Politic

Băsescu: Atitudinea Olandei faţă de aderarea la Schengen nu se modifică decât dacă rezolvăm bilateral problemele. Şi asta facem!

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că atitudinea Olandei faţă de aderarea României la soaţiul Schengen nu se va modifica decât dacă se rezolvă bilateral problemele, el dând asigurări că acest lucru se întâmplă.

Geoană: La Adunarea Parlamentară NATO se va discuta despre impactul crizei asupra bugetelor pentru apărare

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat joi, la întâlnirea cu şefi ai misiunilor diplomatice din statele membre sau asociate la NATO, că unul dintre subiectele care vor fi discutate la AP NATO va fi crmodul în care iza economică a afectat bugetele pentru apărare ale statelor membre.

REPORTAJ VIDEO: Ce-i face fericiţi pe parlamentarii români? Ce spun Marko Bela, Radu Berceanu şi Ecaterina Andronescu – VIDEO

Cum definesc politicienii fericirea? După şocul întrebării şi o pauză de gândire, politicienii spun ce i-ar face pe ei fericiţi.

Mitrea: Marian Vanghelie se află în spatele campaniei lui Dan Diaconescu împotriva lui Oprescu

Coordonatorul campaniei electorale a lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, Miron Mitrea, afirmă, într-un interviu, că în spatele campaniei lansate împotriva acestuia de postul de televiziune patronat de Dan Diaconescu, lider al Partidului Poporului, se află Marian Vanghelie.

Boc: Susţinem investiţiile germane prin toate mijloacele. Ambasadorul german: Reduceţi birocraţia

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri seară, la un eveniment la care a participat ambasadorul german la Bucureşti, că partea română este determinată să susţină investiţiile germane "prin toate mijloacele posibile", diplomatul menţionând, la rândul său, necesitatea reducerii birocraţiei.

Isărescu: Trebuie să terminăm cu disputa internă, acordurile au fost necesare, reformele benefice

Disputa internă privind acordurile cu FMI şi CE trebuie să înceteze pentru că înţelegerile au fost necesare şi gândite serios, iar reformele au îmbunătăţit fundamentele economice, a declarat miercuri guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, precizând că prin acestă poziţie nu vrea să susţină Guvernul.

Elena Băsescu a postat pe Twitter două link-uri către ştiri despre „inexactitudinile” lui Daniel Funeriu

Europarlamentarul PDL Elena Băsescu a postat pe contul de Twitter două link-uri către ştiri despre faptul că ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, prezent marţi la Comisia de învăţământ, a criticat luările de cuvânt ale unor deputaţi din opoziţie, care ar fi uzat de "inexactitudini".

Antonie Solomon aşteaptă răspuns de la Băsescu dacă acceptă să fie cetăţean de onoare al Craiovei

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a declarat, miercuri, că aşteaptă răspuns de la preşedintele Traian Băsescu la solicitarea de a accepta să îi fie acordat titlul de cetăţean de onoare al municipiului Craiova.

Opoziţia a făcut miercuri regulile în Senat: nimic nu a trecut la vot

Şedinţa de plen de miercuri a Senatului a dat câştig de cauză opoziţiei, care a reuşit să-şi impună punctul de vedere la toate punctele de pe ordinea de zi a şedinţei, printre care trei cereri de reexaminare trimise de preşedintele Traian Băsescu, dar şi un proiect de lege iniţiat de Guvern.

Varianta USL a Codului Muncii, adoptată tacit de Senat. Care sunt modificările propuse de opoziţie

Propunerea USL de modificare a Codului Muncii a fost adoptată de Senat, prin procedura tacită, anunţul fiind făcut miercuri, în plen, de preşedintele de şedinţă.

Boc: Nu am început niciun demers privind remanierea guvernamentală

Premierul Emil Boc a declarat miercuri, în judeţul Prahova, răspunzând unei întrebări, că Guvernul nu a făcut niciun demers instituţional privind o eventuală remaniere a Cabinetului.

Un nou preşedinte la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor. Crinuţa Nicoleta Dumitrean, înlocuită de Dorina Danielescu

Crinuţa Nicoleta Dumitrean a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), postul acesteia fiind ocupat, prin decizie a premierului, de către Dorina Danielescu.

Marko: Nu văd că în acest moment ar trebui făcută o remaniere

Vicepremierul Marko Bela a declarat, miercuri, la RFI, că nu vede că în acest moment ar fi necesară o remaniere guvernamentală, precizând că, în opinia sa, niciun ministru al UDMR nu ar trebui schimbat.

Alegerea parlamentarilor se va face în 200 de colegii. În Parlament intră şi „lucky loseri” – proiect

Alegerea parlamentarilor se va face anul viitor, uninominal, într-un tur, fiind vorba despre 300 de aleşi, din care 200 de câştigători ai colegiilor, iar restul de 100 dintre cei învinşi, locurile urmând să fie distribuite în funcţie de procentele obţinute de partide, transmite PRO TV.

Macovei: Curtea de Apel Bucureşti m-a obligat să-i plătesc lui Dan Şova 10.000 lei. Voi face recurs

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei anunţă, într-o postare pe blogul personal, că, marţi, Curtea de Apel Bucureşti a sancţionat-o pentru declaraţii la adresa senatorului PSD Dan Şova, obligând-o să-i plătească acestuia 10.000 lei, europarlamentarul democrat-liberal precizând că va face recurs.

Hărdău şi Dumitrescu se ceartă pe remaniere

Preşedintele Comisiei de Învăţământ din Senat, Mihail Hărdău (PDL), a negat că i-ar fi spus lui Cristian Dumitrescu că miercuri va avea loc o remaniere şi susţine că informaţia i-ar fi dat-o chiar deputatul PSD, pe care l-a caracterizat ca fiind un "mincinos".

Funeriu, despre remaniere: Am o reformă de făcut. O voi duce până în ultima mea zi de mandat

Ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a declarat, marţi, că remanierea este atributul premierului, că orice ministru poate fi remaniat din prima zi de mandat şi că, în ceea ce îl priveşte, are o reformă pe care o va duce până în ultima sa zi de mandat.

Funeriu le spune unor deputaţi că uzează de „inexactitudini”. Dumitrescu răspunde că a creat o ştire

Ministrul Daniel Funeriu, prezent miercuri la Comisia de învăţământ, a criticat, într-o intervenţie, luările de cuvânt ale unor deputaţi din opoziţie, care ar fi uzat de "inexactitudini", Cristian Dumitrescu (PSD) spunându-i să urmărească emisiunile de televiziune, pentru că tocmai a creat o ştire.

Ponta: Isărescu face analize corecte, dar ezită să pună degetul pe rana corupţiei

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că afirmaţia guvernatorului Mugur Isărescu despre anul electoral 2012 este corectă, însă acesta nu merge până la capăt, nevorbind despre corupţie şi risipa banului public.

Conducerea PDL se reuneşte vineri la Timişoara pentru un BPN şi o dezbatere despre regionalizare

Conducerea Partidului Democrat Liberal se reuneşte, vineri, la Timişoara, unde vor avea loc constituirea Comisiei Naţionale de Infrastructură, Energie şi Mediu, şedinta BPN şi dezbaterea "Regionalizare, reforma statului şi măsuri de relansare economică".

Parlamentari români care participă la AP NATO nu ştiu prea multe despre reuniune

Membrii delegaţiei României la AP NATO nu prea ştiu detalii despre reuniunea care începe la Bucureşti peste câteva zile, persoana care ar cunoaşte aceste lucruri indicată de cei contactaţi de MEDIAFAX fiind Sever Voinescu, şeful delegaţiei, cel care spune că principalul beneficiu este "prestigiul".

Guvern: Între preşedinte şi premier nu există un demers de remaniere, subiectul nu e de actualitate

Guvernul a transmis, marţi, că între preşedintele României şi primul-ministru nu există nici un demers instituţional în vederea realizării remanierii guvernamentale şi, că, în consecinţă, acest subiect "nu este de actualitate".

Funcţionarea AP NATO costă mai puţin decât cheltuielile pentru sesiunea de la Bucureşti

Adunarea Parlamentară a NATO este un for fără legătură formală cu NATO, care adoptă rapoarte ale căror prevederi nu sunt obligatorii şi care are un buget anual de funcţionare mai mic decât cel alocat Parlamentului României pentru organizarea sesiunii plenare de patru zile de la Bucureşti.

Leonard Orban, extrem de rezervat privind o perspectivă optimistă a aderării României la Schengen

Ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, s-a declarat, marţi, extrem de rezervat în a da o perspectivă optimistă privind o viitoare decizie legată de aderarea României la spaţiul Schengen, având în vedere că cel puţin un stat membru este extrem de reticent în legătură cu această aderare.

Isărescu: Va reuşi societatea şi clasa politică să iasă din tiparul precedentelor cicluri electorale?

Principală preocupare pentru anul viitor este dacă societatea şi clasa politică vor reuşi să iasă din tiparul precedentelor cicluri electorale, cu promisiuni mai mult sau mai puţin desprinse de realitate, afirmă guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Noua taxă auto, aprobată de Comisia de administraţie a Senatului

Proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, elaborat de Guvern, a primit marţi raport favorabil unanim de la Comisia de administraţie a Senatului.

Macovei se gândeşte cât mai rămâne în PDL dacă se continuă promovarea oamenilor incompetenţi

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei spune că are o limită de timp pe care şi-a stabilit-o pentru "bătăliile" pe care le duce în partid şi admite că ar putea părăsi formaţiunea dacă se continuă politica de promovare "a unor oameni care nu sunt competenţi şi care au probleme de integritate".

Piedone nu mai demisionează din funcţiile deţinute în PC, însă vrea în continuare congres extraordinar. Va decide ulterior dacă va candida la şefia partidului

Primarul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, revine asupra deciziei de a demisiona din funcţiile deţinute în PC, astfel că rămâne prim-vicepreşedinte al partidului şi preşedinte al filialei Bucureşti, a anunţat Daniel Constantin.

Macovei: În zece zile, comisia PDL propune ce secretari de stat şi şefi de agenţii trebuie să plece

Vicepreşedintele PDL Monica Macovei a anunţat că, în cel mult zece zile, comisia de analiză a partidului va propune premierului Emil Boc ce şefi de agenţii şi secretari de stat trebuie să plece din Guvern, pe baza audierilor a aproximativ 50-60 de persoane aflate în astfel de funcţii.

Liderul deputaţilor UDMR: Uniunea nu va vota legea votului prin corespondenţă

UDMR nu va vota legea votului prin corespondenţă, a declarat luni liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, precizând că Uniunea nu este de acord cu acest sistem şi că, în aceste condiţii, actul normativ nu va trece de Parlament.

Andronescu: Îl dau în judecată pe Funeriu dacă nu îşi cere scuze public

Fostul ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu a declarat, luni, că îl va acţiona în judecată pe actualul ministru, Daniel Funeriu, dacă acesta nu îşi cere scuze public pentru afirmaţia că ea ar fi încurajat acordarea de diplome universitare pe bani.

Andronescu: Cei care ar intra în anul pregătitor nu devin studenţi, dar primesc ajutor de şomaj

Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, luni, că proiectul de lege pe care l-a propus dă posibilitatea doar liceenilor care au media de absolvire peste 7 dar nu au promovat bacalaureatul să intre la universităţi într-un an pregătitor, fără să devină studenţi.

Anastase: Demisia în masă a opoziţiei ar rezolva problema reducerii numărului de parlamentari

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat luni că demisia lui Victor Ponta şi a lui Crin Antonescu ar oficializa faptul că oricum nu vin la Parlament, iar cea a tuturor reprezentanţilor opoziţiei din Legislativ ar rezolva problema reducerii numărului de parlamentari.

Ciuhodaru şi Boldea, anunţaţi în plen ca deputaţi independenţi, membri ai UNPR

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a anunţat luni în plen că deputaţii Tudor Ciuhodaru (Iaşi) şi Mihail Boldea (Galaţi) au devenit independenţi, ei activând în noua calitate de membri ai UNPR.

Ponta: Udrea să candideze în Ţinutul lui Alice în Ţara Minunilor, nu în Ţinutul Secuiesc

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a criticat-o, luni, pe Elena Udrea, afirmând că aceasta a spus "o prostie" anunţând că va candida în Ţinutul Secuiesc, întrucât a inflamat discuţiile pe această temă şi a îndemnat-o să candideze în Ţinutul lui Alice în Ţara Minunilor.

Ponta: Plecăm din toate funcţiile dacă se adoptă votul prin corespondenţă

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat luni că reprezentanţii opoziţiei vor pleca din toate funcţiile deţinute dacă puterea va adopta Legea votului prin corespondenţă, apreciind că nu are rost nici măcar să mai candideze la viitoarele alegeri.

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a fost externat

Fostul preşedinte al PNŢCD Ion Diaconescu a fost externat, luni, din Institutul de Cardiologie "C.C. Iliescu" Fundeni, starea lui fiind bună şi ritmul cardiac normalizat, a declarat pentru MEDIAFAX directorul medical al instituţiei, Şerban Bubenek.

UNPR: Legea „studenţi fără bac” a lui Andronescu, demagogică şi populistă, în goană după voturi

Preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat, luni, că legea promovată de senatorul PSD Ecaterina Andronescu privind admiterea la facultate a elevilor care nu au promovat examenul de bacalaureat este una demagogică şi populistă şi riscă să dea naştere unor iluzii periculoase.

EXCLUSIV – Olguţa Vasilescu: Îmi retrag semnătura de pe proiectul Andronescu. Nu sunt de acord cu legea

Senatorul PSD Olguţa Vasilescu a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că nu susţine legea promovată de Ecaterina Andronescu privind admiterea la facultate a elevilor care nu au luat bacalaureatul şi a precizat că ea apare dintr-o eroare la coiniţiatori şi deja a făcut cerere pentru a-şi retrage semnătura.

Antonescu: S-ar putea să mai vedem plecări din zona opoziţiei

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că s-ar putea să mai existe plecări din zona opoziţiei, el apreciind că, în România, există un un "concurs de laşităţi şi complicităţi" pe care se bazează şi preşedintele Traian Băsescu.
Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da