Economic

Firmele OPSPI rămase la Economie vor fi conduse de Gabriel Plăiaşu (PNL)

Companiile energetice administrate de OPSPI au fost transferate la Departamentul Energiei, unde vor fi conduse de Gabriel Dumitraşcu, care renunţă însă astfel la şefia Oficiului, iar restul firmelor din portofoliu vor fi coordonate de către fostul deputat liberal Gabriel Plăiaşu, ca nou şef al OPSPI.

Şefa FMI prevede un „viitor strălucit” pentru zona euro

Directorul general al FMI, Christine Lagarde, s-a declarat convinsă joi că zona euro va depăşi criza datoriilor, ea subliniind, într-o vizită în Lituania, importanţa reformelor structurale şi a unei uniuni bancare.

Ginerele lui Bill Clinton vrea să investească la banca elenă Eurobank

Un fond de investiţii înfiinţat de ginerele lui Bill Clinton, Marc Mezvinsky, alături de alţi doi bancheri este interesat de o participaţie de 25% la banca elenă Eurobank, proprietarul Bancpost, la care statul elen a preluat aproape 94% din acţiuni în urma recapitalizării instituţiei de credit.

ANALIZĂ: Certificatul energetic al clădirilor, obligatoriu din 19 iulie la vânzare sau închiriere. Paşii pe care trebuie să îi urmeze proprietarii

Proprietarii vor fi obligaţi să aibă, de vineri 19 iulie, certificatul de performanţă energetică a clădirilor atunci când vor vinde sau închiria un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putând fi anulate.

BCR: Moody’s a redus ratingurile fără acces la informaţii detaliate privind performanţele băncii

Moody’s alocă ratinguri BCR pe baza informaţiilor publice, fără acces la date detaliate privind performanţa, decizia de reducere a calificativului pentru depozitele pe termen lung ţinând cont mai degrabă de tendinţe economice,de piaţă şi financiare modificate semnificativ între timp, potrivit băncii.

Nokia a vândut în trimestrul al doilea cele mai puţine telefoane din ultimii opt ani

Vânzările de telefoane mobile ale grupului finlandez Nokia au scăzut cu 27% în trimestrul al doilea, la 61,1 milioane de unităţi, minimul ultimilor opt ani, rezultatele dezamăgind atât pe segmentul smartphone cât şi pe cel al terminalelor clasice, potrivit Financial Times.

Romgaz va produce electricitate din gazele care nu pot fi introduse în reţeaua naţională

Producătorul de gaze naturale Romgaz Mediaş, controlat de stat, a început să utilizeze gazele din zăcămintele nou descoperite care nu pot fi livrate în sistemul naţional de transport pentru producţia de electricitate în unităţi de putere redusă.

Ponta felicită IMM-urile că supravieţuiesc în pofida „eforturilor făcute fără voie” de către guverne

Premierul Victor Ponta i-a felicitat, joi, pe reprezentanţii IMM-urilor, glumind "amar", că rezistă şi supravieţuiesc în pofida "eforturilor făcute fără voie" de guvernele din ultimul timp ca acestea să nu mai existe, el subliniind astfel faptul că politica fiscală le-a fost nefavorabilă acestora.

EXCLUSIV: Comisia Europeană a avertizat Guvernul că planul pentru bani europeni este incoerent, fără priorităţi clare

Comisia Europeană a atenţionat Guvernul că proiectul Acordului de Parteneriat transmis către Bruxelles, care va reglementa modul de utilizare a banilor comunitari pentru 2014-2020, este incoerent şi fără priorităţi clare, solicitând ca documentul să fie refăcut "peste vară", până în luna septembrie.

DISPONIBILIZĂRI la Poştă: 3.650 de salariaţi, 11% din personal, vor rămâne fără loc de muncă începând cu luna septembrie

Un număr de 3.650 de angajaţi ai Poştei Române vor fi disponibilizaţi începând cu luna septembrie, reprezentând 11% din total, ca parte a procesului de restructurare a companiei care vizează restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de salariaţi ai operatorului poştal.

De ce nu au funcţionat cum trebuie serviciile telecom în 2012

Principalele cauze care au afectat furnizarea serviciilor de telefonie, internet sau retransmisie a programelor audiovizuale pentru cel puţin o oră în 2012 au fost distrugerea unor echipamente şi cabluri în urma lucrărilor de construcţii şi întreruperile de energie electrică, potrivit ANCOM.

200 de mineri de la Paroşeni refuză să iasă din mină, nemulţumiţi că nu li se preia cărbunele. Ei cer ca Ponta şi Vosganian să vină în Valea Jiului

Aproximativ 200 de mineri din schimbul unu de la Mina Paroşeni, sucursală a Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, au refuzat, joi, după terminarea programului de lucru, să iasă din subteran, nemulţumiţi că reprezentanţii Complexului Energetic Hunedoara nu le preiau cărbunele.

Georgescu, BNR: Deficitul de cont curent al României ar putea ajunge în acest an la cel mult 2%

Deficitul de cont curent al României se va încadra în acest an în limita a 4% din PIB, ajungând probabil în jur de 2% cel mult, apreciază prim-viceguvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Florin Georgescu.

Isărescu: În România nu avem bănci „too big to fail”, dar avem bănci mari pentru economia românească

Pe piaţa românească nu există bănci "too big to fail", dar sunt instituţii de credit mari comparativ cu economia românească, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, adăugând că la baza stabilităţii financiare trebuie să stea un cadru transparent.

Ponta crede că România poate avea creştere economică peste 1,6% după un avans cu 2,4% la şase luni

Economia României ar putea creşte în acest an cu o rată mai mare faţă de cea de 1,6% prognozată, după o majorare a Produsului Intern Brut de 2,4% în primul semestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, a declarat premierul Victor Ponta, într-un interviu pentru Bloomberg.

Câmpeanu: IMM-urile sunt soluţia pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor. Multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi

Firmele mici şi mijlocii reprezintă soluţia pentru reducerea şomajului în rândul tinerilor, o problemă din ce în ce mai gravă în România, în condiţiile în care multinaţionalele angajează doar tinerii foarte bine pregătiţi, a declarat, joi, ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu.

Ponta: Următorul acord cu FMI va fi convenit până în toamnă, cu o valoare între 3-5 miliarde euro

România va conveni, până în această toamnă, un nou acord preventiv cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, cu o valoare între 3 miliarde euro şi 5 miliarde euro şi cu mai puţine condiţii decât cele două înţelegeri anterioare, a declarat premierul Victor Ponta.

Explicaţia lui Ponta pentru eşecul RA-APPS: Evaluări făcute la nivelul pieţei de acum câţiva ani

Eşecul repetat al licitaţiilor RA-APPS se explică prin faptul că evaluările au fost făcute la nivelul pieţei imobiliare din urmă cu câţiva ani, iar acum piaţa a revenit la un nivel de normalitate, susţine premierul Ponta, după ce MEDIAFAX a anunţat că regia va vinde imobile prin negociere directă.

INVESTIGAŢII pe piaţa laptelui: Care sunt cei 14 producători la care s-au făcut controale inopinate

Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate la Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui (APRIL) şi la 14 membri ai acesteia, într-o investigaţie care vizează posibile înţelegeri pe piaţa colectării, procesării şi comercializării laptelui şi produselor lactate.

Vânzările Carrefour la nivel mondial au scăzut cu 0,6% în trimestrul doi

Vânzările Carrefour, cel mai mare retailer francez, au scăzut în trimestrul al doilea cu 0,6%, la 20,46 miliarde euro, din cauza condiţiilor economice dificile din sudul Europei şi deprecierii monedelor din Brazilia şi Argentina, potrivit unui comunicat transmis joi de grup.

Parlamentul elen a adoptat noile măsuri de austeritate. 25.000 de bugetari pot fi concediaţi

Parlamentul elen a adoptat, miercuri noaptea, măsurile de austeritate convenite de guvern cu "troica" creditorilor internaţionali, inclusiv prevederile care plasează "în rezervă" 25.000 de funcţionari publici, care pot fi concediaţi oricând.

Intel anunţă venituri şi profit în scădere, odată cu declinul PC-ului

Intel, cel mai mare producător de microprocesoare la nivel mondial, a anunţat venituri şi profit în scădere pentru trimestrul al doilea al acestui an şi a prezentat, pentru trimestrul al treilea, o prognoză uşor mai slabă faţă de estimările pieţei, pe fondul declinului vânzărilor de PC-uri.

Moody’s a redus ratingurile pentru depozite ale BRD şi BCR

Moody’s a retrogradat miercuri ratingurile pentru depozite ale BRD-Groupe Societe Generale şi Banca Comercială Română (BCR), în urma revizuirii ratingurilor pentru soliditate financiară acordate instituţiilor financiare care pot beneficia de sprijin guvernamental extraordinar.

Daimler – Star Transmission a inaugurat o nouă unitate de producţie, la Sebeş

Filiala companiei germane Daimler în România, Star Transmission, a inaugurat, miercuri, la Sebeş (Alba), o nouă unitate de producţie pentru asamblarea cutiilor de viteze automate pentru autoturismele Mercedes-Benz, investiţie prin care au fost create aproximativ 250 de noi locuri de muncă.

UE cere Google propuneri îmbunătăţite pentru închiderea unei investigaţii antitrust

Google trebuie să prezinte Uniunii Europene propuneri îmbunătăţite, dacă vrea închiderea unei investigaţii antitrust veche de aproape trei ani referitoare la modul în care operează motorul de căutare, a declarat miercuri comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia.

Proiectele majore din cadrul POS-T încă neaprobate de CE, considerate eligibile de către Guvern

Proiectele majore din cadrul Programului Operaţional Sectorial-Transport (POS-T), finanţate din buget şi care nu au fost încă aprobate de Comisia Europeană, vor fi considerate eligibile astfel încât să poată fi certificate şi rambursate din Program dacă a fost emis ordinul de aprobare a proiectului.

Guvernul a avizat acoperirea de la bugetul de stat a corecţiilor aplicate pentru licitaţii publice

Corecţiile aplicate la acordarea contractelor de achiziţie publică vor fi suportate de la bugetul de stat în cazul licitaţiilor iniţiate înainte de 10 iunie 2011 fără un aviz consultativ UCVAP, iniţiate după 10 iunie 2011 fără observaţii ale UCVAP sau iniţiate după octombrie 2011 cu evaluarea ANRMAP.

Google discută cu companii media înfiinţarea propriului său serviciu de televiziune online

Google, operatorul celui mai popular motor de căutare la nivel mondial, discută cu companii media înfiinţarea propriului său serviciu de televiziune online, au declarat miercuri persoane apropiate situaţiei.

RA-APPS a eşuat şi la a treia încercare de a vinde imobile şi începe negocierea directă

Regia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS) a eşuat şi la a treia încercare de a vinde imobilele din portofoliu, cedând un singur apartament din aproape 30 active ofertate în prima decadă a lunii iulie, astfel că are acum cale liberă, oferită legal de Guvern, pentru a începe negocieri directe

CE vrea limitarea comisioanelor bancare plătite de retaileri la tranzacţiile prin carduri la 0,2-0,3%

Comisia Europeană (CE) va propune limitarea comisioanelor interbancare pe care băncile şi furnizorii de servicii de plată le pot percepe retailerilor la tranzacţiile prin carduri la 0,2% şi 0,3%, potrivit unui document preliminar al executivului comunitar, obţinut de Bloomberg.

Creditorii internaţionali acceptă pentru prima dată reducerea unei taxe în Grecia

Grecia va reduce în august TVA pentru restaurante, baruri şi cafenele, de la 23% la 13%, pentru a încuraja turismul, aceasta fiind prima scădere a unei taxe acceptată de troica creditorilor internaţionali ai guvernului, a declarat premierul elen, Antonis Samaras, citat de Kathimerini.

Construcţia a două noi poduri peste Prut, discutată şi de Băsescu şi Timofti

Preşedintele Traian Băsescu şi omologul său moldovean, Nicolae Timofti, au discutat miercuri, la Chişinău, despre posibilitatea construirii a două noi poduri peste râul Prut, care ar trebui să fie amplasate în regiunea oraşului Ungheni şi între localităţile Fălciu şi Leca.

Viviane Reding: Troica ar trebui desfiinţată. Europa îşi poate rezolva problemele fără FMI

Troica formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) şi FMI ar trebui desfiinţată, întrucât Europa îşi poate rezolva acum singură problemele, fără implicarea Fondului, a afirmat comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, potrivit presei germane.

Ponta: Dacă investitorii străini citesc presa română, probabil că ar fugi din România

Premierul Victor Ponta consideră că mesajul de stabilitate şi credibilitate transmis de şefii instituţiilor financiare internaţionale care au vizitat România este cel pe care investitorii străini doresc să îl audă, adăugând că, altfel, "dacă citesc presa română, probabil că ar fugi din România".

STUDIU: Majoritatea românilor preferă să cumpere telefoane noi

Peste 80% dintre românii care deţin un telefon mobil spun că au preferat să cumpere aceste terminale noi, indiferent că este vorba de un telefon obişnuit sau de smartphone, această opţiune fiind susţinută de ofertele operatorilor telecom, dar şi de garanţia utilizării fără probleme, potrivit GfK.

Boc: Cer Guvernului finanţarea unui tronson al Autostrăzii Transilvania la rectificarea bugetară

Fostul premier Emil Boc a solicitat Guvernului introducerea la finanţare, la rectificarea bugetară, a tronsonului Gilău - Mihăieşti, judeţul Cluj, din Autostrada Transilvania, unde a fost adjudecată licitaţia de construire, dar contractul a fost reziliat.

Autoritatea Naţională de Turism: Unităţile de cazare nu se mai pot autoclasifica, ci vor cere „stele” de la stat. 4.000 de firme vor fi verificate

Unităţile de cazare nu se mai pot autoclasifica, aşa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani, ci vor cere "stele" de la stat, iar Autoritatea Naţională pentru Turism (ANT) va verifica până la sfârşitul anului peste 4.000 de structuri care s-au autoevaluat începând cu luna februarie 2011.

Producătorul pufuleţilor Gusto investeşte 900.000 de euro pentru producerea de energie solară

Compania Phoenixy, producătorul pufuleţilor Gusto, investeşte 900.000 de euro în instalarea de panouri fotovoltaice pe acoperişul fabricii din Băicoi, energia produsă astfel urmând să reducă cu 38% consumul de energie convenţională.

ANALIZĂ: Piaţa din SUA este medicament pentru economia Germaniei, în timp ce Europa e în criză

Companiile germane se bazează în tot mai mare măsură pe piaţa din Statele Unite, în contextul recesiunii din zona euro şi încetinirii din China, iar exporturile peste ocean reprezintă un element critic pentru creşterea economică a Germaniei, potrivit unei analize a Wall Street Journal (WSJ).

AMENDĂ RECORD pentru Barclays: 435 milioane dolari pentru manipularea preţurilor la energie

Autorităţile federale americane din domeniul energiei au dispus o amendă record de 435 milioane de dolari împotiva băncii britanice Barclays, acuzând grupul financiar că a manipulat preţurile la electricitate în California şi alte pieţe din vestul Statelor Unite.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da