Obama condamnă atacul armat comis la o biserică, cerând modificarea legilor privind armele

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, s-a declarat "profund îndurerat" de atacul armat comis la o biserică din statul Carolina de Sud, soldat cu nouă morţi, informează ABC News.

285 afișări
Imaginea articolului Obama condamnă atacul armat comis la o biserică, cerând modificarea legilor privind armele

Obama condamnă atacul armat comis la o biserică, cerând modificarea legilor privind armele (Imagine: HEPTA)

"Orice incident de acest fel este o tragedie. Orice atac soldat cu victime multiple este o tragedie", a declarat preşedintele Statelor Unite.

"Tragediile de acest fel s-au multiplicat în Statele Unite", a adăugat Obama, precizând că îl cunoştea personal pe reverendul Clementa Pinckney, una dintre victimele atacului.

"Am ţinut discursuri după prea multe incidente de acest fel. Astfel de incidente nu se întâmplă la fel de frecvent în alte ţări avansate. La noi se întâmplă pentru că armele pot fi cumpărate prea uşor. Nu mai putem amâna, trebuie să intervenim pentru modificarea legislaţiei privind armele de foc", a spus Obama.

Presupusul autor al atacului armat soldat cu nouă morţi comis joi într-o biserică din Statele Unite a fost arestat.

Dylann Roof, în vârstă de 21 de ani, a fost arestat joi după-amiază în localitatea Shelby, situată în statul Carolina de Nord.

"Pot confirma că un suspect este un custodie în legătură cu atacul comis la o biserică din Charleston", a comunicat procurorul-general al Statelor Unite, Loretta Lynch.

Nouă persoane au fost ucise în atacul armat comis miercuri seara într-o biserică metodistă frecventată de afroamericani din Charleston, în statul Carolina de Sud.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici