Știri externe

Poliţia australiană a efectuat o operaţiune de amploare pentru a contracara comiterea de atentate

Poliţia federală australiană a anunţat joi că efectuat o operaţiune de amploare în cursul nopţii de miercuri spre joi la Sydney şi Brisbane şi a plasat în detenţie 15 persoane cu scopul de contracara comiterea unor acte de violenţă.

Secretarul american al Trezoreriei: Întreruperea finanţărilor de care beneficiază SI este un demers complicat

Secretarul american al Trezoreriei, Jack Lew, a anunţat, miercuri, că Washingtonul şi comunitatea internaţională colaborează pentru "tăierea" finanţărilor de care beneficiază gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), un obiectiv pe care l-a calificat ca fiind "complicat".

Cvartetul pentru Orientul Mijlociu face apel la începerea reconstrucţiei Fâşiei Gaza

Cvartetul internaţional pentru Orientul Mijlociu a făcut apel, miercuri, la începerea cât mai curând posibil a reconstrucţiei Fâşiei Gaza, devastată de război, pentru a evita reluarea ostilităţilor.

Barack Obama vrea ca Marea Britanie să rămână „puternică şi unită”

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, şi-a exprimat pe Twitter, miercuri, cu o zi înainte de referendumul privind independenţa Scoţiei, speranţa că Marea Britanie va rămâne "puternică şi unită".

Preşedintele iranian critică SUA pentru refuzul de a trimite trupe terestre împotriva SI. Teheranul: Jihadiştii nu vor fi învinşi doar cu raiduri aeriene

Preşedintele iranian, Hassan Rohani, a criticat miercuri Statelor Unite pentru refuzul de a trimite trupe terestre împotriva grupării jihadiste Stat Islamic (SI) care, în opinia sa, încearcă să "ucidă omenirea".

Un pompier catalan a mers 2.000 de kilometri cu un Seat 600 pentru a susţine independenţa Scoţiei

Un pompier catalan din Girona a mers 2.000 de kilometri cu un Seat 600, din nord-estul Spaniei până la Glasgow, cu scopul de a-şi arăta susţinerea pentru independenţa Scoţiei la referendumul de joi.

O voluntară a Médecins sans Frontières aflată în misiune în Liberia a fost infectată cu virusul Ebola

O voluntară de origine franceză a Médecins sans Frontières (MSF) aflată în misiune la Monrovia, în Liberia, a fost contaminată de virusul Ebola, a anunţat miercuri ONG-ul într-un comunicat.

Preşedintele ucrainean cere sprijinul Canadei pentru apropierea ţării sale de NATO

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a cerut, miercuri, Canadei să-l ajute să construiască legături solide cu NATO, o apropiere care nemulţumeşte Rusia.

Parlamentari din 10 ţări, inclusiv români, cer reanalizarea proiectului de creare a unui Parchet UE

Parlamentari din zece state UE, inclusiv din România, reuniţi miercuri la Paris, au cerut Comisiei Europene să reanalizeze propunerea de înfiinţare a unui Parchet european destinat combaterii fraudelor asupra bugetului Uniunii Europene.

NSA oferă Israelului informaţii brute obţinute prin interceptări

Agenţia americană pentru Securitatea Naţională oferă serviciilor secrete israeliene informaţii brute, inclusiv despre cetăţeni americani, susţine fostul consultant NSA Edward Snowden, refugiat în Rusia, conform site-ului cotidianului The New York Times.

Centrul Simon Wiesenthal a cerut crearea unui post de monitorizare a antisemitismului în Germania

Centrul Simon Wiesenthal, pe care acest celebru vânător de nazişti l-a fondat, a cerut Berlinului să creeze un post pentru monitorizarea antisemitismului în Germania, iar apoi în Europa, pentru a coordona lupta, în urma apariţiei unor derapaje după conflictul israeliano-palestinian.

Socialiştii din Republica Moldova îşi exprimă indignarea faţă de afirmaţiile lui Victor Ponta privind unirea

Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (de opoziţie) a exprimat indignare în legătură cu declaraţiile premierului român, Victor Ponta, privind perspectiva unirii în anul 2018, cerând Chişinăului să aibă o reacţie clară.

Director FBI: Popularitatea grupului Stat Islamic este în creştere, pe fondul bombardamentelor SUA

Susţinerea în mediile online pentru grupul Stat Islamic a crescut pe fondul raidurilor aeriene americane, iar organizaţia teroristă ar putea lua alţi ostatici pentru a încerca să obţină concesii din partea Washingtonului, afirmă directorul FBI, James Comey.

Cum s-ar putea răzbuna Rusia pentru sancţiunile care i-au fost impuse de Occident

Vladimir Putin afirma, la câteva ore după ce Washingtonul şi Bruxelles-ul anunţau noile sancţiuni impuse Moscovei, săptămâna trecută, că va reflecta la măsuri de retorsiune, relatează The Moscow Times, care prezintă 14 opţiuni ce pot ajunge pe biroul preşedintelui rus.

Statele UE promit încă 78 de milioane de euro pentru contracararea epidemiei de Ebola

Statele membre ale Uniunii Europene au promis 78 de milioane de euro suplimentare pentru a ajuta ţări africane să combată Ebola, anunţă comisarul UE pentru Asistenţă umanitară, Kristalina Gheorghieva, citată de AFP.

Oficial rus: SUA simulează relaţii constructive cu Rusia, acţionând de fapt pentru un nou Război Rece

Administraţia Barack Obama simulează că are o "relaţie constructivă" cu Rusia, însă, în realitate, adoptă o linie politică ce riscă să declanşeze un nou Război Rece, afirmă Aleksei Puşkov, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat.

Consulul Ucrainei: Vrem să avem pace cu Rusia. E o ţară mare, puternică, să aibă şi conducere cu minte

Consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasyli Boiechko, a declarat, miercuri, că Ucraina, care a devenit stat asociat al Uniunii Europene, doreşte să aibă pace cu Rusia, care este o ţară mare şi puternică, cu un popor mare şi că speră ca Dumnezeu să dea acestui popor şi conducere cu minte.

Rusia va trimite în Marea Neagră un submarin militar invizibil pe radare

Flota rusă de la Marea Neagră va primi un submarin militar invizibil pe radare, anunţă Comandamentul districtului sudic din Rusia, citat de RIA Novosti.

Dean Thompson: Prostituţia s-a amplificat în ţările europene unde a fost legalizată

Însărcinatul cu afaceri interimar al ambasadei SUA, Dean Thompson, a spus miercuri, într-o întâlnire cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, că în ţările europene unde prostituţia a fost legalizată fenomenul nu s-a diminuat, ci dimpotrivă, s-a amplificat.

România a avut cea mai abruptă scădere din UE a lucrărilor de construcţii în iulie

România a avut în iulie cea mai abruptă scădere din UE a lucrărilor de construcţii, de 19,7%, raportat la luna similară a anului trecut, faţă de creşteri de 0,4% în zona euro, respectiv 0,6% la nivelul întregii Uniuni Europene, potrivit datelor prezentate miercuri de Eurostat.

SEPARATISMUL în Europa: Cum ar arăta continentul european dacă fiecare mişcare naţionalistă ar obţine independenţa – FOTO

Scoţienii au ocazia istorică, joi, să-şi recapete independenţa pierdută în urmă cu trei secole, printr-un referendum ce ar putea provoca o undă de şoc. O victorie a susţinătorilor independenţei ar putea conduce la destrămarea Marea Britanii şi la încurajarea tuturor naţionaliştilor în Europa. Cotidianul Daily Mail publică o hartă a modului în care ar arăta Europa în cazul în care toate mişcările separatiste şi-ar îndeplini dorinţa, respectiv obţinerea independenţei.

Primul test clinic al unui vaccin împotriva Ebola nu a provocat reacţii adverse până în prezent

Primul test clinic al unui vaccin împotriva virusului Ebola, care a început în Statele Unite în prima parte a lui septembrie cu o mână de voluntari, nu a provocat până în prezent reacţii adverse, a anunţat marţi un oficial sanitar american de rang înalt.

Parlamentul European a aprobat ajutorul de 3,57 milioane euro pentru foştii angajaţi de la Mechel

Parlamentul European a aprobat, miercuri, ajutorul de 3,57 milioane de euro pentru sprijinirea lucrătorilor disponibilizaţi de la combinatul Mechel.

SUA cer crearea unei zone-tampon la frontiera dintre Rusia şi Ucraina

Statele Unite ar anula o parte a sancţiunilor impuse Rusiei, dacă între aceasta şi Ucraina ar fi creată o zonă-tampon, scrie ziarul rusesc Kommersant în ediţia de miercuri, citat de agenţia publiă RIA Novosti în pagina electronică.

Ponta: România va participa strategic şi operaţional la coaliţia împotriva grupării Stat Islamic

Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că România sprijină coaliţia internaţională împotriva grupării Stat Islamic şi va lua parte la ceea ce este decis strategic şi operaţional în cadrul acestei coaliţii.

Ponta răspunde Rusiei: Reunirea României cu Moldova în UE până în 2018-2019 este obiectiv strategic

Reunirea României cu Republica Moldova în cadrul Uniunii Europene, până în 2018-2019, este un obiectiv strategic pentru Guvernul proeuropean de la Chişinău şi pentru Guvernul României, a declarat premierul Ponta, adăugând că se bucură când este criticat de la Moscova pentru acest lucru.

Patriarhul rus Kiril a primit cadou un avion de vânătoare

Patriarhul Kiril, liderul Bisericii Ortodoxe ruse, a primit cadou un avion de vânătoare de tip SU-35, în timpul unei vizite la o uzină din Extremul Orient rus, relatează Moscow Times, în ediţia electronică.

România, obligată de CEDO să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei

România este obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei, a decis, miercuri, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), subliniind obligaţia statului de a face dreptate victimelor crimelor împotriva umanităţii, indiferent de timpul scurs de la săvârşirea acestora.

Referendumul privind independenţa faţă de Marea Britanie domină paginile ziarelor scoţiene

Referendumul pe tema independenţei Scoţiei faţă de Marea Britanie domină miercuri paginile ziarelor scoţiene, cu o zi înaintea consultării populare, relatează BBC News Online.

Statul Islamic îi răspunde lui Obama într-o înregistrare video: „Lupta abia a început: va urma” – VIDEO

Statul Islamic a publicat o înregistrare video care pare să răspundă promisiunii preşedintelui american, Barack Obama, de a "distruge" gruparea, relatează Washington Post, în ediţia electronică de miercuri.

BBC: Cum s-ar putea numi Regatul Unit în cazul independenţei Scoţiei

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord (UK) îşi va păstra cel mai probabil denumirea în cazul în care Scoţia va obţine independenţa la referendumul de joi, dar o serie de alternative au fost prezentate pentru situaţia în care regatul ar trebui să-şi schimbe numele, notează BBC.

Un deputat ucrainean a fost aruncat de protestatari într-un tomberon plin cu gunoi – VIDEO

Mai mulţi manifestanţi, care cereau marţi aprobarea unei legi a lustraţiei în faţa Parlamentului de la Kiev, au imobilizat un deputat care susţinea legea respectivă şi l-au aruncat într-un tomberon, după care au pus un cauciuc şi au turnat un lichid peste el, relatează Russia Today.

Regele Suediei a scăpat nevătămat dintr-un accident de automobil petrecut la Stockholm

Regele Suediei Carl al XVI-lea Gustav a scăpat nevătămat dintr-un accident de automobil care a avut loc la Stockholm, miercuri dimineaţă, şi a putut să îşi continue drumul într-un alt vehicul, a anunţat curtea regală suedeză, citată de AFP.

Serghei Lavrov acuză NATO că a jucat un rol distructiv în timpul crizei ucrainene

NATO a jucat un rol distructiv în timpul crizei ucrainene şi continuă să împingă Kievul către confruntare, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, într-un interviu acordat cotidianului El Pais şi citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

ANALIZĂ: UE se teme de o contagiune în cazul în care Scoţia obţine independenţa

Liderii europeni îşi ascund cu greu nervozitatea în faţa perspectivei privind independenţa Scoţiei, care generează temeri privind o contagiune, şi evocă riscul de a rămâne în afara Uniunii Europene.

ANALIZĂ: Referendum istoric pe tema independenţei Scoţiei

Scoţienii au ocazia istorică, joi, să-şi recapete independenţa pierdută acum trei secole, printr-un referendum ce ar putea provoca o formidabilă undă de şoc, o victorie a susţinătorilor independenţei putând conduce la destrămarea M.Britanii şi încurajarea naţionaliştilor în Europa.

ANALIZĂ: Consecinţele economice şi politice ale unei independenţe a Scoţiei

Numeroase întrebări de ordin economic, politic şi diplomatic despre viitorul unei eventuale Scoţii independente au apărut înaintea referendumului de joi, în timp ce sondajele de opinie anticipează un scor strâns între susţinătorii şi opozanţii independenţei.

CRONOLOGIE: Lungul drum pe care Scoţia l-a parcurs până la referendumul asupra independenţei

Scoţia şi-ar putea redobândi independenţa pe care a pierdut-o în urmă cu trei secole, în urma referendumului de joi, relatează AFP, care prezintă 12 date ce pot permite înţelegerea drumului pe care Scoţia l-a parcurs către acest scrutin.

Deputaţii francezi vor să împiedice plecarea către Siria şi Irak a unor candidaţi pentru jihad

Deputaţii francezi au aprobat, marţi seara, o interdicţie administrativă de ieşire din ţară care are ca scop să împiedice plecarea unor candidaţi pentru jihad către Siria şi Irak, una dintre măsurile cheie ale unui proiect de lege privind combaterea terorismului.

STUDIU: Dezastrele naturale provoacă de trei ori mai multe deplasări de persoane decât conflictele

Catastrofele naturale au provocat în 2013 de trei ori mai multe deplasări de persoane decât conflictele, ceea ce dovedeşte urgenţa abordării problemei schimbărilor climatice, afirmă un studiu publicat miercuri.