Social

Hunedoara: Două persoane rănite într-un accident în care a fost implicată o maşină de Poliţie

Două persoane au fost rănite, duminică dimineaţă, într-un accident petrecut în municipiul Hunedoara, în care a fost implicată şi o maşină a Poliţiei Rutiere.

Turistul rănit, blocat în Munţii Mehedinţi, a fost coborât în siguranţă de salvatori – VIDEO

Turistul rănit care a rămas blocat, sâmbătă, într-o capcană pentru urşi din Munţii Mehedinţi a fost coborât în siguranţă de salvatori, după o operaţiune care a durat peste zece ore.

Un turist rănit a rămas blocat pe creasta Munţilor Mehedinţi – VIDEO

Un turist rănit a anunţat autorităţile, prin numărul de urgenţă 112, că este blocat pe creasta Munţilor Mehedinţi după ce s-a abătut de la traseul montan şi că a rămas prins cu piciorul într-o prăpastie, echipele de salvare plecând spre locul indicat de acesta.

Poliţia din Serbia şi România a împiedicat sinuciderea a doi copii – VIDEO

Forţele de poliţie din Serbia şi România au reuşit să împiedice, cu cooperarea Interpol, sinuciderea a doi minori, care îşi planificaseră acţiunile prin intermediul Internetului.

Geoană vrea introducerea unui venit social minim garantat pentru femeile care nu au lucrat

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Zalău, că va propune elaborarea unui cod pentru vârstnici şi introducerea, printre altele, a unui venit social minim garantat pentru femeile care nu au lucrat, ci s-au ocupat de educaţia copiilor şi au muncit în gospodărie.

Moaştele Cuvioasei Parascheva, scoase spre închinare- VIDEO

Câteva mii de pelerini stau la rând la Mitropolia din Iaşi pentru a se închina la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, care au fost scoase, sâmbătă dimineaţă, în curtea Catedralei Mitropolitane şi depuse într-un baldachin.

30 de persoane au fost reţinute pentru contrabandă cu alcool

Tribunalul Bucureşti a emis, vineri noapte, mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 29 de zile pentru 30 din cele 35 de persoane reţinute pentru contrafacere şi vânzare de băuturi alcoolice, pentru ceilalţi cinci acuzaţi dispunând cercetarea în libertate.

Persoane suspectate că au luat credite cu acte false, arestate

Şapte din cele nouă persoane care au fost audiate de procurorii DNA Timişoara pentru că ar fi luat credite cu acte false de la BCR, în valoare de 2,6 milioane de euro, au fost arestate preventiv în baza unei decizii luate, vineri seară, de Tribunalul Timiş.

Sârbul suspectat în cazul jafului de la BRD Galaţi, pus în libertate

Sârbul suspectat în cazul jafului armat de la o unitate bancară din Galaţi şi prins, joi seară, de poliţiştii de frontieră la Vama Moraviţa, a fost pus în libertate după ce poliţiştii şi procurorii l-au audiat vineri peste şapte ore, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici.

Cultură de cannabis în casa unui poliţist din Bucureşti

Un subinspector în cadrul Biroului Criminalistic al Secţiei 17 Poliţie Bucureşti, împreună cu un american şi un recidivist, a cultivat cannabis pe care îl punea în vânzare, plantele fiind ţinute în apartamentului său, iar investiţia urma să-i aducă un venit lunar de câteva mii de euro, informează Poliţia Română.

Perioada de 40 de ani pentru pensionarea anticipată ar putea fi păstrată în Legea pensiilor

Secretarul de stat din Ministerul Muncii, Mihail Şeitan, a declarat că propunerea sindicatelor, de a nu creşte vârsta de pensionare anticipată odată cu majorarea vârstei standard de pensionare, ar putea fi luată în considerare în Legea privind sistemul unitar de pensionare.

Restricţii de circulaţie în zona Pasajului Băneasa, timp de o lună

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că începând de sâmbătă, până la data de 10 noiembrie 2009, vor fi impuse noi restricţii de circulaţie în zona de nord a Bucureştiului, respectiv Pasajul Băneasa, fiind deviate mai multe drumuri.

Constanţa: Cinci bărbaţi, arestaţi pentru comiterea de jafuri

Judecătoria Constanţa a emis, în noaptea de joi spre vineri, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele a cinci persoane din Medgidia suspectate de comiterea mai multor jafuri la case de amanet şi de schimb valutar din judeţul Constanţa.

Boc: Legea nu elimină pensiile mari dacă s-a contribuit pentru ele

Premierul Emil Boc a declarat vineri, după discuţia cu sindicatele de la Ministerul Muncii, că noua lege privind sistemul public de pensie va permite plata pensiilor mari dacă beneficiarii au contribuit pentru ele.

Bechtel anunţă o anchetă internă în cazul accidentelor de muncă de la Autostradă

Conducerea companiei Bechtel, constructorul Autostrăzii Transilvania, a anunţat că va face o anchetă internă privind cauzele celor două accidente de muncă petrecute pe şantier în noaptea de joi spre vineri şi soldate cu moartea a doi angajaţi, urmând să ofere ajutor şi asistenţă celor două familii.

Pogea a explicat avantajele indexării pensiei în funcţie de inflaţie

Ministrul Gheorghe Pogea a declarat, vineri, că pensionarii nu ar trebui să fie nemulţumiţi de faptul că pensiile se vor indexa în funcţie de inflaţie, acest lucru fiind în avantajul lor având în vedere că inflaţia va fi o certitudine mulţi ani de aici înainte.

Treisprezece trenuri, afectate de defecţiunea unei locomotive între Braşov şi Bucureşti

Ultimele date furnizate de CFR arată că un număr de 13 trenuri de călători, printre care două internaţionale, au fost oprite în gările de pe Valea Prahovei după ce locomotiva unui tren particular s-a defectat şi a rupt linia de contact, perturbând traficul feroviar între Braşov şi Bucureşti.

Au scăpat cu viaţă după ce au căzut cu maşina într-o râpă de 100 de metri

Trei bărbaţi din localitatea dâmboviţeană Vârfuri au scăpat cu viaţă după ce au căzut cu maşina, vineri, într-o râpă adâncă de aproximativ 100 de metri, şoferul neavând persmis de conducere şi fiind băut.

Doi muncitori care lucrau la Autostrada Transilvania au murit după ce au căzut de la înălţime – VIDEO

Doi muncitori care lucrau pe şantierul Autostrăzii Transilvania din judeţul Cluj au murit, în noaptea de joi spre vineri, după ce au căzut de la înălţime, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Cluj declanşând anchete în aceste cazuri.

Oprescu: Şoseaua suspendată e făcută, e calculată, e toată, încerc să găsesc finanţare

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, la Antena 3, că şoseaua suspendată pe care a promis-o în campania de la alegerile locale este "făcută şi calculată" şi că încearcă în acest moment să găsească finanţare.

Cetăţean sârb reţinut la Moraviţa în legătură cu jaful armat de la Galaţi

Un cetăţean sârb de 39 de ani, suspect în cazul jafului armat de la sucursala BRD din zona Portului Galaţi, a fost reţinut, joi, de poliţiştii de frontieră timişeni, la Moraviţa, în timp ce încerca să iasă din ţară cu un camion.

Amintiri din studenţie ale Sorinei Plăcintă – iubiri, blatul pe tren sau furatul pâinii din cantină

Ministrul Tineretului şi Sportului, Sorina Plăcintă, a povestit, emoţionată, jurnaliştilor cum, în studenţie, fura pâine de la cantină, mergea pe blat cu trenul sau asculta Pink Floyd, dar şi despre iubirile vârstei, din care a înţeles că întotdeauna va exista "un altul".

Sindicatele acceptă un salariu minim de 705 lei

Sindicatele acceptă ca salariul minim pe economie să fie 705 lei în 2010, cerând însă respectarea prevederilor Contractului colectiv de muncă, iar patronatele spun că vor analiza această variantă, dar cer Guvernului asigurarea unor deductibilităţi pentru această majorare.

Constantin Potârcă, candidat la Preşedinţie, anchetat de DNA

Omul de afaceri gorjean Constantin Ninel Potârcă, care şi-a exprimat intenţia de a candida la Preşedinţie, a fost pus sub învinuire într-un dosar privind o evaziune fiscală de 40 de milioane de lei, au declarat, joi, surse judiciare citate de corespondentul MEDIAFAX.

Bazac, apărat de specialiştii Ministerului în cazul fertilizării şi inseminării

Ordinul fostului ministru al Sănătăţii Ion Bazac privind reproducerea umană asistată este foarte corect, iar pentru lămuriri suplimentare privind actul normativ, specialiştii Ministerului Sănătăţii vor posta pe site-ul instituţiei, probabil luni, mai multe precizări.

Kovesi: Legea privind reţinerea datelor bloca activitatea procurorilor

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a afirmat că legea privind reţinerea datelor bloca activitatea procurorilor şi că a solicitat ministrului Justiţiei încă de la începutul anului modificarea ei.

Jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de învăţământul românesc

Jumătate dintre români sunt nemulţumiţi de învăţământul românesc, aproximativ 40 la sută au o atitudine neutră faţă de acest subiect şi numai 13 la sută din persoanele intervievate s-au declarat mulţumite de situaţia din sistem, potrivit unui studiu realizat de GfK România.

Toţi angajaţii instanţei supreme au primit salariul pe septembrie cu tot cu sporul de stres

Toţi angajaţii de la instanţa supremă au primit, joi, salariul pentru luna septembrie cu tot cu sporul de stres de 50%, au declarat pentru MEDIAFAX surse din instituţie.

Legea privind reţinerea datelor din reţele de comunicaţii este neconstituţională

Curtea Constituţională (CC) a constatat, joi, că este neconstituţională Legea 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii.

Boc propune suspendarea protestelor până la 6 decembrie – VIDEO

Premierul Emil Boc a anunţat, joi, că a propus partenerilor sociali un moratoriu pentru suspendarea protestelor până la 6 decembrie 2009, ca o formă de responsabilitate faţă de România, în contextul politic actual şi în perspectiva campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale.

CE dă în judecată România pentru că nu a creat suficiente arii protejate

CE a decis, joi, să sesizeze Curtea Europeană de Justiţie în cazul României, apreciind că în repetate rânduri autorităţile nu au oferit protecţie adecvată păsărilor sălbatice, deoarece nu au creat numărul de arii la care s-au obligat la momentul aderării pentru pentru protejarea păsărilor.

Patru morţi în urma unui accident produs pe DN 6

Patru persoane şi-au pierdut viaţa în urma accidentului produs, joi la prânz, pe DN 6, în judeţul Mehedinţi, în care au fost implicate două autoturisme şi un autotren.

Păcuraru: Estimez că în 2010 vom ajunge la circa un milion de şomeri

Fostul ministru al Muncii Paul Păcuraru a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că în contextul în care criza economică, politică şi instituţională va continua, numărul şomerilor ar putea ajunge în 2010 la aproximativ un milion, "ceea ce ar fi enorm".

Economii între 500 şi 800 milioane de euro anual, prin recalcularea pensiilor speciale

Premierul Emil Boc a declarat, joi, că prin recalcularea pensiilor speciale ar rezulta economii între 500 şi 800 de milioane de euro anual, afirmând că românii trebuie să ştie că cei din PSD şi PNL care se opun aplicării legii pensiilor privează bugetul de aceşti bani.

Ofiţerii din armată şi interne iau peste 80% din pensiile speciale

Cei aproximativ 140.000 de pensionari de la serviciile secrete, Interne şi Apărare costă statul aproximativ un miliard de euro pe an.

Bazac: Articolul abrogat încălca flagrant legea privind prelevarea de ţesuturi şi celule

Fostul ministru al Sănătăţii Ion Bazac spune că a abrogat un articol al unui ordin de ministru privind reproducerea umană asistată întrucât încălca flagrant prevederile legii sănătăţii referitoare la activităţile de prelevare de organe, ţesuturi şi celule.

O cursă Wizz Air s-a întors pe Aeroportul Băneasa după coliziunea cu o pasăre

O cursă Wizz Air Bucureşti-Barcelona s-a întors, miercuri seară, pe Aeroportul "Aurel Vlaicu" Băneasa, după ce la scurt timp de la decolare a lovit o pasăre, a declarat, miercuri, reprezentantul Agenţiei de relaţii publice a companiei, Daniel Amzăr.

MS: Unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro

Unităţile sanitare pot efectua proceduri de inseminare artificială şi fertilizare in vitro ca şi până în prezent, singurele diferenţe, din ultimele prevederi legislative, fiind documentele justificative ce trebuie emise pentru decontarea acestora, potrivit conducerii Ministerului Sănătăţii.

Defecţiunea de la Aeroportul Otopeni, efectul tăierii fibrei optice a Orange Business Services

Defecţiunea la sistemul de telecomunicaţii al Aeroportului "Henri Coandă" Otopeni a fost cauzată de tăierea în trei locuri a reţelei de fibră optică a Orange Business Services, au declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, reprezentanţii companiei de telecomunicaţii.

Confederaţiile sindicale şi-au dat examenul de unitate în Piaţa Victoriei

Blocurile sindicatele au adus, miercuri, toată recuzita de bannere, costume, fluiere, tobe, liderii reuşind să adune 15.000 de bugetari - doctori, medici veterinari, poliţişti, vameşi, învăţători şi actori, care să strige în cor "Jos Guvernul!", de părea că se clatină din temelii Palatul Victoria.