Sport

Marian Dinu: Mă bucur că jucătorii nu i-au simţit absenţa lui Petre Grigoraş

Antrenorul secund al echipei Pandurii Târgu Jiu, Marian Dinu, a declarat, duminică, după victoria din meciul cu Universitatea Cluj, scor 2-0, că este bucuros că jucătorii nu i-au simţit absenţa de pe bancă tehnicianului Petre Grigoraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ionuţ Badea: Nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul motivaţional al acestui joc

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Ionuţ Badea, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Pandurii Târgu Jiu, scor 0-2, că formaţia sa nu s-a ridicat la nivelul de motivaţie al acestui joc, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Twente Enschede a câştigat Cupa Olandei

Echipa Twente Enschede a câştigat Cupa Olandei după ce a învins, duminică, în finala disputată la Rotterdam, formaţia Ajax Amsterdam, cu scorul de 3-2 după prelungiri, informează AFP.

Alex Ferguson: Merităm titlul şi sper că vom obţine punctul care ne trebuie

Tehnicianul formaţiei Mancchester United, Alex Ferguson, a declarat după victoria din meciul cu Chelsea Londra, scor 2-1, că echipa sa merită să câştige titlul şi că speră să obţină în ultimele două etape punctul necesar pentru această performanţă, informează AFP.

Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj, scor 2-0, în Liga I

Echipa Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (1-0), formaţia Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I disputat la Drobeta Turnu Severin.

Panathinaikos Atena a câştigat pentru a şasea oară Euroliga la baschet masculin

Formaţia greacă Panathinaikos Atena a câştigat, duminică, pentru a şasea oară Euroliga la baschet masculin, învingând în finala de la Barcelona, cu scorul de 78-70, echipa israeliană Maccabi Tel-Aviv, informează AFP.

Conceicao: Jucătorii se vor lupta până la moarte pentru a ajunge în finala Cupei

Tehnicianul echipei FC Braşov, Antonio Conceicao, a declarat după victoria din meciul cu Sportul Studenţesc, scor 2-1, din etapa a XXXII-a a Ligii I, că jucătorii săi se vor lupta "până la moarte" pentru a trece se Steaua în semifinalele Cupei României.

Mulţescu: Avram a învăţat de la taică-su să arbitreze şmechereşte

Tehnicianul echipei Sportul Studenţesc, Gheorghe Mulţescu, a declarat după înfrângerea, cu scorul de 2-1, din meciul cu FC Braşov, că l-a supărat atitudinea centralului Marius Avram, precizând că acesta a învăţat că arbitreze "şmechereşte" de la tatăl său, preşedintele CCA, Vasile Avram.

U Mobitelco Cluj s-a calificat în finala Diviziei A de baschet masculin

Vicecampioana României la baschet masculin U Mobitelco BT Cluj s-a calificat în finala Diviziei A, după ce a învins, duminică, pe teren propriu, formaţia Gaz Metan Mediaş, scor 80-70 (40-38), în meciul decisiv al semifinalelor.

Mersin Idmanyurdu, la care a evoluat Vlad Bujor în tur, a promovat în prima ligă din Turcia

Formaţia Mersin Idmanyurdu, la care a evoluat Vlad Bujor în turul actualei ediţii de campionat, a promovat în prima ligă din Turcia, ca urmare a victoriei, cu scorul de 2-0, înregistrată în meciul cu Boluspor, din penultima etapă a eşalonului secund, informează site-ul oficial al federaţiei turce.

Manchester United – Chelsea Londra, scor 2-1, în campionatul Angliei

Echipa Manchester United a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-0), formaţia Chelsea Londra, într-un meci din etapa a XXXVI-a a campionatului englez, informează The Sun.

Sportul Studenţesc – FC Braşov, scor 1-2, în Liga I

Formaţia Sportul Studenţesc a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), de echipa FC Braşov, într-un meci din etapa a XXXII-a a Ligii I.

Sorana Cîrstea a câştigat turneul de la Cagnes-Sur-Mer

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a câştigat, duminică, turneul ITF de la Cagnes-Sur-Mer (Franţa), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari.

Petra Kvitova a câştigat turneul de la Madrid

Jucătoarea cehă Petra Kvitova, cap de serie numărul 16, a câştigat turneul de la Madrid, dotat cu premii în valoare totală de 3,5 milioane de euro, învingând-o în finală pe a patra favorită, sportiva bielorusă Victoria Azarenka, scor 7-6 (7/3), 6-4, informează AFP.

Vettel a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Turciei

Pilotul german al echipei Red Bull, Sebastian Vettel, a câştigat, duminică, Marele Premiu de Formula 1 al Turciei, a patra etapă a sezonului, în timp ce coechipierul său Mark Webber s-a clasat pe poziţia secundă.

FOCUS: Marele Premiu al Turciei, o nouă cursă solitară pentru Vettel

Marele Premiu al Turciei a reprezentat o nouă cursă dominată de la un capăt la altul de Sebastian Vettel, însă Mark Webber a avut de muncit serios pentru a urca pe podium alături de coechipierul său de la Red Bull, deşi a ocupat poziţia secundă la start.

Adrian Mutu a jucat meciul 300 în Italia

Atacantul român Adrian Mutu a jucat meciul 300 în Italia, în partida pe care echipa AC Fiorentina a pierdut-o duminică, în deplasare, cu scorul de 1-3 (0-2), în faţa formaţiei Internazionale Milano, în etapa a XXXVI-a din Serie A.

FC Augsburg a promovat în premieră în Bundesliga

Formaţia FC Augsburg a promovat, duminică, pentru prima dată în Bundesliga, datorită victoriei, cu scorul de 2-1, înregistrată în meciul cu FSV Frankfurt, din penultima etapă a ligii a doua din Germania, informează AFP.

Froch: Va fi vai de Bute dacă va nimeri în calea mea

Pugilistul britanic Carl Froch, campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea WBC, a declarat că Lucian Bute este supraestimat şi că la un eventual meci cu el românul nu ar rezista 12 runde şi ar primi lovituri dese şi mai dure ca niciodată.

Găman şi Bărboianu vor fi audiaţi, luni, la DNA Craiova şi nu joacă în meciul cu Universitatea

Jucătorii dinamovişti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu nu au fost incluşi în lotul pentru meciul cu Universitatea Craiova, ei fiind citaţi luni dimineaţă, la ora 9.00, la Serviciul Teritorial al DNA Craiova, în calitate de martori în urma plângerii formulate de Adrian Mititelu.

Avancronica partidei Universitatea Craiova – Dinamo

Avancronica partidei Universitatea Craiova - Dinamo, care va avea loc, luni, de la ora 20.00, în etapa a XXXII-a a Ligii I:

Eric Bedouet asigură interimatul la Girondins Bordeaux după demisia lui Tigana

Eric Bedouet, antrenor secund la Girondins Bordeaux, va asigura interimatul după demisia lui Jean Tigana, sâmbătă, la finalul meciului pierdut cu Sochaux, scor 0-4, a anunţat, duminică, preşedintele Jean-Louis Triaud, citat de AFP.

Felix Magath rămâne la VfL Wolfsburg şi în cazul retrogradării în a liga secundă

Antrenorul echipei VfL Wolfsburg Felix Magath va pregăti această formaţie şi în cazul retrogradării în liga secundă, informează AFP.

Avancronica partidei Astra Ploieşti – FC Vaslui

Avancronica partidei Astra Ploieşti - FC Vaslui, care se dispută, luni, de la ora 21.45, în etapa a XXXII-a a Ligii I:

Evander Holyfield l-a învins pe Brian Nielsen într-un meci disputat în Danemarca

Veteranul Evander Holyfield (SUA), 48 de ani, l-a învins, sâmbătă, pe Brian Nielsen (Danemarca), în vârstă de 46 de ani, prin decizia arbitrului în repriza a zecea, într-un meci fără miză, dar pe care americanul îl consideră o etapă spre un al cincilea şi ultim titlu mondial la categoria grea.

Avancronica partidei FC Timişoara – Unirea Urziceni

Avancronica partidei FC Timişoara - Unirea Urziceni, care are loc, luni, de la ora 18.00, pe stadionul Dan Păltinişanu, în etapa a XXXII-a a Ligii I:

Peste 30 de răniţi în incidente dinaintea meciului Bursaspor – Beşiktaş

Treizeci şi patru de persoane, între care nouă poliţişti, au fost rănite, sâmbătă seară, la Bursa, în timpul gravelor incidente care au izbucnit înainte de meciul din etapa a XXXII-a a campionatului Turciei, dintre Bursaspor şi Beşiktaş Istanbul, care a fost anulat de autorităţi, informează AFP.

Avancronica partidei Victoria Brăneşti – Oţelul Galaţi

Avancronica partidei Victoria Brăneşti - Oţelul Galaţi, care va avea loc, luni, de la ora 16.00, în etapa a XXXII-a a Ligii I:

Avancronica partidei CFR Cluj – Gloria Bistriţa

Avancronica partidei CFR Cluj - Gloria Bistriţa, care se va disputa, luni, de la ora 14.00, în etapa a XXXII-a a Ligii I:

Antrenorul Jean Tigana a demisionat de la Girondins Bordeaux

Antrenorul echipei Girondins Bordeaux, Jean Tigana, a demisionat din această funcţie, sâmbătă, după partida pierdută, cu scorul de 0-4, în faţa formaţiei Sochaux, în etapa a 34-a a campionatului, motivând că fiica sa de 16 ani a fost agresată în tribune, informează AFP.

Marian Rada: Dacă am fi câştigat, am fi avut asigurat locul de Liga Europa

Antrenorul echipei Rapid, Marian Rada, a declarat, sâmbătă, că în cazul în care ormaţia sa ar fi obţinut o victorie în faţa celor de la FCM Târgu Mureş, în etapa a XXXII-a a Ligii I, echipa bucureşteană ar fi avut asigurat locul de Liga Europa.

AC Milan este noua campioană a Italiei

Echipa AC Milan este noua campioană a Italiei, după ce formaţia pregătită de Massimiliano Allegri a terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat sâmbătă, în deplasare, în compania formaţiei AS Roma, în etapa a 36-a din Serie A.

Sabău: Rapid ar fi trebuit să câştige acest meci la felul cum a controlat jocul

Antrenorul echipei FCM Târgu Mureş, Ioan Ovidiu Sabău, a declarat, sâmbătă, că Rapid ar fi trebuit să câştige meciul cu formaţia sa, terminat la egalitate, scor 1-1, în etapa a XXXII-a a Ligii I.

Sârbul Novak Djokovici s-a calificat în finală la Madrid

Jucătorul sârb Novak Djokovici, cap de serie numărul 2, s-a calificat în finala turneului de la Madrid, învingându-l, sâmbătă, în semifinale, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-1, pe brazilianul Thomaz Bellucci, numărul 36 mondial, informează AFP.

Szabo Gergo a câştigat Raliul Târgu Mureşului

Campionul naţional de raliuri en-titre, Szabo Gergo, pe Mitsubishi Lancer Evo IX, a câştigat Raliul Târgu Mureşului, sâmbătă seara, el fiind urmat de Marco Tempestini, care a concurat pe un Peugeot 207 S2000, şi Bogdan Marişca, pe Mitsubishi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FC Rapid – FCM Târgu Mureş, scor 1-1, în Liga I

Echipa FC Rapid a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat sâmbătă pe teren propriu, în compania formaţiei FCM Târgu Mureş, în cadrul etapei a XXXII-a a Ligii I.

Zidane: Blanc trebuie să continue, el nu este rasist

Fostul fotbalist Zinedine Zidane, liderul naţionalei Franţei campioană mondială în 1998, a apreciat, într-un interviu acordat publicaţiei L'Equipe, că selecţionerul Laurent Blanc, aflat în mijlocul unui scandal, "trebuie să continue" să conducă prima reprezentativă, informează AFP.

Mircea Lucescu a câştigat al cincilea titlu de campion în Ucraina, cu Şahtior Doneţk

Antrenorul Mircea Lucescu şi fundaşul Răzvan Raţ au câştigat cel de-al cincilea titlu în Ucraina, cu formaţia Şahtior Doneţk, după victoria obţinută, sâmbătă, cu scorul de 2-0, în faţa echipei Metalurg, în etapa a 28-a a campionatului.

Rezultate din etapa a XXIV-a a Ligii Naţionale la handbal masculin

Rezultate înregistrate în partidele disputate, sâmbătă, în etapa a XXIV-a a Ligii Naţionale la handbal masculin:

Incidente violente la finalul meciului Eintracht Frankfurt – FC Koln

Aproximativ 150 de suporteri ai echipei Eintracht Frankfurt au încercat să intre pe teren la finalul meciului pierdut, cu scorul de 0-2, în faţa formaţiei FC Koln, sâmbătă, în etapa a 33-a a campionatului Germaniei, însă au fost opriţi de forţele de ordine, informează AFP.