Sport

Roger Federer, cea mai slabă clasare din carieră din ultimii zece ani

Tenismanul elveţian Roger Federer se află, începând de luni, la cea mai slabă clasare din ultimii zece ani, el ocupând în această săptămână poziţia a cincea în clasamentul ATP, loc pe care nu a mai fost din 23 iunie 2003.

Tecău a coborât de pe locul 9 pe locul 16 ATP. Ce poziţii ocupă ceilalţi jucători români

Eliminarea în optimile de finală ale turneului de la Wimbledon i-a provocat tenismenului Horia Tecău, finalist la ultimele trei ediţii ale competiţiei de la All England Club, un recul în clasamentul ATP, de la locul 9 la 16, cu 3.870 de puncte.

Cosmin Olăroiu a semnat pe trei sezoane cu Al Ahli Dubai

Antrenorul Cosmin Olăroiu a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane cu formaţia Al Ahli Dubai, din Emiratele Arabe Unite, informează site-ul oficial al grupării asiatice.

Programul turului Ligii I, ediţia 2013/2014

Programul partidelor din turul campionatului, ediţia 2013/2014 a Ligii I, stabilit, luni, la sediul LPF, este următorul:

Simona Halep ocupă locul 30 în clasamentul WTA. Ce locuri ocupă în clasament celelalte românce

Jucătoarea de tenis Simona Halep a urcat două locuri şi se află pe poziţia 30 WTA, cu 1.635 de puncte, aceasta fiind cea mai bună clasare din cariera sportivei de 21 de ani, informează site-ul wtatennis.com.

Ucraineanul Vitali Buts a câştigat Turul României

Rutierul ucrainean Vitali Buts (Kolls Cycling Team) a câştigat ediţia a 50-a a Turului Ciclism al României, competiţie ce s-a încheiat, sâmbătă, la Bucureşti, şi la care au participat 117 ciclişti de la 17 echipe.

Sebastian Vettel a câştigat Marele Premiu al Germaniei. Care este clasamentul piloţilor şi constructorilor

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat, duminică, Marele Premiu al Germaniei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, el fiind urmat de finlandezul Kimi Raikkonen şi de francezul Sebastian Grosjean, ambii de la Lotus-Renault.

Cătălin Moroşanu va lupta cu Ben Edwards la Melbourne

Luptătorul Cătălin Moroşanu îl va întâlni la 7 septembrie, la Melbourne, pe australianul Ben Edwards, campionul Oceaniei, în main-eventul galei Kings of Kombat 10, se arată într-un comunicat al oficialilor Superkombat.

BBC îşi cere scuze. Ce a spus un jurnalist al postului despre Marion Bartoli

Postul BBC a cerut scuze, sâmbătă, după ce un jurnalist vedetă a spus despre jucătoarea franceză de tenis Marion Bartoli, învingătoare la turneul de la Wimbledon, că nu ''arată prea bine''.

Florin Prunea: S-a decis cum nu se poate mai prost pentru fotbalul românesc!

Preşedintele CSMS Iaşi, Florin Prunea, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, după ce Comitetul Executiv al FRF a decis ca a 18-a echipă care va juca în Liga I să fie stabilită în urma unui baraj între Rapid şi Concordia Chiajna, că această hotărâre este o încălcare flagrantă a regulamentelor.

Fraţii Bryan au câştigat proba de dublu la Wimbledon

Jucătorii americani Bob şi Mike Bryan au câştigat, sâmbătă, proba de dublu de la Wimbledon, performanţă în urma căreia deţin toate trofeele importante din tenis, ei impunându-se la Jocurile Olimpice şi US Open în 2012 şi la Australian Open şi Roland Garros în 2013.

Pancu: Decizia Comitetului Executiv e absolut comică, nu are nicio treabă cu fotbalul

Atacantul formaţiei Rapid, Daniel Pancu, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că decizia Comitetului Executiv al FRF de a se juca un baraj cu Concordia Chiajna pentru locul al 18-lea din Liga I este "absolut comică" şi nu are "nicio treabă cu fotbalul".

Ambele echipe din Craiova vor putea evolua în Liga a II-a, dacă îndeplinesc condiţiile

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că atât CS Universitatea Craiova cât şi FC Universitatea Craiova vor putea evolua în Liga a II-a dacă îndeplinesc condiţiile cerute pentru această divizie.

Lewis Hamilton în pole position la Marele Premiu al Germaniei

Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) va porni de pe prima poziţie a grilei de start, duminică, în Marele Premiu al Germaniei, a noua etapă a Campionatului Mondial de Formula 1, informează AFP.

Marion Bartoli a câştigat turneul de la Wimbledon: De când aveam şase ani visam să câştig acest trofeu

Jucătoarea franceză Marion Bartoli, cap de serie numărul 15, a câştigat, sâmbătă, turneul de la Wimbledon, învingând-o în finală pe a 23-a favorită, sportiva germană Sabine Lisicki, scor 6-1, 6-4.

Sandu: Şapte membri ai Comitetului Executiv au votat Liga I cu 18 echipe, unul a fost pentru 17

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, într-o conferinţă de presă, că în şedinţa de sâmbătă şapte membri ai Comitetului Executiv al forului au votat pentru un sistem cu 18 echipe în Liga I în sezonul 2013/2014, iar unul a votat pentru 17 formaţii.

România-Ungaria, scor 3-2, în ultimul meci din grupele Ligii Europene la volei feminin

Naţionala de volei feminin a României a încheiat meciurile din grupa A a Ligii Europene, sâmbătă, la Varna, cu o victorie în faţa Ungariei, scor 3-2, şi se pregăteşte de turneul final din Bulgaria, din 13-14 iulie.

Mircea Sandu: I-am interzis lui Duru să mai participe la şedinţele comisiilor de licenţiere

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, că în urma deciziei TAS de a permite clubului Universitatea Cluj să participe în viitorul sezon al Ligii I, i-a interzis directorului Administraţiei Naţionale de Licenţiere, Viorel Duru, să mai participe la şedinţele comisiilor.

Gazonul de pe Arena Naţională va fi schimbat în perioada 15-26 august

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că suprafaţa de joc de pe Arena Naţională va fi schimbată din nou în perioada 15-26 august.

Sandu:Dacă se reduce numărul de echipe la Liga I, ele ar putea avea bugete de 20 de milioane de euro

Preşedintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care numărul cluburilor din prima ligă ar fi redus la 12, echipele ar putea beneficia de bugete reale de 20 de milioane de euro pe sezon.

FRF A DECIS: Liga I rămâne cu 18 echipe. Rapid şi Concordia joacă un baraj pentru menţinerea în primul eşalon

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal (FRF) a decis, în şedinţa de sâmbătă, ca în ediţia 2013/2014 a Ligii I să participe 18 echipe, Rapid şi Concordia Chiajna urmând să dispute, în data de 13 iulie, un baraj de menţinere, a declarat preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, pentru MEDIAFAX.

The Mongol Rally: Doi români participă la cel mai mare raliu caritabil din lume. Vor renunţa la confortul de zi cu zi pentru a merge cu un Peugeot 206 din România până în Mongolia – VIDEO

Vlad Grigore, trainer şi project manager, şi Răzvan Stuparu, medic stomatolog, pleacă în Raliul Mongoliei, pe 11 iulie, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Wimbledon: Andy Murray s-a calificat în finală

Tenismanul britanic Andy Murray, cap de serie numărul doi, s-a calificat, vineri, în finală la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe polonezul Jerry Janowicz, cap de serie numărul 24, scor 6-7 (2/7), 6-4, 6-4, 6-3, informează AFP.

Remiză pentru Dinamo în stagiul de pregătire din Anglia

Echipa Dinamo a încheiat la egalitate, scor 2-2, meciul susţinut, vineri, în compania formaţiei Oldham Athletic (League One), în cadrul stagiului de pregătire din Anglia, informează site-ul oficial al grupării dinamoviste.

FC Oţelul: Am cerut insolvenţa din cauza sechestrului ANAF, vechea conducere este vinovată

Conducerea FC Oţelul a precizat, vineri, într-un comunicat, că a fost nevoită să solicite instanţei declanşarea procedurii de insolvenţă din cauza sechestrului instituit de ANAF, menţionând totodată că de această situaţie este vinovată fosta administraţie a clubului.

TURUL ROMÂNIEI: Grecul George Bouglas a câştigat etapa a cincea a Turului României

Rutierul grec al echipei SP Tableware, George Bouglas, a câştigat, vineri, etapa a cincea a Turului Ciclist al României, desfăşurată pe distanţa de 183 de kilometri, pe traseul Vaslui - Bârlad - Tecuci - Galaţi.

Novak Djokovici s-a calificat în finală la Wimbledon

Tenismanul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul unu, s-a calificat, vineri, în finală la Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, după ce l-a învins pe argentinianul Juan Martin Del Potro, favorit 8, cu scorul de 7-5, 4-6, 7-6 (7/2), 6-7 (6/8), 6-3.

Mircea Sandu: Habar nu am care va fi a 18-a echipă în Liga I. Mărgineanu să-şi vadă de echipa lui, iar pe Duru o să-l penalizez

Preşdintele FRF, Mircea Sandu, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, după ce TAS a acordat Universităţii Cluj dreptul de a evolua în primul eşalon, că nu ştie care va fi a 18-a echipă în Liga I şi că aşteaptă să vadă care vor fi propunerile LPF în cadrul şedinţei Comitetului Executiv al federaţiei.

Mărginean: Dacă Duru nu îşi dă demisia până mâine, vom solicita oficial la FRF demiterea lui

Preşedintele clubului Universitatea Cluj, Ioan Mărginean, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că dacă directorul administraţiei de licenţiere a FRF, Viorel Duru, nu îşi va da demisia până sâmbătă, când are loc şedinţa Comitetului Executiv al FRF, va solicita oficial demiterea acestuia.

Copos: Rapid va solicita FRF să joace în Liga I. Cazul este similar cu cel al Universităţii Cluj

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea pe care o conduce va face o scrisoare oficială prin care va solicita ca echipa să joace în Liga I în sezonul viitor, deoarece cazul este similar cu cel al U Cluj, club care a primit licenţa la TAS.

Octavian Morariu, noul preşedinte al Federaţiei Europene de Rugby

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a fost ales, vineri, la Stockholm (Suedia), în funcţia de preşedinte al Federaţiei Europene de Rugby, FIRA-AER, informează frr.ro.

România s-a calificat la turneul final al Ligii Europene de volei feminin

Echipa naţională de volei feminin a României a învins, vineri, la turneul de la Varna, reprezentativa Turciei, cu scorul de 3-2, în grupa A, şi s-a calificat la turneul final al Ligii Europene, de pe locul secund.

Ganea: Dacă FRF acorda Universităţii Cluj câteva zile nu se mai ajungea la TAS

Antrenorul formaţiei Universitatea Cluj, Ionel Ganea, a declarat, vineri, că în situaţia în care FRF acorda câteva zile în plus pentru a obţine aprobarea planului de reorganizare, atunci gruparea ardeleană nu mai ajungea la TAS pentru a obţine licenţa de Liga I.

Biletele la Supercupa României, disponibile la case începând de luni

Biletele pentru Supercupa României-Timişoreana dintre Steaua Bucureşti şi Petrolul Ploieşti vor fi disponibile spre vânzare la casele de la Arena Naţională începând de luni, informeză frf.ro.

Universitatea Cluj a primit licenţa la TAS

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate clubului Universitatea Cluj, care a contestat deciziile instanţelor Sistemului Naţional de Licenţiere al FRF, de a nu-i permite să evolueze în Liga I, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, preşedintele grupării ardelene, Ioan Mărginean.

Piloţii ameninţă cu retragerea din cursa de la Nurburgring

Asociaţia piloţilor de Grand Prix (GPDA) a ameninţat, joi seară, printr-un comunicat, că piloţii se vor retrage de pe pista de la Nurburgring, unde are loc în acest week-end Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, dacă se vor repeta incidentele de la Silverstone, când patru pneuri au explodat.

Mititelu va plăti 1.000 de euro chirie pentru fiecare meci disputat de U Craiova la Petroşani

FC Universitatea Craiova a primit aprobarea Consiliul Local şi va disputa meciurile de pe teren propriu la Petroşani, finanţatorul Adrian Mititelu urmând să achite o chirie de 1.000 de euro plus TVA pentru fiecare meci, precum şi 25% din încasările din bilete.

Echipa lui Mititelu ar putea evolua la Petroşani

FC Universitatea Craiova ar putea disputa meciurile de pe teren propriu la Petroşani, finanţatorul Adrian Mititelu trimiţând o cerere în aceast sens Consiliului Local, care o analizează vineri.

Cristescu: Nu s-a semnat nimic, mai am puţin şi mă duc la balamuc

Omul de afaceri Nicolae Cristescu a declarat, vineri, după o nouă întâlnire cu acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, că actele pentru preluarea grupării giuleştene nu au fost semnate, subliniind că este foarte supărat şi nu mai suportă această situaţie.

Nicolae Cristescu: M-am săturat, am ajuns la limita răbdării în negocierile cu George Copos

Omul de afaceri Nicolae Cristescu a declarat, vineri, înaintea unei noi întâliniri cu George Copos pentru semnarea contractului de cumpărare a FC Rapid, că a ajuns la limita răbdării şi s-a săturat de tergiversarea preluării grupării giuleştene.