Politic

Harris:Trebuie să fie un acord între preşedinte, Guvern, justiţie şi Parlament în privinţa numirilor

Ambasadorul britanic, Martin Harris, a declarat, marţi, întrebat de numirile făcute în Poliţie sau justiţie la cererea liderilor din teritoriu anchetaţi pentru corupţie, că trebuie să existe un acord între preşedinte, Guvern, justiţie şi Parlament în ceea ce priveşte aceste numiri.

Camera a adoptat pe articole proiectul prin care şeful informaţiilor armatei este numit de premier

Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, pe articole, în pofida obiecţiilor PNL, PDL şi PPDD, propunerea legislativă de modificare a Legii 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea MApN, astfel ca şeful Departamentului de informaţii al armatei să fie numit de primul-ministru.

Kovesi: Este începută urmărirea penală în dosarul în care a fost percheziţionată locuinţa lui Mazăre. DNA: Percheziţiile vizează fapte de corupţie – FOTO

Procurorii DNA fac, marţi, percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare. DNA a anunţat, marţi, că procurorii fac percheziţii la 12 adrese din Constanţa, Bucureşti şi Dâmboviţa, printre care şi la sediul unei instituţii publice, într-un dosar în care se fac cercetări privind fapte de corupţie care ar fi fost comise, în 2011-2013, de funcţionari cu funcţii de conducere.

Băsescu: Dacă este încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României. DECLARAŢIILE preşedintelui

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj procurorilor, marţi, la bilanţul MAI, în legătură cu ancheta Corpului de control al premierului privind achiziţia de teren agricol la Nana: "Vă rog anchetaţi imediat şi, dacă e încălcare de lege, să răspundă inclusiv preşedintele României!".

PNL şi PDL au părăsit plenul Senatului

Senatorii PNL şi PDL au părăsit, marţi, plenul la votul final pentru proiectele organice, protestând astfel faţă de încălcarea Regulamentului prin faptul că Senatul nu se mai întruneşte în plen în ziua de miercuri.

Mesajul lui Ponta către şefii de Consilii Judeţene: Propaganda lucrează împotriva dumneavoastră, dar vă puteţi baza pe mine

Premierul Victor Ponta le-a spus, marţi, preşedinţilor de CJ, reuniţi la Palatul Parlamentului, sub egida UNCJR, că o întreagă propagandă şi un întreg aparat care îi detestă lucrează împotriva lor, lucru la care trebuiau să se aştepte, arătând că el personal şi Guvernul îi vor sprijini.

Martin Harris: Experienţa României în lupta împotriva corupţiei va fi utilă statelor din regiune

Experienţa României în lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, unde Bucureştiul are un bilanţ impresionat în ultimii ani, va fi utilă statelor din regiune care doresc să adere la UE, a declarat, marţi, la o conferinţă regională anticorupţie, ambasadorul Marii Britanii, Martin Harris.

Ponta, întrebat dacă a avut loc o întâlnire între Stroe şi Tobă în biroul său: „Nu, nu a avut”

Premierul Victor Ponta a fost întrebat, marţi, dacă a existat o întâlnire, respectiv o discuţie între fostul ministru de Interne Radu Stroe şi şeful IGPR, Petre Tobă, în biroul său de la Palatul Victoria, el răspunzând: "Nu, nu a avut".

Victor Ciorbea a demisionat din Senat, urmare a numirii la ASF

Senatorul PNL Victor Ciorbea şi-a anunţat, marţi, demisia din Senat, după ce a fost ales în conducerea Autorităţii de Supraveghere Financiară.

Procurorii susţin că Duicu făcea trafic de influenţă din cabinetul lui Ponta. Ce spun Ponta, Stroe şi Cazanciuc

Procurorii DNA susţin că Adrian Duicu şi-ar fi traficat influenţa în cabinetul lui Victor Ponta, preşedintele CJ Mehedinţi transmiţându-i şefului IPJ Ştefan Ponea că la Guvern se află şi ministrul de Interne de la acea vreme, Radu Stroe, şi că premierul l-a chemat pe şeful IGPR, Petre Tobă. Premierul a declarat, întrebat despre informaţii potrivit cărora ar fi discutat în cu Petre Tobă despre nominalizarea şefului IPJ Mehedinţi, că nu ştie de "aşa ceva" şi că presa va primi şi alte stenograme din biroul său, iar premierii, şeful SRI şi cel al CIA, cu care a discutat, vor fi încântaţi.

Corlăţean: Corupţia subminează statul de drept; lupta împotriva ei să aibă loc la toate nivelurile

Corupţia subminează statul de drept, are un impact negativ asupra mediului de afaceri şi afectează viaţa de zi cu zi a cetăţenilor, a declarat, marţi, la o conferinţă anticorupţie, ministrul Titus Corlăţean, care a subliniat că lupta cu acest fenomen trebuie să se desfăşoare la toate nivelurile.

Oprişan: Spun şi eu ce a spus Ponta – nu vor putea să ne aresteze 7,4 milioane până în noiembrie. Se urmăreşte destructurarea PSD

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a declarat, marţi, întrebat în legătură cu anchetele penale care vizează lideri locali ai PSD, că el spune ce a spus şi preşedintele partidului, Victor Ponta, că nu vor putea fi arestaţi 7,4 milioane de români până în noiembrie. Oprişan consideră că se urmăreşte destructurarea PSD, în speranţa că partidele create de Băsescu vor câştiga.

Iosif Secăşan (PNL), urmărit penal de DNA, a demisionat din Senat

Senatorul PNL Iosif Secăşan şi-a dat demisia, marţi, din Senat, arătând că este inculpat într-un dosar penal şi că nu doreşte să aducă prejudicii de imagine Senatului României şi PNL.

Ponta: Am o părere foarte bună despre Mazăre. Şi în 2012 a fost un val de anchete ca USL să nu fie votat

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că are o părere foarte bună despre Radu Mazăre, ca şi majoritatea cetăţenilor Constanţei, şi a susţinut că şi în 2012, după referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, "s-a pornit un val de anchete" pentru ca USL să nu fie votat în decembrie.

Ponta, despre percheziţiile DNA la Radu Mazăre: 7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a comentat scurt informaţia privind percheziţiile începute de procurorii DNA în cazul primarului Radu Mazăre, spunând că "7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie", referitor la numărul persoanelor care au votat pentru demiterea preşedintelui Băsescu.

Ponta, despre controlul la Nana: Un lung şir de retrocedări ilegale, beneficiarul final este Băsescu

Inspectorii guvernamentali trimişi la Oficiul de Cadastru Călăraşi, pentru terenurile din Nana, au descoperit că 80% dintre terenuri sunt returnate ilegal, rezultând un lung şir de infracţiuni şi retrocedări ilegale, iar beneficiarul final din 2013 este Traian Băsescu, potrivit premierului Ponta.

Ponta: Voi candida la prezidenţiale doar dacă nu cred total că un preşedinte-parte a planului USL poate să câştige

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a afirmat că va candida la alegerile prezidenţiale din acest an doar în măsura în care nu va avea încredere totală că "un preşedinte care este parte a planului USL" de schimbare a regimului Băsescu poate să câştige.

Explicaţia lui Ponta pentru postarea de pe Facebook: Am vrut să arăt că importantă e schimbarea regimului Băsescu. Nu cred că termin ce am de făcut până în toamnă

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, susţine că prin postarea pe Facebook a vrut să transmită colegilor de partid un mesaj clar că proiectul important pentru alegerile prezidenţiale nu este cine anume va ocupa o funcţie, ci schimbarea "regimului Băsescu" şi acţiunile care trebuie efectuate ulterior.

Victor Socaciu a fost numit de Guvern consul general la Montreal

Cântăreţul Victor Socaciu, fost deputat PSD, care conduce de un an Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, a fost numit de Guvern consul general al României la Montreal, în Canada, decizie care confirmă informaţiile transmise anterior de MEDIAFAX.

Tribunalul Hunedoara a decis revocarea măsurilor preventive în cazul lui Traian Berbeceanu

Fostul şef al BCCO Alba Traian Berbeceanu, acuzat de sprijinirea membrilor unor grupări infracţionale, poate părăsi oricând ţara, nu mai are program de supraveghere şi poate purta armă, după ce Tribunalul Hunedoara a decis, luni, revocarea măsurilor preventive luate în cazul său.

Dragnea: Nu vom renunţa la proiectul de descentralizare, vom ţine cont de toate comentariile CC

Ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea, a declarat, luni, în plen, că nu va renunţa la proiectul de descentralizare, va ţine cont de toate comentariile CC şi că a demarat procedurile de reluare a transferurilor de competenţă de la instituţiile centrale spre autorităţile locale.

Radu Mazăre: Am informaţii conform cărora au fost tocmiţi nişte oameni care să plece în Madagascar odată cu mine si să mă elimine

Primarul Radu Mazăre a susţinut, luni, la finalul şedinţei Consiliului Local Constanţa, că are informaţii potrivit cărora s-ar încerca eliminarea sa fizică în timpul excursiei în Madagascar pe care o va face în această lună şi că în spatele acestei acţiuni s-ar afla "milionari din port".

Orban, despre Stroe: E ca la război, trădătorii se împuşcă. Trebuie să-l ajutăm dacă nu se suspendă

Deputatul PNL Ludovic Orban a declarat, luni, că în cazul lui Radu Stroe situaţia este ca "în stare de război", unde "trădătorii se împuşcă", menţionând că dacă vicepreşedintele PNL nu se va suspenda din partid va trebui "ajutat" de colegi să o facă.

Ponta: Explic postarea de pe Facebook când va fi momentul. Colegii din coaliţie au înţeles sensul

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că va explica ce a vrut să spună în postarea de pe contul său de Facebook atunci când va fi momentul, el menţionând că liderii partidelor din coaliţia guvernamentală au înţeles sensul celor scrise pe contul său de socializare.

Verhofstadt, despre o eventuală trecere a PNL la PPE: Suntem ca fratele şi sora, nu ne putem despărţi

Liderul ALDE Guy Verhofstadt a declarat, luni, că relaţia Alianţei cu PNL este una de familie, ca dintre un frate şi o soră, fapt pentru care liberalii nu se pot despărţi de ALDE, comentând astfel posibilitatea ca PNL să opteze pentru PPE după alegerile europarlamentare.

Comisia de revizuire a Constituţiei îşi reia miercuri activitatea. Până în toamnă se doreşte finalizarea proiectului

Senatorul PSD Ioan Chelaru a declarat că miercuri comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia lucrările, stabilindu-se noi etape, astfel că în 3 săptămâni urmează să se depună noi amendamente, iar textul proiectului să fie finalizat până în toamnă, când se speră că va ajunge la vot în Parlament.

Ponta: E nevoie de Congres al PSD pentru stabilirea noului candidat la prezidenţiale

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că este nevoie de un Congres al PSD pentru stabilirea noului candidat pentru alegerile prezidenţiale.

Băsescu îl felicită pe Viktor Orban pentru victoria în alegeri: „Am deplină încredere că raporturile cu poporul maghiar se vor consolida pe toate planurile”

Preşedintele Traian Băsescu i-a transmis, luni, un mesaj de felicitare premierului ungar, Viktor Orban, pentru victoria în alegerile legislative de duminică din Ungaria.

Daniel Constantin: Ponta nu va da imediat un răspuns categoric privind candidatura la prezidenţiale

Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat, luni, că, în opinia sa, premierul Victor Ponta nu va da în perioada imediat următoare un răspuns categoric privind candidatura la alegerile prezidenţiale, deşi există o aşteptare foarte mare în acest sens la nivelul populaţiei.

PPDD vrea ca personalităţi din cultură, sport şi media să fie scutite de impozit pe salariu pe viaţă

Mai mulţi parlamentari ai PPDD au iniţiat o propunere legislativă prin care sunt instituite titlurile naţionale pentru personalităţi din diferite domenii de activitate (cultură, ştiinţă, sport şi mass-media), care vor beneficia pe viaţă de "scutiri de impozit la salariu şi/ sau la pensie".

Antonescu: PSD este pe un „marşarier rapid” către 2000-2004, cu tentativa de a deveni partid stat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că declaraţiile lui Victor Ponta în privinţa anchetelor penale asupra unor lideri ai PSD arată că social-democraţii sunt "într-un marşarier rapid" către anii 2000-2004, cu tentativa de a deveni partid stat, întors cu spatele la prezent şi viitor.

Dragnea: Sumele alocate pe regiuni în următorul exerciţiu financiar depăşesc cinci miliarde de euro

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, că sumele care vor fi alocate pe regiuni, în viitorul exerciţiu financiar, depăşesc cinci miliarde de euro, procentul fiind cu 25% mai mare decât în prezent.

Plumb: Atacurile la adresa imigranţilor români au fost fundamentate politic şi electoral, nu social

Imigranţii se mută într-un alt stat membru pentru a munci, nu pentru a cere beneficii sociale, iar atacurile la adresa românilor au fost fundamentate politic şi electoral, nu social, a declarat ministrul Muncii, Rovana Plumb, luni, la conferinţa Eurosfat "Europa, încotro?".

Dragnea, în plenul Camerei: Băsescu şi Udrea mint. Nu ştiu exact cine începe şi cine termină

Vicepremierul Liviu Dragnea a declarat, luni, în plen, referindu-se la preşedintele Traian Băsescu şi la deputatul Elena Udrea, că nu ştie exact cine începe şi cine termină, în contextul în care i-a acuzat pe cei doi de faptul că mint atunci când vorbesc despre alocările de bani făcute de Guvern.

Antonescu, despre Stroe: Eu consider că e un trădător, nu poţi să-ţi baţi joc de munca colegilor

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat luni că, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător al partidului, iar discuţia despre excluderea sau suspendarea acestuia din PNL a venit "natural" şi este una "normală", care ar avea loc în orice partid.

Scutaru: Voi cere în BPN excluderea sau suspendarea lui Stroe. Îşi bate joc de munca celor din PNL

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat luni că a primit mandatul deputaţilor liberali pentru a solicita în şedinţa BPN de marţi excluderea lui Radu Stroe sau suspendarea pentru şase luni din partid, motivând că fostul ministru "îşi bate joc de munca" celor din partid.

PDL a cerut înlocuirea Elenei Udrea în Comisia de afaceri europene a Camerei Deputaţilor

PDL a solicitat Biroului Permanent înlocuirea deputaţilor neafiliaţi Elena Udrea şi Florin Geantă (PMP) din Comisia de afaceri europene, cei doi urmând să fie repartizaţi la comisiile unde sunt locuri libere, a precizat, luni, secretarul Camerei Niculae Mircovici.

Corlăţean: Încălcarea integrităţii teritoriale a Ucrainei, ameninţare la sistemul de valori NATO

Ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, a declarat, luni, că încălcările flagrante ale dreptului internaţional şi ale independenţei şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei constituie ameninţări la adresa sistemului de valori euro-atlantice.

Senatorii au cerut avize de la comisiile SRI şi SIE pe legea de transferare a STS la MAI. BP al Senatului respinge propunerea

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Corneliu Dobriţoiu (PNL), a cerut, luni, Biroului Permanent, ca legea prin care STS se reorganizează ca departament în cadrul MAI să primească un aviz şi din partea comisiilor parlamentare pentru controlul SRI şi SIE.

COMENTARIU: NATO din mintea lor. NATO din mintea noastră

Copiii doritori trebuie să-i deseneze pe "supereroii NATO" în creion, carioca, sau acuarelă, pe hârtie A4. Nu este din activitatea unei grădiniţe sau şcoli. Este un concurs organizat de Ministerul de Externe, parte a zelului instituţional pus în mişcare de aniversarea unui deceniu de NATO.