Știri externe

Hollande şi Obama îndeamnă la un „acord ambiţios” privind modificările climatice

Preşedinţii francez François Hollande şi american Barack Obama au lansat un apel comun la un acord ambiţios pe tema modificărilor climatice, într-un articol comun publicat în ediţiile de luni ale ziarelor Le Monde şi The Washington Post, în care îşi prezintă parteneriatul ca pe un "model".

Naufragiatul în Pacific, autorizat să părăsească Insulele Marshall şi să revină în El Salvador

Naufragiatul în Pacific Jose Salvador Alvarenga a fost autorizat de către medici să părăsească luni seara Insulele Marshall şi să se întoarcă în ţara sa natală, El Salvador, a anunţat o sursă apropiată dosarului.

Sute de civili sirieni, epuizaţi, evacuaţi din cartiere rebele de la Homs

Câteva sute de civili sirieni, palizi şi cu ochii încercănaţi, au fost evacuaţi duminică de către ONU din cartiere rebele de la Homs, în pofida violenţelor care au perturbat prima operaţiune umanitară de acest tip, efectuată după aproximativ 20 de luni în acest oraş devastat.

Coreea de Nord a plătit amenda pentru nava cu arme nedeclarate la bord, blocată în Panama

Nava nord-coreeană reţinută în Panama de la jumătatea lui 2013, după ce a fost interceptată cu arme cubaneze nedeclarate la bord, a fost eliberată în urma plăţii unei amenzi în valoare de aproximativ 700.000 de dolari, a anunţat Administraţia Canalului Panama (ACP).

Ucraineanul care voia să deturneze un avion turcesc către Soci, inculpat la Istanbul

Un ucrainean care a încercat vineri seara să deturneze un avion de linie turcesc către Soci (Rusia), unde începeau Jocurile Olimpice (JO) de Iarnă, a fost inculpat duminică, de către un tribunal de la Istanbul, şi plasat în detenţie preventivă, a anunţat agenţia de presă Dogan.

Phenianul a anulat vizita unui emisar american care urma să negocieze eliberarea lui Kenneth Bae

Statele Unite au deplâns duminică seara anularea de către Coreea de Nord a vizitei prevăzute a unui emisar american care urma să acţioneze în vederea eliberării unui cetăţean american, Kenneth Bae, deţinut de către Phenian din noiembrie 2012.

ANALIZĂ: Consecinţele referendumului privind limitarea imigraţiei în Elveţia asupra relaţiilor cu UE

Votul elveţienilor în favoarea unei limitări a imigraţiei ar putea pune în pericol implementarea mai multor acorduri dintre Elveţia şi Uniunea Europeană, care a anunţat că va examina implicaţiile acestei iniţiative asupra relaţiilor bilaterale.

Ucraina consolidează măsurile de securitate din cauza unui risc ridicat de „atentate teroriste”

Serviciul de securitate al Ucrainei (SBU) a anunţat duminică că va consolida măsurile de securitate în ţară, "activând" un centru antiterorism, din cauza unui risc ridicat de atentate teroriste.

Berlinul îşi exprimă „regretul” faţă de votul elveţienilor în favoarea unei limitări a imigraţiei

Ministrului german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, şi-a exprimat duminică seara "regretul" faţă de votul elveţienilor în favoarea introducerii unor cote în privinţa imigraţiei şi a apreciat că această decizie va "crea mai multe dificultăţi" Confederaţiei Elveţiene.

Protest la Ambasada Rusiei la Chişinău faţă de presiunile asupra şcolilor româneşti din Transnistria

Câteva persoane au protestat, duminică, la Ambasada Rusiei în Republica Moldova, faţă de presiunile exercitate de către autorităţile de la Tiraspol asupra şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului, relatează ziarul Timpul în ediţia electronică.

Infanta Cristina adoptă o strategie riscantă în timpul audierilor de la tribunal

Cristina de Bourbon, fiica regelui Spaniei, a răspuns, sâmbătă, timp de peste şase ore întrebărilor justiţiei afirmând că nu ştia despre activităţile soţului ei, "o strategie a dragostei" care riscă să nu fie convingătoare.

UE va examina implicaţiile votului elveţienilor asupra tuturor relaţiilor cu Berna

Comisia Europeană şi-a exprimat "regretul", duminică, faţă de votul elveţienilor în favoarea introducerii unor cote în privinţa imigraţiei, într-un comunicat.

UKIP cere ca o parte din banii pentru ajutor internaţional să fie consacrată sinistraţilor britanici

Liderul partidului populist şi eurofob UKIP a cerut ca Marea Britanie să consacre o parte din ajutorul său internaţional sinistraţilor inundaţiilor care au avut loc în ţară.

Acord Iran-AIEA cu privire la şapte noi puncte de cooperare, ce nu includ însă o vizită la Parchin

Un nou acord a fost încheiat duminică între Iran şi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) privind cooperarea nucleară, dar acesta nu include o vizită la instalaţia militară de la Parchin, cerută din 2012, potrivit unui oficial iranian din domeniul nuclear.

Elveţia: Referendumul pe tema limitării imigraţiei, aprobat de 50,3 la sută dintre alegători

Alegătorii elveţieni au votat în proporţie de 50,3 la sută în favoarea unei limitări a imigraţiei, în cadrul referendumului organizat duminică, potrivit rezultatelor oficiale.

Poliţia turcă a dispersat sâmbătă seara o manifestaţie în favoarea libertăţii Internetului

Poliţia turcă a dispersat sâmbătă seara, din piaţa Taksim din Istanbul, o manifestaţie împotriva unei legi controversate care sporeşte controlul pe Internet, votată de Parlament la iniţiativa puterii islamo-conservatoare şi apărate de premierul Recep Tayyip Erdogan.

Manifestaţie împotriva Femen la Paris

Şase sute de persoane, potrivit poliţiei, s-au reunit sâmbătă la Paris pentru a cere dizolvarea mişcării feministe Femen, considerată "sectantă" şi care îl "urăşte pe Dumnezeu", şi expulzarea uneia dintre refugiatele lor politice în Franţa, ucraineanca Inna Şevcenko.

Japonia: Cea mai mare furtună de zăpadă din ultima jumătate de secol – cel puţin 11 morţi şi 1.250 de răniţi

O furtună de zăpadă excepţională, fără precedent în ultima jumătate de secol la Tokyo, a provocat moartea a 11 persoane şi rănirea altor 1.250, sâmbătă şi duminică, pe tot teritoriul Japoniei, potrivit unui nou bilanţ provizoriu al presei locale.

Pentagonul, după modelul ”Misiune imposibilă”: Caută componente electronice care să se autodistrugă

Pentagonul s-a lansat în căutarea unor componente electronice efemere, capabile să se autodistrugă pentru a nu cădea în mâinile inamicilor, după modelul serialului "Misiune imposibilă".

Noi proteste în Ucraina: Peste 70.000 de manifestanţi ai opoziţiei s-au reunit în centrul Kievului

Aproximativ 70.000 de manifestanţi ai opoziţiei s-au reunit duminică la prânz în piaţa Independenţei din Kiev, au anunţat jurnaliştii AFP. Militantul torturat Dmitro Bulatov, care în prezent primeşte îngrijiri în Lituania, s-a adresat direct prin telefon mulţimii, vocea sa auzindu-se la difuzoarele din Maidan.

Doi morţi şi şase răniţi, după ce un bărbat a deschis focul într-o catedrală din Rusia

Două persoane au fost ucise şi alte şase au fost rănite, duminică, de un bărbat care a deschis focul în timpul slujbei într-o catedrală din insula Sahalin, în Extremul Orient rus, a anunţat poliţia.

Angela Merkel: Germania nu poate visa la un partener mai bun decât SUA

Cancelarul german Angela Merkel a luat o atitudine mai binevoitoare faţă de Statele Unite, într-un discurs susţinut sâmbătă, după ce în ajun s-a arătat foarte indignată de insultele unui diplomat american la adresa Uniunii Europene, în contextul crizei ucrainene.

Serghei Lavrov a discutat cu John Kerry despre situaţia din Siria

Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a discutat sâmbătă, prin telefon, cu secretarul american de Stat John Kerry despre situaţia din Siria, în contextul reluării, la 10 februarie, a negocierilor între regimul sirian şi opoziţie, a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat.

Un convoi cu ajutoare umanitare, atacat în oraşul sirian Homs

Vehicule ale Semilunii Roşii Siriene, care transportau ajutor umanitar către cartierele asediate ale oraşului Homs, au fost sâmbătă ţinta unui atac cu obuz de mortier şi a unor tiruri, în urma cărora a fost rănit un şofer.

Bărbatul care a încercat să deturneze un avion spre Soci voia să-l „salveze” pe Viktor Ianukovici

Ucraineanul care a încercat, vineri seara, să deturneze un avion de pasageri spre Soci (Rusia), afirmase în ajun că vrea să-l "salveze" pe preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici care, în opinia lui, este "ostaticul" lui Vladimir Putin, a anunţat un oficial regional din Harkiv.

Secretarul de stat britanic pentru Imigraţie a demisionat pentru că angajase o imigrantă ilegală

Secretarul de stat britanic pentru Imigraţie, Mark Harper, care coordonează un proiect de lege ce prevede înăsprirea condiţiilor de primire în Marea Britanie, a demisionat sâmbătă pentru că a angajat o menajeră în situaţie ilegală.

NSA interceptează doar 30 la sută dintre apelurile telefonice

Agenţia de Securitate Naţională din Statele Unite, NSA, nu interceptează decât datele a 30 la sută dintre apelurile telefonice din cauza exploziei traficului pe mobil, a anunţat vineri presa americană.

Doi morţi şi nouă răniţi după deraierea unui tren turistic în Alpii francezi

Două persoane, dintre care o rusoaică, au murit şi alte nouă au fost rănite, sâmbătă dimineaţa, după ce un tren turistic a deraiat într-o zonă cu acces dificil din Alpes-de-Haute-Provence, în sudul Franţei, au anunţat echipele de salvare şi autorităţile.

Trupă rock canadiană cere drepturi de autor Pentagonului pentru folosirea muzicii sale la Guantanamo

Grupul canadian de muzică rock Skinny Puppy i-a cerut Pentagonului 666.000 de dolari pentru drepturi de difuzare a muzicii sale, după ce unul dintre fanii săi, fost gardian la Guantanamo, a afirmat că a folosit melodiile sale pentru a tortura deţinuţii, potrivit presei.

Numărul victimelor civile în Afganistan a crescut în 2013

Numărul victimelor civile în Afganistan a crescut cu 14 puncte procentuale în 2013, a anunţat sâmbătă ONU, evocând o "schimbare de dinamică" îngrijorătoare în acest conflict în apropierea momentului în care forţa NATO se va retrage din această ţară până la sfârşitul anului.

Premieră pentru monarhia spaniolă: Infanta Cristina compare în faţa unui judecător

Fiica regelui Spaniei, infanta Cristina, a ajuns sâmbătă la tribunalul din Palma de Mallorca, în insulele Baleare, pentru a se explica în faţa unui judecător care a inculpat-o pentru fraudă fiscală, o situaţie judiciară fără precedent pentru o monarhie slăbită.

Ambasadoarea României la Stockholm sugerează Suediei să interzică cerşetoria

Ambasadoarea României la Stockholm a sugerat, sâmbătă, într-un articol publicat în presă interzicerea cerşetoriei în Suedia, pentru a descuraja romii să vină să se instaleze în mahalele.

Dmitri Medvedev ar fi aţipit în timpul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci. Cum a fost ironizat premierul rus – VIDEO

Premierul rus, Dmitri Medvedev, a fost ironizat, sâmbătă, pe reţelele de socializare pentru că ar fi aţipit în timpul grandioasei ceremonii de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Soci.

Bărbatul care voia să deturneze un avion spre Soci, anchetat pentru tentativă de act terorist

Ucraineanul care a încercat, vineri seara, să deturneze un avion de linie turc către Soci, face obiectul unei anchete pentru "tentativă de act terorist", au anunţat sâmbătă serviciile speciale ucrainene.

Autocarul implicat în accidentul din Ungaria făcea o cursă ocazională, la cererea unor turişti unguri. Inspectorii români verifică dacă şoferul a respectat perioadele de conducere

Autocarul implicat în accidentul din Ungaria aparţine unei firme din localitatea Corund, care efectuează servicii regulate de transport persoane intern şi internaţional, a afirmat, sâmbătă, şeful ARR Harghita, menţionând că această cursă era ocazională, la cererea unui grup de turişti din Ungaria. Inspectorii ISCTR care au mers la locul accidentului verifică, împreună cu autorităţile maghiare, dacă şoferul a respectat perioadele de conducere şi de odihnă.

Herman Van Rompuy consideră „inacceptabile” declaraţiile lui Nuland privind UE

Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a considerat "inacceptabile" declaraţiile secretarului de Stat adjunct american, Victoria Nuland, despre Europa în contextul crizei ucrainene.

Trei morţi şi aproximativ 500 de răniţi în Japonia, afectată de viscol – FOTO

O furtună de zăpadă, fără precedent în ultimii 20 de ani, a traversat sâmbătă Tokyo, oraş situat în mijlocul unei depresiuni atmosferice care s-a abătut asupra Japoniei sâmbătă, provocând trei morţi şi aproximativ 500 de răniţi şi blocând la sol sute de avioane.

Vladimir Putin a avut o întrevedere cu Viktor Ianukovici la Soci

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a avut o întrevedere cu omologul său ucrainean Viktor Ianukovici, vineri seara, în cadrul deschiderii Jocurilor Olimpice de la Soci, a anunţat sâmbătă serviciul de presă al şefului statului ucrainean.

ACCIDENT în Ungaria: Un autocar înmatriculat în România a căzut într-un canal adânc de 10 metri. Dintre cei 22 de răniţi, trei au cetăţenie română

Cel puţin 22 de pasageri, dintre care trei români au fost răniţi la bordul unui autocar înmatriculat în România, care a ieşit de pe autostrada M6 în apropiere de Mohacs, în sudul Ungariei, vineri seara, a anunţat un purtător de cuvânt al autorităţii pentru gestionarea dezastrelor. Autocarul în care se aflau 26 de pasageri este înmatriculat în judeţul Harghita şi plecase vineri de la Băile Homorod spre localitatea Pecs, inspectorii ISCTR urmând să facă un control la sediul firmei operatoare, informează Ministerul Transporturilor.

Revoltă împotriva sărăciei şi şomajului în Bosnia-Herţegovina: „Ei ne fură de 25 de ani şi ne distrug viitorul. Vrem să plece” – FOTO

O manifestaţie împotriva sărăciei şi şomajului s-a transformat în revoltă, vineri, la Tuzla, în nord-estul Bosniei-Herţegoovina, şi la Sarajevo, capitala acestei ţări, unde protestatari au devastat sediul Guvernului cantonal.