Politic

Iranul impune sancţiuni pentru 61 de oficiali americani, în timp ce negocierile acordului nuclear se află în impas

Iranul a anunţat sâmbătă că a impus sancţiuni pentru încă 61 de americani, inclusiv fostul secretar de stat Mike Pompeo, pentru susţinerea unui grup disident iranian, în timp ce negocierile de luni de zile pentru relansarea acordului nuclear din 2015 se află în impas.

Bloomberg: România se teme de Putin, dar şi Putin ar trebui să se teamă de România

În 1984, în timpul celei mai întunecate perioade a regimului stalinist al dictatorului român Nicolae Ceauşescu, am vizitat Târgovişte, la peste o oră la nord-vest de capitala Bucureşti, pe câmpia Munteniei. Era un oraş infernal, cu străzi pline de noroi, câteva maşini dărăpănate, fără niciun loc decent unde să mănânci şi cu gunoaie peste tot. […]

Macedonia de Nord, mai aproape de UE. Parlamentul de la Skopje a adoptat un acord menit să rezolve o dispută cu Bulgaria

Parlamentarii din Macedonia de Nord au adoptat sâmbătă un acord negociat de Franţa, menit să rezolve o dispută cu Bulgaria şi să deschidă calea spre negocierile de aderare la Uniunea Europeană, care sunt aşteptate de aproape două decenii.

Prinţul moştenitor Mohammed i-a spus lui Biden că şi SUA au făcut greşeli, în timp ce vorbeau despre uciderea jurnalistului Khashoggi

Prinţul moştenitor Mohammed bin Salman i-a spus preşedintelui Joe Biden că Arabia Saudită a acţionat pentru a preveni repetarea unor greşeli precum uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi şi că şi Statele Unite au făcut greşeli, inclusiv în Irak, a declarat un oficial saudit.

În ciuda vizitei lui Biden, un oficial saudit susţine că regatul va consolida relaţiile şi cu China

Arabia Saudită va continua să îşi consolideze relaţiile atât cu SUA, cât şi cu China, a declarat unul dintre cei mai importanţi diplomaţi ai regatului din Orientul Mijlociu, în timp ce preşedintele Joe Biden a efectuat o vizită oficială în această ţară, vizită care este urmărită îndeaproape.

Germania redeschide 16 centrale electrice pe cărbune şi petrol. Scholz regretă decizia, dar spune că este ceva temporar

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că decizia Germaniei de a reactiva centralele electrice pe cărbune şi petrol pentru a atenua lipsa de energie din cauza războiului din Ucraina este doar temporară, iar guvernul său rămâne angajat să facă "totul" pentru a combate criza climatică.

Aflat la prima călătorie în Orientul Mijlociu în calitate de preşedinte, Joe Biden a abordat o temă sensibilă cu prinţul moştenitor saudit

Preşedintele american Joe Biden va discuta sâmbătă despre rachete şi capacitatea de apărare la întâlnirea cu liderii arabi în Arabia Saudită, unde va încerca să extindă integrarea Israelului în regiune, în special în domeniul securităţii şi apărării.

USR are oficial un nou preşedinte. Congresul a validat rezultatul alegerlor

Congresul USR a validat, sâmbătă, alegerea lui Cătălin Drulă în funcţia de preşedinte al partidului.

(POZA ZILEI) Doi preşedinţi americani în Arabia Saudită. Trump tratat „regeşte” la sosire, Biden întâmpinat cu „modestie”

Fostul preşedinte american, republicanul Donald Trump, a avut parte de o întâmpinare călduroasă, chiar regală, în călătoria sa din 2017. Joe Biden, probabil din cauza criticilor aduse casei regale saudite, a fost întâmpinat cu modestie, chiar cu "răceală" în călătoria sa din 2022.

SUA salută eforturile Libanului şi Israelului de delimitare a frontierei maritime

SUA au salutat vineri eforturile Libanului şi Israelului care încearcă să ajungă la o decizie privind frontierele maritime şi au declarat că îşi menţin angajamentul de a facilita negocierile în curs de desfăşurare care vor contribui la determinarea resurselor de petrol şi gaze, potrivit Reuters.

FAZ: Incertitudinea politică din Italia riscă să aducă în criză zona euro

Incertitudinea politică din Italia intervine într-un moment nepotrivit pentru Uniunea Europeană şi are potenţialul de a aduce în criză zona euro în cazul convocării alegerilor parlamentare anticipate, comentează publicaţia Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ).

Joe Biden evocă progrese spre normalizarea relaţiilor Israel-Arabia Saudită şi condamnă asasinarea disidentului Jamal Khashoggi

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a anunţat vineri seară, după întâlnirea cu regele saudit Salman şi cu prinţul moştenitor Mohammed bin Salman, progrese în sensul normalizării relaţiilor între Arabia Saudită şi Israel, subliniind că a condamnat vehement asasinarea disidentului Jamal Khashoggi.

Războiul din Ucraina, ziua 142. Tot mai multe ţări îşi unesc eforturile pentru a demasca crimele de război comise de Rusia în Ucraina / Americanii, sfătuiţi să părăsească Ucraina de urgenţă / Experţii OSCE consideră că a fost încălcată Convenţia de la Geneva / Ruşii au atacat principalele universităţi din Mikolaiv

UPDATE 23:23 Germania va aloca 40 de milioane de euro Moldovei, care a primit refugiaţi ucraineni Germania plănuieşte să aloce Moldovei 40 de milioane de euro pentru a sprijini sistemul financiar al ţării, care a primit peste 70 de mii de refugiaţi ucraineni. „Moldova se află într-o situaţie critică”, a declarat ministrul german de externe Annalena […]

Emiratele Arabe Unite şi Franţa vor ajunge la un acord privind motorina

Franţa şi Emiratele Arabe Unite (EAU) vor semna luni un acord prin care Emiratele Arabe Unite vor garanta aprovizionarea cu motorină a Franţei, a declarat o sursă din cadrul preşedinţiei franceze, în timp ce Parisul încearcă să îşi diversifice aprovizionarea cu hidrocarburi, pe fondul războiului.

România şi Marea Britanie coordonează asistenţa pentru reformele anticorupţie de la Chişinău

România, prin Ministerul Justiţiei şi Ambasada României la Chişinău, alături de autorităţile din Marea Britanie, coordonează asistenţa pentru reformele anticorupţie de la Chişinău şi oferă Moldovei suport direct prin cooperare interinstituţională în format extins.

Viktor Orban consideră o „greşeală” sancţiunile Uniunii Europene contra Rusiei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a afirmat vineri că sancţiunile impuse de Uniunea Europeană Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina sunt o "greşeală", argumentând că de fapt sunt penalizaţi cetăţenii europeni.

Sri Lanka caută un viitor mai bun după demisia preşedintelui

Sri Lanka caută o cale de ieşire din haosul politic şi economic după ce preşedintele Gotabaya Rajapaksa a demisionat şi a fugit din ţară.

Joe Biden a ajuns în Arabia Saudită zburând direct din Israel, o premieră între cele două ţări

Preşedintele SUA, Joseph Biden, a ajuns vineri după-amiază în Arabia Saudită efectuând prima cursă aeriană directă din Israel, în cadrul eforturilor de normalizare a relaţilor între cele două ţări.

Comisia Europeană propune noi sancţiuni împotriva Rusiei

Comisia Europeană a formulat, vineri, o propunere în sensul consolidării regimului de sancţiuni împotriva Rusiei, fiind dispuse şi măsuri suplimentare care vizează importurile de aur şi sectorul tehnologic.

Arta Dade, fost ministru albanez al Afacerilor Externe: Trebuie să susţinem Ucraina însă, în acelaşi timp, nu trebuie să renunţăm la eforturile diplomatice ca acest conflict să se încheie

Arta Dade, preşedinte al Comisiei pentru Politică Externă şi fost ministru albanez al Afacerilor Externe, prezentă la Forumul de Informaţii şi Securitate de la Bucureşti, desfăşurat în perioada 7-8 iulie, a vorbit pentru Monitorul Apărării şi Securităţii şi Mediafax despre ameninţarea terorismului în Europa, războiul din Ucraina şi traficul de persoane ca urmare a valului […]

Mykola Volkivskyi, expert politic şi fost consilier în Parlamentul Ucrainei: Toate ţările NATO trebuie să înţeleagă că noi nu protejăm doar Ucraina, ci Europa întreagă

Mykola Volkivskyi, expert politic şi fost consilier în Parlamentul Ucrainei, a acordat Monitorului Apărării şi Securităţii şi Mediafax un interviu despre războiul din Ucraina şi rezultatele obţinute de ucraineni în urma summitului NATO de la Madrid.   Prezent la Forumul de Securitate şi Informaţii de la Palatul Parlamentului, desfăşurat între 7 şi 8 iulie, Volkivskyi […]

Euronews: O naţionalistă de extremă dreapta ar putea deveni noul premier al Italiei

Pe 14 iulie 2022, "Mişcarea Cinci Stele" a revocat sprijinul acordat guvernului în ceea ce priveşte un decret privind stimularea economică pentru a combate criza energetică.

Baerbock, la Bucureşti: Germania oferă Republicii Moldova asistenţă de 77 de milioane de euro

Germania va acorda Republicii Moldova asistenţă suplimentară în valoare de 77 de milioane de euro, a anunţat vineri, la Bucureşti, ministrul german de Externe, Annalena Baerbock, conform publicaţiei Die Welt.

Va avea Marea Britanie primul premier cu origini indiene din istorie? Rishi Sunak conduce cursa pentru 10 Downing Street, dar are de înfruntat două rivale cu mai multă experienţă politică

  Pe 7 iulie, Boris Johnson a anunţat că va demisiona din funcţia de lider al partidului conservator şi din funcţia de prim-ministru după ce mulţi miniştri şi secretari au demisionat ca urmare a scandalurilor legate de petrecerile premierului desfăşurate în plină pandemie.   Marea Britanie, într-o criză politică similară cu cea din România în […]

Incertitudine politică în Italia. Se anunţă alegeri anticipate

Alegeri anticipate s-ar putea organiza în Italia pentru a depăşi impasul politic, au declarat vineri oficiali guvernamentali, după ce premierul Mario Draghi şi-a prezentat demisia în urma unei „revolte” a M5S.

Reuniune G20: Janet Yellen condamnă „războiul brutal şi nedrept” al Rusiei în Ucraina

Secretarul american al Trezoreriei Janet Yellen a condamnat "războiul brutal şi nedrept" al Rusiei în Ucraina şi a declarat că oficialii ruşi din domeniul finanţelor care participă vineri la reuniunea G20 din Indonezia sunt responsabili pentru "consecinţele îngrozitoare" ale războiului.

Un înalt oficial american critică autorităţile ruse pentru sprijinul neclintit acordat lui Putin

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen a condamnat războiul din Ucraina. Yellen crede că invazia rusă este brutală şi nedreaptă. În cadrul reuniunii miniştrilor de finanţe ai G20 din Bali, secretarul trezoreriei SUA a declarat că oficialii ruşi din finanţe vor suporta consecinţele oribile ale războiului. Yellen nu a ratat momentul să îşi arate public […]

Iranul ameninţă Statele Unite şi Israelul, în contextul turneului lui Biden în Orientul Mijlociu

Preşedintele Iranului, Ebrahim Raisi, a avertizat joi după-amiază Statele Unite şi Israelul, în contextul turneului preşedintelui Joseph Biden în Orientul Mijlociu şi ca reacţie la ameninţările Guvernului israelian privind programul nuclear iranian.

Principalele măsuri propuse în proiectul privind Strategia SUA pentru zona Mării Negre

Regiunea Mării Negre prezintă o importanţă strategică din ce în ce mai mare pentru NATO şi pentru Statele Unite, în contexul ameninţărilor generate de Rusia şi pe fondul activităţilor coercitive ale Chinei, arată proiectul privind Strategia SUA în această zonă, propus spre aprobare Congresului SUA.

Biden vrea continuarea eforturilor diplomatice cu Iranul şi reafirmă angajamentul faţă de Israel

Preşedintele american, Joseph Biden, a pledat joi, la Ierusalim, pentru continuarea eforturilor diplomatice internaţionale pe tema programului nuclear iranian, dar a reafirmat angajamentul SUA pentru apărarea Israelului şi pentru aprofundarea integrării acestui stat în Orientul Mijlociu.

Zeci de ţări din UE, alături de SUA şi Marea Britanie îşi vor coordona anchetele privind Ucraina

Statele Unite şi alte peste 40 de naţiuni au stabilit, joi, să îşi coordoneze investigaţiile referitoare la presupusele crime de război din Ucraina, în contextul în care Kievul a denunţat noi atacuri asupra civililor, informează agenţia Reuters.

Maia Sandu, despre negocieri cu Moscova: N-am să mă apuc să vând o bucată de ţară pentru jumătate de an de gaze mai ieftine

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, spune, la postul public de televiziune, că nu regretă că nu a fost la Moscova pentru a negocia un contract mai convenabil de achiziţionarea gazului: „N-am să mă apuc să vând o bucată de ţară pentru jumătate de an de gaze mai ieftine”.

Nicuşor Dan anunţă extinderea semaforizării inteligente în Bucureşti

Modernizarea şi extinderea sistemului de semaforizare inteligentă din Bucureşti se va face în patru etape distincte”, anunţă edilul.    „În primă etapă, vor fi modernizate şi, după caz, reconfigurate, 85 de intersecţii aferente unui număr de 5 radiale care asigură legătura dintre ieşirile importante din oraş cu zona centrală: Şoseaua Colentina, Şoseaua Alexandriei, Bd. Iuliu […]

Criză politică în Italia. Premierul Mario Draghi se consultă cu preşedintele Mattarella

Premierul Italiei, Mario Draghi, s-a deplasat joi după-amiază la Palatul prezidenţial de la Roma, în contextul în care, deşi a obţinut votul Parlamentului pentru un program de măsuri sociale, coaliţia guvernamentală de uniune naţională pare să se destrame.

Premierul Japoniei acuză poliţia pentru moartea lui Shinzo Abe

Premierul japonez Fumio Kishida a acuzat joi protecţia inadecvată a poliţiei pentru moartea fostului lider Shinzo Abe, care a fost împuşcat săptămâna trecută în timp ce susţinea un discurs de campanie în aer liber.

Putin dă o nouă lege dură pentru a „proteja” securitatea Rusiei

„Agenţi străini”, influenţă străină”, concepte prin care preşedintele Rusiei se asigură că persoanele şi organizaţiile care critică politica de la Kremlin vor fi pedepsite, informează Moscow Times şi AFP.   Noua lege include pedepse cu închisoarea de până la cinci ani pentru persoanele din mass-media care răspândesc „îndemnuri” şi de până la şapte ani pentru grupurile […]

Kazahstanul încearcă să atragă companiile occidentale care au părăsit Rusia. Reacţia Kremlinului

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că eforturile Kazahstanului de a atrage întreprinderile afectate de sancţiuni care au părăsit piaţa rusă sunt "absolut normale".

Yair Lapid: Israelul şi aliaţii săi vor acţiona militar dacă Iranul nu opreşte programul nuclear

Israelul şi comunitatea internaţională vor acţiona militar dacă Iranul nu opreşte programul nuclear, a avertizat premierul israelian, Yair Lapid, cu ocazia întâlnirii cu preşedintele SUA, Joseph Biden, însă liderul israelian a subliniat că vrea normalizarea relaţiilor cu ţările care vor pace.

Ministrul Finanţelor salută previziunile Comisiei Europene: Confirmă că măsurile Guvernului ajută România

Comisia Europeană confirmă că măsurile de sprijin pentru populaţie şi firme propuse de PSD ajută economia României să treacă cu bine de acest an complicat, afirmă ministrul de Finanţe, Adrian Câciu, după ce Comisia Europenă a estimat pentru România o creştere economică de 3,9% în acest an.

Rusia spune că un acord este „posibil” în cazul exporturilor de cereale ucrainene pe Marea Neagră

Negocierile dintre Rusia, Turcia, Ucraina şi Naţiunile Unite pe tema exporturilor de cereale ucrainene vor continua după ce discuţiile de miercuri de la Istanbul au furnizat unele elemente ale unui posibil acord, a declarat Ministerul rus de Externe.