Letitia Provian

VIDEO Donald Trump, critici acide din partea actorilor prezenţi la Globurile de Aur. Ce replică dură i-a dat preşedintele ales al SUA lui Meryl Streep

Deşi Donald Trump nu a participat la ceremonia Globurilor de Aur, ce a avut loc duminică seară în Los Angeles, acesta a fost invocat de diferiţi actori - mai precis, ca ţinta unor glume cu substrat politic, în special într-un discurs susţinut de actriţa Meryl Streep, informează Associated Press.

Situaţia actualizată a drumurilor. Traficul rutier a fost reluat pe A2 (Bucureşti – Constanţa) şi A4 (Constanţa – Ovidiu) şi pe tronsonul de autostradă A4 Ovidiu – Agigea

Autostrada A2 (Bucureşti – Constanţa), precum şi Autostrada A4 (Constanţa – Ovidiu) au fost redeschise în dimineaţa zilei de luni, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor (MT).

Vicecancelarul german Sigmar Gabriel: „O dezmembrare a Uniunii Europene nu mai este de neconceput”

Insistenţa Germaniei asupra auterităţii în zona euro a lăsat Europa mai divizată ca niciodată, iar dezmembrarea UE nu mai este de neconceput, a declarat vicecancelarul german Sigmar Gabriel, într-un interviu pentru revista Der Spiegel, potrivit Reuters.

Ce spun şoferii despre cum s-a circulat în capitală după prima ninsoare

Prima zi de ninsoare serioasă în Bucureşti le-a dat bătăi de cap şoferilor. Dacă unii au declarat că nu au avut probleme în a manevra autoturismele pe drumurile capitalei, alţii nu au ezitat să-şi manifeste nemulţumirile faţă de modul în care au acţionat autorităţile pentru a degaja străzile de zăpadă.

Fostul prim-ministru Dacian Cioloş şi premierul Sorin Grindeanu, întâlnire la Palatul Victoria/ Prima zi de lucru a miniştrilor noului Guvern

Lia Olguţa Vasilescu, noul ministru al Muncii, a ajuns, joi dimineaţa, la sediul ministerului pentru preluarea mandatului de la Dragoş Pîslaru, aceasta declarând că prioritatea zero este bugetul şi că trebuie să dea ordonanţe de creştere a pensiilor şi salariilor.

Janet Jackson a devenit mamă pentru prima oară, la vârsta de 50 de ani. Cântăreaţa a născut un băieţel

Cântăreaţa americană Janet Jackson, în vârstă de 50 de ani, şi soţul său, Wissam Al Mana, au devenit părinţi, marţi, informează Associated Press.

VIDEO Top 5 cele mai eficiente invenţii care au salvat vieţile oamenilor în 2016. De la airbag-ul pentru biciclişti la parapetul care deviază autoturismul înapoi pe drum

În încercarea de a convinge că anul 2016 nu a fost atât de negru pe cât pare, viralthread.com a alcătuit un top cinci al celor mai eficiente invenţii în salvarea vieţilor, de la un airbag pentru ciclişti la un dispozitiv anti-urmărire de maşini.

VIDEO Angelina Jolie, primul Revelion după divorţul de Brad Pitt. Cu cine şi-a petrecut actriţa vacanţa într-o staţiune montană exclusivistă

În ciuda faptului că Angelina Jolie s-a despărţit de Brad Pitt după peste zece ani de relaţie, aceasta s-a bucurat de sărbători alături de copiii săi într-o vacanţă petrecută pe pârtia de ski, din staţiunea exclusivistă Crested Butte, statul Colorado, potrivit Daily Mail.

Restaurante unice pe care să le încerci în 2017, dacă vei călători în aceste ţări

Din New York şi până în Grecia, legende ale gastronomiei mondiale pregătesc meniuri unice în lume, care mai de care mai spectaculoase. Gustarte.ro a întocmit o listă a unor restaurante de succes, cu preparate gastronomice unice, de încercat în călătoriile anului 2017.

VIDEO A murit legendara actriţă Debbie Reynolds, partenera lui Gene Kelly în filmul „Singin’ in the rain”, şi mama lui Carrie Fisher

Debbie Reynolds, legendara actriţă hollywoodiană şi mama lui Carrie Fisher, care a interpretat-o pe prinţesa Leia în filmul "Star Wars", a murit la vârsta de 84 de ani, în urma unui accident vascular cerebral, potrivit rollingstone.com.

Liviu Dragnea, după ce preşedintele a respins desemnarea lui Sevil Shhaideh ca premier: „Preşedintele vrea să declanşeze criza politică/ Până mâine seară, poimâine vom lua o decizie, ne gândim la suspendare”

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat că respingerea ca premier a lui Sevil Shhaideh este un semnal că preşedintele vrea să declanşeze criza politică şi că sunt voci care iau în considerare suspendarea şefului statului. “Urmează să vedem dacă este oportun pentru ţară”, a declarat Liviu Dragnea legat de o posibilă suspendare.

Vremea se va răci şi va ninge. PROGNOZA METEO pentru miercuri şi joi

Vremea se va răci. Cerul va fi mai mult noros şi va ninge, pe arii extinse în zonele de munte şi local în nordul, centrul şi estul teritoriului, informează ANM.

DECLARAŢIA ZILEI Preşedintele Klaus Iohannis refuză desemnarea lui Sevil Shhaideh în funcţia de premier

Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut o scurtă declaraţie de presă, marţi, în care a anunţat că nu acceptă propunerea PSD-ALDE ca Sevil Shhaideh să fie desemnată ca premier al României.

COD GALBEN de ninsori şi viscol, până joi la ora 10. HARTA zonelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori şi viscol valabilă în intervalul 27 decembrie, ora 20 - 29 decembrie, ora 10.

Generozitatea incredibilă a lui George Michael: Cântăreţul a donat mari sume de bani organizaţiilor caritabile, a plătit datoriile unui student şi a oferit 15.000 de lire unei femei

Deşi George Michael a murit prematur la 53 de ani şi a avut o avere considerabilă din concerte şi vânzarea discurilor, acesta a fost un om deosebit de darnic. Mărturie stau poveştile despre sumele mari de bani pe care le dona Michael organizaţiilor caritabile, dar şi oamenilor aflaţi la ananghie, potrivit Daily Mail.

Temperaturile se vor situa peste mediile multianuale. PROGNOZA METEO pentru marţi şi miercuri

Temperaturile se vor situa peste mediile multianuale, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 0 grade, izolat în centrul ţării şi 9...10 grade în sud, iar cele minime între -7 şi 3 grade, informează ANM.

15 lucruri mai puţin cunoscute despre George Michael. Cum a devenit unul dintre cei mai importanţi activişti pentru drepturile comunităţii LGBT şi fashion icon

Cântăreţul britanic George Michael, care a murit de insuficienţă cardiacă la vârsta de 53 de ani, nu a fost doar o vedetă a muzicii pop, ci şi un fashion icon. Totodată, el s-a dedicat activităţilor caritabile şi a militat pentru drepturile comunităţii gay, unele dintre cele mai cunoscute melodii ale sale făcând referire la sexualitatea sa. Iată un top al lucrurilor mai puţin cunoscute despre artist.

Cum scapi de mahmureală rapid. Remedii eficiente

„Nu am să mai beau niciodată”! Asta spun toţi cei care, la un moment dat, s-au trezit cu o năucitoare durere de cap şi cu stomacul învârtindu-se ca o cuvă de maşină de spălat. Totuşi, pentru cei care consumă un pic prea mult alcool în perioada sărbătorilor, CSID le-a pregătit un top al celor mai eficiente remedii pentru mahmureală.

Obama cântă „All I want for Christmas is you”, la ultimul său Crăciun la Casa Albă. VIDEO

Barack Obama i-a arătat lui Mariah Carey că se descurcă aproape la fel de bine ca ea atunci când vine vorba despre interpretarea uneia dintre cele mai cunoscute melodii ale artistei, „All I Want for Christmas Is You”. Filmuleţul publicat pe Youtube a devenit deja viral, potrivit gandul.info.

George Michael, superstarul pop, a murit la vârsta de 53 de ani/ Decesul a survenit în timpul somnului/ Artiştii îi aduc omagii pe reţelele de socializare

Starul, care a lansat cariera cu trupa Wham! în anii 1980 şi mai târziu a continuat succesul său ca interpret solo, "a murit în pace acasă", în locuinţa sa din Oxfordshire, în ziua de Crăciun, a declarat impresarul său.

Mesajele emoţionante şi candide de Crăciun ale lui J.K. Rowling, creatoarea lui Harry Potter: “Ţine minte că transformările extraordinare sunt posibile!”

Scriitoarea britanică J.K. Rowling, „mama” lui Harry Potter, a scris pe Twitter, o serie de mesaje emoţionante de Crăciun, pline de speranţă şi de bucurie, adresate nu doar fanilor săi, ci şi celor care trec prin „momente dificile” în perioada sărbătorilor.

Cum se urează „Crăciun fericit!” în fiecare ţară din Europa

„Crăciun fericit!” este urarea pe care toţi o facem atât de natural în fiecare 25 decembrie. Cum îşi urează, însă, ceilalţi europeni cu ocazia sărbătorii Naşterii lui Iisus? Gândul ne învaţă care este urarea tradiţională pentru fiecare ţară de pe bătrânul continent, pentru un Crăciun de poveste.

Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru sfârşitul lunii decembrie. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

În cea mai mare parte a tării, regimul termic va fi caracterizat de valori mai ridicate decat cele normale pentru sfârşitul lunii decembrie, informează ANM.

Acesta este cel mai tare joc de Crăciun!

Pentru acest joc ai nevoie de: un cadou, o pereche de mănuşi, o căciulă şi zaruri.

China Machado, primul model non-caucazian care a revoluţionat industria modei, a murit la 86 de ani

Industria modei a pierdut o personalitate iconică după ce modelul şi directorul de modă China Machado a murit în urma unui stop cardiac în Brookhaven, New York, la vârsta de 86 de ani, potrivit Huffington Post.

23 decembrie 1989. Lupta cu teroriştii se înteţeşte. În ţară, mor sute de oameni nevinovaţi

Odată început atacul „teroriştilor”, în jurul orei 18.20, a datei de 22 decembrie, în Piaţa Palatului, imediat după apariţia în balcon a lui Ion Iliescu şi a lui Ilie Verdeţ - moment în care românii au scandat „Fără comunişti! Fără comunişti” -, confruntările între militari şi revoluţionari, pe de o parte, şi „forţele inamice nevăzute”, pe de alta, au continuat toată noaptea, precum şi în zilele următoare relatează evolutions.gandul.info.

Cum va fi vremea de Crăciun. PROGNOZA METEO pentru zilele următoare

În zonele montane şi submontane vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt cu intensificări doar pe creste, informează ANM.

Preşedintele Klaus Iohannis amână desemnarea premierului după Crăciun: „Am avut două propuneri, voi avea discuţii pe aceste teme”/ Reacţia lui Liviu Dragnea: Am oarecare emoţii pentru că nu a precizat când anume

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că va desemna un premier după sărbătorile de Crăciun, şeful statului precizând că în cursul consultărilor pe care le-a avut cu partidele parlamentare a primit două propuneri: Sevil Shhaideh (PSD) şi Eugen Tomac (PMP).

22 decembrie 1989. Ziua în care Ceauşescu a fugit. Zeci de mii de oameni în stradă, sub tiruri de gloanţe

În 22 decembrie 1989, zeci de mii de bucureşteni au ieşit în stradă şi l-au forţat pe Nicolae Ceauşescu să fugă cu un elicopter. Câteva ore mai târziu, instituţii publice erau atacate de "terorişti" cu focuri de armă. Medicii de la Ambulanţă spun că au dus zeci de răniţi, sub tiruri de gloanţe, potrivit revolutions.gandul.info.

Brad Pitt, prima aniversare după divorţul de Angelina Jolie. Ce dezvăluiri au făcut apropiaţii despre actor

Brad Pitt şi-a petrecut aniversarea vârstei de 53 de ani alături de prieteni apropiaţi, însă apropiaţi ai actorului au declarat că acesta nu şi-ar fi văzut copiii, informează contactmusic.com.

O nouă rundă de consultări la Cotroceni. PSD şi ALDE, primele partide primite de Klaus Iohannis

Presedintele Klaus Iohannis a anuntat o noua rundă de consultări cu partidele care au intrat în Parlament în urma alegerilor din 11 decembrie. PSD şi ALDE se vor prezenta, miercuri, împreună la consultările de la Palatul Cortoceni, Iohannis acceptând acest lucru, deşi iniţial, şeful statului le chemase pe parcursul a două zile diferite.

VIDEO Explozie puternică la o piaţă de artificii din Mexic: cel puţin 29 de morţi şi 72 de persoane rănite

O explozie în lanţ s-a produs, marţi seară, în cea mai cunoscută piaţă de artificii din oraşul Tultepec, situat la 40 de km de capitala Mexicului, ducând la moartea a cel puţin 29 de persoane şi la rănirea a peste 70. Explozia s-a transformat într-un nor de fum uriaş, relatează CNN.

Zece sfaturi pentru sărbători fără stres. Cum să te bucuri mai mult de timpul liber şi să te organizezi eficient

Ceea ce ar fi trebuit să fie cea mai relaxantă perioadă din an, pentru unele persoane este exact opusul. Odată cu apropierea sărbătorilor de iarnă, unii dintre noi devenim din ce în ce mai stresaţi, anxioşi şi chiar depresivi.

A fost aleasă cea mai frumoasă femeie din lume. Concursul Miss World 2016, marcat de o controversă

Stephanie del Valle of Puerto Rico a fost încoronată drept noua Miss World 2016, surclasând alte opt concurente din Republica Dominicană şi Indonezia, dar şi alte frumuseţi la nivel global, informează AFP.

Ninsori şi polei în mare parte a ţării. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Cerul va fi temporar noros. Mai ales seara şi noaptea, pe arii restrânse, va ninge slab în zona montană, iar în Moldova, nordul Dobrogei şi posibil şi în nord-estul Munteniei, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare, ce vor putea favoriza depunerea de polei, informează ANM.

Cine sunt strategii isralieni care s-au ocupat de campania de comunicare a PSD pentru alegerile parlamentare

PSD a apelat, pentru alegerile parlamentare, la doi strategi israelieni având în vedere parcursul lor de succes înregistrat în social media. Moshe Klughaft şi Sefi Shaked au coordonat o campanie agresivă şi creativă care a ajutat PSD să obţină lejer victoria pe 11 decembrie, cu un scor de 45.67%, mai mult decât dublu faţă de PNL, care a luat 20.4% din voturi, informează The Jerusalem Post, citat de Gândul.

27 de ani de la Revoluţie. Peste 1.000 de morţi, niciun vinovat. Operaţiunea Trandafirul. IMAGINI DOCUMENT

Se împlinesc 27 de ani de când românii şi-au câştigat în stradă libertatea în decembrie 1989, dându-şi viaţa pentru a schimba destinul unei ţări sufocate de un regim totalitar. Au murit atunci peste 1.000 de oameni, peste 3.000 au fost răniţi. Au trecut 27 de ani, vinovaţii nu au fost pedepsiti. Nu s-a făcut dreptate. Gândul prezintă o serie de imagini-document din decembrie 1989.

Cine ar urma să joace rolul de Prima Doamnă a SUA din familia lui Trump

Ivanka Trump va juca un rol activ în administraţia tatălui său, asumându-şi sarcini care, în mod normal, ar fi destinate primei doamne, potrivit unor surse CNN. La rândul său, Melania Trump va avea un rol important la Casa Albă, relatează Gândul.

Gala Premiilor Operelor Naţionale, cel mai grandios eveniment al scenelor lirice româneşti, are loc duminică. Tenorul Roberto Alagna, prima oară pe scena românească

Cea de-a IV-a ediţie a Galei Premiilor Operelor Naţionale, cel mai grandios eveniment al scenelor lirice româneşti, va avea loc duminică,18 decembrie, la ora 21.00, pe scena Operei Naţionale Bucureşti.

Unul din cele mai mari mistere din cel de-al Doilea Război Mondial a fost descifrat. Ce s-a descoperit după 70 de ani

Un nou studiu, publicat recent, indică faptul că Anne Frank şi familia sa este posibil să nu fi fost denunţaţi de nazişti, ci descoperiţi "din întâmplare" într-o anexă secretă a imobilului din Amsterdam, unde se aflau ascunşi, relatează gandul.info.