Social

Trei avioane cu 450 de persoane la bord, redirecţionate către Timişoara, după ce Aeroportul din Belgrad a fost ÎNCHIS

Trei avioane care au decolat din Tirana, Atena şi Abu Dhabi, în care se află aproximativ 450 de pasageri, şi ar fi trebuit să aterizeze pe aeroportul din Belgrad, miercuri dimineaţa, au fost redirecţionate la Timişoara, după ce aeroportul din Serbia a fost închis, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Schimbările din programa şcolară. Daniel Funeriu: Sunt prea puţine conţinuturi, nu prea multe

Conţinutul multora dintre materiile predate în sistemul de învăţământ românesc a rămas constant de-a lungul ultimilor ani, schimbările în mesaj venind de exemplu la istorie, geografie sau ştiinţe sociale, acolo unde se schimbă tot timpul realitatea obiectivă. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că în sistemul de învăţământ românesc sunt prea puţine materii, nu prea multe.

Teodorovici despre tăierea bugetului SRI: Din păcate, ne-am concentrat efortul şi activitatea în interiorul ţării

Referitor la bugetul alocat serviciilor secrete, ministrul finanţelor publice, Eugen Teodorovici, susţine că, la o rectificare bugetară, nu poate fi modificat în întregime, ci doar ajustat, iar modificări importante se pot face, în următorii ani, când aceste structuri primesc noi atribuţii.

Judecătorii CCR au rămas în pronunţare pe sesizarea unui conflictul juridic între Preşedinţie şi Guvern

Curtea Constituţională a României (CCR) se pronunţă miercuri pe marginea conflictului juridic între premier şi preşedinte, în urma sesizării depuse de preşedintele Klaus Iohannis, după ce premierul Viorica Dăncilă şi-a delegat atribuţiile în perioada 6-13 august.

Procurorii CSM discută, miercuri, o acţiune disciplinară pe numele Codruţei Kovesi

Secţia pentru procurori a CSM va discuta, miercuri, acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară pe numele Laurei Codruţa Kovesi, care a fost cercetată în urma înregistrărilor apărute în spaţiul public, din timpul unei şedinţe de lucru. Şi Marius Iacob este vizat în această lucrare.

Ion Cristoiu: Tudorel Toader, prin felul în care s-a manifestat, vrea să fie dat afară/ Care e “planul B” al lui Dragnea

Jurnalistul Ion Cristoiu face o analiză a ieşirii publice a ministrului Justiţiei şi spune că, prin atitudinea sa, Tudorel Toader arată că vrea să fie dat afară din Guvern. Jurnalistul vorbeşte şi despre "planul B" al liderul PSD, şi anume, ordonanţele de urgenţă care nu mai au nevoie de avizare.

Vicepreşedinte PSD: Votez la referendum pentru familia rezultată din căsătoria între bărbat şi femeie

Vicepreşedintele PSD, Doina Federovici, a anunţat, marţi, după adoptarea în Senat a iniţiativei cetăţeneşti de revizuire a Constituţiei pentru modificarea definiţiei căsătoriei că alături de colegii social-democraţi a votat pentru căsnicia dintre un bărbat şi o femeie.

Cel care a propus-o pe Adina Florea pentru funcţia de procuror-şef al DNA este convins că avizul CSM pentru ea va fi negativ. Ce va face în continuare Tudorel Toader

Tudorel Toader a declarat că este convins că Secţia pentru procurori a CSM va aviza negativ propunerea ca Adina Florea să fie noul şef al DNA, însă ministrul a subliniat că indiferent de opinia procurorilor din Consiliu, tot va trimite la Klaus Iohannis candidatura.

În ce stadiu este ideea privind amnistia şi graţierea. Ministrul Justiţiei: Suntem în an centenar, iar legiuitorul poate fi generos

Tudorel Toader a spus că nu există, la Ministerul Justiţiei, un proiect privind amnistia sau graţierea, subliniind totodată că legiuitorul ar putea fi generos în an centenar, mai ales pentru că de-a lungul vremii au fost mai multe astfel de acte de clemenţă.

Parchetul General a deschis dosar penal după ce ministrul Tudorel Toader a cerut să fie admis în Uniunea Notarilor/ Răspunsul ministrului Justiţiei

Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem în urma unui denunţ privind modul în care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a cerut să fie admis în Uniunea Notarilor. Denunţul vizează infracţiunile abuz în serviciu şi folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane.

PNL depune, miercuri, o sesizare la Avocatul Poporului. Partidul vrea ca instituţia să atace la CCR rectificarea bugetară

Liberalii vor depune miercuri, la Avocatul Poporului, o sesizare prin care îi va solicita să atace la CCR rectificarea bugetară adoptată de Guvern săptămâna trecută. Deputatul PNL, Gabriel Andronache, şi purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, vor merge la instituţie la ora 10:00.

Toader, curios ce calificativ a primit Lazăr de la CSM/ Cum ar putea fi revizuite toate probele din dosarele realizate pe baza protocoalelor/ Despre OUG 6: A primit aviz de la SRI şi CSAT

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că a cerut de la CSM, marţi, o situaţie privind evaluările lui Augustin Lazăr din ultimii trei ani, pentru a afla dacă a fost evaluat şi care a fost calificativul pe care procurorul general l-a primit.

Referendum Constituţie. Senatul a ADOPTAT iniţiativa cetăţenească pentru redefinirea familiei. Doar 13 aleşi au votat împotrivă/ Păreri împărţite în partide pe această temă

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei potrivit căreia familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat şi o femeie, nu pe cea consimţită între soţi.

Ministrul de Interne: Jandarmeria nu are nevoie ca prefectul să semneze un ordin de intervenţie la mitingurile violente/ Dan: Nu am avut indicii despre finanţare externă a protestelor

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, că nu este nevoie ca prefectul să semneze ordinul de intervenţie a Jandarmeriei în cazul unor proteste violente.

Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, despre finanţarea externă a protestului din 10 august: Rămâne să vedem dacă SRI a ştiut acest lucru | VIDEO

Preşedintele Comisiei de control SRI, Claudiu Manda, a declarat, marţi, cu referire la informaţiile potrivit cărora mitingul din 10 august ar fi fost finanţat din plan extern, că "rămâne de văzut dacă SRI a ştiut acest lucru".

Carmen Dan, despre moţiunea în care i se cere DEMISIA: Este o compunere fără argumente raţionale/ Ce spune despre acuzaţiile de spionaj pe care i le-a adus Firea şi ancheta de la Parchetul General

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor, la dezbaterea moţiunii simple în care opoziţia îi cere demisia, că acuzaţiile care i se aduc sunt false, bazate pe „pasaje din presă” şi că nu a ascuns de parlamentari raportul despre protestele din 10 august.

O femeie din Botoşani a găsit un ŞOARECE într-o cutie cu pastă de tomate. Autorităţile anchetează cazul

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Botoşani a început o anchetă după ce o femeie a găsit un şoarece într-o cutie cu pastă de tomate, cumpărată dintr-un magazin, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SONDAJ: Un sfert din români suferă de frig în casă şi nu au spaţiu locativ suficient

Una din patru gospodării se plânge de spaţiu insuficient şi frig în casă şi 3 din 4 au cel puţin o urgenţă locativă, arată un sondaj realizat de IRSOP şi prezentat marţi de Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România - ABDLR.

Eduard Hellvig, şeful SRI, a aflat data la care este chemat la AUDIERI în Comisia parlamentară de control al activităţii Serviciului | VIDEO

Preşedintele Comisiei de control al activităţii SRI, Claudiu Manda, a anunţat, marţi, că, împreună cu ceilalţi membri ai comisiei, au decis invitarea la audiere în forul legislativ, joi, de la ora 11.00, a directorului Serviciului, Eduard Hellvig.

Ministerul Educaţiei anunţă când vor avea loc, în anul şcolar 2018-2019, evaluările de la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Probele din cadrul evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a se vor desfăşura, în anul şcolar 2018-2019, în intervalul 7 - 23 mai 2019, potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Deschiderea anului şcolar, amânată la o şcoală din Arad, unde continuă lucrările de reabilitare

Aproximativ 900 de elevi care învaţă la Colegiul Pedagogic din Arad vor începe cursurile în data de 17 septembrie, decizia fiind luată de conducerea unităţii, cu acordul Inspectoratului Şcolar, pentru că lucrările de reabilitare a clădirii nu au fost finalizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Raport al Inspecţiei Judiciare pe achitările de la DNA: Mai puţine achitări definitive, mai multe persoane arestate

IJ arată, după controlul de la DNA privind achitările definitive, că au fost constatate inadvertenţe privind raportarea exactă a numărului de achitări şi că a crescut cifra persoanelor reţinute, arestate preventiv sau la domiciliu. IJ arată şi că nu există, în DNA, o analiză reală a achitărilor.

Autorităţile ar putea lua o măsură RADICALĂ, în lupta cu pesta porcină: Interzicerea creşterii porcilor în anumite gospodării

Gospodăriile în care au fost depistaţi porci cu pestă africană trebuie să-i sacrifice „fără posibilitatea repopulării”, arată un document publicat marţi de Agrointeligenţa.

Procurorii CSM sesizează Inspecţia Judiciară, după controlul de la DNA, privind situaţia achitărilor

Procurorii CSM au aprobat raportul Inspecţiei Judiciare realizat după controlul privind achitările de la DNA şi au decis să sesizeze IJ în legătură cu unele afirmaţii ale procurorilor Direcţiei, care spun că aceste soluţii sunt imputabile judecătorilor, întrucât nu au apreciat corect probele.

O grupare care coordona mai mult de jumătate din piaţa ilicită a traficului de droguri a fost destructurată. Ce a găsit poliţia în urma percheziţiilor

O grupare condusă de doi cetăţeni iranieni, care coordona peste 50% din piaţa ilicită a traficului de heroină din Bucureşti, a fost destructurată. Au fost ridicate 800 de grame de heroină şi 4 dintre membrii grupării au fost reţinuţi.

Made in Republica Moldova. Produsele moldoveneşti ar putea primi acelaşi statut cu cele româneşti. Noi obligaţii pentru comercianţi

Mai mulţi parlamentari au depus în Senat un proiect de lege potrivit căruia comercianţii vor fi obligaţi să acorde spaţii diferite de expunere şi de vânzare pentru produsele moldoveneşti, aşa cum se întâmplă în prezent cu produsele româneşti.

Secretar de stat în MAI respinge teoria conform căreia protestul din 10 august a fost finanţat din afară: Nu s-a hotărât în alt mod sau ceva deosebit

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Gheorghe Nucu Marin, a declarat, marţi, după audierea de la Parchetul General în dosarul violenţelor de la mitingul din 10 august, că nu are informaţii că manifestaţia ar fi fost finanţată din străinătate.

53 de migranţi au fost găsiţi ascunşi într-un camion încărcat cu miere de albine, la ieşirea din ţară

53 de migranţi Irak, Iran şi Palestina, între care 16 copii, au fost prinşi ascunşi într-un camion încărcat cu miere de albine, la ieşirea din ţară prin Arad.

Victimele atentatelor din „9/11”, comemorate în România la Deveselu

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a participat, luni, la baza de la Deveselu, alături de Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, la comemorarea victimelor atentatului de la 11 septembrie 2001, de la New York.

Un pacient dintr-un spital din Bistriţa a căzut pe geam, în cap. Poliţiştii au deschis o anchetă

Poliţiştii din Bistriţa-Năsăud au deschis o anchetă după ce un bărbat de 47 de ani, internat în Secţia Boli Infecţioase a Spitalului de Urgenţă din Bistriţa, a căzut în cap de la etajul întâi al clădirii. În acest caz a fost declanşată şi o anchetă internă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 140 de artişti cer boicotarea ediţiei din 2019 a concursului Eurovision din Israel

Scriitorul canadian Yann Martel, regizorul finlandez Aki Kaurismäki, regizorul britanic Ken Loach şi cântăreţii britanici Brian Eno şi Roger Waters se numără printre cei peste 140 de artişti care au cerut boicotarea ediţiei din 2019 a concursului Eurovision, ce va fi organizată de Israel.

Dana Gîrbovan, preşedinte UNJR: Inspecţia Judiciară să verifice câte din autosesizările DNA pe magistraţi s-au finalizat cu condamnări

Preşedintele UNJR, Dana Gîrbovan, susţine că numărul mare de dosare penale cu magistraţi indică o problemă sistemică deosebit de gravă, precizând că Inspecţia Judiciară ar trebui să verifice câte din autorisesizările DNA în aceste cauze s-au finalizat cu condamnări.

Sentinţa prin care locuitorii din Nadăş şi-au pierdut satul a fost desfiinţată de Judecătoria Balş

Sentinţa prin care familia Colţeu a fost împroprietărită, în anul 2006, de către Judecătoria Ineu, cu aproape toate terenurile din satul arădean Nadăş, a fost desfiinţată de către Judecătoria Balş. Decizia nu este, însă, definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Adolescenţii preferă comunicarea prin text scris în locul celei faţă în faţă. Ce reţea socială este pe primul loc în topul preferinţelor

Adolescenţii americani preferă comunicarea prin intermediul textelor scrise întâlnirilor faţă în faţă, iar platforma online favorită este Snapchat, potrivit unui studiu publicat de organizaţia independentă de media şi tehnologie Common Sense Media.

Pesta porcină africană, un nou FOCAR descoperit. Sute de animale vor fi sacrificate. Reprezentant ANSVSA: Pe cei care îi găsim îi ucidem preventiv

Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în judeţul Galaţi, în localitatea în extravilanul căreia, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost sacrificaţi 15 porci din cauza virusului. De data aceasta, pesta a apărut într-o gospodărie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Întârzieri de 300 de minute în Gara de Nord, după ce mai mulţi copaci s-au prăbuşit luni peste fire/ Circulaţia trenurilor a fost reluată

Şase trenuri care ar trebui să ajungă în Gara de Nord au întârzieri de sute de minute, după ce, luni, mai mulţi copaci au căzut pe calea ferată între Predeal şi Timişu de Sus şi, în cădere, au rupt firele de înaltă tensiune. Cinci garnituri sunt oprite, marţi, pe traseu, în Braşov. Circulaţia feroviară a fost reluată cu locomotive Diesel, pe firul II, începând cu ora 10:44.

Homeschooling după o curriculă americană pentru 5 surori din Cluj. Fără note, extemporale sau teme

Patru surori din judeţul Cluj învaţă acasă în sistem homeschooling, fără note, extemporale sau teme, materiile fiind predate de către mama lor, iar a cincea şi cea mai mare dintre ele a intrat fără probleme în clasa a VIII-a şi, ulterior, la un liceu de muzică, după ce a învăţat şi ea acasă.

Noi audieri în ancheta privind mitingul din 10 august. Subordonatul Speranţei Cliseru, chemat de procurori

Subprefectul Capitalei, Corneliu Cîrstea, este audiat la Parchetul General în ancheta privind violenţele din 10 august, din Piaţa Victoriei.

Trenuri blocate pe traseu, din cauza unor copaci prăbuşiţi peste firele de contact între Predeal şi Timişu de Sus

Cinci trenuri sunt oprite în Braşov pentru a permite intervenţia angajaţilor CFR, care repară firele de contact între Predeal şi Timişu de Sus, rupte de copaci căzuţi de pe versanţi.

Alternativă la învăţământul de stat. Povestea de succes a două şcoli private din Timişoara şi Bistriţa

Mulţi părinţi aleg pentru copii şcolile private, care oferă pregătire suplimentară sau metode de predare gândite pe potenţialul elevilor. La Timişoara, 200 de copii învaţă la o şcoală privată cu predare în limba germană, care costă 400 de euro pe lună.