercetaţi în Piteşti după ce ar fi vândut droguri, în special tinerilor.

ECOTIC şi UZPR lansează concursul JURNALISM PENTRU UN MEDIU CURAT

ECOTIC şi UZPR lansează concursul JURNALISM PENTRU UN MEDIU CURAT

Jean Vlădoiu, Dorinel Munteanu şi echipa Oţelul Galaţi – invitaţii de onoare

Jean Vlădoiu, Dorinel Munteanu şi echipa Oţelul Galaţi - invitaţii de onoare ai proiecţiei speciale „Hai, România! - Povestea Generaţiei de Aur” de la Galaţi

Ziua Mondială a Apei

Ziua Mondială a Apei: Practicile sustenabile în agricultură facilitează managementul strategic al resurselor de apă

Consecinţele Grave ale Restricţionării Publicării în Acces Deschis în România

Îngrădirea Progresului Ştiinţific: Consecinţele Grave ale Restricţionării Publicării în Acces Deschis în România

DY Nutrition şi Dorian Yates, prezenţă game-changing la Arnold Sports Festival UK 2024

DY Nutrition şi Dorian Yates, prezenţă game-changing la Arnold Sports Festival UK 2024

Războiul din Ucraina, ziua 757. Explozii auzite în centrul capitalei ucrainene Kiev / Canada oferă un nou ajutor pentru finanţarea deficitului bugetar al Ucrainei / ISW: Semnele care arată că Rusia se pregăteşte de o confruntare cu NATO / Ungaria şi Austria se opun cumpărării de arme şi muniţie pentru Ucraina

UPDATE Corespondent spaniol expulzat UPDATE Analiză: Atacurile aeriene ruseşti asupra Kievului, răspuns la cele ucrainene Cel mai mare atac cu rachete al Rusiei asupra Kievului din ultimele săptămâni este probabil un răspuns „tit-for-tat” la atacurile ucrainene asupra teritoriului său din ultimele zile, a declarat un analist, scrie Sky News. Analistul în domeniul apărării şi securităţii, […]

Cabine de duş: Soluţie sau compromis?

Cabine de duş: Soluţie sau compromis?

Cum alegi piese de mobilier pentru hol dacă spaţiul nu este generos?

Cum alegi piese de mobilier pentru hol dacă spaţiul nu este generos?

Cine îi va antrena pe militarii ucraineni pe teritoriul României? Răspunsul lui Klaus Iohannis

„România nu va fi mai transparentă”, spune preşedintele Klaus Iohannis, întrebat joi cine îi va antrena pe cei 50 de militari ucraineni pe teritoriul României: „nu o să vă dau cine şi pe cine va antrena, dar pot să vă dau un exemplu”.

Iohannis despre candidatul la Primăria Capitalei: Coaliţia a făcut paşi buni. A găsit un candidat bun

„Ca să nu fiu foarte evaziv, cred că, până în momentul acesta, Coaliţia a făcut paşi buni şi a găsit un candidat bun”, spune preşedintele Klaus Iohannis despre candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei.

Răspunsul lui Iohannis, întrebat dacă vizează vreo funcţie în UE

„Mă concentrez pe discuţiile pentru NATO”, răspunde preşedintele Klaus Iohannis, întrebat dacă este în negocieri pentru o funcţie la nivelul european.

Line-up Untold 2024: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Alok, Timmy Trumpet

DJ de top la nivel global sunt incluşi în lineup-ul UNTOLD: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix, Alok, Timmy Trumpet, Lost Frequencies, Purple Disco Machine.

După ani de aşteptare Stadionul Dinamo devine realitate. Guvernul a aprobat!

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru construirea unei arene multifuncţionale, al cărei beneficiar va fi Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti.

Numărul cazurilor de infecţii respiratorii, în creştere. Un deces nou raportat

Potrivit INSP, în săptămâna 11 – 17 au fost raportate 86.097 cazuri de infecţii respiratorii (gripă clinică, IACRS şi pneumonii), înregistrându-se cu 13.9% mai puţine cazuri comparativ cu aceeaşi săptămână a sezonului precedent (99.969) şi cu 13.1% mai multe cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (76.120). În toată ţara au fost 825 cazuri de gripă clinică, […]

20 de proiecte câştigătoare ale granturilor totale de 1 milion de euro

20 de proiecte câştigătoare ale granturilor totale de 1 milion de euro în cadrul Raiffeisen Comunităţi, acceleratorul de ONG-uri în sustenabilitate

Ciolacu anunţă construirea unui ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni

„Aprobăm o investiţie majoră în domeniul sanitar: construim un ansamblu medical nou în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni, cea mai mare instituţie spitalicească din România. Nu mai putem continua în clădiri vechi de peste 60 de ani. Vom ridica un complex modern, cu zeci de săli de operaţie”, a spus Ciolacu. Investiţia este de […]

Promisiunile lui Ciolacu: Sute de mii de români vor avea apă şi canalizare

„Sute de mii de români vor avea apă şi canalizare, aşa cum le-au promis alţii înaintea noastră”, anunţă premierul Ciolacu, înaintea şedinţei de Guvern.

Samsung anunţă cea de-a patra ediţie a campionatului de PUBG

Samsung anunţă cea de-a patra ediţie a campionatului de PUBG

Primul pacient cu cip cerebral joacă şah online

Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink apare într-un videoclip de 9 minute jucând şah şi oprind muzica pe un laptop cu ajutorul gândului. El controlează un cursor pe ecran cu ajutorul cipului implantat.

Aurul atinge un nou record

Aurul atinge un nou record de peste 2.200 de dolari, în urma speranţelor de reducere a ratelor de dobândă. Dolarul american mai slab şi statutul aurului de „refugiu sigur” sunt principalii factori care susţin creşterea.

Organizaţia Narada a investit peste 7 milioane de lei în educaţia copiilor din România, în 2023

Organizaţia Narada a investit peste 7 milioane de lei în educaţia copiilor din România, în 2023

Shakira spune că este „bine să nu aibă un soţ”, pentru că acesta o trăgea în jos

Shakira a vorbit deschis despre provocările şi satisfacţiile de a fi mamă singură în timp ce îşi continuă cariera muzicală de succes. Artista a mărturisit că în timpul căsătoriei sale, se simţea adesea "trasă în jos" şi că îi era greu să se concentreze pe muzică.

Sezamo: creştere de 100% a numărului de membri din clubul dedicat familiilor cu copii, Sezamini

Sezamo: creştere de 100% a numărului de membri din clubul dedicat familiilor cu copii, Sezamini

10 alimente care ne stimulează sistemul imunitar şi ne menţin sănătoşi tot anul

Există o serie de alimente bogate în nutrienţi esenţiali pentru un sistem imunitar puternic. 10 alimente supralimentează sistemul imunitar şi ne menţin sănătoşi tot anul.

Băneasa Shopping City întâmpină noile colectii din sezonul primăvară-vară

Băneasa Shopping City întâmpină noile colectii din sezonul primăvară-vară şi lansează “The Wardrobe Project”

Algoritmul danez de inteligenţă artificială care prezice viaţa şi moartea

O echipă de cercetători din Danemarca a dezvoltat un algoritm de inteligenţă artificială numit life2vec care poate prezice o gamă largă de evenimente din viaţa unei persoane, inclusiv moartea.

Cod galben de vânt puternic în 4 judeţe, până la ora 16.00. Rafalele vor depăşi 60 de kilometri

Meteorologii anunţă, joi, cod galben de vânt puternic în 4 judeţe. Rafalele vor depăşi 60 de kilometri la oră.

„Deşi nu mai eram împreună, inima mea este frântă”. Aryna Sabalenka despre moartea lui Koltso

"Moartea lui Konstantin este o tragedie de neconceput şi, deşi nu mai eram împreună, inima mea este frântă", a scris Aryna Sabalenka într-o postare pe Instagram.

Şi-au îmbrăcat cele 300 de păpuşi în costume populare din 46 de sate

Valea Hârtibaciului, o zonă pitorească din judeţul Sibiu, găzduieşte o colecţie unică de păpuşi îmbrăcate în costume populare tradiţionale. Colecţia, formată din aproape 300 de păpuşi, este opera a doi foşti profesori, Maria şi Mircea Drăgan.

Trafic, 21 martie: precipitaţii slabe şi condiţii de iarnă izolate

Nicio autostradă sau drum naţional nu este blocat la această oră din cauza vreunui accident sau a condiţiilor meteorologice. Precipitaţii sub formă de ninsoare sunt semnalate în judeţul Braşov.

Cel mai deştept câine. Cunoaşte numele tuturor celor 231 de jucării ale sale

Max, un border collie din Marea Britanie, este considerat de către stăpânii săi "cel mai deştept câine" din ţară. El îşi poate aminti numele tuturor celor 231 de jucării ale sale.