Politic

Ponta: Poate trecem de povestea cu opoziţia de la putere. Chiţoiu conduce negocierile cu FMI

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că liberalul Daniel Chiţoiu conduce negocierile cu FMI şi, în consecinţă, el stabileşte dacă poate să dea bani sau dacă nu poate să dea bani.

Blaga: Revendicările sindicaliştilor din învăţământ, justificate. Constituţia să prevadă 5% din PIB

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, luni, că "sunt justificate" revendicările sindicaliştilor din învăţământ şi a precizat că PDL susţine la modificarea Constituţiei includerea în legea fundamentală a alocării pentru învăţământ a 5% din PIB.

DIICOT cere pedepse cu executare pentru foştii miniştri Sereş şi Nagy în dosarul privatizărilor

Un procuror DIICOT a cerut, luni, pedepse cu executare pentru foştii miniştri Codruţ Sereş şi Zsolt Nagy, precum şi pentru ceilalţi inculpaţi din dosarul privatizărilor strategice, după ce a arătat că dovezile de la dosar probează infracţiunile de care aceştia sunt acuzaţi.

Năstase: Nu-i urez nimic lui Băsescu de ziua lui, sunt convins că va avea ceea ce merită

Fostul premier Adrian Năstase a declarat luni, după ce a fost întrebat dacă îi transmite ceva preşedintelui Traian Băsescu în ziua când acesta împlineşte 62 de ani, că nu-i urează nimic şi este convins că şeful statului va avea "ceea ce merită".

Corlăţean: Muncim pentru o decizie favorabilă la Schengen în decembrie

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că preşedinţia lituaniană a UE a înscris subiectul aderării României şi Bulgariei la Schengen pe agenda Consiliului JAI din decembrie, când ar fi legitim să se ia o decizie favorabilă.

Antonescu: Premierul şi ministrul de Finanţe au dat bătălii cu FMI pentru a păstra cota unică

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că premierul Victor Ponta şi ministrul de Finanţe, Daniel Chiţoiu, "au dat şi dau bătălii cu FMI" pentru a menţine cota unică.

Băsescu transmite un mesaj de compasiune preşedintelui Franţei: „Uciderea celor doi jurnalişti RFI ne aduce iarăşi în faţa unei probleme grave cu care se confruntă întreaga lume, aceea a terorismului”

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, duminică, un mesaj preşedintelui Franţei, François Hollande, în care îşi exprimă profunda compasiune, în urma răpirii şi executării, sâmbătă, la Kidal (Mali), a doi jurnalişti francezi ai Radio France International (RFI).

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, luni, 62 de ani

Preşedintele Traian Băsescu împlineşte, luni, vârsta de 62 de ani, până la acest moment nefiind anunţat un program public al şefului statului pentru ziua de 4 noiembrie.

Fenechiu: România, în normalitate când instituţiile economice nu vor mai fi manageriate de politicieni

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu spune că România va intra în normalitate atunci când va înţelege că instituţiile economice nu trebuie manageriate de politicieni.

Andreea Paul îi răspunde lui Crin Antonescu: Marele handicap al României este USL, nu FMI

Prim-vicepreşedintele PDL Andreea Paul a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că "marele handicap al României nu este Fondul Monetar Internaţional, aşa cum spunea Crin Antonescu, ci USL" şi a acuzat Guvernul că negociază în secret cu Fondul.

Fenechiu: Putem discuta în Monte Carlo despre taxarea bogaţilor. În România trebuie să creăm bogaţi

Vicepreşedintele PNL Relu Fenechiu a declarat, duminică, că "despre taxarea bogaţilor se poate vorbi la Monte Carlo", spunând că în România "trebuie creaţi bogaţi" şi trebuie încurajaţi oamenii bogaţi să vină în ţara noastră.

Antonescu: Alegerile europarlamentare, importante pentru soarta PNL în echilibrul politic al României

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Sinaia, la Şcoala liberală de economie organizată de cluburile studenţeşti liberale, că alegerile europarlamentare din 2014 au o importanţă politică "nu atât în sine", cât "mai cu seamă pentru soarta PNL în echilibrul politic al României".

Crin Antonescu: Acordul României cu FMI, un handicap, o situaţie nefericită şi temporară

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, spune că "nu este un lucru bun" că România este sub acord cu FMI, el catalogând această situaţie drept una "nefericită şi temporară" şi un "handicap" întrucât ţara noastră nu poate avea cu adevărat o politică economică.

Democrat-liberalii din regiunea N-V au votat ca Predoiu să fie candidatul PDL la prezidenţiale

Democrat-liberalii din cele şase judeţe ale regiunii Nord-Vest au votat, sâmbătă, ca viitorul candidat al PDL la alegerile prezidenţiale să fie Cătălin Predoiu, care a obţinut 77,31% din voturi, în timp ce Gheorghe Falcă a adunat 22,68 % din voturi.

Aurelian Pavelescu, reconfirmat lider al PNŢCD, alături de o nouă echipă de 46 de persoane

Congresul extraordinar al PNŢCD organizat, sâmbătă, la Opera Naţională, l-a reconfirmat pe Aurelian Pavelescu drept lider al partidului, alături de o nouă echipă, formată din 46 de persoane.

Flutur: Antonescu, un om de stânga, vopsit în culorile dreptei, nu trebuie să ajungă la Cotroceni

Secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, sâmbătă, în cadrul Congresului PNŢCD, că Victor Ponta "a coborât mult nivelul de competenţă al funcţiei de premier", iar Crin Antonescu este "un om de stânga, vopsit în culorile dreptei".

Congresul PNŢCD – Chiliman: Pledez pentru un candidat unic al dreptei la prezidenţiale. Paleologu: Mă bucur că m-aţi invitat, colegii din PDL mă ignoră total

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat, sâmbătă, în cadrul Congresului PNŢCD, că pledează pentru un candidat unic al dreptei la alegerile prezidenţiale din 2014, precum şi pentru candidaţi comuni la europarlamentare. Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu a spus, în discursul ţinut la Congresul PNŢCD, că se bucură ca a fost invitat să vorbească la tribună, în condiţiile în care colegii din PDL îl "ignoră total".

Cristina Pocora despre Tăriceanu: Are o perspectivă, dar cea reală e în 2013 dată de cei angrenaţi în Guvern

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, pentru MEDIAFAX, că fostul premier Călin Popescu Tăriceanu are "o perspectivă" în privinţa situaţiei economice şi a poziţiei PNL, dar perspectiva reală este în 2013 dată de cei angrenaţi la guvernare, nu de cei "cu ochii în sondaje".

Tăriceanu: Premierul socialist are plan de măsuri, iar PNL e reactiv, nu are viziune economică clară

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat vineri că PSD şi primul-ministru Victor Ponta, care e socialist, au un plan foarte clar de măsuri de adoptat, îşi văd "sacii în căruţă", în timp ce PNL este în situaţie "reactivă", nu are viziune economică clară şi plăteşte factura.

Monica Macovei: Zgonea şi Fenechiu resping înfiinţarea Parchetului European

Europarlamentarul PDL Monica Macovei îi acuză pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi pe preşedintele Comisiei de afaceri europene a Camerei, Relu Fenechiu, că resping înfiinţarea Parchetului European, deoarece nu doresc apariţia unei instituţii care îi ancheteze.

Bijuterii şi ceasuri de zeci de mii de euro, în declaraţiile de avere ale deputaţilor

Bijuterii, ceasuri şi alte obiecte de valoare estimate la câteva zeci de mii de euro, iar în unele cazuri depăşind şi o sută de mii de euro sunt trecute în declaraţiile de avere ale deputaţilor de la toate partidele.

PNL Fălticeni acuză PSD că nu respectă protocolul USL şi nu-şi mai asumă funcţionarea alianţei

PNL Fălticeni a avertizat, vineri, organizaţia PSD că nu îşi mai asumă funcţionarea USL în municipiu, după ce PSD a încălcat protocolul alianţei pentru că a racolat doi membri PNL, între care unul fost preşedinte al tineretului liberal din municipiu.

Turcan: Îl susţin pe Predoiu pentru că vrea un PDL puternic, în timp ce Falcă nu mai vede un PDL

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, vineri, că îl susţine pe Cătălin Predoiu în cursa pentru desemnarea candidatului partidului pentru alegerile prezidenţiale, deoarece proiectul acestuia vorbeşte despre "un PDL puternic", în timp ce Gheorghe Falcă "nu mai vede un PDL".

Ministerul de Externe: Agenţia de Control al Exporturilor, dispusă să coopereze cu Suedia în urma informaţiilor privind armele româneşti pentru Siria

MAE a luat notă de informaţiile de presă privind o posibilă deturnare către Siria de armament provenit din România, a precizat, vineri, la solicitarea MEDIAFAX, Ministerul de Externe, adăugând că ANCEX doreşte să coopereze cu partenerii suedezi pentru verificarea veridicităţii acestor informaţii.

Ponta: Există încă o protecţie totală acordată de Parchet fostei guvernări. În schimb, dacă eşti în Guvernul USL, într-o săptămână ţi se termină dosarul

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că "există încă o protecţie totală acordată fostei guvernări" de către Parchet, lucrându-se "cică, la dosar, după un an şi jumătate", în timp ce, "dacă faci parte din Guvernul USL, într-o săptămână ţi se termină dosarul".

Fostul deputat Ştefan Buciuta, trimis în judecată pentru conflict de interese

Ştefan Buciuta, deputat din partea minorităţii ucrainene în mandatul 2008-2012, a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, fiind acuzat că şi-a angajat fiica la biroul său parlamentar, aceasta obţinând astfel venituri de aproape 60.000 de lei.

Ponta, despre declaraţiile lui Antonescu: Noi, ăştia cu Guvernul, cu treaba, ceilalţi cu criticile

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, întrebat ce părere are despre faptul că liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat că este "dezamăgit" de el, că Guvernul este "cu treaba", iar "ceilalţi cu critica", adăugând că USL merge mai departe, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ponta: În jur de 15 noiembrie vom merge în Parlament cu asumarea răspunderii pe descentralizare

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Sibiu, că "în jur de 15 noiembrie" Guvernul îşi va asuma răspunderea pe Legea descentralizării, astfel încât bugetul pentru 2014 să fie construit ţinându-se cont de finanţarea structurilor care trec de la ministere la autorităţile locale.

Traian Băsescu: România poate avea o contribuţie meritorie la la viitorul construcţiei de integrare

Preşedintele Traian Băsescu a transmis, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului privind Uniunea Europeană, că România poate avea "o contribuţie meritorie la dezbaterea generală din interiorul Uniunii cu privire la viitorul construcţiei de integrare".

Şase primari şi viceprimari, găsiţi în incompatibilitate de ANI

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat că trei primari, doi viceprimari şi un fost viceprimar din judeţele Teleorman, Sălaj, Braşov, Olt şi Bihor au fost în incompatibilitate, întrucât în timpul mandatelor la primării au avut şi alte funcţii.

Zgonea: Dacă Antonescu vrea senatori în şlapi şi bermude sau care se duc la spa, să ne spună

Preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, l-a invitat, vineri, pe omologul său de la Senat, Crin Antonescu, să participe la dezbaterea Codului de conduită al parlamentarilor, el arătând că Antonescu poate spune acolo dacă vrea ca senatorii să vină la muncă în şlapi şi bermude sau să se ducă la spa.

Ponta, după ce i-au căzut microfoanele când vorbea: Asta e ţara lui Băsescu, microfoane peste tot

Premierul Victor Ponta a spus, vineri, când în timpul discursului ţinut la Conferinţa Naţională a Organizaţiei Pensionarilor Social-Democraţi de la Sibiu, i-au căzut microfoanele amplasate pe pupitru, că "asta e ţara lui Băsescu, microfoane peste tot".

Cum decurg negocierile Guvern-FMI: În premieră, cu bruiaj STS, telefoane reţinute şi liste nominale. STS: Nu a fost solicitat bruiaj

STS a fost solicitat să bruieze, pentru a împiedica interceptările, discuţiile purtate joi la Ministerul Finanţelor cu misiunea FMI pe tema politicilor fiscale şi a bugetului pentru 2014, în timp ce funcţionarii ministeriali prezenţi au fost obligaţi să predea telefoanele mobile. Serviciul de Telecomunicaţii Speciale transmite că nu a fost solicitat să bruieze, pentru a împiedica interceptările, discuţiile purtate joi la Ministerul Finanţelor cu misiunea FMI pe tema politicilor fiscale şi a bugetului pentru 2014.

Deputatul PSD Anghel Stanciu, trimis în judecată pentru conflict de interese

Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, fiind acuzat că şi-a angajat fiul şi nora la biroul său parlamentar din Iaşi, aceştia obţinând astfel venituri de peste 65.000 de lei.

Antonescu: CSM e comparabil cu o sectă. USL nu a mai existat după alegeri în privinţa justiţiei

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a comparat, joi, CSM, organism care ar trebui să conducă independent justiţia, cu o "sectă", afirmând că USL "nu a mai existat după alegeri" prin raportare la acest domeniu, dar şi că alianţa nu a fost făcută ca Valeriu Zgonea "să-i pună cămaşă" lui Remus Cernea.

Antonescu: Modificarea Constituţiei, amânată în urma deciziei Curţii Constituţionale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că modificarea Constituţiei este un proiect care deocamdată se amână pentru că cei de la Curtea Constituţională aşa au decis, deşi nu au avut fundament legal, liberalul afirmând că tot CC a falsificat şi rezultatul referendumului din 2012.

Antonescu, despre coabitare: Avem o ţară debilă, avem o paralizie a Guvernului şi a majorităţii

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, comentând consecinţele pactului de coabitare, că "avem o ţară debilă în plan intern, care greu reuşeşte (...) să meargă înainte, în revigorarea economiei", el menţionând că există şi o paralizie a Guvernului şi a majorităţii.

Blaga: Pe Ponta îl interesează un popor de asistaţi, că aceştia sunt sigur votanţii lui

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că nu a respectat în mod conştient promisiunile electorale, pentru că îl interesează ca România să aibă "un popor de asistaţi, care au nevoie de ajutor social", aceştia fiind "sigur votanţii lui".

PSD Ilfov: Absenţa de şedinţa CJ, justificată de faptul că nu au fost prezentate unele documente

PSD Ilfov susţine că absenţa consilierilor formaţiunii de la şedinţa Consiliului Judeţean de joi, reclamată de Marian Petrache, a fost justificată prin faptul că la şedinţa la care reprezentanţii PSD ar fi trebuit să fie prezenţi nu au fost prezentate unele documente privind societatea de apă.

Diaconescu: Ne-am bucura ca legislaţia ungară despre drepturile cetăţenilor să fie la fel de modernă

Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu spune, referitor la afirmaţiile ministrului ungar de Externe, că s-ar bucura ca legislaţia maghiară privind protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor "să fie la fel de modernă şi adaptată" standardelor europene precum cea română.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da