Prima pagină » Sport » Cadou de nuntă pentru interul Adriana Holhoş: contractul cu U Jolidon Cluj

Cadou de nuntă pentru interul Adriana Holhoş: contractul cu U Jolidon Cluj

Handbalista Adriana Holhoş este noua jucătoare a vicecampioanei U Jolidon Cluj, înţelegerea fiind parafată chiar înaintea nunţii de sâmbătă a jucătoarei.
12 iun. 2011, 10:33, Sport

Ultima achiziţie a echipei antrenate de Gheorghe Covaciu este interul stânga Adriana Holhoş, care a evoluat până în primăvară la HC Zalău. Jucătoarea s-a înţeles cu formaţia clujeană chiar înainte de nunta sa, care a avut loc sâmbătă, la Zalău. Adriana s-a căsătorit cu voleibalistul Andrei Stoian, colegii acestuia de la campioana Remat Zalău participând la eveniment. De asemenea, o pereche de naşi a fost cea formată din handbalista Valeria Beşe şi soţul ei, Adrian.

Lotul ardelencelor a fost completat, tot în această săptămână, cu junioarele Irina Ivan şi Ştefania Florea, ambele de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă.

Conducerea echipei clujene mai poartă negocieri cu o jucătoare pe postul de inter dreapta, iar în cazul unei reuşite, transferurile se vor încheia. Reunirea echipei în vederea noului sezon este programată în 30 iunie.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da