Lucia Efrim

Boc: În ultimii 20 de ani, doar s-a încărcat factura la sănătate, nimeni nu a venit să raţionalizeze

Premierul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la Miercurea Ciuc, că, în ultimii 20 de ani, "doar s-a încărcat factura la sănătate, s-au cheltuit mulţi bani şi nimeni nu a venit să raţionalizeze", adăugând că "nu s-a dorit" acest lucru.

Oprescu: Circulaţia sub Podul Basarab se reia de luni integral, cu excepţia tramvaielor. Construcţia rezistă la un cutremur de până la 7.5 grade

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, sâmbătă, după verificarea în teren a stadiului lucrărilor de la Pasajul Basarab, că de luni circulaţia se va relua integral sub pod, cu excepţia tramvaielor şi fără a preciza când va fi dat podul în folosinţă.

Arbitrii partidelor de duminică, din Liga I

Arbitrii şi observatorii partidelor care se vor disputa, duminică, în etapa a XXV-a a Ligii I:

Taximetriştii, verificaţi de poliţişti şi de specialiştii RAR. O treime din cei controlaţi au primit amenzi

Taximetriştii sunt verificaţi de poliţişti şi de specialiştii Registrului Român Auto (RAR), în cadrul unei acţiuni la nivel naţional de control tehnic în trafic, într-o zi fiind aplicate peste 2.000 de contravenţii, informează, sâmbătă, Poliţia Română.

Administraţia Penitenciarelor: Infrastructura sistemului penitenciar, uzată moral şi tehnic

Administraţia Naţională a Penitenciarelor arată că neconcordanţa condiţiilor de detenţie din închisori cu standardele internaţionale este o realitate determinată de faptul că infrastructura sistemului este uzată moral şi tehnic, mare parte a penitenciarelor fiind construite la începutul secolului XX.

Doi români înarmaţi au furat o maşină în Ungaria, luând proprietara ostatică

Doi români înarmaţi au furat o maşină în Gyor, vestul Ungariei şi au luat proprietara autovehiculului ostatică, lăsând-o să plece după ce au trecut graniţa spre Austria.

După OMV Petrom şi Rompetrol, şi Lukoil scumpeşte carburanţii

Lukoil România, subsidiară a grupului petrolier rus Lukoil, a scumpit vineri cu până la şase bani pe litru preţul carburanţilor, după ce primii doi mari operatori din piaţă, OMV Petrom (SNP) şi Rompetrol, au aplicat majorări de nouă bani pe litru.

Borbely: Vom analiza dacă e nevoie de o decizie pentru a modifica OUG în vigoare privind taxa auto

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, că în următoarele zile se va discuta, în cadrul ministerului şi al Guvernului, dacă este nevoie de o decizie pentru a modifica OUG emisă în 2010 privind taxa auto.

Agenţiile umanitare ONU cer deschiderea unor coridoare umanitare în Coasta de Fildeş

Agenţiile umanitare ONU au cerut deschiderea unor coridoare umanitare în Coasta de Fildeş pentru ajutarea a mii de persoane care au fugit din cauza violenţelor.

Patapievici: Ministerul Culturii trebuie să dea explicaţii în cazul licitaţiei Cioran

Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, a declarat pentru RFI că Ministerul Culturii trebuie să dea nişte explicaţii în cazul licitaţiei Emil Cioran, întrucât ştia de câteva luni de organizarea acesteia, fără a se mobiliza pentru a achiziţiona documentele şi manuscrisele filosofului român.

Deputatul PDL Dan Păsat, trimis în judecată pentru şantaj

Deputatul PDL Dan Păsat a fost trimis în judecată, vineri, de DNA, pentru trei infracţiuni de şantaj şi pentru şapte operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani sau bunuri.

Nicolae Popa va fi adus în România înainte de Paşti

Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI, va fi adus în România înainte de Paşti, după ce decretul privind extrădarea lui a a fost semnat de preşedintele Indoneziei, Susilo Bambang Yudhoyono.

Cum a reuşit o pensionară de 75 de ani din Georgia să lase trei ţări fără conexiune la internet

O pensionară de 75 de ani riscă trei ani de închisoare după ce a lăsat trei ţări fără internet pentru mai multe ore la sfârşitul lunii trecute. Georgia, Armenia şi Azerbaidjan sunt ţările deconectate de la internet din cauza femeii care săpa după cupru pe lângă cablurile optice, scrie BBC News.

Un bebeluş de un an şi jumătate, „uitat” într-un spital desfiinţat. „Dacă îl atingi, băieţelul se infectează. Şi hainele îi fac rău”

"Un spital nu este o alimentară ca să-i faci inventarul şi să-i tragi obloanele. Vieţile unor oameni depind de el", spune Delia Asultanei, managerul spitalului din Tutova, judeţul Vaslui, care a aflat că de la 1 aprilie instituţia va fi transformată în cămin de bătrâni.

Cât costă noua Dacia Duster ESF, lansată de Renault

Constructorul auto român Dacia a reuşit să se facă cunoscut în întreaga lume, mai ales datorită raportului calitate-preţ promovat, iar modelul Duster, lansat cu un an în urmă a contribuit din plin la imaginea mărcii.

Care sunt eşecurile pe care le-au avut Bill Gates şi Steve Jobs în afaceri? Greşeli care i-au costat milioane

Sunt admiraţi şi invidiaţi totodată pentru afacerile pe care le-au fondat. Conduc la ora actuală cele mai valoroase branduri din lume. Au averi de miliarde de dolari şi nimic nu pare să le umbrească reuşitele. Însa Bill Gates şi Steve Jobs n-au avut întotdeauna succes. De-a lungul timpului au avut şi eşecuri, care le-au adus pierderi substanţiale.

Statele care au susţinut opoziţia libiană de la început vor avea beneficii economice

Statele care au susţinut opozanţii regimului colonelului Muammar Kadhafi de la început vor avea parte de beneficii economice, a afirmat ministrul Finanţelor al Guvernului rebel libian, într-un interviu pentru presa germană.

Care sunt noile gadgeturi 3D care sosesc anul acesta în România

Dupa ce anul trecut producătorii au adus în România cele mai noi televizoare 3D, anul acesta a venit rândul telefoanelor, consolelor şi laptopurilor cu ecran 3D. Preţurile, ce-i drept, sunt destul de piperate şi, la fel ca în cazul televizoarele cu imagine tridimensională, sunt cu o treime mai mari decat cele ale produselor obişnuite.

Vrei să te angajezi la Dacia, Google sau Microsoft? Mii de joburi scoase la concurs de aceste companii, mâine şi poimâine

Cele mai importante multinaţionale prezente pe piaţa din România scot la concurs peste 2.200 de locuri de muncă la târgul de cariera Anagajatori de Top, care se va desfăşura vineri şi sâmbată, în Bucureşti. Giganţi ca Google, Dacia, HP, BCR, Coca-Cola, Renault sau Microsoft oferă atât joburi pentru tinerii absolvenţi de facultate, căt şi internshipuri pentru studenţi.

Anchetatorii antidrog fac percheziţii în Lugoj, Timiş şi Bucureşti, ridicând mai mulţi traficanţi

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au descins, joi, în 27 de locuri, într-o acţiune de capturare a unor traficanţi de heroină din Lugoj şi Timişoara, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Descinderi DIICOT în 53 de locuinţe. Acţiunea vizează capturarea unor interlopi craioveni care au introdus arme în România

Procurorii DIICOT, poliţişti şi jandarmi au descins, joi, în 53 de locuri, într-o amplă acţiune de capturare a unor interlopi craioveni care au introdus în România, cu ajutorul unor bulgari, arme letale şi muniţie, care au fost utilizate în conflicte stradale sau altercaţii dintre grupări. Treizeci de persoane au fost duse de poliţişti la audieri.

Comisar şef de Poliţie, condamnat definitiv la trei ani de detenţie pentru corupţie

Instanţa supremă a condamnat definitiv la trei ani de detenţie un comisar şef din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, judecat pentru că a pretins bani în schimbul intervenţiei pe lângă un procuror şef, astfel încât un dosar penal să fie soluţionat favorabil.

Tabără vorbeşte despre organismele modificate genetic la conferinţa Mediafax Talks about GMOs

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, va participa la conferinţa Mediafax Talks about GMOs, pe tema organismelor modificate genetic, care va avea loc joi, 7 aprilie, de la ora 9.00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice din Bucureşti.

Corina Creţu a iniţiat o dezbatere în PE în care l-a avut invitat pe Bill Gates

Europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedintele Comisiei de dezvoltare din PE, a iniţiat, la Strasbourg, o dezbatere la care invitat de onoare a fost Bill Gates, fondatorul Microsoft şi principalul donator privat pentru acţiuni umanitare şi ajutor dedicat dezvoltării în lume.

Reduceri de 15% pentru bilete la concertul Zucchero de la Bucureşti

O parte din biletele pentru concertul pe care Zucchero îl va susţine în Bucureşti, pe 21 iunie, la Arenele Romane, au o reducere de 15% în perioada 7 - 10 aprilie, în cadrul unei campanii iniţiate de organizatorii evenimentului, potrivit unui comunicat.

Românii au cumpărat anul trecut mai puţine băuturi alcoolice, snacks-uri şi sucuri. Ce buget au alocat cumpărătorii pentru alimente

Bugetul lunar alocat de români pentru alimente şi produse de îngrijire a locuinţei a rămas aproximativ la fel în 2010, comparativ cu 2009, dar volumul a scăzut, iar cheltuielile cu unele produse, precum alcoolul, snacks-urile şi băuturile carbonatate, au fost reduse sau chiar eliminate.

Cum se adresează CV Tudor autorităţilor: Vită încălţată, huligani, căţea turbată

Corneliu Vadim Tudor a spus, în timpul scandalului privind evacuarea sediului PRM, că e demnitar european, a cerut să fie arestat, i-a apostrofat pe executor şi forţele de ordine, strigându-le "imbecililor, folosiţi Poliţia la furat" şi că "este trimisă o căţea turbată la furat cu şapte haidamaci".

Casă de avocatură: Piaţa imobiliară ar fi scăzut cu 70-80% dacă băncile nu erau prudente

Piaţa imobiliară ar fi scăzut cu 70-80% dacă băncile nu aveau o atitudine prudentă în ceea ce priveşte executarea garanţiilor, ceea ce ar fi afectat şi companiile fără probleme, a declarat, miercuri, Simona Neagu, partener al casei de avocatură Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP).

Udrea: Categoric, Funeriu nu trebuie să demisioneze, ci ar trebui lăudat

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, miercuri, la RFI, că, în mod categoric, Daniel Funeriu nu trebuie să demisioneze din funcţia de ministru al Educaţiei, ci acesta ar trebui lăudat.

Indonesian President Signs Extradition Papers For Romanian Fraud Convict Nicolae Popa

The Indonesian president has signed the decree extraditing Romanian fraud convict Nicolae Popa and he is to be turned over to Romanian authorities within 30 days, people close to the matter told MEDIAFAX Wednesday.

Vadim Tudor, deferit justiţiei pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti

Procurorii Parchetului instanţei supreme l-au trimis în judecată, marţi, pe liderul PRM Corneliu Vadim Tudor pentru ultraj şi nerespectarea unei hotărâri judecătoreşti privind evacuarea din luna ianuarie a sediului Partidului România Mare din strada Emile Zola.

Şapte arme şi peste 300 de cartuşe, confiscate de poliţiştii din Bistriţa Năsăud

Şapte arme şi peste 300 de cartuşe, aparţinând unui cetăţean austriac rezident în România, au fost confiscate marţi de către poliţiştii din Bistriţa Năsăud, informează Poliţia Română.

Doi ofiţeri de la Poliţia Transporturi de la Craiova, acuzaţi de şantaj de DIICOT

Doi ofiţeri de la Poliţia Transporturi Craiova sunt cercetaţi de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitştiate Organizată şi Terorism (DIICOT), pentru şantaşi şi abuz în serviciu.

Cererea vizând imunitatea lui Severin, adresată PE, fiindcă faptele s-ar fi comis la Bruxelles

Imunitatea nu poate fi invocată în caz de flagrant delict şi nici nu poate constitui o piedică în calea dreptului Parlamentului European de a ridica acest privilegiu unuia dintre membri, europarlamentarul Adrian Severin ar fi comis faptele de care este acuzat în afara României, la PE.

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici vrea desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental

Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici cere Parlamentului desfiinţarea funcţiei de inspector guvernamental "pe motiv de eficienţă financiară" şi arată că 70 de persoane ocupă această poziţie. ANPF invocă posibilitatea redistribuirii acestora dintr-un corp de rezervă, ca orice funcţionar public.

Dinel Staicu, dat în urmărire naţională după condamnarea la închisoare în dosarul BIR

Omul de afaceri craiovean Dinel Staicu, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind falimentarea Băncii Internaţionale a Religiilor, a fost dat în urmărire naţională.

DNA cere PE ridicarea imunităţii pentru Adrian Severin

Direcţia Naţională Anticorupţie cere Parlamentului European ridicarea imunităţii europarlamentarului Adrian Severin.

Agenţia Naţională Antidrog va fi direcţie în subordinea MAI

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) propune o Hotărâre de Guvern pentru reglementarea organizării şi funcţionării Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) ca direcţie cu personalitate juridică în subordinea sa, posturile şi angajaţii structurii preluându-se de la Poliţia Română.

Medicii, mai importanţi decât avocaţii pentru mafioţii italieni: Prescriau medicamente pentru a crea simptomele unor boli cu care să scape de închisoare

Medicii supuşi, care sunt dispuşi să falsifice certificate de boală, să prescrie medicamente sau chiar să ofere pastile care dau simptomele unor boli grave, sunt indispensabili mafioţilor italieni când se confruntă cu legea, nu avocaţii, potrivit unei cărţi de Corrado de Rosa, arată The Independent.

AFI Cotroceni, Băneasa şi Bucureşti Mall, cele mai populare destinaţii de cumpărături din Bucureşti

Peste jumătate dintre retailerii prezenţi în România au raportat anul trecut o creştere cu până la 30% a vânzărilor, potrivit unui sondaj realizat de Colliers, din care reiese, totodată, că cele mai performante centre comerciale din Capitală au fost AFI Palace Cotroceni, Băneasa şi Bucureşti Mall.