Politic

Iohannis a făcut, la Craiova, un drivetest cu noul Ford EcoSport | GALERIE FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis a făcut, la Craiova, un drivetest cu noua maşină Ford EcoSport, produsă la Craiova. La final a spus că este un autoturism bun, care se va vinde, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iohannis: Dacă şi acest guvern ar pica, ar trebui să mă întreb dacă PSD are capacitatea să guverneze; Pot să fie demisii sau demiteri. În politică nu este prezumţia de nevinovăţie

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la Craiova, că în cazul în care şi acest Executiv ar pica, şi-ar pune serios întrebarea dacă PSD poate să guverneze. Preşedintele a menţionat însă că nici un guvern de tehnocraţi nu ar fi o soluţie pe termen lung.

COMENTARIU | PSD tranşează joi raporturile de putere Dragnea-Tudose

Comitetul Executiv al PSD se va reuni, joi, pentru a tranşa în ceea ce priveşte raporturile de putere dintre liderul partidului, Liviu Dragnea, şi premierul Mihai Tudose, în condiţiile în care relaţiile dintre cei doi s-au deteriorat, iar Tudose reclamă "mână liberă" pentru a face remanieri.

Cerere de retragere a imunităţii. Nicolicea: Rovana Plumb, invitată luni la Comisia juridică; Cerem Parchetului şi alte acte

Preşedintele Comisiei juridice,deputatul PSD Eugen Nicolicea, a declarat, joi, că membrii comisiei se vor „strădui” să finalizeze luni raportul privind solicitarea justiţiei în cazul Rovanei Plumb, afirmând că aceasta va fi invitată tot luni la audiere şi că aleşii vor cere Parchetului şi alte acte.

EcoSport, cel mai nou model Ford, produs în România. Iohannis şi Tudose, prezenţi la lansare. Cum arată şi când vor fi vândute primele maşini – GALERIE FOTO

Preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Mihai Tudose au participat, joi, la Fabrica Ford din Craiova, la lansarea producţiei pentru cel mai nou model al companiei EcoSport, transmite corespondentul MEDIAFAX.

UPDATE: Iohannis şi Tudose, discuţii înainte de lansarea celui mai nou model FORD/ Şedinţă crucială astăzi a coaliţiei PSD-ALDE la care premierul Tudose va veni cu lista miniştrilor remaniabili

PSD se reuneşte joi în şedinţă CEx pentru a decide cine sunt miniştrii care părăsesc Palatul Victoria. Înaintea acesteia va avea loc şi şedinţa coaliţiei, dat fiind faptul că unul dintre cei vizaţi de remaniere este ministrul Viorel Ilie, pe care ALDE a anunţat deja că îl susţine în continuare şi că nu-i retrage sprijinul politic.

Alina Bica, mărturii în faţa comisiei SRI: Dădea 20 de MANDATE pe siguranţă naţională pe zi şi fiecare viza câte 10 persoane/ Bica a vorbit şi de implicarea SRI în dosare: Intervenţiile, în sensul de a sprijini unii inculpaţi sau de a aplica măsuri severe altora

Preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, Claudiu Manda, a declarat, joi, că Alina Bica a relatat în cadrul audierii sale că, timp de un an, a avizat câte 16-20 de mandate de interceptare pe zi, cerute de către SRI în baza Legii siguranţei naţionale.

Salariile cercetătorilor care lucrează în proiecte cu finanţare de stat au fost majorate

Guvernul a decis, miercuri, majorarea plafoanelor în baza cărora se calculează costurile salariale directe la contractele de finanţare încheiate din fonduri publice pentru activitatea de cercetare ştiinţifică.

Guvernul a aprobat înfiinţarea Avocatului Copilului. Instituţia se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor minorilor

Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, înfiinţarea Avocatului Copilului, care se va ocupa exclusiv de protecţia drepturilor copilului, în cadrul Avocatului Poporului.

Legea de funcţionare agenţiei de presă Agerpres, modificată. Directorul, demis dacă Parlamentul respinge raportul de activitate/ Giboi: Comisia de cultură a Senatului aprobă proiectul de subordonare politică

Comisia de cultură a Senatului a dat, miercuri, raport favorabil asupra proiectului care modifică Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, directorul general putând fi demis dacă raportul anual de activitate al instituţiei este respins de Parlament.

Proiectul lui Şerban Nicolae privind paradisurile fiscale, avizat favorabil de Comisia juridică

Comisia juridică a Senatului a avizat favorabil, miercuri, proiectul iniţiat de Şerban Nicolae (PSD) care instituie măsuri de regim fiscal derogatoriu şi de regim juridic special aplicabil insulelor, grindurilor şi altor suprafeţe de uscat.

Tudose: FMI a revizuit previziunea de creştere economică a României, pentru anul acesta, de la 4,2% la 5,5%

Prim-ministrul Mihai Tudose a declarat, miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că Fondul Monetar Internaţional a modificat prognoza de creştere economică a României pentru acest an de la 4,2% la 5,5% din PIB.

Turcan: Parlamentul face scut în jurul Rovanei Plumb prin decizia Biroului Permanent

Parlamentul face scut în jurul ministrului Rovana Plumb, prin decizia Biroului Permanent de a stabili un termen de 11 zile pentru depunerea raportului în cazul solicitării DNA în cazul Rovanei Plumb, a declarat, miercuri, deputatul PNL Raluca Turcan.

Vicepremierul Sevil Shhaideh nu participă la şedinţa Guvernului

Vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul al Dezvoltării Regionale, nu participă la şedinţa Executivului de miercuri, scaunul rezervat ei, în dreapta premierului Mihai Tudose, rămânând neocupat, Rovana Plumb şi Viorel Ilie fiind însă prezenţi în sala de şedinţe.

Dragnea, despre şefia Curţii de Conturi: Sunt colegi PSD supăraţi că nu am făcut negociere politică

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, la votul dat de plenul reunit privind numirea conducerii Curţii de Conturi, că există colegi din PSD supăraţi că nu a dat curs la o negociere politică şi la discutarea în partid a acestor funcţii.

Viorel Ilie, ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, dispus să demisioneze: Vom lua o decizie când se va întoarce Tăriceanu

Ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a declarat, miercuri, că este dispus să îşi dea demisia din Guvern, afirmând că se va lua o decizie după ce preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, va reveni în ţară.

Şedinţa Senatului, suspendată după ce PSD a cerut pauză. Legea UDMR privind consacrarea 15 martie ca sărbătoare a maghiarilor, pe ordinea de zi

Şedinţa Senatului a fost suspendată, marţi, din lipsă de cvorum, după ce liderul grupului PSD, Şerban Nicolae, a cerut o pauză, în contextul în care aleşii mai aveau de dezbătut un singur punct înainte de ajunge la proiectul UDMR privind consacrarea zilei de 15 martie ca sărbătoare a maghiarilor.

„Pilda” PMP-istului Bichineţ pentru Dragnea: „Ţine minte trei cuvinte: Nu te pune cu Terente” / Liderul PSD susţine că a votat „din greşeală” moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii

Deputatul PMP Corneliu Bichineţ i-a transmis, miercuri, liderului PSD Liviu Dragnea, de la tribuna Camerei Deputaţilor, îndemnul "Ţine minte trei cuvinte: Nu te pune cu Terente", el referindu-se astfel la prezenţa în sala de plen, împreună, a lui Dragnea şi a premierului Mihai Tudose.

Moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii, respinsă de plenul Camerei Deputaţilor/ Bodog le-a spus liberalilor că dau dovadă de tupeu

Plenul Camerei Deputaţilor a respins, miercuri, cu 149 de voturi „împotrivă” şi 94 de voturi „pentru”, moţiunea simplă depusă de opoziţie împotriva ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, şi intitulată "PSD dăunează grav sănătăţii".

Tudose s-a întâlnit miercuri cu Dragnea / Premierul neagă primirea demisiilor miniştrilor Shhaideh şi Plumb / Tudose: Problema e pe relaţia cu Bruxelles-ul; am o „impunere” ca prim-ministru

Premierul Mihai Tudose a precizat, miercuri, la Palatul Parlamentului, răspunzând unei întrebări, că nu a primit demisiile miniştrilor vizaţi de remaniere, respectiv Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb.

Plenul Senatului a decis menţinerea supraaccizei la combustibil: Legea a trecut în forma propusă de Guvern

Senatorii au respins amendamentul Comisiei de buget-finanţe al OUG 25/2017, de eliminare a supraacizei la carburanţi, astfel că Legea de aprobare a trecut în forma propusă de Guvern. Senatorul PNL Carmen Hărău a crezut iniţial că amendamentul a fost admis şi le-a mulţumit colegilor pentru votul dat.

Parlamentul desemnează, miercuri, noua conducere a Curţii de Conturi

Plenul Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, miercuri, pentru a desemna noua conducere a Curţii de Conturi, pentru a cărei preşedinţie primit avizul favorabil al comisiilor de buget-finanţe Mihai Busuioc, actualul secretar general al Guvernului.

Moţiunea simplă depusă de PNL, dezbătută în plen: Opoziţia cere demisia ministrului Sănătăţii, UDMR se abţine de la vot/ Bodog: PNL, un partid-istorie; aveţi tupeu!

Opoziţia a cerut, marţi, demisia ministrului Sănătăţii, Florian Bodog, la dezbaterea moţiunii simple îndreptată de PNL împotriva acestuia, cerându-i să dea explicaţii pentru acuzaţiile de plagiat şi să oprească “dricul” pe care îl conduce, în timp ce UDMR a anunţat că se va abţine.

Legea privind conţinutul de acizi graşi trans-nesaturaţi din produsele alimentare, aprobată de Senat

Senatul a aprobat, marţi, un proiect de lege care prevede că operatorii din sectorul alimentar vor fi obligaţi ca limiteze conţinutul de acizi graşi trans-nesaturaţi (AGTN) la 2 grame/100 de grame de ulei sau de grăsime din conţinutul acestora şi să eticheteze produsele care conţin AGTN.

Premierul Tudose, despre întâlnirea cu Iohannis înaintea celei de la partid: Discuţia a fost dacă poate semna actele săptămâna aceasta

Premierul Mihai Tudose a declarat marţi, legat de întâlnirea pe care a avut-o la cu preşedintele Klaus Iohannis, că a discutat despre posibilitatea ca şeful statului să semneze actele săptămâna aceasta. Declaraţia vine în contextul în care Tudose a confirmat că există o listă de miniştri remaniabili.

Sedinţa PSD în care Tudose a discutat „bărbăteşte” cu Liviu Dragnea. Premierul: Am stabilit împreună zona de remaniere şi remaniabilii

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat marţi, după şedinţa din partid, că premierul Mihai Tudose a prezentat câteva măsuri care trebuie luate pentru a nu fi probleme, iar argumentele trebuie prezentate şi în şedinţa Comitetului Executiv de joi. Aflat l\ng[ el, premierul Mihai Tudose a declarat că decizia privind clarificarea raporturilor dintre Guvern şi partid va fi luată în cadrul unei şedinţe a Comitetului Executiv Naţional, cu acel prilej urmând să fie aprobată şi remanierea guvernamentală.

PNL vrea să îl demită pe Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor

PNL va propune modificarea Regulamentului pentru a putea strânge de semnături pentru demiterea lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, a declarat, marţi, liderul liberalilor Ludovic Orban, afirmând că la vot secret „nu se ştie niciodată” câţi vor fi împotriva lui Dragnea.

Petre Daea: Legea „51%” nu se aplică/ Ministrul Agriculturii, la un târg de produse româneşti, a cumpărat un ghiveci pentru pensionara care l-a însoţit, ţuică şi două feluri de dulceaţă | GALERIE FOTO, VIDEO

Legea care obligă hipermarketurile să expună la raft 51% produse româneşti nu se aplică în prezent, deşi a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la începutul lunii iulie, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Petre Daea, la deschiderea unui târg de produse agroalimentare româneşti.

DECLARAŢIA ZILEI. Bădălău, preşedinte executiv al PSD: Va fi o remaniere. Premierul e supărat pe unii miniştri

Niculae Bădălău, preşedinte executiv al PSD, a declarat marţi, după şedinţa social democraţilor, că va exista o remaniere, iar premierul Mihai Tudose e supărat pe mai mulţi miniştri, însă a exclus că s-ar fi discutat în şedinţă despre demisia lui Mihai Tudose din funcţia de premier.

Toader: Căutăm pragul rezonabil pentru abuzul în serviciu

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, marţi, că se caută pragul rezonabil pentru abuzul în serviciu pentru a delimita răspunderea contravenţională de cea penală, afirmând că va ţine cont de Deciziile CCR şi că Directiva europeană privind pragul de 10.000 de euro trebuie transpusă

Meleşcanu: Trebuie să oferim un cadru în care emigranţii să se simtă în siguranţă

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, marţi, la Timişoara, că autorităţile din România trebuie în continuare să ofere "un cadru în care emigranţii să se simtă în siguranţă", precizând că ţara noastră este doar una de tranzit pentru aceştia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Toader, despre subiectul care ar fi declanşat criza din Guvern: Ministerul Justiţiei nu este abilitat să sesizeze CCR în cazul Belina; Problema decidenţilor

Ministrul Justiţiei,Tudorel Toader, a declarat, marţi, că nu este abilitat să sesizeze CCR în cazul Belina, afirmând că premierul, preşedintele Senatului şi al Camerei Deputaţilor sunt abilităţi să facă acest lucru, precizând că ministerul a făcut draftul şi "mai departe este problema decidenţilor".

Dragnea, despre o nouă criză guvernamentală: Nici vorbă de moţiune de cenzură împotriva Cabinetului Tudose/ Liderul PSD neagă că ar fi în spatele sondajului de opinie care l-a supărat pe premier

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat marţi că nu se pune problema unei moţiuni de cenzură împotriva Cabinetului Mihai Tudose şi speră să nu se ajungă la o criză guvernamentală. El a negat că s-ar afla în spatele sondajului de opinie care l-a supărat pe premierul Mihai Tudose, el arătând că nu a comandat acel sondaj şi că nu a cerut nimănui să îl folosească într-un anumit scop. Liderii PSD se reunesc la această oră în şedinţă, urmând ca joi să aibă loc Comitetul Executiv.

Şedinţă ALDE în biroul lui Călin Popescu Tăriceanu/ Vosganian: Viorel Ilie are votul nostru de susţinere. Nu intenţionăm să revenim asupra lui

Liderii ALDE s-au întrunit, marţi, într-o şedinţă, în contextul în care premierul Mihai Tudose a anunţat, luni seara, că urmează o remaniere, printre cei vizaţi fiind şi Viorel Ilie, ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

ÎNTÂLNIRE Iohannis – Tudose, la Palatul Cotroceni. Preşedinţia confirmă informaţiile Mediafax: Discuţiile, în contextul crizei politice; Este atributul premierului să decidă remanieri

Administraţia prezidenţială confirmă întâlnirea Iohannis-Tudose, care a avut loc în cursul dimineţii de marţi, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, Mădălina Dobrovolschi, spunând că întâlnirea a avut loc în contextul crizei politice. Preşedintele Klaus Iohannis consideră că persoanele cu probleme ar trebui să se retragă sau să fie retrase din Guvern, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, afirmând că premierul are atributul de a decide dacă se impun remanieri.

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai, despre remanierea anunţată de Tudose: ALDE va trebui să aibă o discuţie în Coaliţie

Europarlamentarul ALDE Norica Nicolai a declarat, marţi, că premierul Mihai Tudose ar fi trebuit să consulte liderii ALDE când a făcut anunţul referitor la remanierea ministrului pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

Şedinţă crucială la PSD | Social-democraţii se reunesc, la sediul central, pentru discuţii privind remanierea / Cine sunt miniştrii aflaţi pe lista neagră a premierului – surse

Social-democraţii se reunesc marţi, la ora 13.30, la sediul PSD, într-o şedinţă informală, pentru a discuta situaţia creată după declaraţiile premierului Mihai Tudose privind remanierea care va viza mai mulţi miniştri cu probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi al CE.

Bădălău, Ciolacu, Neacşu şi Stănescu sunt cei patru social-democraţi care i-au cerut lui Tudose să nu demisioneze – surse

Premierul Mihai Tudose s-ar fi întâlnit, luni, la Guvern, cu preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, secretarul general al PSD, Marian Neacşu, vicepremierul Marcel Ciolacu şi liderul PSD Olt, Paul Stănescu, cei patru solicitându-i să nu demisioneze, potrivit unor surse PSD.

Proiectul privind TVA split, retrimis la Comisia de buget din Senat

Senatul a decis, marţi, retrimiterea la Comisia de buget a proiectului de lege privind plata TVA defalcată, liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, motivând că nici MFP, nici iniţiatorii amendamentelor nu au clarificat aspecte care ţin impactul bugetar al exceptării de la aplicarea obligatorie.

Mica REMANIERE a Guvernului Tudose din această săptămână. Ce miniştri s-ar putea afla pe LISTA NEAGRĂ a premierului

Premierul Mihai Tudose a declarat, luni, la Antena 3, că va face "o mini remaniere" care va viza mai mulţi miniştri "cu probleme de percepţie la nivelul opiniei publice şi, în unele situaţii, la nivelul Comisiei Europene". Ilan Laufer şi Răzvan Cuc s-ar afla pe lista remaniabililor premierului Mihai Tudose – surse.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da